302 matches
-
SACRĂ nu poate fi concepută, în afara Ritmului Divin Restaurat - a IUBIRII! Adică, nimic nu este definitiv pierdut, în acest eon smintit de la orice normă/nomos, dacă se reînvață Iubirea-ca-Factor-de-Retrăire-întru-Celestă (și se estompează, pe cât posibil, și non-ipocrit, factorul antispiritual, al Căderii Adamice, „sexul”!) - prin acordarea, din nou, a lumii întregi, la Soteriologia Iubirii! SONETULUI i se restaurează, prin renascentiști, deci și prin Duhul renascentist al lui THEODOR RĂPAN - după moda/rețeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!), valențele soteriologice, prin Magia Armonică, dar și prin
Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
deceniul de după 1948, în republica populară română. Arta totalitară își asumă misiunea ei formatoare și activistului, scriitorul / cineastul îi oferă o cale de acces către interioritatea umană, ca un preludiu al metamorfozei revoluționare. Raționamentul leninist combină meliorismul iluminist cu tentația adamică: de vreme ce arta e a poporului, accesibilitatea este precondiția oricărei opere de artă autentic revoluționare. Deceniile care separă monologul leninist de exhortațiile ceaușiste nu modifică substanța profundă a mesajului: drumul drept, unicul acceptat, este cel la capătul căruia creatorul se regăsește
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
sângele printr-o ridicare (înălțare), transformare, schimbare (κατὰ μϵταβολήν)<footnote Apologia I.23, I.61, p. 55, 88-89. footnote>. O astfel de conformare interioară la Hristos a întregii persoane umane în manieră paveliană este echivalentă cu restaurarea credinciosului la starea adamică, stare pe care, după Sfântul Iustin, Evanghelia o consemnează a fi fost divină. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a știut să profite de ideile antropologice ale culturii elene pe care o cunoștea fundamental și de la care ne-a transmis, în
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
de fantastic, încât nu e de mirare că unele dintre ele pot să treacă uneori drept realitate" (PP 314/ PT 226) Pe parcursul acestei căutări a unei alte forme de percepere a lumii, Blandiana apelează în mod repetat la o viziune adamică a copilăriei. Copiii percep realitatea așa cum este, fără ocolișuri sau idei preconcepute așa cum o face copilul din "O rană schematică" care vede în durere dovada autenticității delfinului. Ei formulează puține întrebări cum e cazul povestitoarei din "Proiecte de trecut" și
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
spun în general că în Adam a căzut toată firea noastră omenească<footnote Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Doctrina ortodoxă și catolică..., p. 30. footnote>. Scriitorii bisericești ai Răsăritului susțin că ce se transmite din generație în generație sunt numai urmările păcatului adamic și nu vorbesc de transmiterea păcatului strămoșesc, sau vinei pentru păcat, cum afirmă tradiția latină de la Augustin încoace. Păcatul acesta a fost unul personal a lui Adam, nu un păcat al firii omenești și nu se poate impune urmașilor săi
Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/123_a_149]
-
de a le cita, de a le combate, eventual, cu argumente. Un laitmotiv al Diacriticelor îl constituie acea prezumție de ignorare a unor colegi de breaslă care se cred nu doar suverani, ci singuri pe întregul ogor interpretativ. Lecturile "areferențiale", adamice, "inocente" abundă, într-o discrepanță frapantă cu critica interbelică, pentru care dialogul, și nu monologul, reprezenta regula. Alexandru Cistelecan deploră și taxează în numeroase rânduri acest autism generalizat, semnalând cu bucurie excepțiile. E aici, pe lângă miza pe obiectivitatea necesară, și
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
o oferă Paul Aretzu. D-sa nu raționează, nu explică, ci încearcă a sensibiliza motivele sacre printr-un imaginar pios. Propune noi variante ale acestora, delicate, ușor tremurătoare precum imaginile răsfrînte în apă. Iată o Geneză sui generis a omului adamic în chip de poet: „stau chiar în mijlocul cuvîntului / și cresc încet/ și simt cum mi se formează picioarele,/ mîinile, coșul pieptului, și inima/ și sprîncenele și ochii și buzele / care vorbesc”. Nașterea Mîntuitorului, evocată în liniile-i consacrate, apare ermetică
Poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5654_a_6979]
-
împiedicat în până mâine”, este răspunsul pe care fetița îl dă la un moment dat, prinsă într-un dialog imaginar cu bunica), dar vocea care le pune în scenă poartă amprenta detașării și lucidității adultului. Ochiul copilului, cu viziunea lui adamică asupra limbii, în care cuvântul este lipit de lucru, trăiește permanent exasperarea ciocnirii cu lumea adulților, cu lumea substitutelor și a echivalentelor. Neliniștea și zbaterea personajului vin din faptul că unitatea de sens se scindează și devine multiplicitate: Dumbrava minunată
