6,323 matches
-
cei care folosesc rău limba română, naționalismul european, alegerea între UE și NATO, patrioții de paradă, preoții ortodocși cu vederi înguste, Catedrala Mântuirii Neamului, tutuiala generalizată ș.a.m.d. Adnotând și comentând realitatea (cu actanții ei cu tot) grotescă, sordidă, absurdă sau suprarealistă de-a binelea, Andrei Pleșu face figura unui moralist modern. Dar nu acesta este meritul esențial. Într-o societate care nu duce lipsă de situații pe care, în lipsa unui termen mai potrivit, le vom numi simplu negative, dificilă
Apel la decența pubilcă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12693_a_14018]
-
este cea mai căutată carte de pe piață în acest moment. Nimic uimitor, căci formula ei este irezistibilă: destul de spectaculoasă pentru a fi consumată în vacanță (ca literatură ce asigură umor nebun, anecdotică politică și culturală, portrete savuroase sau intrigante perspective absurde) și, în același timp, destul de "bazată" pentru a fi adnotată și a învăța din ea ca dintr-un foarte serios îndreptar moral de comportament și gândire decentă în viața de toate zilele, acasă sau în societate. Celor slabi într-ale
Apel la decența pubilcă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12693_a_14018]
-
-și fotografia viața de zi cu zi, în imposibilitatea lor de a distinge concretul de realitatea mediată. Tinerii din Zeii tineri (regia Jukka-Pekka Siili) își filmează momentele cele mai intime din viață, inclusiv contactele sexuale într-un soi de competiție absurdă; unul dintre eroii din Îngeri căzuți (filmul din 1995 al lui Wong Kar-wai, proiectat și el la Cluj) încearcă să imprime imagini familiare, cele mai apropiate sufletului său; în Body (tradus la noi Amice!), difuzarea pe un post de televiziune
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
forme și costume ce-i trădează mai bine convenționalismul de bal mascat". Narațiunea - imposibil a fi numită altfel decât "text", deși autorul și comentatorii oscilează între roman, nuvelă și povestire - este o fantezie în stil suprarealist, o farsă onirică și absurdă, o "glumă sinistră", cum i s-a mai spus. Apunake și alte fenomene, din 1934, e roman în aceeași măsură în care e "roman în patru părți", după cum se anunță, Pâlnia și Stamate de Urmuz, datând din 1922. Criza formelor
Al doilea Urmuz by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12778_a_14103]
-
steril când focul de artificii al nonsensurilor și al absurdităților, al imaginarului alienat, se epuizează, iar finalul se consumă în poante scatologice, ca lumea pierită, cu Apunake cu tot, sub catastrofa de fecale a unui copil monstruos (p. 197). Sursele absurdului sunt, în bună măsură, aceleași ca și la Urmuz. Una este a lua sensul figurat ca sens propriu, ca de pildă în proza Alb și negru, bazată pe dezvoltarea și concretizarea proverbului "pereții au urechi". O ureche mică și roză
Al doilea Urmuz by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12778_a_14103]
-
atârnă în aer masa de odihnă. Proza se încheie cu o pledoarie pentru ideea că "posibilitățile nu au - și nu trebuie să aibă - limite de nici un fel", pentru că "posibilitățile sunt infinite, prin însăși natura lor" (p. 42-46). Alte surse ale absurdului sunt: aglomerările de obiecte disparate, adunate într-un fel de ruină a lumii; asocierile imposibile, ilogice; lipsa de sens; invențiile artificioase, de fantezie pură și gratuită, în virtutea unui joc al limbajului. Portretele grotești dau pagini la fel de bizare ca în proza
Al doilea Urmuz by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12778_a_14103]
-
iată, chiar la ultima ediție, a fost declarat cîștigător, se știe, un documentar. Anti-Bush. Patru din cei nouă membri ai juriului (inclusiv președintele) au fost americani. După ce festivalul a înghițit gălușca unei Palme d'Or politizate, am asistat la comedia absurdă în care jurații, la o conferință de presă post-Palmares, susțineau că politica nu are nici un amestec și că au premiat doar filmul care li s-a părut cel mai bun! Firește că, dacă juriul de scurt-metraje al lui Nikita Mihalkov
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
