920 matches
-
H. Datorită non-asociativitații lor, octonionii nu au reprezentări matrice, spre deosebire de cuaternioni. Totuși, octonionii păstrează o proprietate foarte importantă dată de R,C și H: norma pe O satisface Acest lucru implică faptul că octonionii formează o non-asociativitate bazată pe diviziunea algebră normată. Algebrele cu dimensiunile mai mari definite de Construcția Cayley-Dickson nu îndeplinesc această proprietate. Se pare că doar diviziunea algebrei normate de-a lungul numerelor reale sunt:R,C,H și O. Aceste patru algebre constituie singura alternativă a diviziunii
Octonion () [Corola-website/Science/330042_a_331371]
-
non-asociativitații lor, octonionii nu au reprezentări matrice, spre deosebire de cuaternioni. Totuși, octonionii păstrează o proprietate foarte importantă dată de R,C și H: norma pe O satisface Acest lucru implică faptul că octonionii formează o non-asociativitate bazată pe diviziunea algebră normată. Algebrele cu dimensiunile mai mari definite de Construcția Cayley-Dickson nu îndeplinesc această proprietate. Se pare că doar diviziunea algebrei normate de-a lungul numerelor reale sunt:R,C,H și O. Aceste patru algebre constituie singura alternativă a diviziunii algebrei finit-dimensionale
Octonion () [Corola-website/Science/330042_a_331371]
-
R,C și H: norma pe O satisface Acest lucru implică faptul că octonionii formează o non-asociativitate bazată pe diviziunea algebră normată. Algebrele cu dimensiunile mai mari definite de Construcția Cayley-Dickson nu îndeplinesc această proprietate. Se pare că doar diviziunea algebrei normate de-a lungul numerelor reale sunt:R,C,H și O. Aceste patru algebre constituie singura alternativă a diviziunii algebrei finit-dimensionale de-a lungul numerelor reale (până la izomorfism). Nefiind asociative, elementele nenule ale octonionului nu formează un grup. Cu
Octonion () [Corola-website/Science/330042_a_331371]
-
o non-asociativitate bazată pe diviziunea algebră normată. Algebrele cu dimensiunile mai mari definite de Construcția Cayley-Dickson nu îndeplinesc această proprietate. Se pare că doar diviziunea algebrei normate de-a lungul numerelor reale sunt:R,C,H și O. Aceste patru algebre constituie singura alternativă a diviziunii algebrei finit-dimensionale de-a lungul numerelor reale (până la izomorfism). Nefiind asociative, elementele nenule ale octonionului nu formează un grup. Cu toate acestea, ele formează o buclă (Bucla Moufang).
Octonion () [Corola-website/Science/330042_a_331371]
-
normată. Algebrele cu dimensiunile mai mari definite de Construcția Cayley-Dickson nu îndeplinesc această proprietate. Se pare că doar diviziunea algebrei normate de-a lungul numerelor reale sunt:R,C,H și O. Aceste patru algebre constituie singura alternativă a diviziunii algebrei finit-dimensionale de-a lungul numerelor reale (până la izomorfism). Nefiind asociative, elementele nenule ale octonionului nu formează un grup. Cu toate acestea, ele formează o buclă (Bucla Moufang).
Octonion () [Corola-website/Science/330042_a_331371]
-
parte a articolelor având subiecte științifice (îndeosebi din matematică) - circa 1700 articole, semnate cu pseudonimul „"O"”. Nivelul său de participare la dezvoltarea Enciclopediei a scăzut însă după anul 1762. Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui D'Alembert în algebră este "Teorema lui D'Alembert" (cunoscută și sub numele de "teorema D'Alembert - Gauss", sau "teorema fundamentală a algebrei"), publicată în tratatul său „"Traité de dynamique"”. Această teoremă afirmă că orice polinom de grad "n" cu coeficienți numere complexe are
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
participare la dezvoltarea Enciclopediei a scăzut însă după anul 1762. Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui D'Alembert în algebră este "Teorema lui D'Alembert" (cunoscută și sub numele de "teorema D'Alembert - Gauss", sau "teorema fundamentală a algebrei"), publicată în tratatul său „"Traité de dynamique"”. Această teoremă afirmă că orice polinom de grad "n" cu coeficienți numere complexe are exact "n" rădăcini în corpul numerelor complexe formula 1 (rădăcini nu neapărat distincte). Această teoremă a fost complet demonstrată abia
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
metoda S+7", pusă la punct de scriitorul Jean Lescure în 1961), literatura combinatorie, pe baza căreia Raymond Queneau a scris "Cent Mille Milliards de Poèmes" (O sută de mii de miliarde de poeme), dar și poemele booleene, bazate pe algebra booleană, sau acele "poeme cu mtamorfoză pentru Banda lui Möbius". Cercertările în domeniul "anoulipisme" sunt în curs. Rezultatele acestor cercetări au apărut în primele lucrări colective ale grupului, "La Littérature potentielle" (Gallimard, coll. Idées, 1973) și "Atlas de littérature potentielle
