311 matches
-
mai în față se ciocneau de cavalerii burgunzi, care profitară din plin de acel moment favorabil, pătrunzând adânc în aliniamentul dușmanilor și spărgându-l. Sebastianus și Mataurus continuau să strige, îndemnându-și oamenii, însă aceștia nu aveau nevoie de încurajare: alanii, în special, își trimiteau săgețile într-un ritm incredibil și fiecare din ei adusese cu sine două sau chiar trei tolbe pline, cum, de altfel, obișnuiau și hunii, cu care aceștia aveau multe în comun. înaintea lor, într-un vacarm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus, care îi vedea pe cei trei diavoli apropiindu-se primejdios, îi arătă alanilor săi: — Cei trei de colo! strigă. Doborâți-i! Soldații executară ordinul în unicul mod posibil: o ploaie de săgeți se abătu peste grupul de combatanți în mijlocul căruia se lupta comandantul dușman. Câțiva cai se răsturnară, câțiva cavaleri dispărură, scufundându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o tavernă sau să se ascundă într-o râpă și să țină calea drumeților. — în castrum și în taberele pe care le-am văzut pe Rhon am observat totuși miliții de elită și regulate și chiar detașamente de barbari auxiliari: alani, heruli, cu mulți arcași și poate... — Da, și sunt floarea forțelor mele militare. Fapt este că întreaga mea armată - adică, practic, tot ceea ce Roma a putut să mobilizeze în acel moment, mă înțelegi? -, ei bine, întreaga mea armată, inclusiv țărănușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui Flavius Etius se întunecă. Apoi încuviință. — Și burgunzii, firește. Ei și-au îndeplinit deja într-un mod minunat sarcina. Când te-am trimis la Genava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar, în primul rând, devenind stăpân pe Aureliana, Atila ar dispune de un pod peste Loira, pe care să poată trece armata sa pentru a invada teritoriul vizigoților. Pe cine avem acolo? — Pe Sangiban, cu patru sau cinci mii de alani și o garnizoană romană, la care trebuie să adaugi câteva mii de voluntari. Au escorte consistente și pot să reziste chiar un timp mai îndelungat. Acum ascultă-mă bine, îi strânse brațul cu o mână, vrând parcă să-i transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe Loira, a exercitat o astfel de profesie onorabilă. Credeam că a murit. — Și eu, de fapt. Dar nu e așa. Lăsând umărul bagaudului, Etius își încrucișă brațele și urmă: — Acum trebuie să știi că acest Eudoxiu a scăpat, nu știu cum, alanilor noștri și și-a găsit refugiul toamna trecută la Atila, iar Divicone, împreună cu alți câțiva, era cu el. Povestea călătoriei lor prin pădurea din Harz până în Turingia ar fi demnă de pana lui Homer, dar te scutesc de ea. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
convinse că experiența sa pe câmpul de luptă nu trebuia trecută cu vederea. Metronius, printre altele, nu era entuziasmat de a avea un alan ca însoțitor în acea misiune: îi aminti lui Sebastianus că, în urmă cu doi ani, detașamentele alanilor fuseseră, în principal, cele care îi vânaseră pe bagauzii de pe Loira și îl avertiză că prezența sa ar fi putut să le facă greutăți, o dată ajunși la amicii lui Divicone. îi sugeră chiar să-l facă să se întoarcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Divicone. îi sugeră chiar să-l facă să se întoarcă la prima stație de schimb, însă Sebastianus, care își formase despre soldatul acela o părere foarte bună, respinse cu fermitate ideea - mai întâi fiindcă Maliban era, ca și toți ceilalți alani, un expert în mânuirea arcului, care ar fi putut să se dovedească de mare folos grupului, iar pe de altă parte, nu ar fi știut cu cine să-l înlocuiască. De asemenea, fără ca alanul și Vitalius să știe, discutară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aurul, să făurim arme și vase frumoase și să țesem veșminte în culori multe și minunate. Noi... Metronius