261 matches
-
cu un glas ce te unge la inimă... Înaintea bisericii acesteia se afla o alta, din lemn, care se poate vedea și astăzi în satul Corjeuți. Cum o ajuns acea biserică în acel sat atât de îndepărtat? - a fost curios Amnar. Păi și aici îi o poveste... Cică atunci când Ioniță Bașotă s-a hotărât să zidească biserica asta din cărămidă, a spus că va da pe cea din lemn acelui sat - dintre Corjeuți și Hliboca - care a doua zi va fi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
le citea aventurile, volum după volum, în colecția " Enigma", apărută de vreun an de zile. Sau putea fi intrarea în vreun buncăr nazist... dar atunci cum nu-l semnalase nimeni când înălțaseră statuia? Și deodată tânărul țăran își aminti povestea Amnarului fermecat în care averi fantastice, nestemate și scule prețioase, încrustate în aur, înconjurate cu perle fuseseră răsplata îndrăznețului care coborâse în scorbură. "O comoară", șopti Ionel cu ochii lărgiți. Uneori, săpîndu-și bordeiele în pământ, sau cîte-o fântână, consătenii lui găsiseră
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în apă pe-nserat, când se puteau despuia la adăpost de priviri, căci toate fetițele trebuiau să fie goale cum le făcuse maică-sa. Doar cerurile de foc ale Bărăganului le luminau, tot mai mocnit, trupușoarele băiețești pe când, adunate roată, scăpărau amnarul și aprindeau luminarea. Primăvara caloianul era-mpodobit cu flori de salcâm, din care fetele rupeau! ciorchini și-i mâncau cu lăcomie, iar toamnele cu frunze uscate, în care și mătasea omizilor devenise fărâmicioasă. Ultimului îi dăduseră drumul pe Sabar toamna târziu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Intră în cele din urmă-n marea penumbră. Era atât de-ntuneric în moară, că dreptunghiul ușii deschise se zărea dinăuntru ca o intensă lumină albă, în ciuda înserării adânci. Când trase ușa după el, bezna deveni desăvârșită. Maarten scapără un amnar și aprinse fitilul lămpii cu spirt pe care o luase cu el în desagă. Lumina tremurătoare dezvălui, parcă, un interior de orologiu. Roți dințate cioplite-n lemn, mai mari decât el, își îmbinau dințu grosolan și precis. Axurile lor erau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Dumitru ca fanaragiu, cu scara și cu bidonul de gaz, cum se urcă pe stâlp, cum șterge sticlele fanarelor cu o cârpă murdară de funingine, și cu alta, mai curată apoi, cum potrivește din foarfecă fitilul, cum ia iasca și amnarul și aprinde fitilul, cum ard aceste felinare primitive în noapte. Cum era Botoșaniul pe la 1870? Cei care au citit, știu cum arătau orășele de atunci, cu viața lor, a oamenilor, în „târgurile unde nu se întâmpla nimic”. Bunicul era un
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
brusc, ca o brută (astfel, artificialul ajunge să fie considerat semn al sincerității). Bruscând adevărul, acesta se refugiază în iluzie, în convenție. Poetului îi scapă limita dintre uman și inuman: E imposibil. E imposibil ca aceștia să fie oameni vii, amnar scăpărător. O, mai curând păpuși costumate, manechine. Hii, hii, căluții mei de panoramă! Și hăis, și cea, vitele mele automate! (Liniștiți și neliniștiți) Frontierele sunt, de fapt, convenționale. Aceasta ar putea fi marea lecție pe care ne-o oferă Emil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o biserică galbenă, oribilă, și un closet public care puțea de la o poștă) pentru că, din întîmplare, nașa avea televizor, un TEMP 6 cu ecran minuscul, dar la care puteam vedea primele episoade din Robin Hood și filme pentru copii ca Amnarul fermecat și Soldatul de plumb, care mi-au plăcut foarte mult. Pentru asta îi suportam pe mucoșii în scutece croite din imprimeuri, cu botoșei mânjiți, care țineau sa mă tragă de codițe și să mă necăjească în toate felurile. Cel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
