406 matches
-
lui Al. Macedonski, Nopți albe (1887, 1898), Zile negre (1888), Poezii (1892, 1897) -, afișând pasiuni răvășitoare, versurile nu fac decât să capteze, în discursivitate fadă și într-o mecanică sterilă, naivități. Un macabru artificios învăluie reprezentările morții. Masca damnării, gesticulația agonică (Spasm, Danțul spânzuratului, Așternutul morții) nu revelă crisparea interioară și atmosfera halucinantă din Maurice Rollinat, modelul lui S., acesta rămânând la nivelul simplei imitații. Prințul Ral, fantezie macabră, conduce motivul fantastic spre un nedorit efect aproape parodic. Cerșetorul, Copilul mizeriei
STOENESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
firească în care tensiunea poetică are aerul unui straniu accident. În toată această poveste a bolii și a scadenței, Mariana Marin ar avea în spate o tradiție literară mai degrabă masculină. Dar povestea nu se oprește aici, pentru că o cochetărie agonică vine să feminizeze lumea în descompunere. Și în locul femeii amazoane, în locul triumfului senzual pe care-l vom reîntîlni dacă citim cartea de la coadă la cap, aici, în aceste inedite de final, femeia se transformă "aidoma unei călugărițe lipsite/ de nesăbuitele
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
sau al eroziunii anumitor structuri ale puterii culturale. Privită astfel, gândirea grecească devine teatrul unei competiții nedecise între două serii de valori, numite de autor arhaice și mediane. Arbitrajul revine unui principiu polar al puterii: de o parte, o accepție agonică, violentă, iar de cealaltă, una mediată rațional, abstractizată în diferite grade și parțial metaforizată. Folosit ca o hârtie de turnesol, jocul și diversele sale modele operează ca o curea de transmisie, mediind relațiile dintre putere, rațiune și creație, marcând concepțiile
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Literature (1997) S. rotește subit perspectiva. Oferită, potrivit legendei, învingătorilor olimpici de Zeus în persoană, ramura de măslin sălbatic invocată în titlu devine o emblemă a transmutării de semnificații. Îmblânzit prin intervenția divinității, principiul uman al competiției și al beligeranței (agonicul) se convertește în fertilitatea spiritului pașnic, nonantagonic (irenicul). Jocul ca matriță a literaturii rămâne punctul de demaraj al studiului, dar traseul demonstrativ se orientează în direcția opusă. Schimbarea de ecleraj speculativ trebuie considerată în întreaga sa amploare contextuală. Dincolo de orice
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
ilustrată, printre alții, de Michel Foucault, Jacques Lacan sau Jacques Derrida, de Hans Georg Gadamer și Jürgen Habermas, de formalismul rus, lingviștii praghezi și Mihail Bahtin - aceștia din urmă cu tentacule peste Ocean. Genul ei proxim este sistemul de valori agonic, cu sursele în cultura elenistică timpurie. În orizontul în care se plasează S. condiția definitorie a literaturii - derivată de asemenea din substanța sa ludică - poartă numele de liminalitate. Pragul este locul care face posibilă trecerea - nonviolentă, adică irenică - de la tiparele
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Rebreanu și Mircea Eliade. La nivel semantic, literatura ca fenomen liminal pune în cauză și amendează în spirit irenic valorile mentalității și culturii dominante, deschizându-le spre alternative fictiv-imaginative. În Pădurea spânzuraților, de pildă, protagonistul e victima sistemului de referințe agonic, în care se definesc conceptele socioculturale de identitate etnică și rasială. O dialectică a identității și a diferenței, transgresând conflictele de sex, rasă, mentalitate, este înscenată și de Mircea Eliade în Maitreyi, prin manipularea tehnicilor narative. Perspectivismul critic al lui
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete de privighetori” -, dereglarea simțurilor cu „delir fantasmatic”, beție, veninuri, filtre erotice, nevroze, aiurări agonice florale ca la D. Anghel, triade și majuscule magice ca la Maurice Maeterlinck și Ion Minulescu - „trei cerșetoare: Visul, Dragostea, Durerea” -, pastelul impresionist, cu cețuri irizate și „cocorii pistruind paloarea serii”, badinerii rococo, pantofi de mătase, Pierrotul alb etc. Nou
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
asupra formelor. Culorile preferate - vânătul, argintiul - destramă conturul lucrurilor și le dă o înfățișare ireală, fantomatică. Fiindcă autorul e conștient că retragerea în sălbăticia naturală nu poate fi o soluție istoric durabilă, ci doar schița unor reflexe defensive, de prelungire agonică a vieții, peste peisagistica sadoveniană plutește o stăruitoare mâhnire ce impregnează cu melancolie discretă frumusețea locurilor, încifrând în termeni simbolici o dramă umană generală, care nu încetează a se consuma. Opera lui S. închină un panou și vieții amorțite din
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