fără să-l privească, făcu semn că era de ajuns: — Bine! Bine! Știm toate astea; rămâne totuși faptul că mulți sarmați - sau alani, cum vă place să vă numiți - sunt împreună cu Atila și că... Expresia alarmată cu care Sebastianus privea spre Maliban îl făcu să tacă și să întoarcă, la rândul său, privirea către soldat. Acesta se ridicase în tăcere și îl fixa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și replică dur: — Ei, calmează-te, ai înțeles? Și adu-ți aminte că... Cu privirea fixată asupra lui Maliban, Sebastianus întinse mâna, întrerupându-și prietenul. — Termină, Metronius! îi porunci. Cunoștea suficient de bine cât erau de orgolioși și de impulsivi alanii, încât să fie serios îngrijorat de iritarea acelui războinic viteaz. Galoromanul vru să protesteze: — Dar el... Ajunge! Tonul lui Sebastianus devenise acum cât se poate de dur. Misiunea noastră e prea importantă ca să ne permitem să ne certăm între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt deloc de neînfrânt. Magister militum înaintează de la Narbonense cu armata sa. Iar în fața acestui dușman comun, el cheamă sub însemnele sale pe toți cei din Galii care sunt apți să țină în mână o armă și să lupte. Vizigoții, alanii, saxonii, francii vor fi cu el; vreți, deci, ca numai barbarii să fie cei care se luptă pentru pământul vostru și pentru supraviețuirea voastră? De fapt, luptându-vă, aveți numai de câștigat și nimic de pierdut; căci, dacă hunii înving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coborî vocea, ca să nu fie auzit de-ai săi: — Le-am raționat, dar am ajuns deja să facem foamea. Dacă Etius nu vine mai repede... — Cum de nu văd soldați? N-ar trebui să fie un corp de pază al alanilor? — Sunt pe laturile cele mai expuse ale zidurilor. Și, pe urmă, în seara asta se pregătește un atac. E mai bine ca noi să controlăm podul... Ezită un moment, privindu-l pe sub sprâncene pe Maliban, care tocmai coborâse din lift
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
seara asta se pregătește un atac. E mai bine ca noi să controlăm podul... Ezită un moment, privindu-l pe sub sprâncene pe Maliban, care tocmai coborâse din lift, după care adăugă cu voce scăzută: — Anianus nu prea are încredere în alani. Când zici „noi“, despre cine vorbești? — Miliția cetății și soldații rătăciți care s-au retras aici din teritoriile din jur. Când și Etbinus, ultimul din grup, ajunse sus pe bastion, spre răsărit începea să se zărească o geană de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asediu, pe care îl consideram inevitabil. Fapt e că, până acum o lună, administrația militară și colegiul decemvirilor nu pregătiseră nimic, iar armata lui Etius, care ar trebui deja să fie aici, încă nu a apărut. Mulți se tem că alanii, care până acum s-au luptat vitejește, o să prefere să ajungă la o înțelegere cu Atila și să-i dea pe mână cetatea, mai degrabă decât să rabde de foame. în sfârșit, am ajuns la capătul puterilor. Se întrerupse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
impresionat de dezinvoltura pe care episcopul - în a cărui înfățișare, deși hotărâtă, ar fi fost imposibil de găsit semne ale unei înclinații către îndeletnicirile războiului - o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până acum, îndoielile episcopului cu privire la alani erau lucrul cel mai alarmant. — Soldații lui Sangiban, observă el, sunt războinici încercați; mai demult s-au aliat cu Roma tocmai ca să scape de hunii care încă le oprimă poporul. Greu o să se predea. Oricum ar fi, dacă o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tot mai aglomerat cu oameni înarmați, căci, după ce încetase atacul dușmanului, apărătorii se odihneau. Printre ei, datorită inconfundabilelor armuri cu solzi, alcătuite prin îmbinarea între ele a unor păci de corn sau a unor unghii de animale, Sebastianus recunoscu mulți alani. între războinicii aceia, descoperi, însă, și câteva femei și numeroși tineri, care le aduceau hrană și apă și îi însoțeau pe răniți până în piață, unde puteau primi ajutor. era un moment de odihnă, dar de pe taluzuri se auzeau strigăte prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui să se apropie. Bărbatul acela era Sangiban. 