938 matches
-
rodul unui vis urât? Mașa se ciupi, ca să se convingă că nu visează. Nu visa. Între timp, pistoanele Își Încetiniră și ritmul, iar pâlnia se opri din Învârtit, scoțând un ultim geamăt, după care dinăuntrul ei se revărsa o spumă albicioasă, ușoară ca un fum, ce acoperi podeaua. Imaginea entității cu trei țevi de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și să-l Încuie pe dinafară. Dădu drumul pantofilor În crematoriul pentru gunoaie. Nu voia să o audă pe Shula susținând că nu Îi stricase În cuptorul electric. Își trăiseră traiul. O dată mergea și televizorul din hol. Siluete cenușii și albicioase, instabile pe verticală, fâsâiau și tremurau. Sammler se văzu pe ecran palid ca un mort. Imaginea cutremurată a unui om Îmbătrânit. Holul semăna cu unele subsoluri mochetate din teatrele dezafectate - spații de evitat. Nici nu trecuseră două zile de când hoțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
coastele mele. Apoi continuă: Pun rămășag că sora mea te-a luat, domnule detectiv, drept o bucățică picantă, să-i meargă la bere. — Și care au fost rezultatele investigațiilor tale ? — Păi n-au fost. Întorcîndu-se spre ghereta paznicului, scoase vîrful albicios al limbii și scuipă. Saliva descrise un arc larg de cerc și ateriză pe o mașină vecină. — Bătrînelul, spuse el, s-a zăvorit aici de bunăvoie de vreo jumătate de an, dar dacă intri În vorbă cu el, Îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în care ea ar acționa imediat și reflex, acoperindu-și capul. Eșarfa (rămășița burqăi de mai an) este o parte a identității ei și nu e chip să și-o lepede, să o năpârlească. Și-a cumpărat o pudră prea albicioasă și și-a dat cu prea multă. Nu se știe machia și se simte, fardându-se, așa cum ne simțim noi dacă ne-ar surprinde cineva goale pe stradă. Mi-au povestit de rețelele lor clandestine din hrubele Kabulului unde ajungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea, îl observă pe bătrânul așezat în fața sa, înfășurat într-o mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că aparițiile neașteptate ale prezicătorului îl speriau. Uneori am senzația că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sânii dezveliți pentru mine și pentru individul roșcat, cu față de hermafrodit, aflat la două scaune de mine, era scundă, timidă, cu o înfățișare ce amintea de un cățel. Bun, hai să-i aruncăm fetei o privire ceva mai atentă. Pielea albicioasă arăta foarte palidă, izbind ochiul spectatorului, de parcă fata ar fi fost atacată de vreo erupție sau alergie. Avea niște sâni mari, jalnici, încrețiți chiar în mijloc, în timp ce un pliu de carne înconjura befelia înaltă a pantalonilor bleumarin, mătăsoși ca șortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
simți bine la bătrânețe? Ori una, ori alta. Amândouă nu se poate. — Și nu e asta o tragedie? Îmi aruncă o privire atentă. I-am urmărit ochii cu tristețe și am văzut și eu ce a văzut și el. Obrajii albicioși și pleoapele injectate, gura ca o crăpătură, cu dinții muiați parcă în tanin - și părul, un păr uscat, păr de bețiv. — Deci îți cheltuiești încă toți banii seara. — Mda. — Și dimineața te simți ca un căcat îmi privi amuzat carafe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga lor rostogolire, fără duh, fără mireasmă, fără abur. Cei bătrâni parcă au uitat temeiul cuvintelor, iar cei tineri par a se speria de tăria de a gândi prin cuvinte și se bălăcesc în cloaca unor surogate cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zero-zero și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată În lacrimi de bucurie. Mâinile sale se Întindeau spre cătușele de sânge ce se conturau pe Calea Lactee. Poalele rochiei acopereau zodiile. De sus curgea o spumă albicioasă, șiroindu-i pe față, se scurgea pe bărbie, picurând În două șuvițe, peste medalionul Încrustat În aur și argint, În