312 matches
-
am lamentat destul. Îl învălui într-o privire caldă: "Nu-ți fă griji, draga mea, habar n-are de planul tău. Dacă ar fi simțit ceva, fii sigură că nu-ți accepta invitația". Își coborî pleoapele. Genele aruncau o umbră albăstrie peste chipul colorat. Spuse cu voce tremurată: ― Nu mai am răbdare. Sânt atât de emoționată... Cristescu făcu ochii mari: ― Nu înțeleg! ― Știți, vestea aceea bună... Sânt incapabilă să mă gândesc la altceva. ― Ah! Maiorul începu să rîdă: Am discutat cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca niște căngi care se agață de punte și trag... Avu certitudinea unei nenorociri și simți că i se face frică. * Grigore Popa se apropie de fereastră. Noaptea era senină și geroasă. O lună de sticlă filtra întunericul în transparențe albăstrii. Trecători cu nasuri umede și urechile roșii mergeau repede, crispat ca niște păpuși mecanice. Aproape că le-auzea scâncetul încălțămintei pe zăpada înghețată. Se apropie de biroul vechi cu ornamente de bronz. Deasupra atârna fotografia unui grup de tineri: "Liceul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții arau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe o pernă de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcîndu-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. ― Nu vă deranjez? am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
orașul, atât de zgomotos altădată la ora asta, părea ciudat de singuratic. Câteva sunete de goarnă sub cerul încă auriu dovedeau doar că militarii voiau să pară că-și fac meseria. Între timp, de-a lungul străzilor abrupte, printre zidurile albăstrii, galben-roșcate și liliachii ale caselor maure, Rambert vorbea, foarte agitat. Își lăsase soția la Paris. La drept vorbind, nu era soția lui, dar era același lucru. Îi telegrafiase îndată ce se închiseseră porțile orașului; își spusese la început că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții erau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pernă de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcându-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. Nu vă deranjez? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Își mâna taciturn telegarii lui funebri peste hurducături, Jacopo ținându-se drept și hieratic, cu trompeta strânsă sub braț, cu viziera lucioasă, pătruns de noul său rol, nesperat. Coborâseră colinele, la fiecare cotitură se deschidea o nouă Întindere de vii albăstrii ca piatra-vânătă, Într-o lumină tot mai orbitoare, iar după un timp incalculabil, ajunseseră În fine la ***. Străbătuseră marea piață cu colonade, pustie așa cum numai piețele de prin Monferrato pot fi, duminica pe la două după-amiaza. Un coleg de școală din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Există un corp ce cuprinde toată lumea laolaltă 29. Pentru simplul fapt că ei Își ascund numele 30. Este chiar faimoasa fraternitate a adepților Rozei-Cruce 31. E posibil ca majoritatea pretinșilor Rozacruceeni 32. Valentiniani per ambiguitates bilingues 33. Vedeniile sunt albe, albăstrii, alb-roșietie deschis 5. GEBURAH 34. Beydelus, Demeymes, Adulex 35. I’ mi son Lia 36. Permiteți-mi totuși să dau un sfat 37. Oricine reflectează asupra a patru lucruri 38. Maestru Secret, Maestru Perfect 39. Cavaler al Planisferelor 40. Cei lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zânele din poveștile românești armonizează cu tabloul tainic al naturii. Cu multă măiestrie, ea plutește între cer și pământ într-un joc copilăresc, în tăcerea blajină a nopții, așa o vedeam eu în anii copilăriei mele, când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuței bunicilor, ca pe un joc. Atâtea dimineți! Atâtea dimineți copilărești! Și într-o clipă toți anii din urmă s-au acoperit de lanul de aur al florilor. Într-o lume lipsită de emoție sau sensibilitate, într-un univers
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mari mâinile ei micuțe, și-a pus mâinile ei de aur peste palmele de lut ale femeii și le-a mișcat când la stânga, când la dreapta. Uttu i-a lăsat un fus făcut din lapislazuli, care lumina ca un glob albăstriu pe cerul de aur, iar firul era făcut din raze de soare. Enhenduanna a adormit în brațele zeiței. În timp ce dormea, Enhenduanna a început să toarcă ea însăși, fără să știe, fără să vadă și fără să obosească. A tors până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
înnegrite de sânge. Vulturii zburau în cercuri largi pe deasupra ei. Nu mai văzusem un cadavru până atunci. Ochii mi s-au umplut de fața lui Ruti, care nu mai era de fapt fața lui Ruti, ci o bucată de argilă albăstrie, gravată cu niște trăsături pe care mi le aminteam. Nu părea tristă. Nici nu se vedea vreo urmă de durere. Părea doar goală. M-am uitat bine, încercând să înțeleg unde se dusese Ruti. Și mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și s-a repezit afară și a ajuns exact în același timp cu Rahela. Într-o clipă, Bilha și Zilpa au apărut și ele și toate cinci ne holbam la mesagera din Mamre, a cărei rochie lucea argintie în lumina albăstrie a zorilor. Vorbea prețios, așa cum fac toți mesagerii: - Rebeca, preoteasa din Mamre, mama lui Iacob și a lui Esau, bunica a sute de miriazi, vă cheamă sub umbra terebinților la sărbătoarea orzului. Să fie anunțat Iacob. Declarația vizitatoarei a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
