339 matches
-
care remorcau baloane de baraj. Unele dintre cele mai neobișnuite pregărtiri ale aliaților au inclus vehiculele armate special adaptate pentru asaltul amfibiu. Dezvoltate sub conducerea generalului maior Percy Hobart (cumnatul lui Montgomery), aceste vehicule (poreclite "drăciile lui Hobart") includeau tancuri amfibii Duplex Drive Sherman, „crocodili” Churchill, blindate aruncătoare de flăcări, de distrugere a câmpurilor minate, tancuri-pod sau tancuri-cu-drum-bandă, destinate în special primelor ore ale debarcării. Aceste tancuri se puteau transforma rapid în blindate obișnuite, după demontarea dispozitivelor speciale. De asemenea, au
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
parașutările de materiale necesare grupurilor Maquis aflate departe în teritoriul controlat de germani. De asemenea, departe în spatele liniilor germane, lucrau grupuri de britanici, francezi și belgieni, care nu erau sub controlul SOS ci a brigăzii Serviciilor Speciale Aeriene. Succesul operațiunilor amfibii de debarcare depindea de stabilirea unei regiuni sigure de pe care să se extindă capetele de pod și care să permită aprovizionarea corespunzătoare a unei forțe capabile să debușeze în teritoriul pornind din zonele învecinate plajelor. Forțele debarcate pe plaje erau
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
Sword a început în jurul orei 3:00 printr-un bombardament aerian al fortificațiilor și al artileriei germane de coastă. Bombardamentele navale au început câteva ore mai târziu. La ora 7:30, primele unități au debarcat pe plajă: subunități de tancuri amfibii (tancuri DD) și infanterie. Pe plaja Sword, infanteria britanică a suferit puține pierderi în momentul debarcării. A urmat o înaintare de aproximativ 8 kilometri, dar până la sfârșitul zilei nu au fost îndeplinite obiectivele ambițioase trasate de Montgomery. În mod special
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
francez, în ciuda puternicei rezistențe întâmpinate pe plajă și a contraatacurilor Diviziilor a 21-a și a 12-a Panzer "Hitlerjugend" de pe 7 și 8 iunie. Pe plaja Gold, pierderile au fost destul de ridicate, în principal din cauza faptului că tancurile DD amfibii au întârziat să fie debarcate, iar germanii fortificaseră foarte puternic satul din imediata apropiere a plajei. Totuși, Divizia a 50-a (Northumbrian) de infanterie a depășit toate dificultățile și până la sfârșitul zilei a avansat până în apropierea orașului Bayeux. Cu excepția canadienilor
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
au fost total ineficiente. În sectorul răsăritean, 27 din cele 32 de tancuri Sherman amfibii lansate la apă nu au mai atins niciodată plajele. Echipajele acestor blindate nu primiseră ordinul să debarce direct pe plajă. În sectorul de vest, tancurile amfibii au debarcat direct pe uscat, dar au suferit pierderi grele pricinuite de artileria germană. După cum a fost scris în raportul oficial, la numai zece minute după ce rampele vaselor de debarcare au fost coborâte, primele companii au fost decimate, au rămas
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
că aceasta era deja oferită lui Eisenhower. Dată fiind această situație, generalul francez a decis să rămâne „un spectator al acestei afaceri”. [[Fișier:Operation Torch - map.jpg|thumb|300px|Harta Operațiunii Torch (Torța)]] Aliații au plănuit să desfășoare trei debarcări amfibii, prin care să cucerească porturile și aeroporturile de importanță majoră din Maroc și Algeria, în mod special cele din [[Casablanca]], [[Oran]] și [[Alger]]. Grupul operativ de vest, (care avea ca obiectiv Casablanca) era compusă din unități americane și era comandată
Operațiunea Torța () [Corola-website/Science/309670_a_310999]
-
Operațiunea Market Garden a fost foarte dificilă. Keith Flint consideră în cartea sa „Airborne Armour” că Montgomery a greșit când nu i-a dat ordin cumnatului său, Percy Hobart, care comanda Divizia blindată a 79-a, să atace cu tancurile amfibii „DD Sherman”, tancurile de tonaj mediu și cu vehiculele amfibii de debarcare, (care puteau transporta soldați, tunuri antitanc, jeepuri și vehicule blindate universale „Bren”, acestea din urmă fiind foarte mobile pe terenuri moi). Autorul consideră de asemenea că a fost
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
în cartea sa „Airborne Armour” că Montgomery a greșit când nu i-a dat ordin cumnatului său, Percy Hobart, care comanda Divizia blindată a 79-a, să atace cu tancurile amfibii „DD Sherman”, tancurile de tonaj mediu și cu vehiculele amfibii de debarcare, (care puteau transporta soldați, tunuri antitanc, jeepuri și vehicule blindate universale „Bren”, acestea din urmă fiind foarte mobile pe terenuri moi). Autorul consideră de asemenea că a fost o greșeală faptul că Divizia a 6-a aeropurtată nu
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
