302 matches
-
a sexualității sale. VII.2. Florile răului: tentația și maleficiul estetizat Înainte de a fi în floare, răul se găsește în fruct, tema păcatului originar precizează iconografic mărul ca arbore și fruct al cunoașterii binelui și al răului, pe care condiția adamică le exclude. În secolul XIX tema își pierde din relevanță pentru a ipostazia păcatul, mai degrabă prin floare și nu prin fruct. Un tablou al lui Kimon Loghi, Fructul oprit, (Ulei pe pânză, 1,815 x 0,805 cm, semnat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ostile, al doilea panou reprezintă adversitatea, obstacolul care blochează năzuința spre fericire a celor slabi. În ultimul panou, Muzica, având ca motto "Năzuința spre fericire își găsește împlinirea în poezie", avem împlinirea dorințelor care traversează eteric spațiul în îmbrățișarea cuplului adamic sub semnul concilierii cosmice a soarelui și a lunii, îmbrățișare asistată de un cor de îngeri. Cum putem observa, Klimt conferă poeziei semnificația orfică și redempționistă totodată a muzicii. Cuplul este încadrat în rama alcătuită de siajul făcut de cei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și sublime excepții resimțite ca atare atît de contemporani cît și de urmași. NOMEN EST OMEN! O permanentă fascinație a onomasticii străbate atît viața cît și opera lui Ion Luca și a lui Mateiu, ambii situîndu-se într-o perpetuă postură adamică care le poruncește să ia în stăpînire lumea prin denumirea elementelor ei constitutive nimic neputînd exista fără o nominalizare ce presupune un contract de apropiere care va permite o acțiune de manipulare prin instituirea unui raport similar celui dintre creator
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vom redeveni atunci ca sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Aceasta este adevărata nostalgie a unui seamăn posedat de eu. Acesta este noul paradis. Acestea, natura și dreptul natural, eliminarea alienării și înstrăinării de sine într-o corporalitate fără probleme. Fericirea adamică a Grădinii desfătărilor pe care Hieronymus Bosch a zugrăvit-o ca pe o goliciune albă pe pânză. Dar la acestea se adaugă sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Zborul musculițelor în bătaia razelor de soare. Natura pe de-a-ntregul naturală și
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
am putea spune lucrător al pămîntului, cultivator, agricultor) și paznic. În ce măsură își va fi împlinit el cea dintîi îndatorire nu ni se spune în textul biblic; în schimb, după cum derularea scenariului biblic o va consemna, din cea din urmă îndatorire adamică va rezulta pentru omul de apoi o pragmatică învățătură: aceea de "a nu pune niciodată lupul paznic la oi". Procesul facerii omului însuși este, așa cum textul biblic consemnează, o facere de tip "artefactual": "Dumnezeu a făcut pe om după chipul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
căderii în păcat; căci, deși scriptura nu menționează cu claritate că divinitatea l-a înzestrat pe om cu competența limbajului, "conversația purtată în Dumnezeu și primul om justifică deducția că exprimarea vocală a gîndurilor a fost de la început o capacitate adamică" [Henry,1996:491]. Odată cu această competență, germenii mistificării par a fi implantați deja în om, potrivit menționatei opinii că limbajul a fost inventat pentru ca omul să-și poată oculta gîndurile, ca să nu spunem in extremis pentru a (se) putea minți
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
tot ceea ce noi, oamenii, încercăm în planul cunoașterii se lovește de bariera "cenzurii transcendentale" pe care prematura mușcătură din mărul cunoașterii nu a clintit-o decît, cel mult, în aspectele ei neeesențiale 16. Limitarea, incompletitudinea, eroarea la care prin "genă adamică" se pare că sîntem hărăziți nu ne-a împiedicat însă niciodată cu adevărat să recunoaștem existența lui Dumnezeu, pe de o parte, "nepătrunderea căilor sale", pe de altă parte. Să nu uităm nicicînd, prin urmare, că în esența sa Dumnezeu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prin excelență bun, așa fiind înzestrat de natura divină, pentru a se manifesta ca "rău" prin "cultura" dobîndită în sfera primelor sale relații social-edenice. În a doua etapă a existenței sale (etapa mundană), omul este deja hărăzit cu gena "răului adamic", pe care poate însă să o anihileze prin voința unei culturi spirituale liber dobîndite, orientată spre adevăr și bine. Ciclurile existenței umane sînt așadar marcate de succesiunea trecerii de la adevărul divin la minciuna originară, mai întîi, de la minciuna omului căzut
