1,249 matches
-
s-a sculat în picioare, gata să sară la bătaie, dar Profetul l-a apucat de braț și cu o mână de fier l-a tras îndărăt pe scaun. Îi vedeam bine, de aproape, fața încadrată de barba stufoasă și albită, ochii teribili, care ardeau în orbite, și cicatricea înfricoșătoare care îi spinteca buza. Dacă s-ar fi ridicat, ar fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nuci fărâmițate, dar și pască, făcută din mai multe soiuri de făină, brânză proaspătă și ouă, împodobită pe deasupra cu mei și miere de pădure. Pe urmă, Zogru s-a dus la horă și a bătut cu opincile cele noi pământul albit și neted din fața bisericii. Era tot satul adunat acolo: fetele îmbrăcate toate cu haine noi, cu trupușoarele strânse în brâuri și cu fotele roșii, bătute cu fir galben, alunecând drepte, în față și în spate, peste cămașa albă, până la glezne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din când în când de șnurul gros al tălăngii. De jur-împrejurul lacului se ridicau înfrunziți copacii, iar printre coroanele lor se vedea cerul cețos al dimineții. Pe mal, la piciorul podului, între doi stejari tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și înregistra cu nepăsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sania Atâta liniște - în noapte avalanșa fulgilor de nea În abisul nopții strălucește muntele - cad fulgii de nea Vântul tăios spulberând roiul de fulgi și-n ripostă nămeți Avalanșă-n munți - în clinchet lin de zurgălăi trecea o sanie Gene albite - sub voalul de ninsoare alți pași rătăciți Zdrențe negre-n nuc - doar ciorile-s culoarea din iureșul alb Pescăruși și ciori zburând prin fulgii de nea fluviul lenevind După ninsoare eternitatea în alb - cruci fără nume Parcul albit de nea
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
soldat, ucigaș plătit sau justițiar și să nu-ți dai niciodată un răspuns liniștitor. Iar Thomas nici măcar prin urbe, civil, nu se mai Încăierase de ani buni cu cineva. Nu mai suporta violența. Jesper era liniștit; Încheiase un capitol. Ușor albit, arăta și mai bine, ar fi putut să joace Într-un film. În care să fie eroul principal; Jesper jucîndu-se pe sine: ar fi cîștigat mai mult decît În expedițiile de pedepsire sau În cele de restabilire a ordinii. Dacă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și sări spre el cu agilități de felină. - Ai văzut? zise el, s-a întîmplat o mare minune! Mort amfost și-am înviat. - Într-adevăr, observă Felix, ești foarte bine! În realitate, bătrânul, cu fața suptă și cu părul foarte albit, avea o privire fanatică, de-o fixitate supărătoare. Vorbele părură, totuși, tânărului rezonabile. Dar bătrânul continuă într-un chip cam sibilinic: - Am înviat din nou. Asta nu s-a mai întîmplat de o mie nouăsute zece ani. Am să-ți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare, hîțînîndu-și cu umor un picior. - Gabi, scumpete, ce-ai rămas așa, cu capul în buzunar?! Doar n-o să-mi ții acum neprezentați doi domni atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bulevarde nemaivăzute în rochii pale, ușoare ca adierea de pasăre, a franțuzitelor în teci de hermină, cu pantofi mofturoși sau cu sandale de lamé, a eleganților strânși în ghete de lac și-n corset, cu buzele melodramatic fardate și obrajii albiți farmaceutic cu pudră, fudulindu-se ca niște curcani sub pălăriile de panama. Traversară astfel viscerele și viețile mai multor otrăvitoare, a unei moașe, ce, din prea adâncă plictiseală, axfisia gemenii, a unui anarhist bulgar, a unui maniac ce aerisise noaptea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se retragă la casa lor, să se căsătorească... 190 DANIEL BĂNULESCU director. Domnul străin era foarte înalt - să fi avut vreo doi metri -, mătăhălos, ocarină borcănată, mustăți în furculiță, o uitătură de parcă i se furaseră boii de la bicicletă, părul albit. Complicii mei se ghemotociseră sub o masă și nu l-au văzut. Am discutat lângă fereastră, convingîndu-mă de trei ori că tot ceea ce dorise dumnealui era să ne spună era noapte bună. Am tras de aici concluzia că era, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era la îndemînă tuturor să-l rostogoleasă prin 181 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI gât de mamă și gât de copil și nu se ferise, cât haiducise, de la nimica. Să tot fi călcat spre 60 de ani, crăcănat, tâmple albite, ochi porcini, dotat însă cu o forță herculeană și, din această pricină, poreclit, de gura spurcată a hoților bucureșteni, Gărgăriță. Dintr-un început, Gărgăriță nu-l băgă în seamă pe Ulpiu. Și nici Galopenția nu înregistră că ar exista vreun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
celor doi pereți boltiți medieval, triplîndu-se în partea de sus, purtând ferestre în ei. La a doua masă, beau votcă din niște păhărele cât unghia, un taximetrist mătăhălos, un lungan numai os, lipit de propriu său trenci imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