din Guadalcanal din septembrie 1942 și din Noua Guinee din 1943, care au făcut ca Imperiul Japonez să piardă definitiv orice inițiativă strategică, fiind forțat să treacă în defensivă pentru tot restul războiului. Până în 1944, Aliații reușiseră ca, prin acțiuni amfibii sau bomardamente navale și aeriene, să cucerească sau să ocolească și să neutralizeze numeroase baze militare strategice nipone. La toate acestea se adăugau pierderile provocate transpoturilor comerciale japoneze de submarinele aliate, ceea ce a dus la sufocarea economiei japoniei și la
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
Mukden, Changchun și Qiqihar, până la 20 august. În același timp, Mengjiangul a fost invadat de forțele sovieto-mongole. Împăratul statului Manciukuo (și fostul împărat al Chinei), Puyi, a fost capturat de soldații sovietici. Pe 18 august au fost declanșate 5 debarcări amfibii mult în fața forțelor terestre: trei în nordul Coreii, una în Sahalin și una în Insule Kurile. Astfel, în Coreea, trupele deja debarcate își întăreau pozițiile în așteptarea principalelor forțe terestre sovietice, iar în Sahalin și Kurile Uniunea Sovietică își impunea
Operațiunea Furtună de august () [Corola-website/Science/308915_a_310244]
-
evacuată din Creta. Pe 25 aprilie, Hitler a semnat Directiva nr. 28 pentru invadarea Cretei. Marina Regală Britanică cu baza în Alexandria continua să dețină controlul asupra apelor din jurul Cretei, putând fi capabilă să respingă aproape orice încercare de atac amfibiu german. Dată fiind însă superioritatea aeriană pe care o dețineau, germanii au optat pentru declanșarea unui atac aeropurtat. Atacul din Creta a fost prima invazie aeropurtată în adevăratul înțeles al cuvântului, cu folosirea parașutiștilor și a infanteriei transportate cu planoarele
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
proveneau doar din decriptarea transmisiunilor care foloseau codul forțelor aeriene. Ca urmare, comandanții britanici au avut informații scoase din contextul general, ceea ce a dus la hotărâri greșite. De exemplu, printre mesajele descifrate se aflau unele informații despre acțiuni de debarcare amfibii, ceea ce au dus la plasarea unor importante forțe aliate în apropierea plajelor, slăbind apărarea în zona aeroportul Maleme - unul dintre principalele obiective germane. Apărarea britanică a fost slăbită și de hotărârile eronate ale superiorilor generalului Freyberg. În timp ce Freyberg a cerut
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
fi adus întăririle necesare atacului, era suficient de aproape de Grecia continentală, distanță în raza de acțiune a avioanele de vânătoare care asigurau acoperirea aeriană a întregii operațiuni, era pe țărmul nordic al insulei, ceea ce permitea transportul rapid la obiectiv forțelor amfibii. La insistențele lui Hermann Goering a fost conceput un plan de compromis, care prevedea cucerirea cu prioritate a aeroportului Maleme și atacul simultan asupra restului obiectivelor aliate. Planul final a primit numele de cod "Merkur", după numele zeului roman Mercur
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
de cod și obiective distincte. Atacul urma să fie dat de 750 de soldați transportați cu planoarele, 10.000 de parașutiști, 5.000 de vânători de munte transportați pe calea aerului și 7.000 de soldați debarcați în urma unei operațiuni amfibii. Cele mai numeroase efective le avea grupul „vest”. Doctrina trupelor aeropurtate germane se baza pe parașutarea unor efectiva reduse direct pe aeroporturile inamice. Aceste forțe trebuiau să cucerească perimetrul și să neutralizeze bateriile antiaerienei, ceea ce ar fi permis aterizarea unor
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
descoperit că batalionul de infanterie neozeelandeză care apăra Înălțimea 107 și aeroportul Maleme se retrăsese în mod greșit de pe poziție, deși continua să țină zona sub controlul artileriei. În acest fel, germanii au reușit să preia controlul aeroportului, în vreme ce forțele amfibii debarcau în zona imediat alăturată. Mai multe avioane de transport Junkers Ju 52 au început să transporte pe insulă militarii Diviziei a 5-a germană de vânători de munte. Deși numeroși vânători de munte au fost uciși de focul artileriei
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
controlului asupra aeroportului Maleme este cheia apărării întregii insule, forțele aliate au organizat un contraatac în regiune cu două batalioane neozeelandeze și două batalioane de maori în noaptea de 21 - 22 mai. Aliații s-au temut de o eventuală debarcare amfibie germană în regiune și mai multe unități nu au participat la contraatac, fiind lăsate să apere plajele, deși navele Royal Navy erau capabile să interzică orice astfel de tentativă. Contraatacul a fost declanșat noaptea, dar, până în acel moment, parașutiștii germani
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
retras forțele spre Milos. Deși la un moment dat a întâlnit torpilorul "Sagittario" și avea un avantaj copleșitor, King a hotărât să nu atace. Totuși, „Forța C” a reușit să-i oblige pe germani să renunțe la operațiunea de debarcare amfibie. Flotila lui King a suferit pierderi importante - HMS "Naiad" fusese grav avariat, iar crucișătorul HMS "Carlisle" fusese de asemenea avariat, într-o mai mică măsură însă. Decizia de retragere și neatacarea torpilorului italian au fost aspru criticate de amiralul Cunningham
