2,175 matches
-
peste câțiva ani. Dar care sunt ideile și exemplele pe care Nae Ionescu le-ar „copia“ de la Bergson? 1. Știința cunoaște din afară înăuntru, în timp ce metafizica merge dinăuntru înspre afară. 2. Metafizica este și trebuie să fie o știință a absolutului. 3. Cunoașterea izvoarelor vieții, dobândită de metafizică, permite cunoașterea legii după care se vor desfășura evenimentele. 4. Un exemplu despre cunoașterea din afară și cea dinăuntru. (Acestuia îi găsește corespondentul - dar nu în literă, ci în „spirit“ - într-un exemplu
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
sprijinul ideii de cunoaștere organică a realității. (Acesta ar fi „parafrazarea“ unui exemplu dat de Bergson - nu în Introduction à la métaphysique - și comentat de Chevalier.) 6. Metafizica nu este numai o cunoaștere absolută a realității, ci o cunoaștere a absolutului pur și simplu. Ideea și-ar găsi echivalentul în articolul „Inconnaissable“, semnat de Bergson în Vocabulaire philosophique al lui André Lalande, citat de Chevalier.) 7. Distincția între înțelegere și cunoaștere. (Aceasta i-ar fi fost „sugerată“ de un comentariu al
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
nostru se uită în zare după aeroplan, fluieră a pagubă și conchide: "Toate-s nimica". Astfel e jocul de-a cuvintele în poezia lui Emil Botta. În loc să-l bucure frumusețea mirajului, îl cutremură pericolul nebuniei, adică al glisării într-un absolut al gesturilor fără consistență. Și atunci, din spirit de conservare, își creează un metalimbaj ce îl oglindește pe primul, cu dorința perfidă de a-l anula; un joc de-a capul și pajura, când ambele fețe ale medaliei aduc nenorocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în lunca Trântorilor, pe tărâmul "Somnoroasei", trebuie să își însușească regulile jocului, așa cum cel care intră în infern nu are voie să privească înapoi. Așadar, starea orizontală se dezvăluie a fi o surpare, o cădere în sine, o pierdere în absolutul interior. Doamne, să cunosc și eu astă indolentă dispariție, dormind să surâd viclean, smintit amicilor turtiți sub potopul de plânsete. (Vacanță) Jocul care s-a vrut exterior, mască boemă, își impune regulile într-un mod dictatorial. Poetul, amețit de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acestui strident spectacol. "Stăpân peste domeniului efemerului sau, mai bine, mim al efemerului, cum îl numește Camus, actorul trăiește în permanență cu sentimentul imposibilității de a accede la eternitate, aceasta constituind damnarea sa. Dintr-o asemenea sursă, deopotrivă a nostalgiei absolutului și a refuzului său aparent, se alimentează și poezia lui Emil Botta."46 Ne lovim din nou de ecuația cabotinism-damnare, mereu prezentă și problematizantă în opera poetului. Iată o nouă ipoteză de lucru: râsul tăcut este metafora absolută a teatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se regrupează după voința proprie, zădărnicind intențiile "actorului", încercând chiar să îl anihileze. El se pierde în limbaj (Jankélévitch spune: "Limbajul nostru este în mod natural alegoric"), ratează întâlnirea cu obiectele. Quiditatea lor devine spațiul Însinelui poeziei. Ele sunt "reprezentarea absolutului sau a universului în particular" (Schelling). Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în lirismul lui. În ce privește cearta lui cu Divinitatea, eu sper ca Cioran să nu moară aici unde s-a născut, cum a murit Kant. Eu pe Cioran îl văd împăcat în amurg cu sine, cu Sfântul Apostol Pavel și cu Absolutul divin, pentru a nu muri în lumea aceasta. Ceea ce e ciudat la Cioran nu e neliniștea de a fi om, ci neliniștea de a fi român. COMUNISM Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Comuniștii au vrut să
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
vrem. Și când suntem atei suntem creștini: că respirăm creștinismul cum respirăm aerul. Creștinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit. A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinții sunt creștini absoluți. Altminteri, creștinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut. Suveran față de natură, supus Divinității, nemuritor și liber prin depășirea extramundană a condiției sale — acesta este omul creștin. Nimic nu poate înlocui
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
ea arată că omul se mișcă asimptotic la perfecțiune, pe care n-o poate atinge niciodată. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Știința moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poți s-o schimbi, ca pe tren, la care stație vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primește de sus, sau nu o primește
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
porți masca de om. Numai că, dacă ești mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotați. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor, pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat — așa cum este și geniul —, dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
