1,931 matches
-
fapt, la ce să ne așteptăm. Văzusem deja câteva din tablourile lui Vermeer (Femeie cu balanță, Fata care scrie, Fata cu pălărie roșie erau chiar proprietatea muzeului din Washington), la New York admirasem alte trei lucrări (Fata adormită, Femeie cu lăută, Alegoria religiei), iar o a patra, Fată în-treruptă în timp ce cântă, de la Frick Collection, mă făcuse să merg la filmul "Girl, Interrupted", care avea s-o propulseze între celebrități pe o actriță al cărei nume se află azi pe buzele tuturor cinefililor
"În ce tablou v-ar plăcea să intrați?" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7966_a_9291]
-
și amantă, și negustoreasă, și gânditoare, și ispititoare), stând cu spatele la un tablou, aflat pe perete, al "Judecății de apoi", iar cu fața spre masa acoperită de bogății. Sigur că, în filozofia creației lui Vermeer, avem de-a face cu o alegorie. Dar pentru mine sensurile la care se gândea artistul sunt de natură secundară. Nu mă fascinează - așa cum îi fascinează pe specialiștii în tehnicile preparării vopselelor - nici explicațiile privind materiile prime din care-și combina Vermeer culorile, nici simbolistica lucrării în
"În ce tablou v-ar plăcea să intrați?" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7966_a_9291]
-
despre aventurile lui Gulliver într-o }ară a Minunilor, după ideologia oficială a regimului, în realitate însă dominată de Minciună, asa cum mai ținem minte și cum trebuie să ne reamintim din când în când. În literatura română, recursul la alegorie are o tradiție îndelungată (chiar dacă lăsăm deoparte scrieri religioase, referindu-ne numai la literatura cultă). Poate e semnificativ și faptul că primul roman datând din zorii literaturii române fusese conceput cu o cheie alegorică - este vorba de Istoria ieroglifică (1705
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
înțălege!"2 Secolul XX, cu absurditățile și atrocitățile sale, a creat condiții foarte potrivnice pentru înflorirea genului alegoric. În evoluția literaturii române de după cel de-al doilea război mondial, avem de a face, după părerea mea, cu două feluri de alegorii: una explicită, care se referă direct la regimul instaurat după 1944 (întâi regimul lui Gheorghiu-Dej, apoi "Epoca de aur" a lui Ceaușescu), și alta implicită, cu un sens mult mai larg din punct de vedere istoric și cultural. În cele
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
și cultural. În cele ce urmează nu mă voi ocupa de cea de-a doua categorie, unde s-ar încadra, de exemplu, Ștefan Bănulescu (Cartea Milionarului) sau I. D. Sîrbu (Adio Europa), ci mă voi limita doar la prima, adică la alegorii politice, pentru care nu găsesc exemple mai revelatoare decât Biserica Neagră de A. E. Baconsky și Gulliver în Țara Minciunilor de Ion Eremia. Excelentul roman al lui Baconsky nu a putut apărea, din motive lesne de înțeles, atunci când fusese scris
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
au rămas nesubliniate. În loc de concluzii, aș încerca să răspund la alte două întrebări legate de această operă romanescă a lui Ion Eremia a cărei exegeză se află abia la început. Prima dintre ele ar privi caracterul alegoric al romanului. Este alegorie, într-adevăr, termenul cel mai potrivit pentru a-l clasifica într-un singur cuvânt, un numitor comun al diverselor sale aspecte ideatice și formale? Personal sunt convinsă că Gulliver în }ara Minciunilor este chiar o alegorie-model, pentru că de la prima pagină
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
cât mai complexă a celor două lumi paralele; mai departe, fixarea "rețelei alegorice" în ansamblul manifestărilor codificate ale unei culturi și, în sfârșit, stabilirea unor anumite relații intertextuale între opera în cauză și cele din epoci precedente. Dacă însă comparăm alegoria creată de scriitorul român cu cele ale maestrului său, Jonathan Swift, constatăm o deosebire în ceea ce privește sensul fundamental al demersului alegoric. În timp ce la autorul Călătoriilor lui Gulliver întâlnim încă, cel puțin în unele dintre prozele sale, ecoul unor utopii sociale în
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
viziunea sa premonitorie despre totalitarism comunist, dar această viziune - prea rece, prea calculată - pălește pe lângă imaginile pline de sevă, de senzații puternice, de amănunte concrete, din romanul lui I. Eremia care a făcut o experiență personală cu funcționarea acestui sistem. Alegoria lui Orwell trimite la o abstracție, cea a lui Eremia la o societate unde trăiesc oameni. Dacă manuscrisul ar fi ajuns în Franța și romanul ar fi apărut acolo, e foarte probabil că România ar fi avut propriul ei Orwell
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
7-9 ale secolului XX un gen literar nou. Necunoscut înainte, acest organism amfibiu a reușit să recondiționeze forme de expresie anterioare ori chiar să dea naștere unora noi, cele mai multe de tip indirect și insidios, cum ar fi aluzia, intertextul, sugestia, alegoria esopică, parabola, precum și unor noi moduri de lectură. Proteică și cameleonică, având, ca Ianus, două fețe, această literatură pune astăzi o mare problemă: ea a avut, în chipul cel mai inextricabil, doi autori, unul, romancier, poet sau dramaturg, celălalt, cititorul
