281 matches
-
ar fi scos dopul, lăsându-l să se dezumfle Încet. Nu era inspectorul Insch pe care-l cunoștea. Și era numai vina lui. — De cât timp fac eu pantomina de Crăciun? Doisprezece, treisprezece ani? Niciodată n-a mai fost vreo afurisită de problemă... — Poate uită? Încercă Logan. Știți, când totul se va termina. La anul pe vremea asta, nimeni n-o să-și mai amintească nimic. Insch dădu din cap, dar nu păru prea covins. — Poate. Își strânse fața În palmele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
chel cu jachetă groasă, și nu se zărea nici urmă de ținta lor. — Păi și unde e? Întrebă detectivul, cuibărindu-se mai bine În haina cu izolație termică. Tot ce făcuse Încă de când plecaseră de la secție fusese să comenteze despre afurisita de vreme. Despre faptul că lucrau Într-o zi de sâmbătă. Despre faptul că ploua. Despre faptul că Îi era frig. Despre faptul că Îi era foame. Despre faptul că Îl ustura vezica din cauza vremii. Logan Încercă să nu ofteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Lumley. — Și ce-i cu asta? L-ați găsit, ce... — Urma să se-ntoarcă. Ucigașul. Urma să se-ntoarcă și noi Îl prindeam! — Ce? — Acunsese cadavrul. Avea să se-ntoarcă la el. Dar fiindcă tu ai trântit povestea pe toată afurisita aia de pagina Întâi, știe. Nu se mai Întoarce. E tot liber și tu ai distrus cea mai bună șansă pe care o aveam să-l prindem pe nenorocit. Primul copil care dispare e din vina ta, ai pricput? Puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zbârcite. Artrita Începuse deja să Îi transforme Încheieturile În bulgări umflați de durere. — A, da, fata... Își drese vocea. Ea... a intrat chiar când i-o trăgeam bine de tot ticălosului la mufă. Era străină. Știi tu, nemțoaică sau vreo afurisită de norvegiancă. Ceva de genu’ ăsta. Și se uita la mine cu ochii ei căprui și mari, plângea și zicea chestii murdare. „Ți-o sug. Fute-mă În cur...“ Iar și iar. Bătrânul respiră cuprins de fiori și avu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mai sune Colin Miller. Lasă asta! A mai dispărut un puști! Logan Își simți inima prăbușindu-i-se. — Oh, nu... — Ba da. Vreau să vă mișcați fundurile-ncoace, la Duthie Park, la Grădinile de Iarnă. Chem toate echipele de căutare. Afurisita asta de vreme se-nrăutățește, iar zăpada va face să dispară orice urmă. Acum asta e prioritatea noastră numărul unu! — Domnule, tocmai sunt pe cale s-o arestez pe asistenta Michelle Henderson... — Pe cine? — Pe mama Lornei Henderson. Copila pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Aud că la cantină e destul de rău, a zis Amory. — Așa se zvonește. Dar ești obligat să mănânci acolo - sau, În orice caz, să plătești. — Crimă! — Împilare! — O, În primul an la Princeton trebuie să Înghiți totul. E ca la afurisita de școală pregătitoare. Amory a fost de acord. Dar e și mult antren, a insistat el. Nu m-aș fi dus la Yale nici pentru un milion. Nici eu. — Te gândești să candidezi pentru ceva? l-a Întrebat Amory pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Univee, privindu-și colegii cum merg la comună sau se Întorc de acolo, observând cum sateliții gravitează În jurul celor mai importanți, urmărindu-i pe singuratici cum trec În pas grăbit și invidiind securitatea fericită a grupurilor formate pe școli. Suntem afurisita de burghezie, asta este! i se plânse el Într-o zi lui Kerry, Întins cât era de lung pe sofa și consumând, cu precizie contemplativă, o Întreagă familie de fatimas. — Păi, de ce nu? Am venit la Princeton tocmai ca să putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
melodii de la Triangle. Băiatul care scrie versurile stă În picioare Într-un colț, rozând capătul creionului: mai are douăzeci de minute ca să se gândească la ceva pentru bisări. Producătorul se ceartă cu secretarul despre câți bani să se cheltuiască pentru „afurisitele de costume de lăptăreasă”. Un fost absolvent, președinte al clubului În nouăzeci și opt, se apleacă afară din lojă, gândindu-se că pe vremea sa totul fusese mult mai simplu. Cum de se realiza totuși un spectacol la Triangle era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la opt și zece. — Nu-mi dau seama ce s-a Întâmplat, a zis Ferrenby, cu Încordare În voce. Dick conducea și refuza să plece de la volan. I-am atras atenția că a băut prea mult, pe urmă a apărut afurisita aia de curbă și... Of, Doamne Dumnezeule! S-a trântit pe podea, cu fața-n jos, izbucnind Într-un plâns spasmodic, fără lacrimi. Sosise doctorul și Amory s-a dus la canapea, unde cineva i-a Înmânat un cearșaf, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
