267 matches
-
prejudecăți legate de imaginea prozatorului. Prima e tocmai aceea că Manea n-a fost un autor prizat de critică, rămânând oarecum în galeria a doua a șaizeciștilor sau a șaptezeciș tilor. Argumentul se bazează, crede tânărul monograf, pe o anumită absolutizare a judecăților lui Nicolae Manolescu și Eugen Simion, principalii comentatori ai actualității. Dacă cei doi au scris cu zgârcenie despre autor (primul nu pare convins nici peste ani, în Istoria critică a literaturii române, de valoarea ficțiunii lui Manea), există
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
ale Hertei Müller, semn că ea nu mai poate privi fără mânie înapoi. Nimeni nu scapă din închisoarea părăsită, pentru că, în privirea ei neîngăduitoare, toți au fost și sunt vinovați. Cale de mijloc nu există, nici inocență, nici rezistență intelectuală. Absolutizarea aduce mai degrabă cu atitudinea celui care a înțeles că numai exagerând poate sublinia o normalitate. Altfel nu e cu putință ceva nou. Nici nu e de mirare. Din moment ce și în cel mai recent volum de eseuri memorialistice - Mereu aceeași
Melancolii radicale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4305_a_5630]
-
după porunca Mântuitorului. Ca Întotdeauna, unii din discipoli erau mai atașați de tradițiile părinților, alții erau mai deschiși la nou, dar comunitatea creștină care se percepea tot mai mult ca ecclesia căuta, În deplin respect față de diversitate, unitatea Întru crez; absolutizarea propriei perspective de către unele grupări nu a Întârziat să dea de timpuriu naștere unor grupări sectare și eretice care s-au desprins de Biserică și au luat-o pe calea lor, această frângere a unității fiind socotită de antici rodul
STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]
-
și asta pentru că, singularinzîndu-și deznădejdea, o absolutizează: nu mai poate vedea nimic dincolo de ea, nu mai poate s-o pună în relație cu nimic, adică nu o mai relativizează. De aceea, oamenii se surpă psihic nu din pricina dezastrelor, ci datorită absolutizării deznădejdii. Urmarea e căderea pe care am descris-o la început, o cădere al cărei deznodămînt este fie sfîrșitul sinucigaș, fie apostazia pe care Noica a convertit-o filozofic în teoria dezastrului: dezastrul înțeles drept condiție incipientă a ivirii spiritului
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
ori neglijență. Fiecare dintre cele două perspective este în egală măsură falsă și adevărată, fiecare dintre ele are la origine un exces și ambele sfîrșesc prin a se îndepărta, uneori cu totul, de realitatea cărții. Cea dintîi privilegiază pînă la absolutizare istoria și politicul în defavoarea literaturii. Departe de a fi însă o cronică, și încă una politică, Refugii este un roman. O ficțiune. O poveste cu și despre ființe imaginare dintr-un spațiu imaginar. Acțiunea este plasată în trei localități - un
Romanul unei lumi deraiate by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Imaginative/11727_a_13052]
-
destinul păstorului și cel al poporului român” face însă de nestăvilit apariția unor noi și noi interpretări, întemeiate ori nu, convingătoare sau nu. Din cercetările de până acum referitoare la Miorița rezultă câteva erori mai importante. Printre acestea se numără absolutizarea variantei Alecsandri și neglijarea sutelor de variante provenind din oralitate, altfel spus, substituirea tuturor variantelor prin aceea a lui Alecsandri. Eronată e și concentrarea excesivă asupra comportamentului ciobanului din această variantă, în timp ce multitudinea de reacții din variantele orale ale Mioriței
Miorița și Colinda Junelui bun – atitudini diferite în fața morții by Ion Taloș () [Corola-journal/Journalistic/2618_a_3943]
-
ce ma săruta,/ De cînd am fost copil de cerb,/ De cînd am fost copil de ciuta" (Amintiri din copilărie). Complicîndu-si simțirea genuina, încearcă un dramatism carnal, astfel că viața sa afectiva apare proiectată pe un corp fabulos, precum o absolutizare a simțurilor fremătătoare. Însuși Dumnezeu nu e decît un trup muritor, odată cu ființele de El create: "Jupuit de carnea vie/ Culeg spîni și tot mai sper/ Că zăpadă din cîmpie/ Este hoitul meu din cer.// Jupuit de carnea acra/ Brate-mpreunînd
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
insalubritate a detritusurilor memoriei. Curiozitatea (politică, istorică, literară) a obosit sub povara dezvăluirilor de culise, a micilor și înveninatelor adevăruri personale, a demitizărilor, a aglomerărilor de mărunțișuri și a (uneori) iluzoriilor răsturnări de perspectivă. Fenomenul risca să devină nociv prin absolutizare, prin succesul înșelător (câte jurnale sau memorii editate în anii´90 ar mai fi primite astăzi la fel?) și prin complacerea în regimul minor al celei mai slabe estetici (până la non-literar). Jurnalele și memoriile nu fac, totuși, o literatură durabilă
