560 matches
-
mulțimile de oameni, la harta României analiză cartografică, lasă deoparte volumetria excesivă a oamenilor vii, mînă de plastic, apasă punga de plastic, lasă-mă nesîmțîtule, chiompule! îți trebuie hartă acu? ora 0,51, ușa în plan simbolic, calificările consecutive la alienați, v-am simțit, ca să ies din nebunie imprecațiile cît mai murdare, pînă dincolo de ușă fiecare stă cu sine, ca azil de noapte zece pensionari, ca limbaj clivaje, ora 3,34 ieși afară, Ileană! dacă-i trag una! da! dar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
dacă-i trag una! da! dar dacă ti ié la bataie! liniște, curvă ordinară! viné obosît de la Vatra Dornei, crimă seculară! tanti, dacă matale ești bolnavă, geanta pe umăr, da' ieși afară! papucul înțepenit în ușă ține în relația copil alienat mintal, mă lovește, mama s-o spăriet, săraca! s-o duc bolnavă acasă! țigănește, pe românește înjur încă o dată, da' mă duc la șefu' de gară, da' ce! mă prezint cu buletinu', mă legitimez frumos, fiecare e obosit, poate unu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de subsistem a jargonului. Joi, 13 decembrie, ora 1,35, în sala de așteptare clasa a II-a a gării Mărășești, asta și trebuia să faci, să nu mai scrii! iluzia că rămîne ceva în urmă se numește somn, drepturile alienatului, dar cine ești tu să-ți aduc eu ție o bere? nu te pune în cîrd în tipul de relație semiotică alienarea, mai multe alienări tipuri de comunicări, un nebun vrea să conducă o țară, fă sensul giratoriu! Ora 2
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de droguri). 5) Criminalul ocazional - noțiune, caracterizare (expunere, dezbatere). Se pune în discuție art. 191 - OUG 195/2002 (circulația pe drumurile publice). 6) Criminalul recidivist - noțiune, caracterizare (prelegere, exemplificare). Se dă citire art. 37 (recidiva) din Codul Penal. 7) Criminalul alienat - noțiune, caracterizare (prelegere). 8) Criminalul ideologic - noțiune, caracterizare (expunere dialogată, dezbatere). Se pune în discuție art. 22-24 din Codul Penal de la 1936. 5) Rezumatul informațiilor expuse: (sistematizare, enumerare). - se prezintă pe scurt noțiunea de criminal și principalele categorii de criminali
[Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
de a filma Odiseea se împotmolise în greutăți bănești. Marcus îl dăduse în judecată pe Al din cauza contractului lui Nell; cel de-al treilea soț al Ritei fugise cu un balerin, Fabian fusese din nou internat într-un azil de alienați mintali. Après moi le déluge. Iar eu o amuzam cu descrierile nefericirilor mele de la „Leul Negru“. Și fără să apar deloc preocupat, am reușit ca întregul drum până la Londra să mă gândesc la Hartley. La urma urmei, sunt un actor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
decenii, de la 227 paturi în 1757, la 470 paturi în 1850. Capacității de spitalizare a instituțiilor Spiri-doniei i se adaugă aceea a altor spitale, din afara ei, care, deși mai mici, și-au avut importanța lor. Așa au fost ospiciile de alienați, cu o capacitate totală aproximativ 150 de paturi 5 (la Neamțu, Golia, Adam), spitalele evreiești, și ele cu un total de cel puțin 150 de paturi 6 (la Roman, Botoșani, Fălticeni, Iași și Galați), ospiciul comunității eline din Galați și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mănăstire, dar și de medicină generală a fost concentrată în Moldova în două mari centre, care au devenit în secolul al XIX-lea importante ospicii, Golia și Neamțu, și în câteva mănăstiri mai mici, specializate însă și ele în asistența alienaților, care au fost Schitul Adam și Mănăstirile Rașca, Văratec și Agapia. Primele două ospicii sunt cunoscute; despre celelalte avem informații foarte puține, în consecință, schițând istoricul celor dintâi, vom sublinia mai ales datele puțin cunoscute din evoluția ospiciilor de la Neamț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mai ales mențiunea că icoana era veche, încă din 1663, de unde deducem că procesiunea bolnavilor psihici era și ea mai veche la mănăstirea care adăpostea reputata icoană. Cu timpul, adunându-se probabil tot mai multă lume, venind tot mai mulți alienați, s-au rezervat câteva chilii în curtea mănăstirii pentru găzduirea acestora, ajungându-se astfel la " Ospiciul de nebuni de la Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vinde-ca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui ospiciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
