412 matches
-
a unei dinamici revoluționare care poate fi profitabil deturnată în spațiul artei, poate alimenta mișcări de masă sau se poate consuma solitar ca un strigăt de ajutor pe care nimeni nu-l aude. Odată reperele pierdute, căutarea dobândește un aspect agonic, o goană după ceva ce nu se lasă prins, ceva indescifrabil. Acest vertij este un amestec de placiditate cinică plus frenezie în parte trucată cu Patrick, și furie fără obiect și melancolie a unei rebel fără cauză la Rémy. Ceea ce
Ziua care va veni by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5354_a_6679]
-
Gheorghe Grigurcu Sumbră cît încape, frisonată de stări halucinatorii și agonice, apăsătoare în aparenta- i indistincție panicată, poezia lui Aurel Pantea poate da inițial impresia unei încă peri cufundate în întuneric, însă în care, dacă zăboveș ti puțin, începi să vezi, cu ajutorul cîtorva raze ce s-au furișat în spațiul său
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
al revistei "Poesis" și al Festivalului Internațional "Frontiera Poesis" din Satu Mare (15 ediții) este în prezent director al Direcției pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național al Județului Satu Mare. Ca poet s-a afirmat în anii nouăzeci (vezi antologia Scrisul agonic). După anul 2000 i-au mai apărut volumele Nord, și dincolo de Nord, Stânci nupțiale, Monograme pe pietrele Nordului. Ediții bilingve din poezia sa au apărut în Germania și în Canada. A publicat și trei cărți de critică: Saeculum. Metafizică și
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
poeme din Nord, Timișoara (Editura Brumar, 2007, 90 p. cu 7 reproduceri după Dorel Petrehuș) își trage substanța și expresivitatea din aceeași matrice a poeticii orbirii (predicție și viziune) precum și din manifestul poetic pe care noi l-am numit scrisul agonic în cartea " Poezia română între milenii" (Editura Dacia, 2002). Spre exemplificare, începem prin a cita această geneză și genealogie a poeziei:"În Miez de Zi și în Miez de Noapte literele/se desprind precum rocile în munți din creierul meu
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
natal ("Academia mea: iarba din sat"), elogiind integritatea naturii glaciale a Nordului populate de lupul sublunar, cel ce vede în întuneric, simbol al luminii și al focului, cu care poetul se înfrățește simbiotic. Și tot precum lupul, simbol lykomorf și agonic, poetul este un fecund daimon sexual. Totodată lupul este un simbol stoic al omului suferind în singurătate, murind neștiut (Byron, Vigny, Hesse), dar și un duh htonian, o călăuză a sufletului mortului până în lumea de dincolo (vezi textele bocetelor românești
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
de simbolism. Atras de unele modele (tipare) cu succes sigur, respins cînd le incorporează în combinații distanțate pe planul imaginarului de convențiile inițiale. Așa stînd lucrurile bacovianismul, în punctul lui de sosire, se lasă în stăpînirea efemerului, cotidianului torturant, singularizării agonice. Fără a se putea confunda cu artificialul izbăvitor la care apelează, poetul concepe lumea proiecțiilor sale în modul propriu postmodernismului. Atras de stări de criză, Bacovia le întrupează cu o fantezie ce îl îndepărtează involuntar de simbolism. Involuntar, dacă ținem
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
de eseul lui Harold Bloom, Canonul occidental. În ochii unor comentatori, canonizarea ar fi cu preponderență o formă conflictuală, o contestare în vederea obținerii unei hegemonii, deci ceva subiectiv. În realitate, consideră autoarea, avem a face cu un compromis între conținutul agonic, abrupt al opiniei personale și contextul dat: tradiție, curent, generație, structură stilistică etc. Canonizarea s-ar cuveni percepută ca o stabilire a unei relații între imanența operei și plasarea ei în perspectivă istorică. E scoasă în relief împrejurarea că inclusiv
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
vadă, să nu apese ornamental ci să intre și să se confunde cu un cuvânt fără celebritate dar fără de care nu s-ar putea închega textul. Să se audă rima într-un amestec de sine armonios în modestia palorilor ei agonice. Din agonia rimei ascunse și nu din evidența ei de la capătul versului. Ar fi meșteșugul meu mai bogat semănând-o ca pe-o sămânță în pământul textului decât la perete, ca o gaură de șoarece fără șoarece, rima, la ce
Poezie by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/9785_a_11110]
-
pe niște scări, a pași într-un hol circular în care un ac aruncat în sus s-ar afla în cea mai vie dificultate de a găsi vreun loc pe podele. În încăpere lipsește aerul, cozile se frământa, precum flancurile agonice ale unui dinozaur, bătălia se dă pe centimetri pătrați, ai impresia că lipsește numai robinetul de gazare. De facut are, fiecare, două rânduri de cozi, căci la un ghișeu se eliberează factura, la un altul se plătește. Aici, nici hoții
