323 matches
-
minunatele supernove, care chirceau stelele mai mici până ajungeau pitice albe, pulsari sau disperate găuri negre, pe unde materia se pierdea într-un alt univers. Era suprafiresc să fii în stare să privești cum miliardele de stele galbene, alb-strălucitoare sau albăstrii, aglomerate în păienjenișul plat, rotitor al galaxiei, cele mai multe fiind sisteme duble sau chiar multiple, precum Pleiadele sau Hyadele, unele de câteva ori mai mari decât Soarele, ca Regulus, Sirius, Rigel, Arcturus, iar altele de magnitudine pozitivă mergând până la +14 și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să se Împlinească nicicînd. În zorii zilei de duminică, echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea ghemuită Între pleduri În sufragerie, și plecă. Străzile erau Înveșmîntate Într-o ceață albăstrie și sclipiri arămii tresăreau pe acoperișurile orașului vechi. Păși Încet, luîndu-și rămas-bun de la fiecare portal, de la fiecare colț, Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
avea de gînd să deschidă poarta aceea din stejar, o poartă de bazilică sau de temniță. Julián a scos din buzunar o sticluță și i-a deșurubat capacul. Un abur fetid a emanat din interior, Într-o spirală Înceată și albăstrie. A apucat lacătul de un capăt și a turnat acidul În gaura cheii. Metalul a țiuit ca un fier Încins, Învăluit Într-o perdea de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iar pielea fină de deasupra lor, întinsă ca membrana unei tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are culoarea laptelui, a marmurei din care meșteșugarii cioplesc paravane ornamentale, acolo jos, la Tajgangj. Localnicii din Cașmir sunt veniți de la munte și au pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
valurile vijelioase! Pe câți mateloți cuprins-ai de-ai morții reci fiori! Câte lighioane groaznice la vedere și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din urma corăbiei, cei patru eroi ai noștri priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
păsărica ta. Altfel cade - la băiat. Asta am auzit-o Întâia oară de la Tecla, dar și de la altele, toate mari. Adică și cu negru. Ca la Tecla. De loc era de pe la Tighina. Mărunțică, frumoasă, de picà: părul negru-negru, cu ape albăstrii, ochii verzi-verzi, de mâță - nu de pisică, de mâță; verzi, cu stele de aur. Când a venit, la noi stătea deja (convenabil) domnișoara Tuza, dar Încă nu mă chema la arătat. Nici nu aveam ce arăta. Nu știam ce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
unde erau numai cruci de cască. Eu Îi țineam culorile și nu-ndrăzneam să mă uit, În deal, la Valea Popii, fiindcă dacă m-aș fi uitat, mai Întâi și mai Întâi, aș fi văzut că are chiloți roz și albăstrii și liliachii - depinde; nu știu de ce depinde, dar depindea atât de bine, Încât am uitat ce mai venea și nu mai țin minte cum arăta la obraz Valentina Întreagă, Îi țin minte (ca azi) cicatricea de deasupra genunchiului drept. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
chemarea: "Spirit al Isidorei, te rog să mă ierți că am cutezat să îl împart pe Simion cu tine... Spirite, te roagă fata ta, fetița ta, Dora... Nu vrei sau nu poți să îi răspunzi ?" O urmă de abur ușor albăstriu se fofilează în dreapta Teodorei. Un parfum delicat de lăcrămioare plutește în aer. Măsuța se înclină ușor în fața Dorei care simte în stânga ei o mângâiere abia perceptibilă. Ea recunoaște în această atingere mângâierea mamei și percepe gândul ei: "Mi-e dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se înclină ușor în fața Dorei care simte în stânga ei o mângâiere abia perceptibilă. Ea recunoaște în această atingere mângâierea mamei și percepe gândul ei: "Mi-e dor de tine... mi-e dor de tine... Te aștept..." Și apoi nimic. Aburul albăstriu s-a disipat cu discreția cu care venise, dar parfumul de lăcrămioare continuă să persiste. Sub efectul emoției fără seamăn a acestei scurte întâlniri, Dora se scufundă în detașarea totală de cele lumești. Dintr-o dată, măsuța pare scuturată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Carmina nu înțelegea ce se întâmplase cu el, se plictisise, medita la ceva anume în toate acele ore de absență? Parcă intrase într-o eclipsă, zâmbea amuzat, le filtra pe cele trei femei de la înălțimea biroului, le trecea prin raza albăstrie a ochilor clipind pasiv. Dacă Nina ar fi încetat să vorbească, s-ar fi lăsat o tăcere apăsătoare, jenantă, nu-ți mai rămânea altceva de făcut decât să te ridici, să mormăi o scuză și s-o pornești către ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
combativă, energică, directă și arțăgoasă. Seducția nu se Înscria printre metodele ei obișnuite. „Acum se Înscrie“, Își zise el, luând un costum nou dintr-un dulăpior. Se Întoarse În Cilindrul D și urcă scara. De sus se vedea o lumină albăstrie stranie. — Beth ? — Sunt aici, Norm. Ajuns sus, o văzu lungită pe spate, goală, sub o baterie de lămpi de ultraviolete, prinse În perete. Pe ochi avea niște calote opace. Își răsuci corpul Într-un mod Îmbietor. — Da. — Mulțumesc mult. Pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de mașină pe unul din acele drumuri nesfîrșite și pustii, atît de des văzute de mine în filmele americane : cactuși și pietre în dreapta și în stînga, cîte o stație de benzină prăfuită la fiecare treizeci de mile, lanțuri de stînci albăstrii la orizont și cîte un camion-cisternă venind în sens invers... între Los Angeles și Las Vegas însă, în acea zi cînd am parcurs eu acest traseu, peisajul uman a fost cu totul altul. Un peisaj uman avînd forma unui șir
