1,728 matches
-
Se potolește parcă, auzi el un glas. Nu credeți? — Ce-ai de gînd să faci? Era ca una dintre pozele trucate din revistele pentru copii: te zgîiești la ele și vezi ceva, să zicem un vas cu flori, apoi Îți ațintești privirea și vezi fețele unor oameni... Deodată, Hilfe Îi apăru limpede În minte așa cum Îl văzuse - culcat În pat, plin de grație, atît de străin de noțiunea de violență. Era Într-adevăr fratele Annei! Rowe se Întoarse spre lavoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
am fost încontinuu conștient de prezența lui. Nu mă mai urmărea, dar părea să plutească precum un supraveghetor la hotarele vieții mele, monitorizându-mi fără încetare procesele creierului. De-a lungul benzilor de mare viteză de pe Western Avenue, îmi țineam ochii ațintiți în oglinda retrovizoare și cercetam cu privirea parapetele pasajelor superioare și ale parcărilor supraetajate. Într-un fel, îl înrolasem deja pe Vaughan în vânătoarea mea confuză. Stăteam pe benzile aglomerate de trafic ale podului rutier, unde pereții de aluminiu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
spre podul rutier, se mută lângă mine, urmărindu-mi mâinile pe comenzi în momentul în care intram din nou pe traiectoria coliziunii. Aceeași privire calmă dar curioasă, de parcă ar fi fost încă nehotărâtă cum să se folosească de mine, era ațintită spre fața mea când, la scurt timp după aceea, am oprit mașina pe-o stradă de serviciu pustie, printre rezervoarele de la vest de aeroport. Când mi-am petrecut brațul pe după umerii ei, zâmbi scurt în barbă, un rictus pronunțat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
totodată calificările medicale. Chiar și după relația lor, umorul său continuă să oscileze de la afecțiune la lungi perioade de plictis. În vreme ce ea se apropia de noi ieșind de la birourile de imigrare, Vaughan nu se clintea de la volanul mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor după care tânjea. Vaughan propti aparatul de filmat pe marginea volanului. Se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu o mână ocupată să-și aranjeze poziția prohabului voluminos. Albeața brațelor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
geacă de piele care nu voia nici în ruptul capului să-i dea aparatul lui de fotografiat. Când obiectivul transfocator reflectă lumina soarelui, l-am recunoscut pe Vaughan. Stătea sprijinit de capota superioară a unui al doilea Citroën, cu ochii ațintiți la producător, pe care-l dădea din când în când în lături cu o mână plină de cicatrice. Lângă el, așezat pe capota din față a mașinii, era Seagrave. Părul blond îi era legat nod în creștetul capului și purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
invizibile și misterioase. Mașina din față avansă câțiva metri. Stopurile de frână iluminară interiorul Lincolnului, poleindu-ne în roz. În oglinda retrovizoare am văzut că soția mea stătea tolănită pe banchetă, cu spatele lipit de al lui Vaughan, cu ochii ațintiți spre pieptul lui, spre cicatricele din jurul sfârcurilor rănite, care străluceau ca niște puncte de lumină. Am făcut Lincolnul să înainteze câțiva pași. În spatele meu se întindea un bloc de întuneric și tăcere, un univers condensat. Mâna lui Vaughan se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-și potrivească picioarele zdrobite în spațiul dintre bancheta din față și bord. La aceasta, Vaughan fluieră admirativ. Ne-am plimbat printre standurile și platformele rotitoare, Gabrielle croindu-și șontâcăit loc între directori de firme auto și prezentatoare. Îmi țineam ochii ațintiți la proteza ei ortopedică, la coapsele și genunchii ei deformați, la umărul stâng tremurând, la părțile corpului său ce păreau să facă semne mașinilor imaculate de pe platformele rotitoare, invitându-le să-i înfrunte rănile. Când urcă în cabina unui mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