Printre cosmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18035_a_19360]
-
biblice, care certifică zona în cauză drept un tărîm al înțelepciunii și rafinamentului. Peisajul descompunerii și al morții face loc unuia al resurecției, al vitalității bucuroase, dansante, într-un cadru de liturghie păgînă. E interesant de urmărit tranziția de la primitivitatea agonică, precum un simptom al ruinării răspunzînd în haos, la o primitivitate salutară, mărturie a unui Paradis sălbatic, înzestrat cu asprimi inaugurale. Crepusculul mitului edenic se preschimbă, grație acestei developări, într-o stare aurorală. Metamorfozele lumii fenomenale sînt angajate în sensul
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
holeră. Oameni, care s-au supus demult sorții, înfometați permanent, cerșesc cu strigate stinse pentru orez sau sare și ulei. Și cînd călătorul le dă bănuții, din sat au și venit alte cete "purtîndu-si rătăciți și triumfal bolnavii, schilozii, ochii, agonicii. Glasurile erau răgușite și gîngave. Dumnezeu știe ce implorau și demonstrau în bengali". A dat bîr cu fugiții pentru a scăpa de coșmar. A trecut, în sfîrșit, cu trenul peste fluviul sfînt al Gangelui. Și, de aici, se îndreaptă spre
India lui Eliade by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18085_a_19410]
-
firească în care tensiunea poetică are aerul unui straniu accident. În toată această poveste a bolii și a scadenței, Mariana Marin ar avea în spate o tradiție literară mai degrabă masculină. Dar povestea nu se oprește aici, pentru că o cochetărie agonică vine să feminizeze lumea în descompunere. Și în locul femeii amazoane, în locul triumfului senzual pe care-l vom reîntîlni dacă citim cartea de la coadă la cap, aici, în aceste inedite de final, femeia se transformă "aidoma unei călugărițe lipsite/ de nesăbuitele
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
transformând ideea de diversitate culturală într-o armă a discriminării inverse. Nu mă pot abține să nu adaug că focul frustrațiilor și al resentimentelor acute a fost alimentat abundent de combustibil conceptual european, oferit de prozeliții diferirii și ai heteroglosiei agonice, retranșați pe linia teoretică fortificată Derrida-Bahtin". Pasajul citat este revelator (și nu e singurul) și pentru atitudinea critică a Monicăi Spiridon față de tabăra deconstruc-ționiștilor, care și-au ascuns pretențiile hegemonice asupra întregii arii discursive (inclusiv științifice) sub o maximă toleranță
Temele identitare by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9424_a_10749]
-
nu vede o sectă mistica religioasă ci o grupare politică teroristă. Aceleași negative aprecieri nutrea, în 1955, față de Nae Ionescu și elevii săi deveniți legionari. "Generația discipolilor lui Nae Ionescu (Eliade, Cioran, Noica etc.) a rămas la nivelul unui modernism agonic. ăProfetii negativiă, pe care nu i-au asimilat suficient pentru ca să nu se poată despărți de ei într-un mod fecund, le-au pecetluit soarta. Din păcate, poartă cu toții ăsemnul Fiareiă. Căci, înainte de toate, din motive filosofice, ei n-au putut
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
De războiul lor cu bruma, Cineva a semănat Vînt în auzul ceresc De nu i-a ascultat Rugăciunile Implorînd milă Și izbăvire Pentru potîrnichile vînate, Pentru melcii prea înceți. Se aud alămurile grele Și zgomot de cruciați, (voci răgușite, silabe agonice, icnete), Foarte încet Păstorul care cîntă în fluier Din biserica lui De iarbă Și pietricele de rîu, Precum și blîndul sfînt Predicînd norilor. * Pereche de șoimi, Făpturi a căror îmbrățișare E mai curînd Deschiderea zilei într-o Crescătoare strălucire, Rotind deasupra
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
anomie și de indistincție. Tocmai de aceea, atitudinea lirică predilectă a poetei este aceea a retragerii în sine, a recluziunii în imaginarul propriei ființări, a retranșării în limitele făpturii proprii. Singurătatea își pune, așadar, pecetea pe versul acesta translucid și agonic, iluminat de palorile thanatosului și tentat, în aceeași măsură, de puritatea și candoarea adolescentine. Solitudinea nu este, însă, pur și simplu, renunțare absolută la racordul cu lumea, ci, mai degrabă, tentativă de limpezire a unui relief interior dominat de afectivitate
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