Oulipo () [Corola-website/Science/320599_a_321928]
-
(n. 1916 la Trifești, Rezina) este un matematician român, care s-a remarcat prin contribuții în domeniul algebrei și al topologiei. A fost autor a numeroase manuale de matematică, atât de liceu, cât și universitare. S-a născut într-o familie de țărani, a urmat Școala Normală din Bacău, apoi la Facultatea de Matematică a Universității din București
Gheorghe Galbură () [Corola-website/Science/333307_a_334636]
-
Matematică a Universității din București (1935). În 1939 este licențiat în matematică. În anul următor, pleacă la Roma, ca în 1942 să obțină doctoratul. În 1943 se întoarce în țară, iar în perioada 1948 - 1950 este conferențiar la Catedra de Algebră și Geometrie Algebrică în cadrul Universității din București. Între timp, a predat complemente de aritmetică, geometrie și analiză matematică, teoria grupurilor, a structurilor și geometrie descriptivă. A fost prodecan la Facultatea de Matematică și Fizică, apoi șef de sector la geometria
Gheorghe Galbură () [Corola-website/Science/333307_a_334636]
-
O funcție transcendentă este o funcție analitică care nu satisface nicio ecuație polinomială, spre deosebire de . (uneori se pune condiția ca polinoamele să aibă coeficienți raționali.) Cu alte cuvinte, o funcție transcendentă „transcende” algebra prin aceea că nu poate fi exprimată în termenii unui șir finit de de adunare, înmulțire, și extragere de radical. Exemple de funcții transcendente sunt funcția exponențială, logaritmul și funcțiile trigonometrice. Formal, o ƒ("z") de o variabilă reală sau
Funcție transcendentă () [Corola-website/Science/336921_a_338250]
-
existența unei , s-a găsit o metodă de manipulare algebrică a logaritmului natural chiar dacă el nu este o funcție algebrică. Funcțiile transcendente au fost definite pentru prima oară de către Euler în "" (1748) ca funcții fie nedefinibile prin „operațiuni obișnuite ale algebrei”, fie definite de astfel de operațiuni „repetate de un număr infinit de ori”. Dar această definiție este nesatisfăcătoare, deoarece unele funcții definite cu număr infinit de operațiuni rămân algebrice sau chiar . Teoria a fost dezvoltată mai departe de Gotthold Eisenstein
Funcție transcendentă () [Corola-website/Science/336921_a_338250]
-
În câmpurile matematice ale geometriei și ale algebrei liniare, o axă principală este o anumită linie într-un spațiu euclidian asociată cu un elipsoid sau hiperboloid, generalizând axele majore și minore ale unei elipse. afirmă că axele principale sunt perpendiculare, și oferă o procedură constructivă pentru identificarea lor
Teorema axei principale () [Corola-website/Science/335351_a_336680]
-
un elipsoid sau hiperboloid, generalizând axele majore și minore ale unei elipse. afirmă că axele principale sunt perpendiculare, și oferă o procedură constructivă pentru identificarea lor. Matematic, teorema axei principale este o generalizare a metodei de completare a pătratului din algebra elementară. În algebra liniară și analiza funcțională, teorema axei principale este o contrapartidă geometrică a teoremei spectrale. Ea are aplicații în statisticile de analiză a componentelor principale și în descompunerea valorii singulare. În fizică , teorema este fundamentală pentru studiul momentului
Teorema axei principale () [Corola-website/Science/335351_a_336680]
-
hiperboloid, generalizând axele majore și minore ale unei elipse. afirmă că axele principale sunt perpendiculare, și oferă o procedură constructivă pentru identificarea lor. Matematic, teorema axei principale este o generalizare a metodei de completare a pătratului din algebra elementară. În algebra liniară și analiza funcțională, teorema axei principale este o contrapartidă geometrică a teoremei spectrale. Ea are aplicații în statisticile de analiză a componentelor principale și în descompunerea valorii singulare. În fizică , teorema este fundamentală pentru studiul momentului cinetic . Ecuațiile în
Teorema axei principale () [Corola-website/Science/335351_a_336680]
-
In algebră liniară, o bază a unui spațiu vectorial, este un sistem de vectori cu care, printr-o combinație liniară, poate fi generat orice vector al spațiului, și care este minimală în raport cu numărul de vectori pe care îi conține. Dacă baza nu
Bază (algebră liniară) () [Corola-website/Science/302099_a_303428]
-
Girolamo Cardano a scris tratate de algebră și de medicină, a găsit rezolvarea mai multor ecuații nerezolvabile, a descris pentru prima dată febra tifoidă, a cercetat cauzele alergiei, și a inventat câteva instrumente care sunt încă folosite de navigatori. În plus, în timpul liber, făcea profeții. Când a