parcă din toate direcțiile, din interior și din exterior deopotrivă. Vaughan gonise pe puntea descoperită a podului cu viteză maximă, încercând să se lanseze spre cer. De pe platforma superioară a autocarului fură extrași și ultimii pasageri, însă ochii spectatorilor erau ațintiți nu asupra acestor victime omenești, ci asupra vehiculelor deformate din mijlocul scenei. Vedeau oare în ele modelelor vieților lor viitoare? Figura izolată a actriței de film stătea lângă șoferul ei, cu o mână ridicată la gât ca pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
amețeală... insist eu. — Amețeala există pretutindeni - și apucă revolverul pe care Valeriano l-a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la întunericul ce te cheamă... — Hei, cu armele nu se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Femeile înarmate pentru ce? — Pentru a vă lua locul. Noi deasupra și voi dedesubt. Ca să simțiți și voi ce simți când ești femeie. La o parte, mișcă-te, du-te de partea cealaltă, du-te lângă prietenul tău îmi poruncește, ațintind mai departe arma asupra mea. — Irina perseverează în ideile ei, mă avertizează Valeriano. Nu servește la nimic s-o contrazici. — Și acum? întreb, și-l privesc pe Valeriano, așteptând să intervină ca să pună capăt glumei. Valeriano o privește pe Irina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lui urîțenie, era firesc și logic să accepte că umanitatea se purtase cu el cu cruzimea cu care o făcuse. Oberlus rămăsese de asemenea tăcut, contemplînd marea, cufundat În propriile-i gînduri, și după o bună bucată de vreme Își aținti privirea asupra penei de cormoran care rămăsese pe piatră, lîngă grosolana călimară care nu era altceva decît o cutie veche de tablă, și comentă sec: - Învață-mă să scriu. - Ce-ați spus? se miră Lassa. - Ai auzit doar: să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
compara cu arma celuilalt. - Vino! repetă el cu un gest semnificativ al mîinii. Să vedem dacă ești așa de curajos cum spui... Oberlus nu răspunse. Ochii lui - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos” - erau ațintiți asupra securii de piatră, cîntărind gradul de primejdie și Încercînd să ghicească, după modul În care era ținută, cum anume avea să fie folosită. În cele din urmă, cînd se simți sigur, continuă să Înainteze, ieși din apă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să-i părăsesc. — Mă obosești, Îi spuse el cu naturalețe. Hotărăște-te odată ce vrei să faci, fiindcă n-am de gînd să stau aici și să ascult povestea ta stupidă. — O să stai acolo pînă cînd hotărăsc eu. Iguana Oberlus Își aținti privirea asupra ei, aproape batjocoritor, și, uitîndu-se cu dispreț la armă, se ridică Încet, În timp ce ea ținea În continuare pistolul Îndreptat spre el, cu degetul tot mai crispat pe trăgaci. În picioare acum, o privi de sus În jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dar odată ce au Înmugurit, ca În cazul meu, trebuie asumate, așa cum se asumă homosexualitatea cînd iese la iveală, după ani În care a rămas latentă. Și nu pentru asta mă socotesc un monstru, continuă pe un ton liniștit, cu privirea ațintită asupra mării care Își schimba culoarea din albastru indigo În cenușiu oțelit, pe măsură ce norii Înaintau spre ea. Nu am ucis, nu am furat și nici nu am făcut rău cuiva În mod conștient... Problema mea se limitează la o imperioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
au dat seama imediat. Cel care venea avea un În fiecare mînă cîte pistol din care soarele făcea să iasă scîntei la fiecare salt, și puțin mai tîrziu se auzi o Împușcătură. Optzeci de membri ai echipajului de pe Adventurer Își ațintiră privirile asupra insulei și observară cum necunoscutul de pe stîncă se Împleticea. Apoi celălalt se opri, ținti cu mare grijă a doua oară și se văzu cum fumul ieșea din țeava pistolului cu mult Înainte ca bubuitura să ajungă la urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bubuitura să ajungă la urechile lor. Împușcat În spate, Sebastián Mendoza căzu Înainte, făcu o piruetă amplă prin aer și se afundă pentru totdeauna În mare, tras la fund de greutatea lanțurilor sale. Căpitanul Lazemby, care avusese timp să-și ațintească telescopul asupra lui Oberlus Înainte ca acesta să dispară ca o fantomă printre arbuști, Își urlă blestemul: — Asasin blestemat! răcni el. Garret! Barca