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
îi estompează autenticitatea. De aceea e clișeu. La mijloc este și presupoziție: că Luceafărul ar fi capodopera indiscutabilă a poeziei eminesciene. La G. Călinescu este, la I. Negoițescu nu este. Aprecierea respectivă are valoare istorică și devine clișeu tocmai prin absolutizare. Clișeul e prin natură schematic și simplificator. A paria pe funcția lui cognitivă e o dulce naivitate de iconodul. Formula, se știe, a folosit-o Noica, atunci cînd a descoperit caietele eminesciene. Dl Geană îi cunoaște sursa în Iorga: �expresia
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16121_a_17446]
-
cei mai viteji și mai cinstiți, n-au cucerit niciodată pe alții și s-au zbătut singuri în bătaia tuturor vînturilor istoriei. Eroarea educativă nu constă atît în emfază (oarecare emfază, mai ales la cei mici, e necesară), cît în absolutizare. Lumea modernă este relativă și pluralistă. Acest patriotism bazat pe excludere și pe unicități este incompatibil cu dorința de integrare europeană și de cooperare cu vecinii. El provine din aceeași abordare mistică și tradiționalistă a temei, în care iubirea de
Ce fel de patriotism cultivă școala by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16976_a_18301]
-
De ce, azi, în lume, se refuză, chiar se disprețuiește efortul de formare culturală? Ne îndreptăm spre o viață fără orizont cultural, spre un hedonism frust? Credeți că viitorul omenirii poate să fie fără trecut? Poate fi aceasta o repercusiune a absolutizării modernismului? Gândirismul nu a fost chiar așa de rău, precum l-a dezavuat comunismul. În interbelic a menținut un echilibru literar, Blaga, Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic și alții nu pot fi trecuți chiar așa ușor cu vederea. Credeți că
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
absurdului, perspectiva nihilului care absoarbe orice efort omenesc, nelăsîndu-ne, aparent, nici o șansă. Altfel mobilat conceptual decît lirica interbelică, discursul lui Dan Damaschin e mai apropiat de cel al "ruralilor" noștri șaizeciști. Străbatem un timp al crizei tuturor valorilor, înregistrăm o absolutizare a rătăcirii care ar fi destinul astrului pe care călcăm: Rătăcirea ignoră orice adevăr al ființei... Pămîntul apare ca ne-lume a rătăcirii. Din punct de vedere al istoriei ființei, el este astrul rătăcitor" (Heidegger). Dacă Răul poate fi socotit
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
fost prima dvs. iubire? Nicolae Breban: |ăăăă... (ezită îndelung, expresiv), nu, nu, n-am..., eu eram un spirit prea difuz și prea haotic sentimental ca să mă pot concentra. Iubirea este o formă de concentrare pe o persoană, o formă de absolutizare a unei persoane, o formă de limitare a orizontului la o persoană. Iubirea este o formă a limitării. Tot universul se restrînge la o siluetă. Impresiile mele erau prea haotice, eram prea nesigur, prea nesigur pe mine, prea speriat de
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
enunțătoare ,își este propria transcendență". Vedem astfel că abstracțiunea orfic-romantică, derularea diegetică, transcendența ca și infuzia prozaic-realistă (deși ultima are, în ochii lui Marin Mincu, meritul de-a ajuta la ,actul reformator de dez-metaficizare a tradiției poetului") abat lirismul de la ,absolutizarea" lui. Dar unde putem ajunge? La un ,eu ce se contemplă pe sine" în exclusivitate, nutrindu-se ,nastratinesc" din experiența sa scripturală. Roland Barthes cu al său discurs ce se scrie pe sine e pe aproape... Atingând acest punct extrem
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]
-
dispus să renunțe la libertate pentru că în frunte se află un tiran care e înțelept ca Platon. Înțelepciunea ăluia e de două parale. Dacă ăla se realizează utopic pe sine, cel de pe stradă suferă. Greșelile gândirii de dreapta la noi? Absolutizarea totalitarismului, care este european falimentar. Excesele. Absolutizarea ideii totalitare, care confiscă personalitatea, și mai ales ignoranța în ceea ce privește onestitatea lui Hitler, acestea au fost greșelile. Hitler a spus: Nu respect decât un cuvânt, cel dat poporului german. Iar Ribbentrop a declarat
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
frunte se află un tiran care e înțelept ca Platon. Înțelepciunea ăluia e de două parale. Dacă ăla se realizează utopic pe sine, cel de pe stradă suferă. Greșelile gândirii de dreapta la noi? Absolutizarea totalitarismului, care este european falimentar. Excesele. Absolutizarea ideii totalitare, care confiscă personalitatea, și mai ales ignoranța în ceea ce privește onestitatea lui Hitler, acestea au fost greșelile. Hitler a spus: Nu respect decât un cuvânt, cel dat poporului german. Iar Ribbentrop a declarat că Germania n-are nevoie de prieteni
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