15 înfățișarea căpeteniei alanilor îl descumpăni pe Sebastianus. Se afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci. Avea capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ori pe-atât, romanule, și chiar și așa am putea să greșim, punând mai puțini. După apus, întoarce-te aici pe bastioane: o să vezi cum focurile lor preschimbă noaptea în zi. — Dar cum poate Atila să hrănească atâția oameni? Căpetenia alanilor ridică din umeri: — A avut tot timpul să pregătească războiul ăsta și și-a organizat hunii, imitând sistemul romanilor. Timp de două luni au jefuit jumătate din Galii și au ajuns aici cu turme imense și cu sute de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiecare dată de ce trebuie să rămânem aici să fim pavăză vizigoților și Aquitaniei. Ultimele sale cuvinte îl speriară pe Sebastianus, fiindcă păreau să îndreptățească temerile pe care i le dezvăluise Anianus cu privire la încrederea pe care puteau s-o aibă în alani și în căpetenia lor. Pesemne că Sangiban intuia câte ceva din ce gândea el, căci pe chipul său reapăru surâsul amar de mai devreme: Dar nu te teme, romanule, îi spuse, bătându-l pe braț cu o neașteptată familiaritate, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
improvizate, iar catapultele, folosite adesea de oameni neinstruiți și reparate de multe ori, după cum le spusese și Anianus, cu unelte și piese de schimb nepotrivite, nu mai garantau o funcționare eficace. împuținarea proviziilor - de pe urma căreia sufereau mai ales romanii, întrucât alanii, firește, își luau partea leului din rezervele rămase - nu doar slăbea forțele apărătorilor, dar le și scădea drastic moralul. Se vorbea - fără ca cineva să se minuneze ori să se îndoiască de asta - despre copii și bătrâni ce muriseră din cauza lipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
instalase din vreme, cu arme și bagaje, un grup numeros de milițieni: o adunătură din diferite detașamente răzlețite, care își găsise adăpost în cetate și se pusese sub comanda unui decurion de cavalerie mai în vârstă. Făceau cu schimbul cu alanii în dispozitivul de apărare al turnului dinspre apus, de la care cobora drumul către Caesarodunum, și de câteva zile își luaseră sarcina de a asigura paza nocturnă. Decurionul, pe nume Marcentius, se puse la dispoziția lui Sebastianus de îndată ce află gradul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndepărteze oamenii de pe bastion, presupuse Vitalius, care strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare, în timp ce cu stânga termina de potrivit centura. Din nou, bagaudul negă: — Nu cred că e vorba doar de așa ceva. Bastionul de miazănoapte e prea bine apărat. Alanii sunt puternici acolo. E ciudat că hunii atacă chiar la ei. în schimb, incendiul a produs panică și atrage oameni din toate celelalte laturi ale zidului. Multe puncte or fi rămas la ora asta fără apărare. Sebastianus îl măsură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scăpă sabia și căzu în genunchi, apăsându-și rana. Sebastianus să aplecă deasupra lui și îl scutură cu toată puterea, de parcă asta ar fi avut darul să-l țină în viață. Ne-au luat prin surprindere! gemu Marcentius. îmbrăcați în alani... au spus că trebuia... să ne schimbe. Poarta! Vor s-o deschidă! O clipă mai târziu, se înmuie și rămase fără viață pe lespezi. întrucât, urmând o străveche măsură de prevedere din ingineria militară, casele nu se ridicau la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]