la apă! Adu-mi-l pe fiul ăsta de cățea ca să-l atîrn de vela mare! O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Seth stă acolo, uitându-se în sus, parcă desprins din timp, temându-se pentru prima oară în viață, pentru că eu țin în mână pușca lui Evie. Patul îmi e sprijinit de umăr și strâng țeava cu ambele mâini. Cătarea e ațintită drept spre mijlocul bucății de bumbac dintre cracii colanților lui Evie Cottrell. Iată-ne pe mine și pe Seth singuri în holul lui Evie, cu cioburile căzute din gemulețul de lângă ușa principală și candelabrul austriac de cristal al lui Evie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
care, orice ar fi, nu vor fi încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori în colțul de zid care se zărea prin fereastra biroului său. Cînd simțea că ajunge într-un impas făcea și el ca Leonard Bîlbîie, se ridica de la masă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și înțelepciune, locul pe care îl păzise cu inteligență și aplicație de tot felul de noutăți, de amestecuri din afară, de porniri dinlăuntru. Iar ei, domnișoarei K. F., nici că-i păsa. Privea în continuare așezarea de la fereastra ei, își ațintea din cînd în cînd ochii către dealurile acoperite de scaieți albaștri și totul era în regulă. Ar fi vrut să o urască, dar nu putea. Nu era învățat cu așa ceva și, în general, sentimentele extreme erau înlăturate de la bun început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai sus, mișcând lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru‑i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. Până și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întâmplase ceva Într‑acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deșert. 2. După o altă versiune, Făcătorul de Minuni Își Îndreptase provocarea nu spre al șaptelea cer, ci spre pământ, cea mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mâinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. Lângă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu suntem siguri dacă și‑a tălmăcit propria mărturisire, ori a citat opinia unui martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se apoi ușor pe apele liniștite ale golfului lui Farepíti și, pentru prima oara în viața sa, Tevé Salmón își aținti ochii nu pe vasul lui, ci, la fel ca și majoritatea celor prezenți, pe tristele rămășițe ale celui care fusese cel mai crâncen dușman al lor. Dintr-odată, vocea răgușita a lui Miti Matái se ridică în tăcerea stânjenitoare de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Luana. Am să i le duc mai târziu. În vreme ce copiii se înfruptau din bunătățile aburinde, inima micuței curajoase își grăbea ritmul iar răbdarea îi era pusă la grea încercare. Amorțise dar nu îndrăznea să-și schimbe poziția. Își ținea ochii ațintiți în întuneric, fixați într-un loc anume și, în ciuda faptului că-și vorbea încontinuu, fetița nu putea să nu și-o închipuie pe Baba-Cloanța stând ascunsă în spatele ei, pândind-o dintr-un ungher numai de ea știut. Îi simțea, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe lângă scaunul fetei și se opriră în spate. Ea întoarse capul după ei. Nici să nu te gândești, șuieră vocea dogită de băutură. Răpusă de spaimă, Luana nu îndrăzni să se miște. Era încolțită, lipsită de orice speranță. Cu ochii ațintiți în întuneric și zăpăcită de scurgerea minutelor până în stația unde avea să coboare, începu să se roage. Singurul ajutor nu putea veni decât de acolo, de sus, de la Cel care o crease. Încă se ruga când, fără să gândească, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
unul dintre dansatori agăță firul de alimentare al magnetofonului, făcând muzica să amuțească, Victor se grăbi să aprindă lumina și să caute defecțiunea. Luana profită de situație pentru a căuta, pe furiș, chipul frumos al lui Ștefan. Îi găsi privirile ațintite asupra-i, fără rușine. Obrajii îi luară foc și în panica de moment dădu să iasă. Cu doi pași ca de uriaș tânărul îi tăie calea. Dacă vrei să pleci, te conduc. Dacă nu, acordă-mi, te rog, dansul următor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]