420 matches
-
nu-mi spună ce era cu această rezervă patru. Acolo fusese adusă cu o zi înainte, la reanimare, una care născuse greu și murise, era bolnavă de inimă și nu știa, avea ceva congenital. Copilul trăia... Aici, ca și la agonici, în alte spitale, înțelesei eu, moartea pândea pe-aproape nașterile care vroiau s-o sfideze. Neliniștit, mă uitai la ceas. Intrai în rezerva Matildei, sperând s-o găsesc liniștită și adormită. Intrai cu sfială. Matilda nu mă văzu, deși tocmai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
schimbare de perspectivă: universul infantil, la confluența concretului cu imaginarul, tragedia melcului "prost, încetinel și blând", "o mogâldeață", care prin "descântec" este chemat la geneza universală (După melci); ambianța semi-fabuloasă, tonul hazliu-echivoc, grotescul (Nastratin Hogea la Isarlâk); personaj din lumea agonică a Crailor mateini, "înnoptata arătare", epavă decrepită, stafidită, care dusese o viață libertină, iar acum era "iederă de zdrențe" (Domnișoara Hus); elemente din folclorul fantastic (descântec la lună, invocarea obiectelor cu virtuți magice), fatalism, pasivitate și decadență, senzualitate exacerbată; nostalgia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a uleiului de migdale” (Poem). În volumul Tărâmul celălalt (1938), lirica sinestezică a lui G. își găsește deplina forță de expresie, ceea ce se petrece, paradoxal, la nivelul structurilor fixe de sonet. Întreaga materie poetică, apropiată tematic de registrul simbolist (reveria agonică, respingerea și în același timp atracția față de citadinul maladiv, amurgul în acorduri de clavir sau de marș funebru), se convertește în secvențe ce țin de imaginarul suprarealist: „Să mă sculptez într-un ghețar de vers/ Cu creștet înclinat spre Nadir
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta și o moarte egal sufocanta, în sfârșit, între o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea acestui perpetuu glissando: "Sensul filmului nu poate să stea în povestea plină de clișee a tribulațiilor sentimentale și pieirii unui trișor
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran, va deveni emblema superficialității, a inconsistenței, un loc fără miez. În România, situația era, evident, alta. Dincolo de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimic pentru noi; nu ne putem include în nimicnicia universală. Eul supraviețuiește propriilor sale certitudini, eul se încăpățânează” (I, 361). Poate că scepticismul iluminat al lui Cioran s-a născut tocmai din revelația propriei absențe Ă experiență a unui Narcis agonic și alienat: „Tot ce cred despre lucruri se rezumă în această formulă a unui reprezentant al budismului tibetan: «Lumea există, dar nu este reală»” (I, 332). De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran face
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai frumos pe acest pământ decât să umbli toamna de-a lungul unui râu, să curgi împreună cu apa, fără efort, fără grabă, fără nimic din tot ce-și pune pecetea pe activitatea omului” (I, 211). Prin urmare, sentimentul unui anotimp agonic și în același timp senin; asociat curgerii, el îmblânzește tocmai spaima de moarte. E un fel de întâlnire cu anticipație a ei. Își amintește: „Pe vremea când colindam Franța pe bicicletă și plecam haihui pentru mai multe luni, îmi amintesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Marin Pisică, reverberând nostalgia Paradisului. Groapa decodează însemnele unei civilizații în extincție, fisurând ideologia comună asupra mahalalei - un mediu „insular”, vitalist, înăbușindu-și ecourile, dar sfârșind, inevitabil, prin a se „deschide”. Scriitorul fixează cu rafinament și voluptate, reabilitând argoul, momentul agonic al unei „lumi”. Groapa etalează și deliciile de gourmet ale autorului, fastul sărbătoresc al enumerărilor, luxurianța inventarului. B. crede în puterea cuvintelor, în forța lor incantatorie și generativă. Dar cărțile imediat următoare, Șoseaua Nordului, Facerea lumii, Războiul undelor (1974, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
cu vădită intenție calofilă, fără a-și reprima predispoziția pentru argou și limbaj pitoresc. Lângă capodopere viețuiesc, în bună frățietate, titluri care țin de romanul popular, literatura de consum ori de scenaristica de tip comercial. Din altă perspectivă, un apetit agonic, cu timbru funerar îl însoțește pe scriitor chiar de la început. Groapa dezvăluia în esență crepusculul unei lumi: mahalaua și timpul copilăriei. În etapa livrescă, prozatorul configurează o umanitate bântuită de presimțiri funeste, supusă devitalizării. Astfel, Săptămâna nebunilor, o altă reușită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
