463 matches
-
trebuie... Iar eu, oare chiar atât de nevolnic am ajuns încât nu pot da de perete o ușă înțepenită ? Iată, totuși, că am deschis-o ! O boare uscată, fierbinte, mă izbește în față ca o răsuflare încărcată de febră, iar albeața luminii o simt pe ochi ca o arsură. Clipesc repede, în dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinație. Uite-o... O trăsură obișnuită, de piață, cu coșul tras, se îndreaptă acum spre capătul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dădu drumul prin coridorul Camerelor Ennistone. Tom porni spre ușile rulante din capăt, dar înainte de a ajunge la ele, zări pe ușa deschisă a unei camere goale o priveliște divină: un pat cu pernele bine bătute și cearșafuri de o albeață sclipitoare. Intră, dădu cuvertura la o parte și se culcă. Adormi pe loc, cufundându-se în cel mai înviorător somn pe care-l cunoscuse vreodată. Și în timp ce dormea, pogorâră asupră-i înțelepciunea și viziunea clară. Se deșteptă, știind exact ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o scară îngustă și lungă care nu avea nicio legătură cu parterul clădirii, ci urca la magazinul de la etaj. Care magazin de jos din prag de fapt nici nu se vedea. Scara semăna cu un tunel înclinat, cu pereți albi. Albeața pereților nu venea de la lumina de afară, ci de la cea dinăuntru, din magazin. Ehei, dar era cale lungă de la magazin până jos în prag. Înainte de a ajunge jos, lumina făcea un popas pe palierul dintre etaje, unde se zbenguia misterios
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
coală scrisă era una consumată. Definitiv. Calea pe care o apucase acea coală, așternută cu litere sau cu cifre, nu mai putea fi menită zborului, oricâtă înțelepciune cărturărească ar fi fost conținută în semnele negre sau albastre care o împovărau. Albeața foii, imprimată cu linii sau cu pătrățele, sau pur și simplu neliniată, era singura deschisă aventurii zborului planat. PE VREMEA LOCOMOTIVELOR CU ABURI Pe vremea când trenurile treceau prin gara noastră trase de locomotive cu aburi, stadionul se afla în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
chipul, părul blond ondulat, gâtul robust, umerii și brațele puternice, de sportivă, și totuși atât de feminine! Până și sânii grei îi recunoștea: erau aidoma celor din imaginația sa, cu minunatele lor rotunjimi, cu puritatea lor atât de potrivită cu albeața pereților, cum avea aceasta să apară după ce renovarea avea să fie gata... Silvia? Petra? Alte nume?... Nu, era ea! Erau ele! Dănilă își aruncă privirea la ziarele lipite pe canaturile interioare. Când își întoarse privirea înapoi, fata nu mai era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Piți și mult mai scurt Bulică. Uite-l, mânca-l-ar tata, c-am auzit că de Paști s-au vândut și câini patrupezi ca miei la fel de patrupezi dar din păcate al meu n-are decât trei kile și o albeață pe ochi și nui credibil nici ca iepure. Domnule Al... Stați! Stați c-am ghicit ! Ați venit cu ajutoare pentru câini, c-a mai fost pe aici o doamnă și i-a adus două kile de ciocolată și o zgardă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: și anume nici un om orb, șchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular mai lung; 19. nici un om cu piciorul frînt sau mîna frîntă, 20. nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeață în ochi, care are rîie, pecingine sau boșit. 21. Nici un om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să ardă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
Ce contează cât trăim, spuse primul cu îngâmfare, cel puțin știm că nu am trăit în zadar, ci am fost câteva zile cei mai importanți, mai admirați și mai împodobiți brazi, cum nici zăpada care ne îmbracă acum ramurele cu albeața ei strălucitoare, nu e în stare să o facă! Micul brăduț, care asculta cu interes cele ce se discutau, îndrăzni să spună cu sfială: - Dar pe mine nu mă va lua nimeni? Vreau și eu să fiu împodobit, să mi
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
ci toate obiectele. O privire numai în manualele noastre scolastice ne va încredința că elevii trebuie să fi învățînd ca în somnabulism, că nu știu nici ce scriu, nici ce citesc. Abia când vrâsta li trezește mintea, li se ia albeața de pe ochi și încep a înțelege ce au învățat în școală. Dar acele cunoștințe, câștigate în mod mecanic, nu s-au lipit de memorie, au rămas numai niște urme slabe din ele, încît omul matur pe de o parte nu