perete pâl pâie violent. Următorul curent de aer o stinge. Întunericul îi ia pe amândoi prin surprindere. După o clipă de uluire, Rufus își pune palmele pâlnie la gură și începe să strige: — Ia fă-te-ncoace, unul cu un amnar! Până una alta, ia obscuritatea ca pe o binecuvântare. Se lasă îmbrățișat de ea din toate părțile. Un zid între el și lumea înconjurătoare. Mai ales nu-l mai vede pe pisălogul ăsta enervant trimis pe capul lui. Savurează în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
perlei și totul pare să se închidă ca un halou în jurul lor. El cade la podea. Ea se uită în jur. Sunt de toate acolo, tot ce le-ar trebui. Așa că, atotzămislitoarea se așază pe vine, aprinde focul cu un amnar și-l privește pe bărbat. Omul este livid, cu fața și părul curate și pure ca laptele. Poartă haine europene și e ud până la piele. I le scoate. Bărbatul pare neajutorat, își ridică brațele ca să-i dea jos cămașa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o vreme slobozi primul fum. — Mda... - zise el mulțumit, uitându-se pe sub gene la copilă. Și ia spune-mi, drăguță, cum a fost pe la voi orzu’ anu’ ăsta? Că am auzit că a fost secetă mare... Episodul 68
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și mai nou dintre poeții noștri mari - în semn de admirație pentru om și pentru poet și de iubire pentru prieten”, la care Voiculescu îi răspundea: Când te-a lovit un prost sau un măgar Tu scoți scântei ca orișice amnar Cu diamantul să te-asemuiești: El scânteiază fără să-l lovești. (C. Păunescu, „Voiculescu epigramist”, în Argeș nr. 3,1980). Cum din 1927 Voiculescu are afinități pentru Gândirea lui Nichifor Crainic, fără însă a-l fi inspirat în realizarea Poemelor
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile. Erau reci. Atunci trase, înfrigurat, din brâu scăpărătorile, bătu cu amnarul în cremene ș-aprinse un fir de iască. Adună un mănuncheș de ierburi uscate și mușchi, suflă în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe moarte de brad și clădi foc. Bătrânul îl urmărea, cu ochii neclintiți, ascultând parcă ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la care adăugau vată îmbibată în „gaz” și o rotiță metalică de la mai vechile brichete aruncate, ca mecanism de aprindere. Alții foloseau pentru a aprinde țigările noduroase (tot de aceeași fabricație, cu hârtie de ziar sau pănuși de porumb), milenarul amnar cu iască uscată... Dar frica a rămas. A fost o umbră intrinsecă condiției de refugiat, mulți ani după 1944. După frica mare de a nu fi „repatriat” prin 1945 cu forța de autoritățile sovietice (din fericire tatăl fiind „regățean” din
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
a fost numită „urechea lui Dionysios". Ghizii din Siracuza care conduc astăzi pe turiști în fostele cariere rup în dreptul intrării în conductă o foaie de hârtie tare și zgomotul se aude la capătul celălalt ca o vâjâitură; o scăpărătură de amnar pare o detunătură de pistol. Fenomenele de reflexie a sunetului au o deosebita importanta in spatiile mari destinate spectacolelor sau altor manifestări. Preocupările pentru realizarea unei bune audiții in edificiile publice datează din antichitate (amfiteatrul in forma de potcoavă de la
Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
prin priviri: Ea, către soțu-i rupt din soare, El, către-o ...domnișoară de onoare! ,,MUZA" Maestre, nu ai nici o scuză! Te trezește și te-amuză, N-ai nimic comun c-o ,,muză", Ce are ,,cultură"-n ... bluză! UNUI....,,FOST" Ești amnarul găunos, Care nu mai... scapără! Și chibritul...păgubos, Roșu, fără...flacără! DILEMĂ Să se despartă au decis! Dar ce dilemă nefirească: Cu ea, nu poate să trăiască! Iar fără ea...moare precis! ALTERNANȚE Rar artist la curtea vremii, Ai talent
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