Înainte de a fi prea târziu by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13038_a_14363]
-
a doua fază a construcției heliadești. S-a rîs enorm, începînd cu Titu Maiorescu, de poeziile ultimei perioade. Astăzi, rîsul care le-a însoțit pare forțat, ca să nu spunem complet deplasat: Heliade vorbește despre nașterea lumii, despre Geneză, despre paradisul adamic, eternă aspirație a omenirii; atunci versurile lui capătă puritate diafană, iar limbajul lor se face evanescent, așa cum ar trebui să fie un instrument de esență divină. Versurile părăsesc galaxia Lamartine, pentru a face cu ochiul tuturor poemelor „inaugurale” cunoscute de
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
in curat și înfățișați, îmbrățișați, în fața unui Dumnezeu trist și blând. Care, firește, îi iartă cu "mila-I dulce". "Nemernicia blândului păcat" se spulberă ca puful păpădiei, îngerii păzitori și dracii complotiști se evaporă, rămâne pe scenă numai perechea primordială, adamică, scăldată în raza înțelegătoare a ochiului divin. Sufletul "din carne scos" își găsește pacea pe un altar sui-generis, "de carne, uns cu-aromele luminii"... Într-unul din cele mai frumoase poeme ale volumului, mâna prelungă a Creatorului e așteptată cu
Îngerul jongler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10617_a_11942]
-
se cheamă Fremdwort; că și al unor autori, mai mult sau mai putin, diglostici... Nu e și cazul unui Joyce, care, printr-o poliglotie mirabila și disperată, vrea să refacă, pe cont propriu, un idiom paradisiac, un grâi angelic sau adamic, unul, adică, prebabelic, - dar care scrie, totuși, în engleză, multiplicându-si, astfel, sorții de acces la un public tot mai anglofon. (Cu corectivul că engleză joyciană nu e "le petit nègre" yankeu al epocii actuale!) - Că exeget al lui Ion
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
să transforme livrescul într-un teren propice pentru decolarea ficțiunii. De pildă, Zürichul devine, rând pe rând, un Purgatoriu (la mijloc de Cluj și Geneva), un Erewhon distopic sau Babel lingvistic, prilej de speculații ingenioase pe marginea latinei ca limbă adamică pentru brava noastră "geantă" ("suntem, mai suntem încă, vorbitorii unor dialecte ale latinei, ale latinei ce n-a murit de tot...") sau a limbii române ca "lingua franca a underground-ului blocului socialist". Așadar, nu moravurile autohtone sau "matricea stilistică" locală
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
religie; cu excepția, desigur, a "religiei propriei ideologii" care, redusă la numitorul cel mai simplu, mai barbar în expresie, se poate formula ca dreptul - și chiar obligația! - de a ucide în numele unei idei! E adevărat că "noii revoluționari" au comutat vinovăția adamică în cea de clasă sau de rasă, dar... principiul a rămas, într-un fel același: vinovăția este fatală, nimic și nimeni nu te poate absolvi de ea, fatală în sensul cel mai adânc și, astfel, e negată întreaga învățătură a
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
ajutorul acestuia, au deschis rezervorul de carburant și au început să încarce motorină în două canistre de câte 20 litri fiecare. Procedând la identificarea lor, s-a stabilit că este vorba despre Ghiță C. , de 48 ani, din Timișoara, și Adamică H. , de 23 ani, din Cerna, județul Caraș-Severin, care intenționau să vândă cei 40 litri de motorină sustrași la diverse persoane. Cei doi sunt cercetați în stare de libertate pentru furt calificat l Un bărbat, Dumitru T. , de 38 de
Agenda2005-36-05-politie () [Corola-journal/Journalistic/284157_a_285486]
-
reflecția asupra limbajului ca expresie care deturnează esența presupusă a lucrurilor nu ține de teritoriul francez. Lumea occidentală a trecut și n-a ieșit nici astăzi dintr-o contemplație critică pe care o putem foarte bine deplînge în numele unui vitalism adamic sau al unui ideal de transparență a mesajului, dar care nu-i mai puțin realitate. Și nu doar realitate, ci valoare. Poate că pe Barthes nu îl interesa literatura la modul detașat, al criticului care folosește cărți pentru a-și
Fântâna barthesiană (2) - Vorbire privată și vorbire publică by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5565_a_6890]
-
dispărut, din ambiguitățile pe care le întreține Jack Mendy (Sam Neill), protectorul abuziv al familei. Spre surprinderea lui Martin, copiii intră dezbrăcați în cada în care el face baie; rupți de civilizație, acești copii trăiesc într-un fel de nevinovăție adamică, înconjurați de o ură pe care nu o înțeleg, de o lume în care, asemeni unei fantome triste, se ivește tigrul tasmanian, așa cum mama lor, Lucy, trăiește provizoratul așteptării confuze a unui soț dispărut în sălbăticie. Vânătorul poartă doliul animalului
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
