1,361 matches
-
ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit temă majoră în creația lui Eminescu, începând cu Mortua est!, care sfârșește cu declararea absurdului morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit temă majoră în creația lui Eminescu, începând cu Mortua est!, care sfârșește cu declararea absurdului morții și, de aici, ateismul continuând apoi cu Rugăciunea unui dac, unde are loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de existență, teama de a reveni identitar, iară și iară, pe toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aceia ce n-au mai fost să fie/ Și din a căror leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bolnav în al meu suflet: imposibilitatea de a ieși din ciclicitatea existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sui 130 Alte hipostaze ale justiției poetice 132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetice 132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
respira o fantezie oarecare întoarsă către origini. Un rege trebuie să și conducă, dar în același timp să și instruiască poporul. Astfel, istoria monarhiei își urmează drumul pe care el, acum, la 800 de metri înălțime, îl simte în tot absurdul său încântător: de la beția puterii la beția capriciului și a jocului, de la instinct la înălțare spirituală, de la concretul social brutal către purificarea prin artă. Ei, bine! azi le va arăta ce înseamnă acest drum, refăcându-l oarecum în sens invers
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
vânat, oprind câte un cântec de greier. Cu un pas mai în față, ca totdeauna - domnul avocat Lepădatu, parcă încredințat că nu poate avea o mai bună companie decât propriul eu, simulând resemnarea în fața primejdiei, dar, în fond, copleșit de absurdul acestei situații. Știe că nu i-ar folosi la nimic, dacă l-ar avea, nici măcar permisul ridicat în '52, în urma unui denunț răuvoitor. Vânatul s-a împuținat, unii tovarăși de odinioară au murit, alții s-au risipit prin țară, așa că
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Avito. * Cu facultatea de a vorbi începe Apolodoro să exerseze imaginația sa, inventând minciunile, antrenându-se în unica potență divină, bătându-și joc de logică. I se deșteaptă sfântul sens al comicului, se recreează în toată incongruența și în tot absurdul. Râde din toată inima, inimă de copil, dându-și pe spate capul, tot înșiră cuvinte fără sens, se bucură cu ruperea firului logic al asociației de idei și chinga legăturii sale normale; se risipește în câmpul incongruenței. Îl surprinde azi
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lasă-l... îl voi lăsa, da, dar repetându-i, deși nu mă înțelege, alte lucruri. De ce vor fi eșuat atâția câți au inventat cântece pentru cor cu logica și bunul simț și pe care copiii le adoptă? Pentru că iubește copilul absurdul?" Ajunge acasă, ascultă de la copilul său un absurd sfat și îl întreabă: Dar, hai să vedem, Apolodoro, crezi asta? Copilul ridică din umeri. Iată o întrebare! Dacă crede în aceasta...! Știe din întâmplare copilul ce înseamnă a crede în ceva
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tată? Don Avito rămâne o clipă suspendat, iar apoi: Iată, este o idee care nu mi-a trecut prin minte, și deși îmi pare absurdă, poate conduce la ceva, așa cum l-a condus pe Lobacevski să facă geometrie plecând de la absurdul după care dintr-un punct exterior unei drepte se poate duce mai mult decât o perpendiculară pe ea. Iată, dedică-te să dezvolți această idee și poate descoperi în pedagogia meta-pestalozziană a patra dimensiune educativă; e aici un câmp deschis
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
fapte și întîmplări (o canava de nimicuri istorice și politice, totdeauna importante) pe care evoluează și își definește caracterul lumea noastră, lumea din noi cu toate exaltările și nebunia sa, cu mizeria și angoasele ei, cu lipsa de perspectivă și absurdul politic cotidian. Comediile domnului Gârbea sînt piese politice și nu dogmatice, el scriind teatru în spiritul celor vechi, adică apelînd la memoria colectivă... Deosebirea e că limba a evoluat, ajungînd să aibă să aibă ea însăși o memorie înspăimîntătoare. Invenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