religios și un țăran analfabet nu există nici o diferență. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depășește nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul. Nici o știință nu te duce acolo. Știința se mișcă asimptotic la absolut. Arta se mișcă asimptotic la absolut. Știința este sediul folosului și arta este sediul plăcerii. Religia este sediul adevărului transcendent în esență și unic ca principiu unic al
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
poeme în întreaga lor desfășurare, trebuie de spus că există strofe, distihuri sau un singur vers care sunt pură incantație și inițiere. Așa are loc cu distihul din poezia Noi a lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
naturi nu erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
crucială privind suprema valoare estetică. Nici o concepție ulterioară nu a depășit acea viziune primă. Recent s-a afirmat că sublimul constituie o energie care ar putea metamorfoza ființa umană făcând-o "mai profundă, mai magnifică". Indienii, pentru a salva principiul absolutului valoric, au așezat mai sus de Brahma, creatorul lumii empirice (în conlucrare cu Maya, destructivă), pe Brahman. De partea Europei, Magister Eckhart cu ochi transcendental a conceput o supraentitate divină Deitatea (Gottheit), aflată mai sus de Dumnezeu (Gott), deci care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un adevăr esențial, vorbind despre imposibilitatea ochiului comun de a întrezări ceea ce vede un al treilea ochi. Pentru Giordano Bruno libertatea metafizică radicală însemnează zborul infinit al intelectului "eroic", care nu se oprește niciodată, pentru că orice oprire însemnează limitare; însuși absolutul este oprire. Și Eminescu afirmă că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno". Deci în sensul întrevăzut de ochiul transcendental al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
comun de a întrezări ceea ce vede un al treilea ochi. Pentru Giordano Bruno libertatea metafizică radicală însemnează zborul infinit al intelectului "eroic", care nu se oprește niciodată, pentru că orice oprire însemnează limitare; însuși absolutul este oprire. Și Eminescu afirmă că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno". Deci în sensul întrevăzut de ochiul transcendental al filozofului-poet italian. Cu un ochi transcendental a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în cadrul unui "sistem" de gândire preconceput, al unor formule teoretice mai mult sau mai puțin dogmatice. Un sistem filozofic poate fi contestat, un poem nu. Pentru că primul este un complex de supoziții, un agregat de ipoteze iar poemul este un absolut. Poetul este un darsanik (cel care vede), așa cum afirmă Amita Bhose în cartea sa, Eminescu și India (Eminesciana, ed. Junimea,1978). În viziunea distinsei scriitoare indiene, "Eminescu nu a fost un filozof și a fost mai mult decât poet; el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie". În loc de a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a ideilor ("Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii"), a cuvintelor ("Spăși-voi visul de lumină"). Ne este indusă în felul acesta o bucurie superioară iscată de sentimentul armonizării cu spațiul eteric al idealităților, al valorilor eterne, al absolutului. Poezia lui Eminescu este un spațiu al imaculării, un orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin, dulce, alb, blând, duioșie, lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a vocalelor, inducând lumină, suiș, durere, cădere, întunecare. Logica internă a unei creații poezie, artă plastică, muzică, filozofie este reflexul sentimentul totalizării cosmice. Acționează un simț înnăscut al ordinei, o capacitate apriorică necunoscută intervine, de mare acuratețe și finețe, atingând absolutul la geniu. Reușitele superlative survin spontan, prin ceea ce s-a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui mecanism ne scapă. Coerența în tablourile lui Vermeer este constituită de un simbol sintetizant perla concentrat de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vorbește Giordano Bruno, cu zborul necurmat al lebedelor către niciunde, din poemul halucinant al lui Rabindranath Tagore. În transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Rabindranath Tagore. În transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu din el însuși); la fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atât de adânc ele se afundă", afirma la rândul său Heraclit din Efes. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a spus de la Marc-Aurel la Eminescu, trupul este un străin în care a fost captată conștiința, spiritul. b. Absolutul ontologic eternitatea entităților ontice, nici ea nu poate fi atinsă. Ființa se află într-o devenire continuă, o moarte de la o clipă la alta, urmând o nouă renaștere, iar pe de altă parte, entitățile individuale poartă in formula lor ființială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]