scriitori ca Mircea Cărtărescu, Ion Manolescu sau - mai ales - Petru Cimpoeșu. Iată numai câteva, selectate întâmplător, dar dispuse în ordine. Secta, pe jumătate mistică, pe jumătate teroristă, a știutorilor devine aici un grup, controlat, al celor înzestrați cu puritate aproape adamică; apoi, legăturile lui Camil Petrescu cu lumea mesajelor codificate se instituționalizează și câștigă în greutate prin participarea, în cadrul acestor cabale, a unor nume măcar la fel de grele din elita culturală românească; în vreme ce - cam pe aceeași filieră - insula Christinei Domestica se mută
Sociu contra Sociu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8416_a_9741]
-
și și-au scris opera onest, fără a-i atribui sarcini polemice. Poezia nu e, cum reducționist se crede uneori, un domeniu marcat de fracturi, străbătut de mari conflagrații, în care tot ce e nou proscrie tradiția și o ia, adamic, de la capăt." Evident, o astfel de față ascunsă, tenebroasă, greu asimilabilă modei, a generației '80 există și nici un studiu serios nu o poate neglija. Cu un obraz în tradiția de dată recentă și cu celălalt în viitorul postdecembrist, atât Ion
Optzecismul pe înțelesul tuturor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8980_a_10305]
-
Cornel Ciomâzgă a spus: Omul cumințit de Dumnezeu?! Dumnezeu nu cumințește pe nimeni. El face oameni cuminți dintru început. Omul, însă, nu vrea așa. E dezolant, dar autentic. Încă din pruncie refuzăm cumințenia. Pare a fi neînfrântă pildă și moștenire adamică. Cunoaștem, desigur, cu toții pozna inițială a strămoșului nostru. A fost o necumințenie. Nu? Cea mai mare și mai păguboasă. Ei, și? De atunci încoace o tot ținem dintr-o necumințenie într-alta". În interviul acordat Danei Grecu și publicat pe
Dana Grecu, INTERVIU: Pentru mine a fost o LECȚIE de viață! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/26619_a_27944]
-
din România. Foame de scris, sete de citit Prima mea amintire cu Dan Alexe scoate capul din anul când satisfăceam stagiul militar, pe când el, mizera bilul, nu ne satisfăcea defel. îl văd că se apropie cu un aer de inocență adamică, își împlântă ochii în ai mei și-mi declară fără inflexiuni în glas: — Astăzi a murit mama. Dau să-l consolez, dar ceva mă oprește. Nu pare dărâmat, deși e la vârsta la care un atare necaz sapă adânc. Mă
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
origine cu mult mai fascinantă în ochii adolescentului evreu stângist și cumsecade decât în ochii fiicei de proletar). Cu câtă seriozitate i-am întocmit lista de lecturi. Mamă, ce-o să-i mai desăvârșesc intelectul. După Agee, va urma Dinamita lui Adamic, propriul meu exemplar din colegiu, cu filele îngălbenite; mi-o închipuiam profitând de sublinierile făcute de mine pe text în anii studenției, începând să priceapă diferența dintre relevant și neînsemnat, dintre generalizare și ilustrare, și așa mai departe. Și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pesemne că ar fi refuzat să o facă: pentru că a visat, toată viața, nu un învățămînt organizat, unde se predau conținuturi de gândire, ci o "școală de înțelepciune", unde se gândește doar. "Întoarcerea la cultură" era întoarcerea la o cultură adamică, ce ar premerge căderii în păcatul unei culturi oficializate și instituționalizate. Însă pentru a realiza acest lucru, trebuie să știi să-ți cauți și să îți alegi elevii, așa cum și-i căuta și alegea Socrate printre tinerii cu spirit frumos
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și izvorul vieții („Din nou ne-au Înșelat”, murmură Amparo, nici umbanda nu-i un cuvânt de-al nostru, are numai sunetul african”). Rădăcina e Aum sau Um, care e acel Om budist, și e numele lui Dumnezeu În limba adamică. Um e o silabă care, dacă e rostită cum trebuie, se transformă Într-o mantră puternică și provoacă curenți fluidici de armonie În psihic, prin chakra, sau Plexul Frontal. „Ce este plexul frontal?” Întrebă Amparo. „O boală incurabilă?” Bramanti preciză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
voi Îndestul pleonastiza); În Basarabia mea cea rainică. Mă Întorc În calidor, zăbovesc prin curte, dau târcoale, raite, ocoluri, precum tata, În clipe de sfârtecătoare cumpănă - casei. Nu-mi vine să re-plec. Nu-mi vine deloc (nicicacum, ca să mă exprim adamic...). Ceea ce se lasă, așa cum am lăsat eu, Mana mea, la vârsta de opt ani și jumătate, nu se mai poate regăsi În realitate. Ci doar În re-realitate. Nimic nu se repară, totul se face din nou - pe aceeași temă. Dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
brățările, inelele și tot ce se întâmplă să porți. N-are nici un rost să interacționezi cu ei din puerila plăcere de a avea în buzunar portofelul ticsit sau de a-ți arăta, printr-o verighetă, iubirea conjugală. Nu chiar ținuta adamică trebuie s-o ai, dar una, așa, mizând pe simplitate, austeritate, sărăcie estivală. O pereche de șlapi, una de pantaloni scurți și un tricou de unu, maximum doi dolari americani. În fond, ce-ți trebuie mai mult? La Rio, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]