385 matches
-
a plecat cu mânjii, zise Hallipa grăbit, ca să o lămurească. Trăsura se urni greoi, comodă, de altfel, și pe arcuri bune. De pe aleea albă, Elena făcea semne de adio lui Nory; Hallipa trăgea obloanele verandei pentru noapte, Lenora dispăruse în alcovul alb, roz, mauve, plin de dantele și panglici, cu îngeri pe plafoane și roze pe pereți. Mini se cuibări în colțul ei bun, dispusă spre o legănare plăcută. O zdruncină oprirea la poartă. Acum, era închisă. De undeva, dintr-un
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
femeie cinstită de speța cea mai bună, pe ale cărei calități de interior le stima mult, explica uscatul Rim, și cuvintele "cinste" și "stimă" sunau solemn. Portretul Lenorei la oraș satisfăcea intuițiile lui Mini. Așadar, câteva zile în fiecare sezon, alcovul unei văduvii provizorii era mutat Ia Lina, întrerupt de scurte campanii cu trăsura în Lipscani. Dar acum în urmă mai venise oare Lenora și cum de nu o întîlnise la ei? Nu! Lenora în ultimul timp plecase la Viena, unde
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cele două trupuri se suprapuneau desăvârșit, dar un așa de mare contrast era totuși ceva rar. Cu un creion fin în degetele cugetărei, Mini acum făcea un desen în care trupul sufletesc al lui Rim, plin de ispite, iubitor de alcov și parfumuri, nevqit să-și exteriorizeze aptitudinile pasionale prin fizicul aceluiași Rim, făcea contorsiuni desperate și comice. Acel fra-diavolo interior, cu pofte și voce grasă, făcea pe Mini să râdă înăuntrul ei cu hohot. Ideea că Rim are în el
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sigur că vor locui la ea. La Elena, cum era firesc, nu vrea Lenora. Și Rim. . . Mai ales că nu puteai ști cât durează.. . In adevăr, Rim nu putea decât să renege o Lenora bolnavă și care dușmănea amorul și alcovul. Viteza mare nu le îngăduia multă conversație. Lina își rumega în tăcere grija și Mini era încă mirată de finalul paradoxal al unui roman născut cu modestie de romanța mizileană a unei văduve amoroase și din episodul simplu al unui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
înghețate în timp, redate din belșug în piatra scumpă importată. În interior se află (desigur) un labirint de coridoare spațioase, ca înr-o cursă infernală de șoareci, cu diviziuni și subdiviziuni ce șerpuiesc printre acele cavități reci, întunecate, și sfârșesc în alcovuri, uși cu benzi de alamă sau pereți albi care cu siguranță ți-ar putea revela ascunzători secrete, dacă ai ști unde să apeși. Femeile hijra îl conduc pe Pran printre gărzile în livrea, care moțăie sprijinite în vârful sulițelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Sunt sigur. Și a fost mulțumit de băiat. O să-i spunem lui Flowers să-l mai aducă, asta vom face. Khwaja-sara se întoarce brusc, cerându-le să vorbească mai încet și alungându-i pe curteni. Pran este dus într-un alcov, unde se întinde pe un pat și cade într-un somn chinuit. Se tot trezește și adoarme la loc, încearcând să-și dea seama ce s-a întâmplat cu el, să înțeleagă cum se face că mândrul fiu al tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pedepsele și arbitra disputele, trăiesc într-un spațiu restrâns din afara zenanalei, pregătite să răspundă la chemarea stăpânelor. Vocile lor aspre taie aerul cum scârțaie lama foarfecelor pe un material. Trece timpul. Noaptea, Pran zace cu ochii deschiși în micul său alcov fără ușă, aproape de dormitorul lui Khwaja-sara. Vrea să-și facă un plan de evadare, dar n-ar ști de unde să înceapă. Situația pare fără speranță. Spre dimineață, ascultă sforăitul ascuțit al eunucilor, un ritm constant de gâlgâieli și cârâieli care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
decât alții. Servitorii domnului Birch ridică grijulii o cutie cu însemnele de atenționare ale Armatei Americane și o pun într-una dintre mașini. Khwaja-sara filtrează ceva verzui și noroios printr-o bucată de muselină. Pran este lăsat să aștepte în alcov, îmbrăcat într-un costum nou de vânătoare, cu șosete până la genunchi, pălăria supradimensionată acoperindu-i ochii astfel încât trebuie să-și dea capul pe spate ca să vadă lumea. A încercat să-i spună câte ceva fotografului despre băiatul acela în costum argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