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cine, ce, cum... ?) care definesc hexada semiotică a "comunicării mincinoase"25. Cunoscînd natura structural-funcțională a acestei semioze, putem înțelege de ce actul "căderii" este de fapt responsabil pentru confruntarea omului cu mult vehiculatul "paradox al mincinosului"26; căci, dacă prin "gena adamică" omului îi este hărăzit să înșele, ce face el de fapt atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a minciunii"? Greu de argumentat cu alte mijloace decît cele speculative ale hermeneuticii. În termenii acesteia, să recunoaștem că nici unul din "instinctele" mai sus amintite nu se desfășoară în plan social fără de adjuvantul minciunii. Potrivit dogmaticii ortodoxe, vorbind despre o adamică "genă a minciunii" nu ar trebui să gîndim în termeni strict juridici sau biologici la existența unei "pete a vinovăției" genetic transmisă; deși, transmisia pe această cale a păcatului și implicit a pedepsei lui rezultă din afirmația explicită a Decalogului
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și la șarpele egiptean Kneph, considerat divin și binevoitor, li se mai adaugă dragonii chinezi: balaurii folclorici, șarpele casei-prezent în mitologia africană dar și la români, șarpele zburător și cei prezenți în cărțile de vise, cu semnificație falică precum cea adamică. șarpele sculptat spiralat pe baston, întâlnit la popoarele antice și preluat de Asklepios, zeul medicinii la greci, are o semantică plurală. Dacă bastonul e considerat ca verticala din axa nadir-zenit, atunci el semnifică înțelepciunea medicului și ilustrarea aspirației la înveșnicirea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
observă un nas puțin strâmb care poate fi corectat printr-o operație estetică ușoară, sarcasmul vede o hidoșenie care are nevoie de un transplant urgent. În schimb, humorul este dispus să observe că, chiar dacă nasul propriu este croit după prototipul adamic, se poate întâmpla ca urechile să nu fie tocmai regulate, că deci într-un fel sau altul, fiecare mai avem ceva de îndreptat"6. 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric În literatura românească 7, exemplar în privința satirei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de a le cita, de a le combate, eventual, cu argumente. Un laitmotiv al Diacriticelor îl constituie acea prezumție de ignorare a unor colegi de breaslă care se cred nu doar suverani, ci singuri pe întregul ogor interpretativ. Lecturile "areferențiale", adamice, "inocente" abundă, într-o discrepanță frapantă cu critica interbelică, pentru care dialogul, și nu monologul, reprezenta regula. Alexandru Cistelecan deploră și taxează în numeroase rânduri acest autism generalizat, semnalând cu bucurie excepțiile. E aici, pe lângă miza pe obiectivitatea necesară, și
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
al Congresul Partidului Muncitoresc Român, 21 februarie 1948.</ref>. În această perioadă statul devine unicul proprietar, investitor și promotor. Funcționarea lui se baza exclusiv pe principiile centralizatoare ale „stalinismului economic”. România pornea pe calea construcției socialiste. 3.1.2. Tentația adamică a perioadei postbelice în condițiile specifice amintite mai sus, începe reconstrucția de ambele părți ale Cortinei de Fier. Fiecare dintre decidenți conștientizează că distrugerea în bună măsură a unei lumi oferă posibilitatea reconstrucției într-o manieră vizionară. Cu alte cuvinte
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
marxiste. Clădirile nu trebuiau doar să reflecte pasiv schimbarea condițiilor sociale ci trebuiau să fie instrumente active ale schimbării. „Clădirile însele trebuiau să fie revoluționare și să acționeze ca element activ social”. România. Comitetele de planificare - contraexemplu pentru Squatteurs Tentația adamică a reconstrucției și conștientizarea efectelor de lungă durată s-a tradus în maniere opuse în cele două lumi separate de Cortina de Fier. Am văzut care era viziunea în Franța. La Bucureșți, referirea la documentele de partid și la decizii
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
de orice l-ar putea păcăli. Pe ce altceva s-ar putea întemeia acest refuz acerb al înșelăciunii care a golit lumea și a întunecat spiritul omului dacă nu pe dorința de a redobîndi, mai întâi la nivel individual, siguranța adamică de dinaintea căderii în păcat? Vorbind despre sursa erorii ca fiind stabilirea unui raport greșit între voința nemărginită și intelectul limitat, Descartes atenționează că de câte ori acest raport se manifestă astfel “se va abate lesne de la ceea ce este adevărat și bun, iar
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
rătăcirea iar meditînd pentru a se redescoperi și a se confirma lui însuși ca fiind ceva conștient de propria conștiință, Descartes își câștigă realitatea subiectivă. Adam este singur și ne-conștient de sine într-un Paradis sigur. În singurătatea sa adamică Descartes vrea însă mai mult ; vrea un Paradis subiectiv, mai întâi, în care să depășească această condiție adamică devenind conștient de sine, gîndire ce se gîndește pe sine. Nevoia de certitudine ca nostalgie a paradisului nu rămîne cantonată în sfera