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
o stradă liniștită, paralelă cu strada Negustori, într-o clădire șubredă, cu un singur etaj, pustie azi. La acest internat, disciplina era mult mai relaxată. Nu era nevoie de nici o învoire pentru a pleca în oraș. Directorul, un domn cu albeață la ochiul drept, nu avea deloc ambiții pedagogice, ne lăsa de capul nostru. Elevii mai mari se duceau, când aveau bani, la bordel, "Crucea de piatră" nefiind foarte departe de internat, după care își povesteau cu lux de amănunte, în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
În pădurea de mesteceni care tremură ușor vântul bate nu se-ncurcă și-n albeața pinilor, în mătasea frunzelor, în dorul cutezător. Coaja dulce ce imprimă ordine firească-n glie te ferești ca fiecare să ajungi țară străină pictori sfinți din acuarele îi ferești ca-n pasul tău să se-ngroape în nădejde și în
Tremur final by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83706_a_85031]
-
Ușa se trînti în spatele lui. Merseră în ceață, ghidați de linia galbenă dintre ei. — îmi vine să cînt, zise Lanark. Știi vreun marș? — Nu. Rucsacul ăsta mă lovește în spate și am mîinile înghețate. Lanark încercă să zărească ceva prin albeața groasă și amușină adierea. Peisajul era invizibil, dar mirosea a mare și auzea valuri în depărtare. Drumul părea să pornească în pantă abruptă, pentru că îi venea greu să meargă repede, așa că fu surprins cînd o văzu pe Rima dispărînd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vertij, pentru că unul sau celălalt se rătăcea pe linie. Aceste ghionturi, ca niște șocuri electrice puternice, le impuseră să meargă ca niște somnambuli drept înainte, iar Lanark își pierduse de mult conștiința, cînd ceva îi tăie genunchiul. Clipi și, în albeața din față, văzu o formă imensă și înclinată. Scoase lanterna și o îndreptă în jos. Genunchiul lui se lovise de marginea unei roți de fier ruginite, care zăcea răsturnată pe-o parte și bloca drumul. O ajută pe Rima să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care pîlpîia în el. Cu aripile întinse, aeronava lui părea suspendată, ușor înclinată, între plafonul de stele și podeaua de nori moi care se întindea din orizont în orizont, purtînd cea mai misterios de fascinantă dintre toate culorile, de o albeață nemaiîntîlnită în lumină scăzută. Se subția și se deschidea sub el, și o clipă, mașinăria păru să se răstoarne, pentru că luna strălucitoare lumina prin deschizătură. Privea jos, la cerul reflectat în lacul circular, reflectat și mărit, pentru că scama neagră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
căror transportare este facilitată de fluviu, pleacă de aici către toate șantierele din Paris. Dar aceste furnicare în mișcare dis-de-dimineață sînt astăzi singurul vestigiu al unui trecut industrial. Sediul Canal +, aflat de cealaltă parte a liniei RER, le domină, opunîndu-le albeața sa luminoasă și eleganța formelor sale contemporane. Tînăr și mîndru, imobilul pare să nu încerce decît dispreț pentru harababura de pe chei, prăfuit sau noroios, după vreme. În așa măsură încît farfuriile antenelor parabolice întorc ostentativ spatele acestui trecut revolut. Foarte
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
ea ca un duș rece. Insinuarea că e speriată îi făcu obrajii să se păteze de roșeață. Rămase o clipă în picioare, iar apoi, cu o mișcare rapidă, își băgă mâna în decolteu și scoase o armă energetică strălucind de albeață. - Dacă nu pleci în clipa asta, trag. Hedrock își depărtă brațele de trup ca un om supus percheziției. - Un pistol obișnuit, zise el uluit, împotriva unui om care poartă o armă defensivă a Arsenalelor? Maiestate, dacă m-ați asculta măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