puteam până la fântână în dosul stânei, și pe nimică pe ceas beam câte un cofăiel întreg de apă. Pot zice că, în noaptea aceea, la fântână mi-a fost masul și n-am închis ochii nici cât ai scăpăra din amnar. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul, și a înștiințat pe tata, de a venit cu căruța și m-a luat acasă. Și pe drum
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
sunt în stânci unde-apar mai întâi zorii. Sus! Mai sus! Este o lege a destinului oricui și în toată viața nu-i altă lege să o nege. Scara sfântului Scărarul ne învață acest sens; muntele este imens dacă este ca amnarul. Scânteie de el furtuni, vânturile-și pierd ființa, muntele e cum credința, făcătoare de minuni. Cât e de înălțător sensul din frumos și drept; când aripile -s în piept, minunat e orice zbor. Din covoare de trifoi ciocârlia suie-n
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
acest acum Vârsta face și desface orice lanțuri înnodate; chiar de-aș avea tot ce-mi place viața-i tot pe jumătate. Șaisprezece ani câți am îmi iau pofta de mâncare, nu îmi fac niciun program, sunt o cremene-ntre amnare. Scapăr la orice mișcare, arzător i-acest acum! dragostea e și mai mare când e la-nceput de drum. Dorul desfășoară gheme de proiecte și de vise rămân cărțile deschise și caietele cu teme. Și se duce drum nedus și
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
îngustă, dar cei doi frați, vânjoși, rămaseră la gura peșterii. Sfarmă Piatră se duse la treburile lui nepământene, bucuros că a putut întoarce ajutorul. Moșneagul făcu doi pași, dar apoi întunericul peșterii îl înghiți cu totul. Degeaba încercă să aprindă amnarul, scăpărările îl duceau la marginea unor hăuri sau, mai rău, proiectau duhuri rele pe pereții întunecați și reci ai peșterii. Atunci, își aminti de candela fermecată a Crăiesei, bătu o dată din palme și, în măinile lui, străluci o candelă de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
flăcău, strigă zi de zi, către pisc, chemând, fărăîncetare: Ola Olariti? Olariti? Ola... Pe când, ea, nici că răspnde. Și, potrivit credinței mele, nici că va răspunde. Cu siguranță că nu. Fiindcă, dragostea, e ca un sclipăt. Ca o scăpărare, din amnarul tradiției, ori din bricheta modernă. A sclipit. Semn că a venit. Că ai găsit-o, ori, că te-a găsit. Dacă n-ai știut, momentan, cum să acționezi, pentru ca unul să vă lipiți de celălalt, așa cum clipele se lipesc una
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Și, la urmă, s-a așezat, de-a lungul, alături de cuculeasă. Era de așteptat: îmbrățișărilor, sărutărilor, mângâierilor fierbinți și încărcate de emoție, să le urmeze, firescul care urmează, unui asemenea preludiu. Bujia, însă, nu a scăpărat. Nici, măcar, cât un amnar, pe o cremene. A urmat un moment de adâncă penibilitate. De recunoaștere, a adevărului, din fața căruia, nimeni, niciodată și nicăieri, nu se va putea ascunde. După care, Dan, nefiresc, liniștit și împăcat definitiv, cu ce-i hărăzise soarta, a rostit
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără dificultate. În absidă trebuiau să se mai găsească Încă torțele, lăsate acolo de polițai. Ajuns În hemiciclu, dinaintea umbrei nelămurite a mozaicului, scoase din pungă iasca și amnarul. Chiar sub schele era o lampă de ulei, pe care se grăbi să o ridice. Abia Începuse să lovească cremenea când o izbitură violentă primită În spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era o lampă de ulei, pe care se grăbi să o ridice. Abia Începuse să lovească cremenea când o izbitură violentă primită În spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent la cel mai mic sunet. În cele din urmă, izbuti să le recupereze. Simți sub degete uleiul opaițului care se Împrăștiase pe pardoseală și speră că mai rămăsese Îndeajuns. Să fi fost un hoț? Dar ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]