sute de ori. Acea artă de a prezenta drept necesară lipsa de moralitate a politicii unui principe autoritar bine intenționat care străbătea opera maestrului florentin i se părea acum după atâția ani de ședere în Valahia ca un fel de absolutizare a principiului iezuit: scopul scuză mijloacele. — Scopul scuză mijloacele? se pomeni secretarul întrebându-se în italienește, ca să continue în gând: dar mijloacele pe care le folosește vodă nici măcar nu trebuie scuzate și, râzând din toată inima de unul singur, Del
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din belșug cu libertatea mea, care e mai teribilă decât orice constrângere și decât orice carceră. (Cel mai tare) Negarea de sine, necunoașterea, nevederea, nici măcar în oglindă, ("Era scris cu creta acolo, pe figură: Nimic", Hop-la!) pot fi citite ca absolutizare a absenței, ca instaurare a acesteia, autarhică. Absurdul este la el acasă. Avem o lume din care lipsește toată lumea, inclusiv cel care deplânge absențele tuturor. Dar nu e vorba numai de persoane. Ca la un concurs sinistru, pentru care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
că eu sânt cu totul diferit de ceilalți, că dragostea și tot ce ține de ea nu e pentru mine, că eu merg pe un drum care mă va duce mult dincolo de condiția umană banală. Ba chiar, prin tendința de absolutizare pe care-o resimțeam atunci atât de puternic, am început să cred că tocmai erotismul e ceea ce-i împiedică pe oameni să se realizeze, că dragostea și deci femeia sânt cauzele banalizării, ale eșecului. Timp de doi ani, în acea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu seamă atunci când umblă cu alții, cum ar mai putea aceștia să crească într-o evoluție liniară sau să se cristalizeze într-un sistem? Tot ceea ce este formă, sistem, categorie, cadru, plan sau schemă, considerate ca aspecte și tendințe de absolutizare, rezultă dintr-un minus de conținuturi și productivitate, dintr-o deficiență de energie lăuntrică, dintr-o sterilitate a vieții spirituale. Marile tensiuni ale acesteia ating haosul și nebunia exaltării absolute. Nu există viață spirituală fecundă care nu cunoaște stările haotice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
când, din tot ce are lumea aceasta în extaz, nu mai rămâne decât întunericul și lumina, cum să nu le atribuim un caracter absolut? O constatare simplă, a alternanței exterioare a acestor două aspecte, nu poate duce niciodată la o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de dragul constanțelor unui popor, renunță la căile moderne de lansare în lume ratează sensul unui neam, vrând să-l salveze. Fondul nostru? Desigur, multe lucruri bune, dar în sânul lor o rană. Fondului acestuia datorăm absența noastră de atâta timp. Absolutizarea lui este o operă reacționară. Dacă ne-am fi abandonat lui, eram și astăzi una dintre ultimele țări ale lumii. Viziunea reacționară nu înțelege paradoxul istoric al culturilor mici și care consistă în faptul că ele nu pot să refacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să aibă mistica sângelui și a pământului în hitlerism, dacă nu o negație a spiritului în numele tuturor valorilor subistorice? Masele sânt extrem de sensibile la permanența biologiei și, în numele ei, ar fi capabile să sacrifice totul. Economismul din bolșevism presupune aceeași absolutizare a sferei neutre spiritului și a bazelor materiale ale istoriei. Mi se pare o încercare hazardată a stabili o ierarhie în aceste viziuni ale substructurii culturii. Unii au susținut că reclamarea de la sânge și pământ indică o perspectivă mai profundă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
meu împăcat”, 42 „un gen cu totul nou”. Dacă punem confesiunea epistolară alături de alte constante din versuri și proză, să le zicem cuvinte cheie: „pace”, „eterna pace”, „somnul”, „armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției (romantice !) din gândirea poetului, în defavoarea armoniei, păcii și a echilibrului dintre termeni, adică, aici, dintre ființa terestră (Cătălina) și personajul cosmic din visul fetei (Hyperion); dintre dorul (sau desideratul) prințesei și norocul ei terestru. Etimologia latină a cuvîntului desiderat
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
meu împăcat”, 42 „un gen cu totul nou”. Dacă punem confesiunea epistolară alături de alte constante din versuri și proză, să le zicem cuvinte cheie: „pace”, „eterna pace”, „somnul”, „armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției (romantice !) din gândirea poetului, în defavoarea armoniei, păcii și a echilibrului dintre termeni, adică, aici, dintre ființa terestră (Cătălina) și personajul cosmic din visul fetei (Hyperion); dintre dorul (sau desideratul) prințesei și norocul ei terestru. Etimologia latină a cuvîntului desiderat
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]