radioul țigăncii care vinde semințe. S-a făcut și două, poftim! Un sticlete - același? altul? - vine ca săgeata dinspre zăvoi, se învârte pe lângă ceas, coboară la nisip. Ciugulește precis, cu atenție neștirbită, firimiturile de napolitană. Burtică galbenă, gât stacojiu, aripi albăstrii, da’ știi mata că ești frumușel? Domnul Popa gândește deseori cu glas tare. Dinspre Tei vine un nor mare, cenușiu. A acoperit soarele și totul se zgribulește la loc. Serafimul nu mai e. Oricum, ce păzea el acolo? A început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mic, înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt, n-are șapcă, nu înjură, nu se clatină, ce mai, nu-i el! Cin’ să fie? Încă un pas. Parcă ar semăna a femeie?! Poartă niște haine albăstrii, vineții, de o culoare nemaivăzută de Ilie decât în cer nu și pe pământ, seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
doar din umeri și le face semn să plece, s-o lase. Chiar nu vă putem ajuta? întreabă și Alexandru. Dar e numai o formulă. Știe și el, știu toți trei și nu se pot împiedica să știe, în lumina albăstrie, în zumzetul compresoarelor de la frigidere, că nu au cum să o ajute. Tudorel: Ce mă tot pisezi, frate? Angheluță (ridică din umeri): Voiam doar să te-ajut. Valetul ăla îți scăpase. Tudorel: Ei aș. Îl joc mai încolo, las’ că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Oferta mea rămâne valabilă încă trei zile. Apoi s-ar putea să mă rugați, cu lacrimi, dar va fi în zadar. Popa Băncilă îl urmări cum se îndreaptă spre ușa dinspre grefă. Mergea acela săltat, țopăit, opărit. Sub redingota lungă, albăstrie, fundul i se contura plin, bombat. Parcă avea un ceaunaș sub încrețiturile hainei. „O poartă cu coc“, se veseli popa, făcându-și de data aceasta o cruce mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
camera sa, privi spre Andromanda. Meșteritoarea nu mai era în pat. Nedumerit, intră în odaia ei. Din dreptul ușii îl privea lung, cu zâmbet feciorelnic, mușcătie și zambilie, o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele bine potrivite de meșterul care o mlădiase, de statuie desăvârșită, dar Burtăncureanu, cu ochii holbați, putea sorbi gurguile unor sâni despre care scrisese chiar el cândva, fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a Înmânat, la festivitatea de Închidere a anului școlar, prima floare, după care, ca un Înger, apărut, de undeva, din roua vieții, i-a pupat, fierbinte, mâna. Da. Mâna, cu care, ea, Învățătoarea suplinitoare, Îi pusese, În catalogul cu tartaje albăstrii, nota de Început. Nota zece! Emoția din acea clipă Îi strecurase, prin trup, o căldură, o fierbințeală, un tremur, nemaicunoscute, ei, până atunci. La câteva minute după asta, festivitatea luase sfârșit. Ea, Nana, a fugit, de Îndată, În cămăruța ei
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de mașină pe unul din acele drumuri nesfîrșite și pustii, atît de des văzute de mine în filmele americane : cactuși și pietre în dreapta și în stînga, cîte o stație de benzină prăfuită la fiecare treizeci de mile, lanțuri de stînci albăstrii la orizont și cîte un camion-cisternă venind în sens invers... între Los Angeles și Las Vegas însă, în acea zi cînd am parcurs eu acest traseu, peisajul uman a fost cu totul altul. Un peisaj uman avînd forma unui șir
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de minute. Lumina era încă generoasă, plină de reflexe oranj, iar deșertul părea inundat de viață, fiecare piatră și fiecare cactus își etala o umbră complice, mișcătoare. Fîșia albicioasă a șoselei se pierdea la orizont într-un fel de brume albăstrii, ceea ce justifica oarecum imobilitatea mașinii. De ce să continui să mergi pe un drum care oricum nu avea sfîrșit ? Victor însă nu era singur în mijlocul acelei imensități primejdioase. Din mașină își făcu apariția o adolescentă, o fată care nu avea cum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
noaptea ghețoasă, peste plapumă, se strânseră, zbicindu-se și chircindu-se ca pieile netăbăcite de sălbăticiune. În zori, prinseră a i se învîrti în jurul capului zburlit, netuns, boit jumătate în alb, jumătate în negru, un nor de muște leneșe, cărnoase, albăstrii, asemănătoare scânteilor unei brichete a cărei piatră este pe ducă. Nu-l deranjară și nu le deranjă. La ora 10, cavaleria albăstrie fu spulberată de trupele ușoare, imprevizibile în picaje, sprintene, ale unor musculițe de vin. La rândul lor, musculițele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
învîrti în jurul capului zburlit, netuns, boit jumătate în alb, jumătate în negru, un nor de muște leneșe, cărnoase, albăstrii, asemănătoare scânteilor unei brichete a cărei piatră este pe ducă. Nu-l deranjară și nu le deranjă. La ora 10, cavaleria albăstrie fu spulberată de trupele ușoare, imprevizibile în picaje, sprintene, ale unor musculițe de vin. La rândul lor, musculițele fură și dânsele împrăștiate de zvârcolirile migratoare ale unor fluturi mov-rubinii, purtând imprimate, pe spate, un soi de litere evreiești și din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
multe ori îi rămâneau pantalonii scurți, deși nu își permiteau să cumpere alții. De asemenea nu trebuia săși uite șapca acasă. Niciodată nu i se îngăduia intrarea în școală fără chipiu. Fetele își țineau matricola cusută deasupra pieptului la rochițele albăstrii. Matricola era un articol vestimentar indispensabil și obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea școlii urmărea cu scrupulozitate în fiecare zi dacă nu și le-au desprins cumva de la uniformă, de asemenea nu li se permitea intrarea în școală fără matricolă. Liceul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet, deschise pe margini și întunecate spre pământ. Când dădu zăpada, bălegarul proaspăt îngheță și pervazele se surpară. Noaptea, frigul se strecura pe sub cercevele. Oamenii se strângeau unul într-altul. Noroc că erau mulți și din răsuflare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]