poate. Cum o fi arătând acum trupul lui Humbird? El Însuși, dacă nu era instructor pentru luptele la baionetă, ar fi fost trimis În linia Întâi cu trei luni mai devreme și poate că ar fi fost ucis. Unde-i afurisita de sonerie...? Numerele străzilor de pe Riverside Drive erau ascunse de ceață și de apa scursă de pe frunziș, așa că nu le distingeai decât uitându-se de aproape, dar În cele din urmă Amory a zărit unul: One Hundred and Twenty-seventh Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca și Danny, auzise zvonuri cum că un detectiv de la comitat obișnuia odinioară să șutească mașini de prin Kern și Visalia, dar nu pomenea niciodată nimic despre asta când era ridicat ca suspect pentru furtul vreunei automobil. — Piese sau o afurisită de mașină întreagă? Janice își scoase un șervețel din decolteu și îl frământă în mâini. — Tapiserie, zise ea. — La oraș sau la comitat? — C-cred că la comitat. Secția San Dimas... Danny se strâmbă. San Dimas avea cea mai dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
atacul rechinilor. Eu cred că s-a studiat insuficient, s-au emis prea puține observații în ce privește legătura dintre fronseuri și rechini, decolteuri și cicloane, pliuri și singurătate. Aș fi putut aduce o contribuție esențială, aveam pașaportul pentru San Diego, dar afurisita asta de indispoziție reumatică... „La 10 iulie, vasul englez «Piccardy» zărește un iacht fără cârmaci, plutind liniștit pe Atlantic - 1.200 kilometri în largul Azorelor. Iachtul se numește «Teignmouth Electron». «Piccardy» abordează yachtul și-l conduce în portul Santo Domingo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
CĂ ESTE VORBA DE CEVA URGENT. VREI SĂ ÎȚI TRIMIT O COPIE A MANUSCRISULUI? MAI MULT, MI-AR FACE PLĂCERE SĂ VIN DUPĂ EA PERSONAL DACĂ MAI PUTEȚI STA TREAZ ÎNCĂ O JUMĂTATE DE ORĂ, CA SĂ DISCUTĂM. STAU TREAZ TOATĂ AFURISITA DE NOAPTE DACĂ TREBUIE. NUMAI SĂ ÎNCERCE INFIRMIERELE ASTEA NESUFERITE SĂ MĂ TRIMITĂ ÎN PAT ÎNAINTE SĂ VII. MARIN RÂSE UȘOR. ACUM, ASCULTAȚI-MĂ. GENUL DE PROIECTILE CARE POT DEVASTA ORAȘE SAU REGIUNI ÎNTREGI. AȘTEPTĂM ÎN ORICE CLIPĂ UN ATAC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o bucătărie identică tăind ceapă sau bătând ouăle sau spălând vasele, așa cum face și ea. Dar mie îmi place să stau la mine acasă și să mă uit în casele altora; să le văd satisfacția de pe chipuri în timp ce își mestecă afurisitele de fripturi și își înghit legumele congelate și plăcerea ghiftuită când se întind la televizor, inocența emoționantă cu care își îmbrățișează și își sărută copiii înainte de culcare, siguri că vor fi tot acolo și a doua zi. În timp ce mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
când învățau Teofana și Dora. — Ce mai face Cezar?o întreba Dora. — Nu ți-am spus. Ne-am sărutat. — Cum a fost? — Minunat! Superb! Sărută atât de bine că îți moaie inima. Nu mai spune! — Zău! Cât sunt eu de afurisită, doar mă știi, dar trebuie să recunosc lucrul acesta, bineînțeles numai față de tine, că în rest mă prefac indiferentă. — Ha!ha!ha!ești o figură Teofana, râde Dora. Soții Stamate se arătau mulțumiți că ea era tot timpul bine dispusă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
că, de la o vreme, nici frumusețea, nici inteligența și nici hărnicia nu-ți mai folosesc la depășirea mediocrității cotidiene, a lipsurilor și monotoniei vieții ce pendulează între orele de serviciu și preocupările casnice ale unor slujbași cu studii superioare în afurisita asta de administrație. Da, afurisita, pentru că îți ocupă toată ziulica în tovărășia cifrelor, iar cozile interminabile la unt, lapte, sana, parizer îți răpesc o bună parte din noapte. Cât despre ceva distracție, nici pomeneală: filmele, piesele de teatru în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