mijlocul căruia strălucea fotografia Mathildei. „Acum ea sunt eu”, murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi greu acum să spună dacă era cultivată sau sălbatică. Avea tulpina acoperită de spini mici și aproape invizibili, niște spini care nu Înțepau, ci, cel mult, lăsau dâre albe și nedureroase pe pielea subțire și bronzată. Frunzele ei erau albicioase pe dos, iar fructele mici și roșii erau dulci și aveau și un parfum deosebit. Asupra numelui acestei plante, atât cel comun cât și cel științific, el poate reveni cu precizări la nevoie. — Nu e nevoie, zise Grințu, și Zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Pran. Maiorul deschide ochii mari, uimit, cade în genunchi și pușca îi scapă din mâini. Apoi, cu o mișcare infinit mai lentă se prăbușește la pământ, pe spate. Pran stă locului, privindu-i trupul care pare fără viață acum, genunchii albicioși și pântecele proeminent orientat spre cerul nopții. Își continuă drumul. După o vreme, realizează că nu este singur. Patru ochi. O răsuflare fierbinte. Și tigrii s-au săturat. Pleacă și ei. O vreme merg toți trei împreună spre granița cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vâneze. Aș vrea atât de mult ca el să crească pe spinarea calului, așa cum o făceau strămoșii săi. Aș vrea să nu fiu nevoită să-mi aduc aminte că suntem în exil. Jehol e un loc măreț și tăcut. Lumina albicioasă a soarelui se reflectă ușor de pe acoperișurile sale din țiglă smălțuită. Curțile sunt pavate cu lespezi de piatră, iar ușile sunt flancate de ziduri groase. De la moartea lui Chien Lung, acum o jumătate de veac, cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă, nu-ș’ ce dracu’...” „Păi Învârte rotița aia, nu sta ca o momâie!” În timp ce vorbea, Vieru apucase un tubuleț de plastic În care zăcea strădania bărbătească a taurului Oțel. Îi picurase Baronului În păr, fără ca acela să simtă, niște scârboșenie albicioasă. Apoi zisese cu o voce atât de prefăcut grijulie, Încât și un sărman cu mintea și-ar fi dat seama că Își bătea joc: „Baroane, chiorăște-te, mă, În partea dreaptă, că e unu’ acolo cam gras, Înoată alene pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un corp de atac cu o mie de oameni din linia întâi, deschizând, mai întâi, focul cu puștile. În același timp, din colinele de la poale erupseră detunături puternice, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu tot...care dugheni au fost a Chelsîei,...le-am vîndut lui Ionașco”. Pe nebăgate de seamă, m-am trezit în Târgul Făinei. Unde te întorci, doar făină de grâu, de popușoi sau de mei...Peste tot este un strat albicios de praf, ca o brumă...Toți își strigă marfa în fel și chip. Unii spun că făina lui e măcinată la moara domnească. Alții că e măcinată la moara mănăstirii Frumoasa sau Galata ori mai știu eu unde. Dar toți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
exact cum auzi. Cum auzi, așa trebuie să înțelegi. Iartă-mă, te-am tutuit, tinere. Poate nici tânăr nu ești. Mde, vorbe nepotrivite... vederea mea... ce vrei, vârsta, vârsta. Am 99 de ani... Ochii mari, întunecați, ușor ieșiți din orbitele albicioase. Nasul subțire, vinețiu. Ridat obrazul, foarte, gânditor chipul, încă gânditor, da. Tichia de pâslă neagră ascundea frunte, păr, chelie, ce-o fi fost. Mustața crescută aiurea și îngălbenită, buza de jos crăpată. O barbă stufoasă, albă. Urechile enorme, enorme. — Semăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
focul. Atunci, nu mai știu care dintre oameni a urlat să ne depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate punctele cardinale, a rămas o grămadă fumegândă albicioasă. Abia atunci a ieșit ca din pământ Țârțâc, între câinii care lătrau să trezească tot satul. Las’ c-o să vin-acuma poliția, să v-adune pe toți, zice băiatul, destul de încet ca omul de peste gard să nu-l audă. Dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