lui Daniel), ambele publicate în "România literară" în 1970, sînt prea puține pentru a vorbi despre Virgil Mazilescu prozator. Există certe calități de narator și un simț al detaliului semnificativ la acest autor, adept al unei proze suprarealiste și a absurdului. Recenziile (apărute în "România literară" între 1966-1983), intervențiile din presă, pe diferite teme, evocările, omagierile, pseudo-reportajele sînt, spre deosebire de poezie, extrem de lirice. Scrie cu afecțiune, cu înțelegere, adesea fără exercitarea spiritului critic, exataziindu-se oriunde întîlnește o fărîmă de reușită, chiar riscînd
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
majuscule, pe carena vaselor de mare tonaj! l etc. etc. Lecția pe care Gitanas o știa deja și pe care Chip o învăța acum era că influxul de capital american era cu atît mai abundent cu cît promisiunile erau mai absurde și mai hilare. În fiecare zi, Chip dădea naștere la comunicate de presă, declarații financiare false, pasaje de comentarii care argumentau inevitabilitatea hegeliană a politicii comerciale brute, mărturii nerușinate care atestau apropiatul boom economic lituanian, întrebări piezișe pentru chat room-urile
Jonathan Franzen - CORECȚII by Cornelia Bucur () [Corola-journal/Journalistic/12292_a_13617]
-
să străpungă straturi oricît de tasate de urît și ticăloșie. Pe aici, pe la noi, nu-s mulți ca el. Și-a asumat din adolescență răspunderea donquijotescă de a fi de partea libertății spiritului, a demnității, atît de primejduite în veacul absurd XX. Știu că vorbele astea mari îl vor stînjeni ("hai, dom'le las-o baltă albă!"), dar cine ajunge să-l cunoască pe Iordan, să știe cîte a făcut în cei 80 de ani pe care îi va împlini la
O minune de om: Iordan Chimet by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12310_a_13635]
-
Cercul literar de la Sibiu, au reușit să nu-și altereze nici unul din studiile sau eseurile lor de bază, ceea ce Radu Enescu nu a izbutit. Nicolae Balotă și-a putut reedita în 2000 fără nici o modificare sinteza din 1971 despre Literatura absurdului, dar Radu Enescu nu și-ar fi putut reedita fără a o rescrie din temelii monografia despre Franz Kafka. Era una din sursele secrete ale marii tristeți de care suferea eseistul de la "Familia" în ultimii săi ani, cu un ideal
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
o prefață scurtă, bine scrisă dealtminteri, dar care nu depășește un ton introductiv), faptul în sine e un eveniment. Un eveniment care poate fi pretextul descoperirii unui alt Gellu Naum: Gellu Naum autorul de teatru. De teatru suprarealist? De teatru absurd? O întrebare teoretic-necesară, care a fost pusă de mai multe ori. Răspunsul, cred, e un adevăr literar simplu care trebuie pînă la urmă formulat tautologic: teatrul lui Gellu Naum e teatrul lui Gellu Naum. Nimic nu face mai evident acest
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
întîlnirea cu textele "mari": originalitatea, stranietatea sînt atît de puternice încît refuză clasificarea didactic-istorică, afilierea, oricît de nuanțată, la un curent sau o direcție literară. S-ar putea spune că teatrul lui Geallu Naum e în același timp suprarealist și absurd și, neîncetat, cu mult mai mult decît atît. Un amănunt biografic - paradoxal în sine - ar trebui neapărat cunoscut atunci cînd citești/vezi teatrul lui Gellu Naum. Preiau din Clava, cartea de critificțiune a Simonei Popescu fragmentul de început al unui
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
abreviere aberantă: VAT| e un cuvînt care provine de la FARMACIE. Și jocul de retragere sacadată al actorilor unul din fața celuilalt amplifica, într-un fel simplu, dar care poate fi doar văzut, nu și descris, sugestia acestui joc plin de sens absurd al replicii Tatălui. Insula: parodia cea mai direct literară a lumii ca teatru. Nepotul lui Rameau: puține rescrieri postmoderne reușesc un joc atît de subtil cu textul de la care pornesc. Piesa cea mai scurtă, Exact în același timp, are o
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
lui Gellu Naum. E construcția care urmează, suprarealist, logica filmică a visului, într-o densitate de imagini șocante pe care visul nu o va avea niciodată? E jocul de cuvinte împins pînă la prea-plinul de sens care sfîrșește în vidul absurd al oricărui sens? Sînt toate acestea și mult mai mult decît atît. Un joc monoton. Dar ce bine că e monoton!