național. Am fost pocnit de-o disperare pe care-o calific, în general, în public, drept moderată. Nici nu progresasem prea mult. Nici nu dădusem înapoi îngrijorător de mult. - Aici? întrebă, în aceeași dimineață, pe palier, un bărbat înalt și albit timpuriu, adresîndu-i-se unui borțos care, după ce biruise cu osteneală treptele până la etajul meu, ținea suspendat, la capătul unui fir din păr de cal, un pendul de alamă, deasupra unei hărți ferfenițite și mânjită cu valuri succesive de grăsime, începînd de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trupului. Pe când, cu răsuflare hârjâită de dragon misterios, Fiorosul Marcel își desfăcuse, generos precum o umbrelă, maxilarele, nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea și ultimul rând, exemplarul Bibliei, sprijinit de pervazul etajului doi al blocului Romarta, exemplar în care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea, rudă veche de-a soacrei, om în putere, aprig la vorbă, înverșunat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă cit un vagon de tren, cu trei cuptoare. Printr-o ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hai și ne-om duce acasă... Mâne om veni de om împle mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai ține trei zile, ci doar una, trecându- se nepermis peste momente... OBICEIURI DE ÎNMORMÂNTARE Încă din partea a doua a vieții, locuitorii satelor noastre se pregăteau pentru viața „de dincolo”, pregătindu-și hainele în care vor fi îngropați, pânza albită sau punțile. În vremurile când localnicii aveau o stare materială bună, adică înainte de colectivizare, exista obiceiul ca ei să-și facă „pomană de vii”. Era prin anul 1963, când am mers la Nicolae - fratele cel mai mare al soacrei mele
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
se pun într-o bucată de pânză albă, se face slujbă la groapă și pomană acasă. După ce au stat o noapte dezvelite, oasele se îngroapă din nou. Când nu se dorește exhumarea, „se împânzește” mormântul, se acoperă mormântul cu pânză albită, se fac slujba de pomenire și praznic acasă. Dezgropaniei la 7 ani reprezintă, probabil, o reminescență a vechilor culte precreștine. OBICEIURI DE URSIT Dintotdeauna fetele tinere au dorit să-l cunoască pe viitorul lor bărbat (ursitul), ceea ce a dus la
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
o poză. A urmat o tăcere, și iar s-a Înțețit jarul țigării. Faulques privea punctișorul roșu, aidoma nenumăratelor puncte roșii, mai Închise la culoare și mai lichide, presărate pe trupul lui Olvido, nemișcat, neobișnuit de palid (cu pielea brusc albită, ca Într-o supraexpunere), căzută pe burtă În șanțul de scurgere, cu mâna dreaptă și aparatul de fotografiat proptite În dreptul stomacului, brațul stâng Îndoit, cealaltă mână, cu ceasul la Încheietură, palma Întoarsă În sus, cercelul, o biluță mică din aur
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
stare de echinox, în care vechimea adâncă se confundă cu prezentul luminos. "Bărbați tineri, vremea îi face urmași bătrâni, cu barbă, pletoși și vagi ca magii, din veșnicie scoși./ Fără harnașamente pasc murgii triști prin iarbă/ Lovind copite-n osul albit și lins de ploi./ Iar pruncii beau din lapte istorii și balade/ În cartea de citire cu umbre de eroi/ Și paginile toate urcate în baricade." Vibrația poemelor lui Al. Andrițoiu o dă sentimentul trecerii timpului. Iată-l pe Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a adormit: „Dormi! Prin vis, pe val de mare, Să te vezi copilă mare, Lângă-un ciob și o cordică, Să te vezi copilă mică. Să te vezi și mai’nainte: Când erai cum nu ții minte. Dormi, măicuța mea albită, Dormi, măicuța mea iubită!” („Cântec de leagăn pentru mama”) Prototip al unei umanități ideale, mama reușește să confere sens și verticalitate vieții creatorului. Pierderea celei atât de dragi echivalează cu dispariția echilibrului, a ordinii firești a lucrurilor: „întregul nu mai
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
face, părul nu ți-l pot reda în trei zile. Păcat că te-au tuns. Aveai păr frumos ? Muțenia deținutei nu o scandaliza. Întrebările păreau doar un fel de ipoteze amuzante. Cum ar fi fost, oare, părul domnișoarei în întregime albit ? — În rest, te-ai menținut acceptabil. Asta e chiar o victorie. Zâmbise din nou, ca unei rude sărace... Deținuta ar fi putut recunoaște rânjetul unei verișoare, în grădina copilăriei, sau una dintre amantele tatălui. — Azi ți se îngăduie program la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochi-n lacrimi, jură în ceasul sânt C-o Românie una esistă pe pământ Și au făcut Credința, Voința lor cea tare Din două țări mici, slabe, o Românie mare. Când oasele-mi albite, destul-îs și ajung {EminescuOpIV 469} Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung, Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? Sburam, un basmu palid, prin cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trebuiește omul să fie sau ba, care e scopul lui? Își creează unul. Un ce fără soarte, Un cap fără zenit. Eu și cu tine un singur eu. 17 {EminescuOpXV 18} ["ANTITEZE ADÎNCE DINTR-UN SUFLET MARE"] 2259 Sărmană viță albită nainte de vreme! Ea reprezintă împăcarea acelor contradicțiuni, acelor antiteze adînce* dintr-un suflet mare. Lumi de cugetare se luptau una contra alteia în aceste capete [pînă ce] ș-au dat mâna și [în această] viță albă. ["URSIREA UNUI SUFLET
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie și să vin să stau, măcar din când în când, acolo. E singura casă pe care mi-am dorit-o vreodată. Cum ar fi arătat nopțile dormite acolo, în farmecul intens al odăii albite de lună? Și nu m-aș fi trezit oare în vreo dimineață în mirosul oalelor fierbând pe mașina de gătit și, aler-gînd afară, n-aș fi găsit, apărută încă o dată pe pământ, curtea aceea din centrul lumii, cu bătrânul Catana
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]