participau cu plăcere la ore. De altfel, nu lasă corigenți, cei care promiteau sau mișcau, se ocupă de ei, ceilalți măcar să știe să citească silabisind și să își scrie numele și ceva acolo, cateva propoziții. De altfel, nimeni nu cerea absurdul, toți voiau să trăiască, să se bucure de viață, să aibă ce mânca, unde dormi, o muncă interesantă, să iubească și să aibă copii, să fie soț, tată, bunic, bucurii firești și de înțeles. Luarea puterii de către PCR s-a
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
-i vorba, că și căsătorit poți eșua la fel de jalnic, dar măcar în căsătorie ai iluzia comunicării. Dacă Dumnezeu îți dă și un copil, atunci ai iluzia împlinirii. Pe când, în singurătate, navigând de la o relație la alta, simți îngrozitor de apăsătoare dezolarea, absurdul, lipsa de sens. Te simți ca un câine fără casă, care e în căutarea unei hrane mai bune. Dar suntem oameni, nu câini. Și fiind oameni, mai devreme sau mai târziu, ne punem problema iubirii. Adevărata miză a cărților mele
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]
-
care, spre dezamăgirea mea, era strigat tot așa. - Dar capacitatea dumneavoastră de fantazare, excesul de imaginație de la cine le-ați moștenit? - Fratele meu era, de fapt, cel cu o imaginație extraordinară, cu un gust nemaipomenit pentru construcțiile neobișnuite, care frizau absurdul înainte de a auzi noi ceva despre literatura absurdului. Avea și o extraordinară inteligență tehnică: din trotinetă și-a făcut bicicletă, apoi motoretă. Și-a confecționat un automobil dintr-o rablă de BMW care - spunea el - ar fi aparținut poliției germane
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
omului de știință pozitivist, inventarul de budoar și tot ceea ce universul artificial oferă în ansamblu și în amănunt se preschimbă, printr-o halucinantă construcție mimetică, în opusul desăvîrșit al originalelor: în iluzie pură, în gratuitate absolută, în joc dramatic cu absurdul și cu fatalitatea. Confuzia inițială, oscilațiile percepției și continua glisare între obiectul real și ficțiunea imaginii, sprijinite și întreținute de artist printr-o manualitate și printr-o capacitate de adaptare la spiritul formei și la somațiile materiei cu totul ieșite
Ion Bitzan, între creație și mimesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8794_a_10119]
-
tot ce facem. În mod esențial. Care te costă, te consumă, te devorează și, în același timp, te fac să simți aripa îngerului și să crezi. În zbor, în limite, în moarte. Despre asta e vorba în acest spectacol. Despre absurdul pe care îl inventăm și care devine o construcție stranie, ce ne înghite și ne ține captivi. "Am renunțat la metafizică/și am început să mă uit pe unde calc.", spune unul din personajele sale. Oare? Nu rostim, fie și
Pavilionul de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8791_a_10116]
-
în parti-pris-uri estetice, metodele analitice tradiționale nu prea izbutesc să domine câmpul receptării. Ceea ce se salvează, la o lectură valorizantă, din bogatul inventar de texte, e doar ceea ce intră - cumva - în contact punctual cu lirismul. Adică destul de puțin. Sau cu absurdul militant. Adică și mai puțin. Dintr-o perspectivă a comunicării de masă, putem vedea procesul sedimentării avangardei literare în conștiința publică mai curând ca pe o fericită acțiune a unui grup, involuntar, de gate-keepers. De formatori de opinie. Care, emancipați
Avangarda și complexele criticii literare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8806_a_10131]
-
din efectele tranziției, diletantismul, amatorismul, spiritul de improvizație, goana după câștig material, cu orice preț. Un exemplu izbitor îl constituie manualele de Literatura Română, alcătuite la întâmplare, autorii neavând cunoștințe elementare de metrică și prozodie, conduși de idei care frizează absurdul. Unul dintre ei, de pildă, concepe capitole care n-au nicio succesiune logică: Adolescența, Joc și joacă, Familia, Iubirea etc. Se ajunge ca, observă editorialistul, între Mircea Eliade și Cioran să fie plasată Simona Popescu, "prozatoare tânără și apreciată, dar
Tradiția unei reviste vorbite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8820_a_10145]