21 SEPTEMBRIE. PROFETUL PROPRIEI MORȚI (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO) () [Corola-website/Science/296002_a_297331]
-
În criptografia clasică, cifrul Hill este un cifru al substituției poligrafic bazat pe algebră lineară. Inventat de către Lester S. Hill în 1929, a fost primul cifru poligrafic în care era practic posibil să se opereze cu mai mult de trei simboluri deodată. Pentru a înțelege discuția următoare sunt necesare cunoștințe de teoria matricelor. Fiecare
Cifrul Hill () [Corola-website/Science/306870_a_308199]
-
Algebra constituie o ramură a matematicii, derivată din aritmetică, ca o generalizare sau extensie a acesteia din urmă. Are ca domeniu studiul regulilor operațiilor și relațiilor matematice, a conceptelor derivate din acestea, cum ar fi: polinoame, ecuații, structuri algebrice. Împreună cu geometria
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
din aritmetică, ca o generalizare sau extensie a acesteia din urmă. Are ca domeniu studiul regulilor operațiilor și relațiilor matematice, a conceptelor derivate din acestea, cum ar fi: polinoame, ecuații, structuri algebrice. Împreună cu geometria, analiza matematică, combinatorica și teoria numerelor, algebra este una din ramurile principale ale matematicii pure. Algebra elementară este studiată începând cu învățământul gimnazial, când este introdus conceptul de variabilă matematică ce ține locul numărului. Operațiile care se efectuează cu aceste variabile au regulile asemănătoare cu cele efectuate
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
din urmă. Are ca domeniu studiul regulilor operațiilor și relațiilor matematice, a conceptelor derivate din acestea, cum ar fi: polinoame, ecuații, structuri algebrice. Împreună cu geometria, analiza matematică, combinatorica și teoria numerelor, algebra este una din ramurile principale ale matematicii pure. Algebra elementară este studiată începând cu învățământul gimnazial, când este introdus conceptul de variabilă matematică ce ține locul numărului. Operațiile care se efectuează cu aceste variabile au regulile asemănătoare cu cele efectuate cu numere, dar sunt mai generale. Algebra modernă o
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
matematicii pure. Algebra elementară este studiată începând cu învățământul gimnazial, când este introdus conceptul de variabilă matematică ce ține locul numărului. Operațiile care se efectuează cu aceste variabile au regulile asemănătoare cu cele efectuate cu numere, dar sunt mai generale. Algebra modernă o include pe cea elementară și studiază operațiile în cazul general, când în locul numerelor apar simboluri, urmărind câteva reguli care pot să fie diferite de cele aplicate numerelor, exemplu fiind algebra vectorială sau matriceală sau în cazul studiului structurilor
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
cele efectuate cu numere, dar sunt mai generale. Algebra modernă o include pe cea elementară și studiază operațiile în cazul general, când în locul numerelor apar simboluri, urmărind câteva reguli care pot să fie diferite de cele aplicate numerelor, exemplu fiind algebra vectorială sau matriceală sau în cazul studiului structurilor algebrice (grupuri, inele, corpuri). Cuvântul "algebră" provine din arabă ("al-jabr", الجبر). Într-adevăr originile ei provin din matematica islamică, dar și din cea indiană, de la care Al-Khwarizmi (Al-Horezmi) (c. 780 - 850) a
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
elementară și studiază operațiile în cazul general, când în locul numerelor apar simboluri, urmărind câteva reguli care pot să fie diferite de cele aplicate numerelor, exemplu fiind algebra vectorială sau matriceală sau în cazul studiului structurilor algebrice (grupuri, inele, corpuri). Cuvântul "algebră" provine din arabă ("al-jabr", الجبر). Într-adevăr originile ei provin din matematica islamică, dar și din cea indiană, de la care Al-Khwarizmi (Al-Horezmi) (c. 780 - 850) a elaborat începutul acestei științe prin celebra sa lucrare, "Kitab al-jam’wal tafriq bi hisab
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]
-
secolul al XII-lea, a fost predată în toate universitățile europene până la sfârșitul secolului al XVI-lea.). O altă lucrare a sa, la fel de celebră, a fost "Al-Kităb al-muḫtașar fī ḥisăb al-jabr wa-l-muqăbala" ("Tratat asupra calculului prin completare și compensare"). Originile algebrei pot fi situate în cadrul matematicii babilonienilor. Aceștia au dezvoltat un sistem aritmetic avansat, lucru vizibil mai ales în modalitatea algoritmică de a efectua calculele. Astfel, au dedus formule pentru rezolvarea ecuațiilor liniare, ecuațiilor pătratice și a celor liniare nedeterminate. Pe
Algebră () [Corola-website/Science/298653_a_299982]