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
încep să crească - ca și îngerii din nuvela Blandianei - ceea ce într-un anumit moment face necesară "revelarea miracolului". Într-o viață pusă sub semnul violenței, represiunii și cenzurii, exprimarea spaimei se face doar în mod indirect. Astfel se explică importanța alegoriei în textele Anei Blandiana, în care fiecare întâmplare generează multiple interpretări. Chiar dacă simbolică în metoda sa, alos-agoreuo înseamnă "a spune altceva", iar alegoria ni se arată realistă în scopul și limbajul pe care le utilizează și ne permite să clasificăm
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
semnul violenței, represiunii și cenzurii, exprimarea spaimei se face doar în mod indirect. Astfel se explică importanța alegoriei în textele Anei Blandiana, în care fiecare întâmplare generează multiple interpretări. Chiar dacă simbolică în metoda sa, alos-agoreuo înseamnă "a spune altceva", iar alegoria ni se arată realistă în scopul și limbajul pe care le utilizează și ne permite să clasificăm nuvelele de față drept fantastice și testimoniale în același timp. Alegoria modernă rupe coerența și ordinea pentru a ne înfățișa un univers fragmentat
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
interpretări. Chiar dacă simbolică în metoda sa, alos-agoreuo înseamnă "a spune altceva", iar alegoria ni se arată realistă în scopul și limbajul pe care le utilizează și ne permite să clasificăm nuvelele de față drept fantastice și testimoniale în același timp. Alegoria modernă rupe coerența și ordinea pentru a ne înfățișa un univers fragmentat și pentru a frustra percepția oricărui sistem nou, ceea ce explică finalul deschis al titlurilor precum "Zburătoare de consum" sau "Imitație de coșmar". În aceste nuvele, poate cele mai
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
devenite clișee, ale limbajului politico-jurnalistic actual: a căpușa, tonomate, cașcaval („le-a oferit pe tavă, din nou, cașcavalul guvernării"). Se înregistrează și încercări îndoielnice de inovare, prin variație și asociere de clișee: „pisici îmbuibate", „butoanele banilor publici". Greu tolerabile sunt alegoriile extinse, cu exces de imagini suprapuse, producând un involuntar efect comic: „a transformat România întreagă în parcul său de distracții, răsucind și contorsionând într-un montagne-russe amețitor legea fundamentală și aruncând în tunelul groazei pe milioanele de cetățeni din această
Prăduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6246_a_7571]
-
Prima se referă la acel epic apt numai să creeze impresia de supranatural, întrucît rezolvă, la sfîrșit, misterul cu mijloace „naturale", „științifice". A doua tipizează epicul care construiește o parabolă fantastică, O coardă prea întinsă suspendînd totul, în final, în alegoria supranaturală. Anticipînd dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de primă mînă el însuși) ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este „stranie" ori „miraculoasă"? Deși există contraargumente în text (cum reușește, de pildă, eroina să-l
„Straniu“ sau „miraculos“? by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6281_a_7606]
-
Chagall, dacă e să dăm crezare recenziilor, drama unui mărunt sat evreiesc din Carpați, a cărui existență se vede amenințată dintr-odată de Holocaust. Cei câțiva localnici se văd nevoiți să-și reinventeze trecutul pentru a face față prezentului - o alegorie despre puterea poveștilor, relatată de o fetiță de 11 ani din satul cu pricina, a cărei voce naivă se constituie, spun comentatorii, într-un contrapunct al gravității momentului istoric pe care-l reconstituie. O carte care se cere tradusă și
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4831_a_6156]
-
matematica e apogeul scolasticii în varianta măsurii precise. E real doar ce poate fi măsurat, orice stafie putînd fi vie cu condiția să fie prinsă într-o formulă. „A fi“ înseamnă a intra în ecuație. Trăind din speculații, parafrazări și alegorii, spiritul scolastic își e sieși suficient, neavînd nevoie de ipoteze preliminare pe care să-și sprijine curiozitatea. Lumea începe cu gîndirea lui, caz în care esențele sunt de găsit în cuvinte, logosul fiind un concept căruia îi poate găsi o
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
și aceasta e păcatul capital al cărții, Nicolae Radu nu folosește nume proprii și se mărginește la schițarea unor amintiri care sunt atît de vagi sub unghiul amănuntelor concrete, că deseori ai impresia că te afli în fața unui volum de alegorii, și nu de memorii incomode. Pe scurt, autorul e în culpă de omisiune voită, cruțîndu-și apropiații și pereclitînd volumul dintr-o prea mare indulgență. De aceea cititorul străbate un catastif de elegii personale, care vagi fiind, nu-l pot face