observat namila de câine, dă fuga-n drum ca apucatul, acolo rămâne aplecat peste corp, cu fața rânjită sinistru. Mă apropii - în capul câinelui e o gaură de glonț prin care s-a scurs în praf o baltă de sânge albicios amestecat cu creier. Asta chiar nu putea s-o facă decât Țârțâc, pe altcineva cu armă nu mai știu pe-aici. El tocmai s-a întors la gard, schimbat într-o cămașă albă peste pantalonii lui vechi de militar, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe rusește vodka. Ăsta-i secretul - râs sonor, care dă imediat în tuse la ivirea Zinei, cu aerul de om trezit din somn, totuși aranjată, în negru din cap până-n picioare, părul strâns spre spate lăsându-i la vedere tâmplele albicioase, în contrast neplăcut cu tenul ei, doar puțin machiată cu movul acela despre care tot eu îi spusesem că dă nemaipomenit la tenul oacheș. Îl caută, cu ochii micșorați de concentrare, pe prietenul Mikali, care devenise deodată interesant pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
din Sardinia. Cu Zina ajunsesem deci, căutând un cizmar, pe bulevardul cu fântâni, în capul căruia Casa Poporului îți dă iluzia că artera e mult mai scurtă decât în realitate. Pașii sună dur ca într-un burg transilvănean, pe piatra albicioasă peste fosta groapă comună a victimelor ciumei lui Caragea (cea care „sparsă orașul, de să duseră care încotro le-au văzut ochii. Încotro ascultai aceasta să auzia: «păziți la o parte, că vin cioclii cu morții», câte opt, câte zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe aici, la fel, la fel, la fiecare pas picioare nenumărate urcă odată cu tine treptele de ciment ale podului, dedesubt, trei firișoare de apă, supte de limbile de nisip, de bolovanii mari, rotunjiți, pe care stau sezoniști modești. Leșuri moi, albicioase așteptând zadarnic să mai iasă soarele peste pământul semănat de umbre. Ajunserăm la capătul de apă/ pe-afundul ocean, unde-i orașul cimerian, poporul cel de-a pururi/ Învăluit În ceață și-ntuneric, că-n veci nu-l vede luminosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe sărite, Încurcat, complicat, așa cum o tot povestește Christa. Pentru că, după o viață Întreagă petrecută Între străini, el știe ceva ce ea nu va Învăța niciodată. El știe să tacă. Prin geamul mașinii alunecă măslini firavi și frunzișul lor luminează albicios - la fel ca al salciei, părăsite acum câți ani? Și el, tot mai adormit, confundând Încă o dată trunchiurile măslinilor Împliniți cu ai prunilor copilăriei. Capitolul 7 Dosar „Savantul” MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Direcția a III-a Numele și pronumele lucrăt. op.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la Montecassino. Luciul alb al abației Montecassino refăcute. Ofițerul german care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
minuțioasa operație de spălare a dinților. Scoase periuța de dinți dintr-un etui de argint, presără pe ea o pulbere neagră și își frecă bine dinții. Curând simți gustul amar al pâinii arse. Cu ajutorul unei raclete de argint, îndepărtă depunerile albicioase de pe limbă, apoi își frecă gingiile cu sare. În final, turnă într-un pahar cu apă câteva picături dintr-o esență concentrată de mentă și își clăti de mai multe ori gura. În dormitor, feciorul îi pregătise deja hainele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
al pierdutului post militar din Adoras, „Curul Dracului“, cum îi spuneau în armată acelui loc, își dădu capul pe spate și contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reușea să-i unduiască și cerul de un albastru albicios, ce-ți rănea ochii doar cât îl priveai. Se gândi la familia lui: la soția pe care o pierduse și care obținuse divorțul ca urmare a condamnării lui, la copiii ce nu-i scriseseră niciodată, la prietenii și colegii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]