complementarități sau „însoțiri fără voie”, monstruoasă, între două fețe ale aceluiași rău, una alogenă, cealaltă pământeană. Iar atmosfera de putreziciune, opulență și senzualitate pervertitoare din, mai ales, descripțiile de interioare, costume, mese bogate nu e decât metafora unei lumi inconștient agonice, lăsând să se ghicească un aer de impostură, instinctualitate decadentă, pierdere în climatul moral al unui „triumf” precar și narcotizant. E punctul cel mai înalt, în ordine estetică, atins de versiunea dominant polemică, a b. literar din Ciocoii vechi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
care devine, la un moment dat, director general în Ministerul Planificării. Pe de altă parte, poveștile spuse de foștii deținuți politici (Sever Ardeleanu, Nicolae Carandino, Leon Kalustian, Marcel Stein, Mircea Teodor Duma) redau articulațiile unei lumi apuse, nelipsită de palori agonice sau de reflexe tragice, aceste povești constituind pentru Dinu Pădureanu o modalitate de a-și uita propria sa „poveste”, dramatică punere în abis a destinului personal prin recursul la destinul colectiv. Meandrele poveștilor, firul aparent dezordonat al relatărilor se concentrează
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
cortina frigului" (să bată ploaia din partea refuzată). O liturghie neagră, a descompunerii și pieirii, înfrățește organicul și anorganicul, veghea și visul, văzutul și nevăzutul într-o demonică "prezență" finală. Tromba vitalității rebele are un caracter iluzoriu, nefiind decît un act agonic: "așa ne-a fost dat nouă/ să ne naștem între două căderi/ aflați totdeauna în dosarele călăilor/ victimele necesare echilibrului// visurile noastre/ sunt insomniile gropii/ umbra îngerului/ și confidenții negației suntem/ de la o vreme numai asfințituri// prezenți la ora aceea
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
ca infamii să stăpânească lumea, până când grija a milioane de oameni o să fie, mereu de pe o zi pe alta, cine pe cine a ucis?ť - 2 decembrie 1940) primește o ripostă în oglinda însingurată, crepusculară, a păcii zilelor noastre (crepuscularul agonic evocat de Cornel Ungureanu în prefață). ŤÎndoielile mă pișcă, mă ustură, mă mănâncă, parcă ar fi un roi de țânțari în jurul meu. N-am cu cine să mă sfătuiesc...ť. (21 octombrie 1991, luni). În această a doua oglindă, ůmbrele
O diaristă europeană by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7104_a_8429]
-
ale insomniei). Exprimarea vocală nu trece dincolo de atmosfera unor "discuții literare": "îmi las trupul în redacție să poarte interminabile/ discuții literare./ ies din el fără regrete ca dintr-o cameră de hotel ieftin./ pornesc însingurat/ pelerin/ prin țări abstracte, țări agonice, țări piramidale, țări invizibile./ ajung lîngă un cuvînt vechi/ rostit de pavel acum două mii de ani" (Discuții literare). Și se asociază cu un impuls al detașării, cu o senzație de evanescență: "fără să vrea buna mea soție mă ține/ legat
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
se ivi un bărbat într-un mundir franțuzesc (care îl întruchipa pe căpitanul Opujiș) și un urs uriaș și se luară la trîntă pe viață și pe moarte.. Bărbatul îi aplică o lovitură de cuțit fiarei, care într-un horcăit agonic urină și îl sufocă. Bărbat și animal căzură pe jos... oamenii aplaudară, comedianții împărțiră spectatorilor cîte o lingură de colivă pentru sufletul răposatului și cineva constată că aceea era prima moarte a căpitanului Haralmbije Opujiș. Urma a doua. Atunci, femeia
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
ale putrezirii ființei, ale degenerescentei lente și implacabile. Senzația acestei lentori a detracării e atat de profundă și de temeinic așezată încât nici nu mai produce spaime: ea doar se reproduce. Calm, de-a dreptul ataraxic, poetul notează doar progresia agonica a acestei dezagregări și face reportajul cangrenării lumii, al climatului de exterminare prin vidare lentă. Nimicitorul lui Aurel Pântea nu e un cavaler al apocalipsei că spectacol dramatic; e un virus al ființei, o insinuație malefica și concretă a descompunerii
Note despre critica de poezie, rânduri despre o anume poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4286_a_5611]
-
biblice, care certifică zona în cauză drept un tărîm al înțelepciunii și rafinamentului. Peisajul descompunerii și al morții face loc unuia al resurecției, al vitalității bucuroase, dansante, într-un cadru de liturghie păgînă. E interesant de urmărit tranziția de la primitivitatea agonică, precum un simptom al ruinării răspunzînd în haos, la o primitivitate salutară, mărturie a unui Paradis sălbatic, înzestrat cu asprimi inaugurale. Crepusculul mitului edenic se preschimbă, grație acestei developări, într-o stare aurorală. Metamorfozele lumii fenomenale sînt angajate în sensul
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