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de minute. Lumina era încă generoasă, plină de reflexe oranj, iar deșertul părea inundat de viață, fiecare piatră și fiecare cactus își etala o umbră complice, mișcătoare. Fîșia albicioasă a șoselei se pierdea la orizont într-un fel de brume albăstrii, ceea ce justifica oarecum imobilitatea mașinii. De ce să continui să mergi pe un drum care oricum nu avea sfîrșit ? Victor însă nu era singur în mijlocul acelei imensități primejdioase. Din mașină își făcu apariția o adolescentă, o fată care nu avea cum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mișcare, i-am acceptat trabucul și l-am aprins fără zăbavă. O amintire dureroasă s-a perindat prin mintea tânărului. Cel puțin, așa am apreciat eu, subtil cunoscător al fizionomiilor, și, cufundându-mă În fotoliu, i-am cerut, printre vălătucii albăstrii ai fumului, să-mi vorbească despre izbânzile sale. Interesantul chip negricios i s-a luminat. Am ascultat atunci străvechea poveste a scriitorului care se luptă cu lipsa de Înțelegere a burghezului și trece peste valurile vieții purtându-și himera pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bine se mai vinde carnea În Avellaneda! Treaba asta Îi slăbește pe cei mai mulți; numai pe tine te Îngrașă. — Touché, dragă Parodi, touché. Recunosc un oarece embonpoint. Prințesa m-a Însărcinat să vă sărut mâna, a replicat Montenegro Între doi vălătuci albăstrii de fum. Iar prietenul nostru comun, Carlos Anglada - spirit scânteietor, dacă așa ceva există, dar fără pic de disciplină mediteraneană - vă trimite complimente. Cam prea multe, fie vorba inter nos. Nu mai departe decât ieri, și-a făcut intempestiv intrarea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Mihai Mihail, n-a uitat și nu va uita niciodată întrebarea de atunci pentru că mai repede sau mai încet se apropia prin vreme de adevăratul răspuns. Vedea din ce în ce mai limpede cum răspunsul se contura, acum încă era învăluit într-o ceață albăstrie, dar nu exista scăpare, îl va vedea într-o ultimă clipă nespus, paralizant de clar. Și, o dată cu deslușirea răspunsului, se limpezea întrebarea, o întrebare pusă ca într-o oglindă. De o parte scena ce este viața?, iar în reflexul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă ne petrecea din ochi Sandu, cu mânile în șolduri, cu zâmbetul pe buze. Tot drumul, până la baltă, Marin nu zise nimic. Pâcâia din pipă, cu ochii rotunzi ațintiți înainte, slobozind vălurele albăstrii de fum, care se înălțau până la pălăria lui înverzită de ploi și de vreme și se topeau într-o clipă în aerul luminos. Mergea domol; cizmele mari, cu carâmbii până la genunchi, sunau greu pe pământul tare, de două ori fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ochii stăteau închiși acuma pe un obraz liniștit, senin, cu barba umedă, lucie. Bătrânul întinse sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie, după aceea se așeză lângă bulgar, cu luleaua, slobozind din clipă în clipă vălurele de fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu ochii umezi, deodată răsăriți plini de milă de sub sprâncene, acuma se uita la bătrân. Vorbea din gât privindu-l țintă, parcă-l întreba ceva. Moșneagul se îndreptă spre el: — Ce spui? Grădinarul bolborosi iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu dulce, ca zăpezile cele curate. - Dispăru ca o săgeată. Tinerii întoarseră capetele unul spre altul și-și zâmbiră cu prietinie. Cu începutul acesta de dragoste în suflet, porni Niță Lepădatu într-amurgul spre vitele lui. Le cercetă în ocolul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
que ça?“ șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A! sunt locuinți!... Cât sunt de ciudate!... În adevăr, aici suntem departe de civilizație! zise și cuconu Ionașcu, învăluindu-și fața în fum albăstriu de tutun. —O, e foarte ciudat! foarte ciudat! șopti domnița. Și parcă i se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension... Grămada bordeienilor venea ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții arau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe o pernă de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcîndu-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. ― Nu vă deranjez? am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându-și privirea spre puzderia de stele care pulsau ca niște crustacei mărunți, își mijea ochii spre luminile albe, roșii și albăstrii întinzându-se până departe peste oraș precum centuri succesive, mult dincolo de cartierul în care copilărise și în care o prinsese, ea mai înspăimântată decât oricine, războiul, și în care, mai ales, își văzuse părinții certându-se și despărțindu-se din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-l va face de râs. La câteva zile după aceea, când a vrut să-și reia pânda, ziarele din geam fuseseră înlocuite cu hârtie albastră, dar nu mai era nici un colțișor desprins, încât glasurile vagi de dincolo de geam și lumina albăstrie nu mai explicau nimic. Rămânea în el intactă dorința de-a afla, pe care o putea exprima la fel de bine și prin a tânji, fără să știe după ce anume. Treptat se acumulau în el dorințe pe care nu le putea exprima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceilalți sau aș fi vrut să ies de acolo mai repede. Am renunțat să mă mai uit la cărți, mi-am umplut din nou paharul burduhănos și am băut zdravăn, în vreme ce priveam, din dreptul ferestrei, ștearsă cu dosul mâinii, nămeții albăstrii de afară. Câteva crengi încărcate cu zăpadă ajungeau până deasupra ferestrei. Lumina gălbuie a felinarelor părea ireală. Am șters din nou cu mâna geamul aburit și prin gaura lărgită în sticla apoasă am văzut strada mocirloasă, trotuarul de peste drum, troienit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]