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
este firea reală a fizionomiei sale. Atracția și frumusețea nu par decât consecința unei mari dorinți de a plăcea; iar fața lasă să se întrevadă pornirea de a seduce. Un pictor, vrând să surprindă acest caracter, ar recurge la o alegorie. înfățișând-o ca o nimfă încântătoare, care, într-o mână ține un buchet de flori, iar în cealaltă - la spate - ascunde o torță de flăcări"... Enigmaticul cavaler D'Eon a simțit-o în aceeași epocă la fel, folosind un limbaj
Portrete (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6716_a_8041]
-
deosebește radical de ambele: acțiunea se petrece într-o țară fără nume - Președintele a fost răpit, împreună cu oamenii care lucrează pentru el (bucătarul, bărbierul, portretistul), ținuți captivi de cel ce a condus lovitura de stat, Comandantul. Ficțiunea se citește ca alegorie a puterii, mai aproape de teatrul absurdului decât de proza realistă. În jurul celor doi deținători succesivi ai puterii se strâng sau se lărgesc, în cercuri, viețile lucrătorilor apropiați și ale apropiaților acestora - soția președintelui, soția portretistului, fiica bucătarului și logodnica fratelui
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
scriitorului ca alergător de cursă lungă de Haruki Murakami aduce o mare surpriză: un autor disciplinat, riguros, care se construiește pe sine, se urmărește pe durata unui an (august 2005 - octombrie 2006). Alergatul de cursă lungă descris minuțios este o alegorie prin care autorul își analizează propria disciplină, necesară în actul scrisului. Este o carte compusă din notații, ele configurează biografia interioară ce se deslușește printre atâtea alergări între maratoane și călătorii, între conferințe și cursuri. Ce află nou cititorul despre
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
ei, dar deliberată în Odă liberei întreprinderi. Că autorul Odei optează pentru o specie clasică, nu-i, așadar, întâmplător. Se întoarce la trecut refăcând etapele prezentului. Chiasmul acesta, el îl rezolvă prin calea de mijloc, scurtcircuitând tocmai punctul de intersecție, alegoria: "Artiști ! Pe vremuri știați/ să ne reprezentați în armuri, cu niște/ coifuri ciudate pe cap, conducând/ care-alegorice, trase de/ dragoni, caracatițe și mai ales/ de-acei delfini cenușii, cu țeste/ proeminente, neobișnuit de/ încruntați - întregul simbolizând Confuzia (clar supusă/ Voinței
Ritmuri pentru antifonările necesare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6640_a_7965]
-
pielea goală, cu ochii cât cepele, cu gura/ până la urechi, probabil/ urlând, de parcă/ tocmai am fi consumat/ o copioasă salată de/ andive bine condimentată cu/ angoasă// Imaginația voastră/ înțesată și îmbibată de noțiuni precum alienare și manipulare întoarce/ pe dos alegoria inițială./ Iată-n ce sens: e ca și cum/ ne-ați pune pe noi la ham, și-ați caza/ în car toată banda de dragoni și narvali." (pag. 24) Cea mai importantă calitate a Odei liberei întreprinderi e dată însă de substanța
Ritmuri pentru antifonările necesare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6640_a_7965]
-
au făcut tot atât de multe presupuneri. Apocalipsa scrisă de Ioan este o carte profetica, are o limbă și un stil deosebit, care trebuie avute în vedere pentru aflarea sensului ei just. A fost scrisă făcând apel la simbol, metaforă, parabolă și alegorie. Unele din acestea sunt explicate de autor, altele nu, scrie cancan.ro. Simbolismul cifrelor și numerelor este foarte mare: numărul Unu evocă unitatea Ființei divine; cifră doi înseamnă cele două firi ale Mântuitorului; trei persoanele Sfintei Treimi; patru-cele patru puncte
Istoria Apocalipsei. Vezi de câte ori ar fi trebuit să dispărem în ultimii ani () [Corola-journal/Journalistic/65301_a_66626]
-
subit pentru a face loc unor alte chipuri. Ca un veritabil teatru baroc, ce se întâmplă pe scenă asemeni cărților de Tarot este o enigmă, este ceea ce sensibilitatea barocă numea Meraviglia, mirabilul, printr-o sinteză mereu problematică a metaforei și alegoriei. Scena captează catroptic viața, printrun joc de reflexe înșelătoare, astfel că scena și visul, manifestări ale imaginarului, constituie metafore care se oglindesc reciproc. Numai că acest teatru baroc al Imaginarium-ului doctorului Parnassus apare degradat în burlesc, cu accente derizive de
Magicianul, Diavolul și ucenicul vrăjitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6534_a_7859]
-
Naturalist/ Moartea unui naturalist (1966), folosea un instrumentar autoscopic, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antologia de versuri imediat următoare, Wintering Ouț/ La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metaforă din titlu trimițînd la ideea de supraviețuire în interiorul unei crize majore. „Su-pra-vietuirea” e, fără îndoială, a Irlandei de Nord, teritoriu aflat, în viziunea poetului, într-un marasm identitar ce va trebui, la un moment dat, să ia
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]