parte, ar merge totul ca pe roate. Nu trebuie decât să iasă frecvent în calea ei și restul va decurge în mod natural. Nu se gândește decât la plimbări romantice cu trăsura, la gesturi însoțite de mișcări lascive din evantai, alcovuri (sau cum li s-ar zice) și alte multe lucruri de acest gen, descoperite printre romanele prăfuite de pe rafturile doamnei Macfarlane. Într-o zi, la hipodrom, decide că Lily este gata să-i vorbească. Teddy Torrance se aliniază pentru turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tare și inima i se umplea de un monolog tăcut. Cuvintele erau ca niște clăbuci înălțându-se dintr-o apă rău mirositoare. — Vede cineva florile astea? Nici ele nu-s de nici un folos! Mitsuhide întinse mâna spre vaza mare din alcov și scutură din ea florile are fuseseră aranjate cu multă artă. În timp ce ducea vaza pe verandă, apa se vărsă zgomotos pe podea. — Să plecăm de-aici! E timpul să pornim! Sunteți gata? le strigă el vasalilor. Ridică vaza deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care nu era cauzată de plasa verde, nici de reflexele luminii, ci reflecta o emoție din adâncul sufletului. Mitsuharu știa, aproape intuitiv, că Mitsuhide pregătise un plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn de cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbea cineva. De cum intrase în cameră, simțise - mai mult chiar și decât dogoarea care-l înconjura din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape se prăbuși, când se așeză în centrul odăii, dar se răzgândi repede și merse spre alcovul puțin mai înălțat. În fond, suprafața de jos le era rezervată vasalilor. Își imagină o ceașcă de apă curgându-i pe gât și, pentru un moment, făcu un efort de a-și fixa spiritul la loc sigur, mai jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fața în jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se îndepărtă de alcov. Apucă sabia cea scurtă cu care s-ar fi putut să-și facă și el seppuku, dar ochii strălucitori îi rămaseră ațintiți spre trupul fără viață al lui Nobunaga, până când camera se mistui în flăcări. * * * În primele trei zile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vecina Veturia. Simulacre jur-împrejur, capete de carton și cenușă! Echivocul în care se intersectau releele clipei, plictiseala otrăvită, isteriile amânate, măștile, măștile gata să te livreze, din neatenție, între colții malaxorului. La catedră și amvon, în cazărmi și birouri și alcovuri și sedii oficiale și stadioane, pe estrade și la pupitre și în chiliile evaziunii, măștile la pândă: să afle, să transmită, să joace jocul obligat. Fără teamă, totuși, frate Dominic... ce s-ar putea afla despre dumneata mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
abia se ridica, noaptea mai lenevea, sarcastică, peste orașul avariat. Scările abia se distingeau. Aprinse un chibrit, să coboare. Dar se întoarse să citească numele de pe ușă. Numele era gravat pe o plăcuță de bronz. „Francisca Pop“, scria pe ușa alcovului. Chibritul se stinse, aprinse altul. „Francisca Pop. Balerină“, scria, clar, pe ușa capcanei. Citi, reciti, memoră, reciti. „Irina, auzi! Poarta! Gura, poarta roșie, irlandeză. Irlandeză! Setter irlandez, auzi. Canibala, vrăjitoarea! Vrăjitoarea Francisca Pop d’Assisi! Irlandeză, auzi, hoțomanca!“, bodogănea pribeagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
locuiesc Întotdeauna sub același acoperiș. Djahane devorează timpul, Omar Îl degustă. Ea vrea să domine lumea, e ascultată oricând de sultană, care e ascultată oricând de sultan. Ziua, uneltește În haremul regal, interceptează mesajele care pleacă și vin, bârfele de alcov, făgăduielile de giuvaeruri, mirosul de otravă. Se aprinde, se agită, se entuziasmează. Seara, se lasă În voia fericirii de a fi iubită. Pentru Omar, viața e altceva, este plăcerea științei, știința plăcerii. Se trezește târziu, bea pe nemâncate tradiționala „dușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ore bune. Îmi revin și-mi dau seama că n-aș mai putea dormi toată noaptea și mă apucă fiorii la gândul că aș fi nevoită să experimentez singurătatea