nu te temi că ai ajuns la capăt/ Să-ți fie totuna încotro apuci/ Să nu-ți mai fie frică de moarte/ Mai mult decât de viața pe care-o duci". Versurile din Urcarea muntelui se impun prin alura lor agonică și, în același timp, protestatară, prin vehemența tonalității vaticinare, prin imaginile refuzului unei realități dezagregante, în care individualitatea era condamnată la neant, iar vina colectivă era escamotată. Sentimentul singurătății, al separației este aici iremediabil: "Ne-am separat, nimeni nu mai
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
în acest fel, polemic într-un mod aproape ostentativ. Oamenii de prisos, roși de idealuri nu doar nerealizate, dar și nelămurite, niște îngândurate firi involuntare, ajung incapabili de a începe ceva, dar se trezesc continuându-și din inerție, demobilizați, viața agonică. Ei sunt niște înfrânți nostalgici, care își văd viitorul și chiar prezentul doar prin retorica stereotipă a utopiei. Lumea oamenilor singuri este nouă prin filosofia narativă care îi este aplicată, la nivelul stărilor psihologice și al relațiilor sociologice. Perspectiva devine
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
1979 Clivaj între a vrea și a fi dintr-o mie de cauze din nou voi fi prof de gumilastică Să tipăresc Sperietoarea fără să fiu obosit să intrăm undeva să ieșim de undeva să joc tenis într-un amurg agonic omul cu glugă poate să mai aștepte Să nu vociferez mai tare de cinci decibeli Într-o beznă ca asta generală câte un mic incendiu de rochii agită pompieria marxistă Convorbiri telefonice între pârâtorii orașului Văd oameni cărându-și groapa
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4503_a_5828]
-
gata stă să izbucnească fumul din dave libațiile, carnavalul să-nceapă. sus laolaltă zăpada și fânul calmă missa alpină- fiecare sub câte un astru stau mieii doar murmurele hypnotice din vreme în vreme îi deconspiră și-ndepărtat, foarte departe lemnul agonic au ajuns sus se aud horcăind, li s-au spart venele, au spume la gură, în pumnii de cremene strălucesc cuțitele lungi. ei nu au iubit niciodată nu au chip, temniceri le sunt frații, în abatoare, altceva nu știu, meseria
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
de frunze barbare din brumărel trei morți, trei bărbați morți pregătiți de călătoria în munți stăteau aliniați pentru a fi împușcați timpul nu se mai urnea devenise alb-stacojiu translucid-transparent apocalipsa pentru ei începuse acum intraseră în timpul dilatat umflat de sfîrșitul agonic de veac 4. apa din țesuturi și sarea blochează orice intrare 5. pășești încet prin rugi de fragi timpul nu se mai urnea devenise alb-stacojiu translucid-transparent apocalipsa pentru ei începuse acum intraseră în timpul dilatat umflat de sfîrșitul agonic de veac
Poezii by Dorin Ploscaru () [Corola-journal/Imaginative/16409_a_17734]
-
de sfîrșitul agonic de veac 4. apa din țesuturi și sarea blochează orice intrare 5. pășești încet prin rugi de fragi timpul nu se mai urnea devenise alb-stacojiu translucid-transparent apocalipsa pentru ei începuse acum intraseră în timpul dilatat umflat de sfîrșitul agonic de veac.
Poezii by Dorin Ploscaru () [Corola-journal/Imaginative/16409_a_17734]
-
gura, după ce scrisese versurile de la "Alge" și publicase, în 1933, foarte puțin cumintele Roman de dragoste. Se va strădui, ca atare, să echilibreze, cât de cât, ambele talere ale balanței: "Despre dublul aspect al suprarealismului, de horcăit al unei culturi agonice, pe patul de moarte, în aceeași măsură în care e fătul și deschizătorul uneia noi, ar trebui să se scrie ( și asta, desigur, nu la noi în România, unde suprarealismul într-o mare măsură a însemnat o cravată nou-nouță, importată
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
gura, după ce scrisese versurile de la "Alge" și publicase, în 1933, foarte puțin cumintele Roman de dragoste. Se va strădui, ca atare, să echilibreze, cât de cât, ambele talere ale balanței: "Despre dublul aspect al suprarealismului, de horcăit al unei culturi agonice, pe patul de moarte, în aceeași măsură în care e fătul și deschizătorul uneia noi, ar trebui să se scrie ( și asta, desigur, nu la noi în România, unde suprarealismul într-o mare măsură a însemnat o cravată nou-nouță, importată
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
nu sunt ale mele, ci ale lui și înaintează pe ape. cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele care nu sunt ale mele, ci ale lui și sângerează în ierusalim. eu mă întunec, el luminează. eu, partea lui agonica, el partea mea vie. sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă: el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh pe mine, săculețul sau cu nisip, rucsacul sau cu nimicuri, pe mine, nesfârșita întristare a inimii sale
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]