frumusețea, nici inteligența și nici hărnicia nu-ți mai folosesc la depășirea mediocrității cotidiene, a lipsurilor și monotoniei vieții ce pendulează între orele de serviciu și preocupările casnice ale unor slujbași cu studii superioare în afurisita asta de administrație. Da, afurisita, pentru că îți ocupă toată ziulica în tovărășia cifrelor, iar cozile interminabile la unt, lapte, sana, parizer îți răpesc o bună parte din noapte. Cât despre ceva distracție, nici pomeneală: filmele, piesele de teatru în cele trei ore de program la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și enumeră, mormâind înciudat, apoi se repede la telefon): Alo, Alex... Ce faci băiatule? Înveți la geografie? Foarte bine, dă-mi un port la Dunăre în șase litere care se începe cu B. Nu, nu plec la bunici; dezleg niște afurisite de cuvinte încrucișate...N-ai habar?... Nu, încă n-am învățat la geografie... Te deranjez? Un moment doar... Dă-mi un animal cu blana roșcată... începe cu V... Nu te pricepi? Ai de învățat? Aha!... Aha!... Bineee!... La revedere! (Trântește
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
am luat în mână o carte, chipurile ca să citesc, dar rîndurile-mi fugeau pe sub ochi cu o iuțeală de trenuri minuscule pe o câmpie albă, fără de sfârșit, și eu nu înțelegeam nimic; gândurile mele se-ndreptau cu o drăcească stăruință spre afurisita aceea de anecdotă, care mă băgase în bucluc. Se făcuse târziu... aproape 11 și jumătate noaptea! Niciodată, chiar când aveam a doua zi o teză grea, nu rămăsesem peste ora asta. Tata, care lucra în fiecare noapte la cărțile lui
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
gândeam, de pildă, la foarfeca turbată care mi-a mușcat într-o bună zi degetele, pe când voiam să-mi tai unghiile, la catarama curelei care mă izbea, făcându-mi vânătăi în fiecare dimineață când îmi scuturam de praf pantalonii, la afurisita de lamă care îmi zgâria bărbia de câte ori voiam să mă rad, la crenguța de prun care încercase, într-o seară, să-mi scoată ochii, la ciocanul care mă izbise cu dușmănie, înnegrindu-mi o unghie numai pentru că trecusem pe lângă el
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai spus nimeni povești... - Sara, habar n-am de ce-am venit, m-am trezit undeva în stradă, fără nici o direcție, mie-mi fac bine discuțiile astea... dar nu știu... - Nu te mai scuza, eu am vorbit serios cu poveștile! - Afurisito! - Trebuie, Voievoade, altfel ne cresc flori de tei în păr, iar eu una am niște rezerve vis-à-vis de articolul respectiv. Suntem frânți, ne-am tot hârâit de ceilați, facem un cuplu bun, asortat, ca tusea și junghiul. Nu ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
atunci era să caut puțină răcoare. Pe urmă mă întorceam pe peron unde și dormeam, pe bancă. Noaptea, țânțarii îmi ciuruiau mâinile și obrazul. N-aveam energie să mă apăr și, oricum, ar fi fost inutil. Erau prea mulți. "Din afurisita aia de mlaștină vin", mi-am zis. Trăiam cu simțurile ațipite, ca într-o cameră cu storurile trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dascălul Pitac. Femeile încetează sporovăiala și-i privesc pe cei doi cu suspiciune. NIȚĂ: Aici ai zis, dascăle Pitac? PITAC (vorbește cam fornăit): Aici, la Ilinca lui Dudău, părinte. NIȚĂ: Spune acuma lămurit despre ce-i vorba, omule, că guița afurisita ceea de scroafă de parcă era mașina de la trin... n-am înțeles nimica. PITAC: Da' fie, părinte, că halal ținea isonul! Parcă nu mâncase de două zile. NIȚĂ: Lasă asta și zi. PITAC: Apoi ce să zic? Dandana mare, părinte! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
creadă că arma putuse să omoare un om. — Doar să îl oprești? Ce ținteai, lobul urechii? Ascultă, Becker, când încerci doar să oprești un om, cu excepția cazului în care ești Buffalo Bill, țintești la picioare, nu încerci să-i faci afurisita de freză. M-am uitat în jur, jenat, aproape așteptându-mă să se fi adunat o mulțime de oameni, dar aleea rămase goală. Am dat din cap spre pistol: — Și ce e cu tunul ăsta? Becker își ridică arma: — Parabellum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
baie fierbinte, o să dorm bine la noapte, apoi o să vin din nou aici să văd ce fel de noapte ai avut tu. Ce să zic? Locu’ ăsta nu e numit degeaba „Tristețea Cenușie“. — Bine, bine, gemu el. Haide, puneți-mi afurisitele alea de întrebări. — Ți-am cercetat camera. — V-a plăcut? — Nu atât de mult cât ne-au plăcut gândacii cu care o împarți. Am găsit niște funie. Inspectorul meu crede că este sortimentul special pentru strangulare pe care îl cumperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]