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
dintre individ și formele existențiale care-i înăbușă și închircesc esența omenească, se aglutinează în jurul unui singur personaj, autorul însuși, cum a afirmat-o de atâtea ori. Pentru înțelegerea finalității ideatice, prinse într-o fabulație premeditat nonconformistă, alambicat parodică și absurdă, s-a apelat în majoritatea cazurilor la prestigioase suporturi bibliografice, precum Joyce, Kafka, Freud, romantici celebri, existențialism, psihologism și alte direcții literare contemporane sau anterioare. Rezultatele neîndestulătoare, limitate, îndeamnă spre concluzia că drumul cel mai sigur pentru înlăturarea măștilor barochizante
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
chimice, în fine, cel care susținea că e reîncarnarea lui Ștefan cel Mare realizează că s-a înșelat: în viața anterioară fusese Ion Vodă cel Cumplit. Subiectul este mult prea burlesc pentru ca râsul să fie ținut în frâu, iar situațiile absurde să nu fie exploatate la maximum. Or, vocea naratorului afirmă la modul absolut tonul povestirii prin implicare minimă, prin acel grad (aproape) zero al scriiturii, inutil unui astfel de epic care cerea exces pe toată linia. Bogdan Suceavă aplică lecția
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
înlocuirea în uz a construcțiilor cu de (indicînd tipul) prin cele cu din (indicînd partea, materia etc.), pe care le consideră mai concrete. O observație a autorului ne interesează în mod special: el consideră "din punct de vedere strict logic (...) absurdă" o construcție cu din + singular (non-colectiv), pentru că "din presupune existența mai multor obiecte de același fel (ca să poți lua sau alege unul din ele) și, deci, existența unui cuvânt la plural" (p. 391). De abia prin anii '70 construcția cu
Din și dintre by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12430_a_13755]
-
celebri protestează individual sau își trec numele pe diverse liste comune. Nemulțumirea cetățenilor mocnește, dar Nicolae Ceaușescu pare de neclintit. Perestroika și glasnostul îl lasă rece, la congresul al XIV-lea al PCR se joacă încă o dată piesa tristă și absurdă a "succeselor epocale", a "unității de nezdruncinat a poporului în jurul partidului" și a "încrederii depline în bravul și mult iubitul său conducător". Toată lumea e cu urechea la posturile străine de radio, dar nimeni nu dă semne că ar avea idee
Dialoguri între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12420_a_13745]
-
și Richard Nixon vin să vadă cu ochii lor minunea politică de la București, iar Paul Goma devine membru PCR. Urmează vizitele "istorice" în Coreea de Nord și China, tezele din iulie și impunerea unui progresiv cult al personalității, pînă la dimensiunile sale absurde de la mijlocul deceniului nouă. Mutațiile succesive din viața politică au rezonanță și în viața literară unde, după realismul socialist al anilor '50 urmează revoluția estetică a generației '60 și efortul generațiilor următoare de a nu coborî ștacheta impusă de aceasta
Viața cu sufletul la gură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12464_a_13789]
-
în ordinea firească a coborîrii lor din minte pe hîrtie. Nu există piedică - e senzația de lectură cea mai puternică - în comunicarea cu un autor deja clasicizat, deja preacunoscut, trăind în mintea cititorului din lumea pieselor lui, deasupra lumii noastre absurde. Căutarea e intermitentă și, în același timp, infinită. Am citit Căutarea intermitentă, pseudo-jurnalul lui Eugen Ionescu, într-un microbuz nu prea comod, alergînd grăbit și imprudent între București și un oraș de provincie. Nu aveam timp. Voiam să citesc cartea
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
notație al cărei rost e - doar aparent? - negarea momentului anterior: "Rodica, la masă, prea absorbită de preocupările ei ca să stea ca lumea. Mînca iute, aplecată în farfurie." Ciudată și totuși nu atît de nebănuită fața aceasta a scriitorului de teatru absurd (pe care, mărturisește și aici, ar fi vrut să-l numească, simplu, teatrul nou). Folosesc oarecum reținut cuvîntul mistic. E un misticism netrăit și nedescris pînă la autorul Cîntăreței chele, hrănindu-se, în chip bizar, din propria-i negare. Sacralizant
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
apă caldă, și eu aș fi vrut să mă îmbăiez (...) nu mă săruți? îl îmbie ea, nu, îmi mirose gura, m-am îmbătat... (p. 97) Exemple de acest fel se pot da la nesfîrșit cu trimitere la aspectele cele mai absurde ale vieții în comunism, unele dintre ele de neimaginat astăzi: turnătoria la nivelul propriei familii, activiștii și ofițerii care cumpărau din librărie cărți la metru din necesități de decorare a apartamentului, iluminatul casei cu lumînări în orele de seară în
Hans Castrop în România comunistă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12484_a_13809]
-
cîte o "zburată" în "vîrvul muntelui acestui, unde e sfîntariul muselor", pentru a-și izvodi "poeticeasca alcătuire". Modul absolut dezinhibat în care s-a dedat "frivolităților" artei trădează un caracter ludic de excepție, comparabil prin simțul artificiului și al intuiției absurdului raportat la precaritatea condiției umane cu "bufoneriile" lui Urmuz, iar ca poemă sintetizatoare de modele și motive literare, cu Levantul lui Cărtărescu. Vrînd "să facă gluma mai cu haz", pune rîvnă în ironie și aceasta este dovada cea mai grăitoare
August - Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12514_a_13839]
-
două cuvinte, aș spune "familist fericit", dacă vrei mai multe cuvinte, atunci citește toată cartea. Eu găsesc că familia, orice familie, este instituția cea mai misterioasă din lume, cea mai paradoxală, cea mai tragică, cea mai amuzantă și cea mai absurdă, așa încît tot ce scriu eu gravitează în jurul misterului familiei. A.R.: Familia e microcosmul care reproduce macrocosmul? A.O.: Nu-i un microcosmos, e un cosmos. Dacă adaugi și toate rudele, veri și nepoți, e o adevărată galaxie. Dacă
Amos Oz: "Cred că există o similitudine între un romancier și un agent secret" by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12453_a_13778]