-se probabil tot mai multă lume, venind tot mai mulți alienați, s-au rezervat câteva chilii în curtea mănăstirii pentru găzduirea acestora, ajungându-se astfel la " Ospiciul de nebuni de la Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vinde-ca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui ospiciu de nebuni. După cum ne informează P. Zosin la 1779, un stareț, Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pe cât voia, unia și până la moarte". Reținem de aici un fapt care ni se pare caracteristic. Și anume, că ospiciul apare ca o creație spontană din inițiativă locală, corespunzând, ca și în cazul ospiciului Golia, unor necesități determinate de mulțimea alienaților care se perindau pe acolo; rezultă încă un aspect important, acela al caracterului de azil pentru "cei neavând unde-și pleca capul" și pe care "trapeza de obște îi hrănea" și care "ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Erau, deci, niște adăposturi pentru cei cu "feluri de neputință și de duhuri necurate pătimind", cu un caracter mai mult azilar decât spitalicesc. Multe mănăstiri din Moldova ofereau astfel de adăposturi, dar numai puține s-au evidențiat ca ospicii de alienați. Reproducem o serie de fragmente extrase din documente de arhivă, inedite, în scopul de a demonstra afirmațiile de mai sus. Cu toate că ospiciul mănăstirii de la Neamț exista de aproape 6 decenii, în perioada 1840-1850 mulți bolnavi erau îndrumați spre alte mănăstiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
la Neamțu, tot cu aprobarea Î.P.S. Mitropolitul Moldovei: Vasile a Panțârului, din Tg. Sulița, Ținutul Botoșanilor, care "este smintit de bună simțire și cuprins de neputință, dând foc și casei tatălui său", sau "fiul mortului Dobre Focșeneanu" (și acesta alienat, decedat la Golia), "întrucât este așa de smintit că nu i se pot da nici hainele tatălui său", ca și căpitanul Florescu Gheorghe, șeful muzicii militare din Iași, care, "fiind bolnav de ochi și pierzând vederea, a început să prezinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
să se vindece". Prin urmare, cazurile grave sau acute erau de resortul ospiciilor organizate, pe când bolnavii mai liniștiți erau îndrumați și la alte mănăstiri, în special, cum am amintit, la mănăstirea Râșca. Avem în prezent mai multe informații despre asistența alienaților la mănăstirea Râșca. Astfel, la 21 iulie 1852, Isprăvnicia Ținutului Suceava adresează un raport Departamentului treburilor din lăuntru, din capitală (Iași), în care înștiințează că "Domnia sa Aga Iorgu Cananău, fiind atacat la minte pricinuiește mai multe necuviințe", iar departamentul dispune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
găsim, ca răspuns la cererea unor oameni simpli, rezoluții prin care aceștia erau îndrumați către ospiciile de la Neamț și Golia, unde condițiile materiale erau atunci precare. Este evident că, la mijlocul secolului trecut, asistența psihiatrică nu se limita numai la ospicii: alienații erau primiți și la alte mănăstiri. O caracteristică remarcabilă a asistenței psihiatrice de mănăstire a fost rolul ei de protejare a bolnavului. Acesta constituie elementul cel mai evoluat al acțiunii, element care trebuie subliniat, deoarece în ceea ce privește oficialitatea, aceasta avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deosebirea între internările în ospiciu și internările de adăpostire, pentru reculegere, a devenit evidentă. Ospiciile, odată preluate de către Epitropia Sf. Spiridon, au căpătat un caracter de instituție sanitară, ceea ce a făcut ca alienații să polarizeze tot mai mult spre aceste unități și să beneficieze de tratament medical calificat. Ne oprim, în continuare, asupra unor aspecte mai semnificative ale ospiciilor de la Neamț, Golia și Adam, insistând nu atât asupra evoluției cronologice a acestor instituții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ales asupra climatului specific, ilustrativ pentru psihiatria timpului. Vom aminti, în limita documentației, și de alte ospicii și de nume de psihiatri, inedite până în prezent. OSPICIUL DE LA MĂNĂSTIREA NEAMȚ Ospiciul de la mănăstirea Neamț a fost cel mai important ospiciu de alienați din trecutul Moldovei. Tradiția spirituală a marelui centru mănăstiresc, un personal medical de calitate, un inventar relativ bogat au contribuit la profilarea unei activități care, în realitate, a fost o activitate de spital. La ospiciul de la mănăstirea Neamțului a lucrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
1905 și de Melchisedec, episcop de Huși, istoricul acestui ospiciu este în general relativ cunoscut. Nu vom repeta aceste date, menționând doar ceea ce ni se pare indispensabil unei imagini mai omogene despre această instituție. Sub forma sa organizată, Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamțului își are originile în secolul al XVIII-lea. Continuând o tradiție de asistență a infirmilor și alienaților, caracteristică acestei mănăstiri, starețul Paisie organizase în 1779 o bolniță a bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