ineditele publicate în antologia Cât vezi cu ochii se simte detensionarea discursului politizat, se produce o estompare a ideologicului, dar T. nu reușește decât rar să depășească limita unei mediocrități conștiente, care mimează sau forțează, cu o oarecare perversă neputință agonică, adevărata poezie, definitiv pierdută. Un adevărat caz al literaturii române, el apare ca un poet schizoid: un autor cu o remarcabilă operă de început, egală valoric cu a celorlalți maeștri ai suprarealismului românesc, Gellu Naum și Gherasim Luca, dublat de
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
adorație și mâhnire, evocarea peisajului bălților brăilene, a aerului straniu, vag exotic al cheiului portuar încremenit în vipia unei amiezi de vară și meditația în jurul invenției poetice (,,Cine adulmecă pe ape cântul / cu rotiri de uliu scăpătat?”), adesea cu inflexiuni agonice („Din vreme clipele nu se mai rup, / prin aer nu se prinde vreun cuvânt. / Sub mână se destramă orice trup / și pasul nu se-nalță din pământ”), sunt convocate inspirat. În studiul monografic Enescu, redus ca dimensiuni, T. comentează convingător
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
Antologia poeziei de dragoste”, Din tânguirile lui Abélard, Ultima rugă a Cavalerului de la Mancha Don Quijote cel Bun (Sete), Scrisoarea lui Harap Alb către fata Împăratului Roș (Nu cerca). Deși procedeul pare ludic, se exprimă, grav și trist, o stare aproape agonică: „Sub pașii moi e ziua o povară./ Cucuta-i verde-verde. Într-o sferă/ plină cu mercur mă scald. E frig./ E început de eră./ Sunt singurul exemplar din speță ce mai speră” (Elegia Cavalerului Tristei Figuri). Volumul Elegii pentru mintea
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
imagini disparate, pictând tablouri cu evidente virtuți plastice, stranii și întunecate, ce par, totuși, să vorbească despre o mare tristețe, despre „ceva gingaș, sfielnic, ca un suflet, ca un fum”. Temele, peisajele se schimbă, dar stările eului atestă aceeași trăire agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir, dominat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un vas fantomă plutind bezmetic în întuneric și nemărginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
livrescă și luciditate tragică. Marca specifică e un fel de „greață” sartriană de realitate și de literatură. Relațiile dintre realitate și ceea ce „descrie” poezia, dintre corporalitate și poem, dintre realul dinafară și cel dinăuntru sunt surprinse într-un dublu joc agonic, care epuizează posibilitatea sensului. Spațiul concentric al poemului devine absurd. Fluxul de asociații conceptuale, concrete ori livrești, uneori funambulești, nu duce la eliberarea unei emoții ori la coagularea unei semnificații. Tensiunea dintre scris și existență, imposibil de reconciliat, și denunțată
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
ritmul curgerii cotidiene. Himera poemului hrănește textul cu virtualitatea sa perpetuă, un jurnal face inventarul iluziilor spulberate, iar accentul pe temporalitate (chiar din titluri: Sâmbătă de februarie, Duminică de ianuarie, Joi de februarie, Luni de noiembrie ș.a.) intensifică concretețea stării agonice. Coerența universului poetic și solidaritatea autorului cu ipostazele sale anterioare sunt confirmate de antologiile Avantajele insomniei (1997) și O uitare de texte și Interioarele nebune (2002). Afirmația de la începuturile liricii lui M., „noi însă avem scurte rezumate sub stern / o
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Cristea, Ruzalia din Ocișor, RL, 1985, 51; Mircea Popa, „Temeri”, ST, 1986, 2; Val Condurache, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 1; Claudiu Constantinescu, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 9; Livia Fumurescu, „Fortul 13”, „Cuvântul liber”, 1992, 541; Ruxandra Cesereanu, Cavoul agonic, ST, 1993, 8-9; Radu Mareș, Un nou filon narativ, TR, 1994, 10; Eugen Evu, „Secretul Fortului 13”, „Ardealul literar și artistic”, 1997, 1; Gheorghe Grigurcu, Dedublarea lui Gogol, RL, 1997, 33; Doina Jela, Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui
PETRISOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
științei contemporane (de tip einsteinian), iar pe de altă parte, apropierile, dar și contrastele dintre perspectiva lui Eminescu și cea a romantismului canonic occidental. La nivelul limbajului, P. relevă esențialul: lupta creatorului cu verbul, dând poeticii sale un marcat caracter agonic. Tehnica eminesciană devine participantă activă la procesul de generare a universului poetic - fapt neglijat în genere de comentatori. Se conturează astfel un etalon de poeticitate, care în cea de-a doua carte este repercutat asupra poeziei românești, privită de la scara
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