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
propria conștiință, Descartes își câștigă realitatea subiectivă. Adam este singur și ne-conștient de sine într-un Paradis sigur. În singurătatea sa adamică Descartes vrea însă mai mult ; vrea un Paradis subiectiv, mai întâi, în care să depășească această condiție adamică devenind conștient de sine, gîndire ce se gîndește pe sine. Nevoia de certitudine ca nostalgie a paradisului nu rămîne cantonată în sfera subiectivității, căci Descartes nu e doar nostalgic ci și un ambițios vizionar. El vrea să proiecteze și în afara
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
acest fapt. În viziunea catolicismului - care, de la Sfântul Toma d'Aquino, a câștigat teren din ce în ce mai mult -, Dumnezeu a creat un om natural, pe care l-a înzestrat, în fond, printr-un dar supranatural, formele vieții spirituale. Din această perspectivă, păcatul adamic implică "decăderea omului din starea de har inițială"; "darurile duhovnicești primite prin har, deosebit de creație, i-au fost luate omului prin păcat". Se ajunge astfel la discuția despre natura umană care este bună în ea însăși - de unde diferența de rigoare
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ispășit prin abstinență (virginitate și monahism) și prin unirea creștină, însă în cel mai mare respect față de interdicțiile dogmei. Societatea românească nu renunță totuși la ideea cuplului ierarhizat, reflectată și susținută în imaginarul cult și în cel popular, prevalența omului adamic fiind motivată de imaginea unei Eve vinovate etern de înșelăciune. Trupul ei "bolnav" de păcat face ca opoziția spirit-materie să aibă relevanță majoră pentru stabilirea normativelor cotidianului, dar și pentru viața spirituală, tot el fiind cauza pentru obsesiva postulare a
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de dogma care, în fond, apropie magia de sacrificiul creștin, folosind aceeași măsură, a suferinței fizice. În imaginarul colectiv, în siajul discursului clerical, femeia este așezată mai aproape de diavol decât de bărbat, care se sustrage pe cât posibil de sub incidența păcatului adamic. Aparițiile supranaturale sunt de factură diferită, conform tipologiei trasate de Todorov, în funcție de prezența divinității. Între fabulosul popular, mirabilul creștin al hagiografiilor, miraculosul apocaliptic și fantasticul Alexăndriei, imaginarul puterii nu percepe mari diferențe de substanță, el concentrându-se pe afirmarea masculinității
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
din îndârjirea superioară a bărbatului medieval și va da viață unor chipuri feminine noi, diferite de cele medievale, descrise în tonuri mai îngăduitoare sau mai ironice, atente totuși la această existență mută, timp de secole, în imaginarul istoriografic. Între cuplul adamic și Fecioară, între păcat și sfințenie, între cotidian și dogmă, dar mai mereu în interiorul casnic, femeia din evul mediu românesc ne apare în scrierile culte supusă, tăcută și redusă la tiparul desăvârșit în comun de biserică și de puterea laică
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
iadului a te munci ducându-te,/Ce pe Hristos, auzi, pe Domnul și Mântuitorul tău,/ Și cu drag îl priimeaște pre el în casa sufletului tău. (Dioptra. Cartea II XXI, apud Moraru, "Dioptra" 70) Cele două mari destine biblice opuse, adamic și christic, beneficiază, spre diferență de omul precreștin, locuitor fericit doar al spațiului terestru, de alte câteva areale sacre reprezentate în imaginarul religios. Textele medievale subliniază condiția omului, de creatură făcută din lut (ca materie vremelnică și primară), cauză a
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
divinului, va fi dublată și de ruperea relației cu Tatăl. Din această cauză, bărbatul medieval va reproșa femeii drama pe care este condamnat să o trăiască până la momentul Judecății. În încercarea de a accede din nou în spațiul-matrice, avatarii cuplului adamic vor parcurge un itinerariu labirintic într-un plan strict orizontal, căutând, prin de-profanarea umanului, să reintre sub zodia sacrului, mai ales prin incinta casei terestre a divinității - biserica. El însuși necesitate și șansă a Mântuirii, Fiul în-trupat nu "cade
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
trimite și la odihnă, și la râvnita ocrotire a casei, dar și la Satan cel condamnat la nesomn, lumina sacră, corelată cu prezența credinciosului în biserică și în rai, semnifică reintrarea sub autoritatea benefică a tatălui celest, reprimirea fiului risipitor (adamic) și iertarea lui. Biserica, centrală în topografia terestră religioasă, în cea laică își află corespondentul în imaginea palatului și a curții regale. Totuși, ecclesia este cea care ghidează și supune dogmei atât regalitatea, cât și viața publică, atât comunitatea în
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]