menționând doar ceea ce ni se pare indispensabil unei imagini mai omogene despre această instituție. Sub forma sa organizată, Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamțului își are originile în secolul al XVIII-lea. Continuând o tradiție de asistență a infirmilor și alienaților, caracteristică acestei mănăstiri, starețul Paisie organizase în 1779 o bolniță a bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde-și duce zilele dezmoșteniții sorții, "unia și până la moarte". Erau primiți numai "mireni parte bărbătească". Nu rezultă că acest azil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de neputinți și de duhuri necurate". Prin expresia "feluri de neputinți" înțelegem, mai sigur, infirmi, care vor fi avut și ei "duhuri necurate" sau vor fi conviețuit cu alienații în aceleași chilii. Faima acelui azil s-a extins repede, numărul alienaților care au aici căutare și adăpost fiind tot mai mare. Instituția nu poate fi desprinsă, la începuturile ei, de numele marelui stareț Paisie Velicicovschi. În evoluția instituției distingem două etape diferite; cea dintâi, când ospiciul era de fapt un azil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de care se legau cu funii bolnavii agitați). În această etapă, activitatea de asistență a fost mai mult empirică; abia de la 1851, când s-a înființat spitalul din Târgul Neamț, medicii acestui spital au primit însărcinarea de a asista pe alienații de la azilul mănăstirii. Devenind ospiciu, nivelul asistenței acordate s-a ridicat la o terapeutică medicală, conform cu cunoștințele psihiatrice ale practicienilor de la Târgul Neamț. De atunci, instituția a căpătat un caracter spitalicesc. Trecerea la această etapă nu a fost lipsită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Cererea nu a fost onorată nici de această dată. În 1839 bolnița a ars. Mănăstirea s-a refăcut între 1840 și 1842. În tot acest timp nu a existat nici un cadru medical superior care să asiste în mod calificat pe alienații aflați la Neamțu, iar mănăstirea nu a solicitat un astfel de cadru. Cel dintâi doctor diplomat care s-a ocupat de tratamentul acestor bolnavi a fost doctorul Fleișer, medic al spitalului din Tg. Neamț, începând de la 1851. Dar atribuțiile acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Comitetul Sănătății le-a întărit poziția, lăsându-i subordonați direct capitalei (Iași). Raza de acțiune a acestor medici cuprindea, în afară de spitalul Târgul Neamț și Ospiciul Mănăstirii, ocoalele de sus ale ținutului și mănăstirii Văratec și Agapia. În aceste condiții, asistența alienaților și a bolnavilor de alte boli nu putea fi satisfăcătoare. Au apărut unele fricțiuni între dr. Fleișer și conducerea mănăstirii. Dr. Fleișer se plânge, în 1856, că economul mănăstirii inițiază măsuri și efectuează modificări în administrarea ospiciului "peste capul doctorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cade "direcția acestui așezământ". Rezoluția Epitropiei precizează că Fleișer este îndreptățit în plângerea sa și că el, doar, are calitatea de director al ospiciului. În același an, intervin și alte complicații între părți, în legătură cu desființarea unei băi etc. Calitatea asistenței alienaților lasă atât de mult de dorit încât, în 1858, Ludovic Steege, într-o cerere adresată domnitorului, menționează starea deplorabilă și lipsa de igienă a ospiciilor de la Neamț și Golia și insistă asupra necesității de a se construi imobile noi, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
putem afla de existența a 8 epileptici, 16 "stupizi", 5 alcoolici, restul, boli "diverse". În sinteza sa, etapa cuprinsă între 1779 și 1863 a însemnat trecerea de la faza de bolniță, fără profil prea bine determinat, la aceea de ospiciu pentru alienați. Abia în ultimul deceniu al acestei prime etape de existență, ospiciul s-a bucurat de o asistență medicală, de practică generală. Cea de a doua etapă începe din 1863, când instituția a trecut sub conducerea Direcției "sanitare", a durat vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
tot timpul numai bărbați. Trecerea instituției sub conducerea Epitropiei a schimbat condițiile. În 1867, bugetul Epitropiei era de 100.293 lei vechi și 130 parale (P. Zosin). Epitropia a încercat o reglementare a internărilor prin introducerea primului regulament pentru internarea alienaților, care s-a publicat la 15.VII.1867 sub titlul de "Intrarea și ieșirea smintiților din spitalele de smintiți". Acest regulament a fost valabil până în 1896. Prin această dispoziție se legiferează condițiile de primire în spital, care prevăd câteva articole
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]