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
grinduri, se găsesc păduri, pășuni, fânețe chiar și terenuri agricole. Caracteristica principală a vegetației naturale este dominația plantelor acvatice. În apele Deltei crește o bogată floră submersă (plancton - format din plante microscopice ce plutesc în apă și alge), plutitoare și amfibie, pe care o întâlnim de regulă în apele bălților. De-a lungul unor gârle și canale străjuiesc coloane de sălcii. O fitocenoză specifică Deltei este stufărișul, ce acoperă suprafețe întinse până la linia orizontului, oprindu-se ca un perete verde în jurul
Vegetația Deltei Dunării () [Corola-website/Science/313171_a_314500]
-
pentru contraofensiva forțelor brianice și ale Commonwealthului. Atacul trebuia dat pe „frontul de nord” de căre oamenii generalui locotenent William Platt și pe „frontul de sud” de către forțele generalului Alan Cunningham. Wavell a făcut planuri și pentru formarea unei forțe amfibii, care să atace de pe mare. Planul lui Wavell ca Platt să avanseze spre sud din Sudan, prin Eritreea, în Etiopia, iar Cunningham să avanseze spre nord din Kenya, prin Somalia Italiană, în Etiopia. În timp ce Platt ar fi înaintat dinspre nord
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
Mediteranei. La sfârșitul anului 1944, în regiune a fost adusă o escadră de portavioane. Cu ajutorul avioanelor de pe portavioane, Aliații au recucerit controlul asupra ultimei regiune a Mediteranei aflată sub stăpânirea germanilor. Debarcarea din Normandia a fost cea mai mare operațiune amfibie organizată până la acea dată. Peste 1.000 de vase militare și alte aproximativ 5.000 de vase de sprijin au fost implicate în operațiune. Marele număr de vase implicate în operațiune a făcut ca toate porturile Regatului Unit au fost
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
Între timp, flota germană fusese neutralizată la sfârșitul anului 1943 și începutul lui 1944). Succesul debarcării din Normandia din iunie 1944 a eliberat numeroase vase din Flota atlanticului, care au fost trimise în Oceanul Indian, (printre acestea aflându-se și vasele amfibii de desant, atât de necesare în orice invazie viitoare). La sfârșitul anului 1944, cum în Oceanul Indian au sosit mai multe portavioane, au fost organizate mai multe lovituri aeriene împotriva exploatărilor petrolifere din Sumatra, în pregătirea operațiilor viitoare din Oceanul Pacific. Pentru
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
A fost cea mai mare operațiune aeropurtată, dar și ultima de o asemenea amploare lansată de germani. Parașutiștii germani au debarcat în mai multe puncte ale insulei. În aproape toate punctele de aterizare, parașutiștii au fost izolați și eliminați. Forțele amfibii germane au fost dispersate de navele de război britanice. Cu toate aceste succese temporare, pentru parașutiștii germani a fost suficientă cucerirea unei singure locații sigure, prin care să fie aduse trupe proaspete și provizii. Plecând de la acest cap de pod
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
pe frontul din Africa de nord de o divizie australiană. Cele două divizii indiene din zonă (a 4-a și a 5-a) au atacat din Sudan, fiind sprijinite de atacul forțelor Aliate din Kenya. Aliații au organizat o debarcare amfibie în Somalia Britanică, trupele plecând din Aden. Cele trei coloane s-au îndreptat convergent spre capitala țării, Addis Ababa, care a fost ocupată la începutul lunii mai 1941. Italienii au încercat să organizeze o ultimă rezistență în jurul orașului Amba Alagi
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
început preparativele pentru o mare ofenisivă, care nu numai că avea să stăvilească germanilor orice tentativă de înaintare spre est, dar avea să ducă și la alungarea lor până în Tunisia. Pe 8 noiembrie 1942 a fost organizată prima mare operațiune amfibie a celui de-al doilea război mondial - Operațiunea Torța. În cadrul acestei operațiuni, o forță anglo-americană a debarcat pe coastele Algeriei. Aliații au organizat de așa natură operațiunea, încât să pară că efectivele debarcate sunt doar americane, existând temeri justificate că
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
Garigliano, dar au fost respinse. O încercare similară franco-americană a avut aceeași soartă. Cum încercările de străpungere a „liniei de iarnă” păreau să nu aibă sorți de izbândă, aliații au luat hotărârea să o depășească prin flanc printr-un atac amfibiu efectuat în spatele pozițiilor defensive germane. „Operațiunea Shingle” a fost încercarea de debarcare în spatele liniilor inamice, pe coasta de vest, la Anzio, pe 23 ianuarie 1944. Formațiunile de asalt erau conduse de Corpul de armată al 6-lea american, dar, ca
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]