prăfuiți și și-a șters sudoarea care îi curgea în ochi. Îi venea să urle ca să desfacă în sfârșit nodul violent care îi strângea inima. Căldura cădea încet printre ramurile ficușilor. Cerul albastru al dimineții se acoperea repede de o albeață care făcea aerul mai înăbușitor. Rieux s-a lăsat să cadă pe o bancă. Contempla ramurile, cerul, regăsindu-și încetul cu încetul oboseala. \ De ce mi-ați vorbit cu atâta mânie ? a spus o voce în spatele lui. Spectacolul era și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fără dorință, aproape inocentă, dacă mai există inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul Martei. Era întoarsă spre el, cu genunchii ușor îndoiți. Partea inferioară a cămășii de noapte i se răsucise până la brâu, albeața pântecelui abia se putea distinge în penumbră, dispărând complet în zona întunecată a pubisului. Marçal lăsă să cadă cuverturile și înțelese că momentul mângâierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lor a reînviat, Pământul și Apa au devenit Aer, e regimul Lunii, Pruncul lor s-a născut... Atunci Materia a dobândit un grad de stabilitate atât de mare, Încât nici Focul n-ar putea s-o distrugă... Când artistul vede albeața perfectă. Filosofii spun că trebuie să sfâșie cărțile, pentru că ele devin inutile. (Dom J. Pernety, Dictionnaire mytho-hermétique, Paris, Bauche, 1758, „Blancheur“) Am Îngăimat o scuză, În grabă. Cred că am spus „prietena mea trebuie să nască mâine“, Salon mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
însoțit de șase episcopi catolici și de întreaga ginte din Verona, împărțit pe bisericuțe ce se aveau ca șoarecele cu pisica. Arieni și catolici, respectând sau recunoscând cele Trei Capitole, aveau în comun doar crucile scumpe atârnate la gât și albeața veșmintelor de in prețios. Uitându-mă mai bine la Adaloald, mi-am dat seama că era ceva în neregulă. Părea mai degrabă un roman prin îmbrăcăminte, prin fața rasă și frizură. Dar ceea ce m-a mirat cel mai mult a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
degetele frumos șlefuite și lungi, mi-a căutat mâinile ascunse în poală. Am privit-o, și pentru a nu știu câta oară, uluit de frumusețea ei, de uitătura ei limpede și curată, de buzele-i trandafirii lăsând să se-ntrevadă albeața dinților într-un dulce surâs, n-am putut să nu-i spun: - Gaila, tu faci mai mult decât un regat. Râsul ei mi-a topit mâhnirea inimii. - Stiliano, curtoazia e vecină cu necuviința, dar luminează această încăpere, de câtva timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dacă puteai să vezi ceva la o jumătate de metru în față, nici măcar lumina galbenă a farurilor nu se mai vedea, absorbea luminile ca un burete, mi-amintesc că mă uitam în jos și-mi vedeam picioarele pierdute în acea albeață, ei, și atunci tata m-a apucat de mână totuși, ca să nu ne pierdem, și a început să-mi povestească despre Roald Amundsen, celebrul explorator norvegian, că odată Amundsen a traversat pe schiuri toată Groenlanda, dar la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
juca cu pletele Mariei. În noaptea luminată de o lună ascunsă intermitent de nori, se putea contempla practic Întreaga insulă. Cam la douăzeci de metri mai jos, valurile izbeau surd piciorul farului, explodînd apoi În jerbe de stropi a căror albeață luminoasă cădea Înapoi cu zgomot. Marie simți privirea lui Ryan ațintită asupra ei. - Ciudat loc pentru a trăi, zise ea ca să rupă tăcerea. Ryan nu se grăbi să răspundă, lăsîndu-se absorbit de peisaj. - Mă simt liber aici... În echilibru Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întâlni pe Annick. După scurta lor Întâlnire din vara lui 1974, n-o mai văzuse. Se urâțise și mai mult, acum era aproape obeză. Ochelarii pătrați cu ramă neagră și lentile groase Îi micșorau și mai mult ochii căprui, subliniau albeața bolnăvicioasă a pielii. Băură o cafea Împreună, fu un moment destul de penibil. Era, și ea, studentă În Litere, la Sorbona; locuia chiar În vecinătate, Într-o cameră cu ferestre spre bulevardul Saint-Michel. Plecând, Îi lăsă numărul de telefon. În săptămânile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
e - aproape”, ci, mai curând: „Cu ce ai să satisfaci cerințele sufletului tău În această democrație modernă?” Filfizonul ăsta lung cât o prăjină, cu costumele lui vărgate În dungi subțiri și capul chel (aveai senzația că exista ceva periculos În albeața acestui cap, În forța lui albă, În scobiturile și crestăturile lui) nu urca la catedră ca să te plictisească anost cu ordinea corectă a epocilor (Evul Credinței, Evul Rațiunii, Revoluția Romantică) și nici nu se prezenta ca un universitar scrobit, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]