un jurnal de bord de Ion Mircea evită, din start, riscul favorizării uneia sau alteia dintre generații. Nu mai puțin de optzeci de poeți autohtoni, din toate promoțiile și de toate orientările, "șaizeciști" abstracți, "șaptezeciști" calofili, "optzeciști" textualiști, "nouăzeciști" virili/ agonici și un (stingher) "milenarist", defilează prin paginile cărții, la modul aleatoriu însă, nu într-o ordine prestabilită. Sumarul cărții este dat, cum arată autorul, de succesiunea foiletoanelor sale critice din "Ziarul de Duminică". Lipsește, frapant, cel mai important poet român
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
lungul vremii sau despre alte motive lăudate în cazuri similare. Ci doar despre o acțiune pusă în rol prin legea compensației. Când moartea este atât de aproape, fiecare stâlp bătut în platoșa trecutului seamănă cu o semnătură, care încălzește sufletul agonic. Nu cred în nostalgie, ci în reacția involuntară a ființei sensibile. Vladimir este victima neputințelor lui, apărătorii mohorâ-tului î sunt torturați de gândul c-au lipsit de la marile decizii. La un moment dat al vieții, orice om ia parte la
Nemulțumirea lui Vladimir by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/7425_a_8750]
-
ce-și asumă delectarea culturală a Formei. Al unei Providențe defel interdictive, ci evoluate întru toleranță literară pînă la exercițiul parnasian: "În lacul verzui crengi și conuri de pin adăstînd/ într-o emulsie a morții, într-un răgaz încremenit,/ oglindă agonică a vieții consumîndu-se lent.// Surpată în bulboana unei stele subpămîntene,/ spre împărăția zeiței cu cap de șarpe din Mizraim,/ spre tărîmul Asiei, unde uiți întoarcerea spre casă.// Și eram numai cu puțin mai prejos decît serafimii,/ împărat al Tyrului, printre
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
extrem de lucid, spunând, revoltat, lucrurilor pe nume, atitudine fundamental opusă știutului și momentanului conformism. Autenticul Galaction e cel din Jurnal, restul a fost pură figurație, sigur, câtuși de puțin stimabilă. Autorul nuvelei Moara lui Călifar, ca și prietenul său, acum agonic, N. D. Cocea, trăiesc "într-o amarnică deznădejde". Comuniștii au instaurat în lume "o tiranie odioasă", ei guvernează prin samavolnicie, "înscenări criminale, procese scandaloase și crime peste crime". Cocea mai credea într-un apropiat cataclism, aștepta războiul american (,Vin americanii
între amăgire și dezamăgire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10216_a_11541]
-
ajuns acasă, îi scrie, lucid, aceluiași Köselitz. "Te rog vino...". Ștabul de la Propagandă (și Agitație), mare ronțăitor de semințe (v. Feuerbach), îi pregătise lui Ghiță Dej o masă trăznet: țiganii diblari fuseseră urcați în copacii livezii. Păsări cîntătoare. Paradis terestru. Agonicul Luchian își amîna, eroic, dezordinea finală prin legarea pensonului de dreapta-i neascultătoare. Cea mai la îndemînă exorcizare a tartorului. Trecerea liniștit majestuoasă a Regelui Mihai pe bulevardul Ștefan cel Mare. În tumultul străzii. Ordinea firească a României eterne. Dezordinea
Ordinea - dezordinea by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16154_a_17479]
-
Pentru el - Orestone, n.n. - toți scriitorii sînt celebri și demni de admirație cu condiția să fie tipăriți!"). Și domnul Baldassarre ,lîncezește", dar el nu o face citind maculatură, ci vizitînd, fără să cumpere, case scoase la vînzare sau veghind bolnavii agonici pentru că ,el nu simțea cu adevărat că trăiește decît în contact cu morții". Masada Wispra e ,geometru și fondator al Fundației pentru distrugerea animalelor", făcînd un prozelitism caraghios pe marginea unei teorii aberante: ,V-ați gîndit - începu el - ce rușinos
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
Virgil Duda ascund și construiesc legiuni de condamnați, distribuiți, în fond, în același context: al destinului de străin etern care nu poate fi învins. Un cetățean al lumii este romanul unei asemenea anchete existențiale, într-un univers ce-și caută agonic semnificațiile tari.
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
tocmai postura cea mai clarvăzătoare? Întrucît să recunoaștem că ea înfățișează măcar trei avantaje indubitabile: depășirea impasului istoric al unei Basarabii cu o independență statală de factură stalinistă, profitabilă doar pentru o mafie politico-financiară, respingerea categorică a xenofobiei specifice național-comunismului agonic, recunoașterea, drept reper de căpetenie, atît al societății din România, cît și al celei din Basarabia, a unei integrări europene și chiar universale. E o viziune istorică, vizînd "o confrerie transnațională a intelectualilor, care recuperează ceva din spiritul universalist al
Revolta împotriva maselor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16749_a_18074]