patului (n-am de gând să-l însoțesc pe Liam în alcovul lui de burlac) și n-aș face altceva decât să scrâșnesc din dinți și să-mi înec amarul în alcool. Nu, mulțumesc! Distrează-te singur! O tipă dă buzna în încăpere. E blondă și arată foarte bine, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cavaleri ai progresului. În fața velocipedelor, caroserii zdravene, receptacule lacome. Poate că nu Panhard Dynavia asta din ’45, prea transparentă și strâmtă cu forma ei aerodinamică, dar sigur e de luat În serios Peugeot-ul Înalt tip 1909, o adevărată mansardă, un alcov. Odată intrat Înăuntru, cufundat În divanele de piele, nimeni n-ar mai fi bănuit unde mă aflam. Dar greu să te urci În el, unul dintre paznici stătea drept În față, pe o bancă, cu spatele la bicicluri. Să pun piciorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
aplecase decis să înhațe flecuștețul de recipient, cu palma lui, cât lama de la săpăligă, pentru a face onorurile casei. Cineva se mișcase foarte repede! Vierme nu se vedea în cadru. Domnișoara Rodica este îmbrăcată într-un capot lung, bufant, de alcov, din atlaz de culoarea stânjeneilor, cu guler dantelat, încălțată cu papuci de atlaz, cu vârfuri întoarse ienicerește și având picioarele elefantiazice înfășurate în fâșii așijderi de atlaz, de aceeași nuanță. Părul, vopsit tot mov, îl poartă strâns într-un coc
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
intimității : voluptate sau asceză ? întîlnire intimă cu celălalt sau retragere singuratică din lume ? Eroul lui Huysmans din A rebours o rezumă astfel : După el, nu erau decît două modalități de a și amenaja dormitorul : fie să faci din el un alcov excitant, un loc de delicii nocturne ; fie să dai naștere unui loc de solitudine și de repaus, un refugiu de gîndire, un fel de oratoriu. În primul caz, stilul Louis XV se impune persoanelor delicate (...) ; într adevăr, doar acest secol
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Este desigur adevărat, de vreme ce i-a confesat-o ei... Bieții sigisbei, surâde cu înțeleaptă îngăduință Profesorul, bieții sigisbei ce fac confesiuni doamnelor măritate, bazându-se pe discreția unei donna angelicata, intruvabilă în realitate ! Bieții sigisbei ce n-au decât experiența alcovului, unde amanții nu se îndură în genere să vorbească decât despre ei înșiși ! Cum să-și imagineze atunci că donna angelicata, dintr-un irepresibil instinct, îi va aduce (de obicei, înjumătățită sau modificată cu abilitate) domnului și stăpânului ei orice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fel vinovăția. De fapt, răul exista în alăturarea celor două doamne, pe care doar eu o știam exact ce înseamnă. Brusc, mi-am amintit o neplăcută întâmplare a primei mele tinereți, când doar prea marea inocență mă împinsese într-un alcov devenit faimos în Bucureștiul acelui timp. Ani în șir mi-am refuzat amintirea penibilelor tandreți, a grațiilor veștejite ce nu reușeau să mă inspire și a semiadulterului silnic ce a întinat stima morală și intelectuală pe care o purtam soțului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lângă ușa de intrare se găsea o ladă mare cu papuci de toate mărimile și de toate culorile. Cetățenii orașului nostru au dat propria lor interpretare ciudatului nume al casei, care le suna cam necuviincios în ureche, sugerându-le un alcov sau un serai oriental, o casă discretă, rău famată, prin care pășeau, tiptil, exotice cadâne. Brian nu greșise afirmând că Alex folosea Papucul ca un loc de meditație. Îi plăceau spațiile goale, pustietatea casei, puținătatea mobilelor, în contrast cu încărcătura de obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și i se revărsa peste tot, până când, cu mâna liberă, îl adună îndărătul umerilor goi. Apoi dispăru iarăși. George își strânse buzele și coborî binoclul de la ochi. — Ei, ai văzut ceva? — Nu. Se întoarse de la fereastră și Alex îl urmă. — Alcovul fecioarelor! — Mă îndoiesc că sunt fecioare. — Aia mică e cu siguranță. — Nu a avut nici măcar bunul-simț de a veni să mă vadă. Două fete sechestrate. Ce fierbere o să fie în oraș! — Mâța aia mică o să-și facă apariția. George sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]