vreau acelei imagini” (Pentru că sunt prețios). Ceea ce îl distinge de optzeciști este refuzul biografiei și al subiectului: eul poetic și eventualele lui măști sunt depersonalizate, desubiectivizate. În Persoana de după-amiază (1983), intelectualismul inerent liricii de limbaj conduce la un sentiment agonic, al epuizării. Realul este atât de departe, de derealizat, încât pare un „animal fabulos” și de bună seamă înspăimântător. Proliferează detaliile, materiile, substanțele, mai ales cele feminine, iar singura șansă de salvare este aceea a plonjării în poemul-ca-sine-indistinct, amorf, preformal
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
scriitorii cehi care munceau ca gunoieri, dar nu acceptau compromisul). Iubitul unei doamne mature o învață că se poate trăi liber fără a fi „mică la minte”. Numai că rezultatul întrezăririi libertății este destrămarea personalității într-o lume și ea agonică. Tema morală a existenței autentice din Îngereasa cu pălărie verde revine sub forma întrebării obsedante: „Câți oameni cumsecade ai văzut azi?” Rochia, o altă nuvelă, insistă pe monologul interior al unui profesor de engleză, Dragoș, care dă meditații unui copil
KENERES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287707_a_289036]
-
a modernității din perspectiva naufragiului postmodern al valorilor occidentale în vorba și portul țărilor din Răsărit. Epava, ca metaforă, ilustrează experiența abandonului înțepenit. Autorul nostru gândește postmodernitatea ca pe o „pseudomorfoză” a modernității, situată așadar într-un raport de continuitate agonică cu timpurile vechi. Rămâne neclar care ar fi sursa și momentul istoric al rupturii între timpul inaugural și timpul vesperal al modernității. Raportul dintre critica postmodernității și analiza modernității este inegal și oarecum ascuns. Paragrafele dedicate postmodernității survin aproape aleatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
național să fie și mai fragmentat 3? Într-un eseu mai vechi, „Sunetul Utopiei”, acum în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode (Nemira, București, 1997, 1998), examinam viziunea societății perfecte ca ansamblu armonios (cor, orchestră) în care diferențele nu sunt (ant)agonice, ci complementare. Această viziune, antipatică oricărui om care critică utopia, e suspectă astăzi în toate democrațiile avansate. Cine determină partitura? Cum să limităm dirijorul? Nu cumva orice armonie este un atentat la libertate? Revenind la datele comunicate de NCM, iată
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă a unui bântuit și, nu mai puțin, a unui avid de a se proiecta pe sine în metafizic. În contrabalans, pastelurile sunt calme, contemplative, fără contorsiuni agonice. Dominanta eseisticii lui A. o reprezintă teatrul. Pariul teoreticianului, care se lasă uneori pradă unei beții a conceptelor, este acela de a desluși înțelesurile ținând de „gestul spiritual al artei”, care se dovedește în esență o „răstălmăcire a gândului naturei
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
candoarea descoperirii lumii, starea edenică a copilăriei, dar și monologul convulsiv, străbătut de motivul morții, tensiunea dramatică a confesiunii, dar și ironia trecută prin cuvintele lui Iov, „fresca” vizionară, dar și crochiul nervos, pastelul frumos decorat, acompaniat de luminiscență și agonic în subtext, dar și sonetul cu lumini glaciale, sentențios-didactic în premise și disolutiv în concluzii, turnând gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde volumele De pe pământ (1963), La ritmul naturii (1966) și, parțial, Norii (1968). A doua etapă, de la Agonice (1970) până la Răsad de spini (1973), definește decisiv traiectoria poetei. De acum, „setea de anonimat”, ceea ce înseamnă „subordonarea eului unei ritmicități universale”, va primi semnificațiile renunțării și ale spaimei de singurătate și moarte. Ape cu plute (1975), Limanul orei (1976
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
cărțile, dăm peste aceste imagini ale „vidului vital” ce se lărgește necontenit și cuprinde lumea fizică și morală, într-o strânsă comunicare. EUGEN SIMION SCRIERI: De pe pământ, pref. Mihu Dragomir, București, 1963; La ritmul naturii, București, 1966; Norii, București, 1968; Agonice, București, 1970; Cărticică de doi ani, București, 1970; Coline, București, 1970; Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (în colaborare cu Adrian Păunescu), București, 1970; Sala nervilor, București, 1972; Leac pentru îngeri, București, 1972; Cărticică de trei ani, București, 1972
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
așa, pentru că pentru a se restaura ceva trebuie ca acel lucru să fi pierit sau măcar să i se fi pus capăt Într-un fel sau altul. A fost mai degrabă o agonie continuă, și suntem martorii unui fenomen de prelungire agonică a stagnării. Ion Iliescu În mod cert nu este nici Hugo Chávez, nici Alexandru Lukașenko, cel din Belarus, dar poate fi succesorul lor. Nu știu cum a recepționat președintele mesajul. Eu i-am dat revista, subliniind că e doar analiza mea politologică
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]