KorAP: Find »[drukola/base=amuletă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...18 >

434 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu te voi părăsi niciodată. Eu sunt aici, în piatra asta, să nu uiți, șopti ea. Trebuia să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu te voi părăsi niciodată. Eu sunt aici, în piatra asta, să nu uiți, șopti ea. Trebuia să mor. Acum începe drumul tău. Acum începe misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus - un surâs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui. Scena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu-i spusese oare că moartea ei avea să deschidă calea pe care destinul o alesese pentru Valerius? Dar ea, suspină Valerius, ca și cum prietenul lui ar fi știut ultimele cuvinte rostite de Velunda... Nu știi că fără ea... Maktor văzu amuleta de la gâtul lui Valerius și o atinse. — Numai Velunda putea să-ți dea asta. Strânge-o în mână, Valerius, și ridică-te. Valerius nu se mișcă. Afară se auziră glasuri și pași care se apropiau. — Valerius, îl imploră Maktor. Soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zidurile cetății, acoperite de iederă. Valerius se întoarse să privească sclipirile luminii în apă. Vârî mâna în fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură peste amuletă. Amuleta Velundei. O strânse în pumn, apoi o privi în lumină: strălucea, transparentă. Frumusețea ei nu pălise, de parcă Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cetății, acoperite de iederă. Valerius se întoarse să privească sclipirile luminii în apă. Vârî mâna în fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură peste amuletă. Amuleta Velundei. O strânse în pumn, apoi o privi în lumină: strălucea, transparentă. Frumusețea ei nu pălise, de parcă Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și lumea morților? În fiecare noapte așteptase să-i simtă răsuflarea, să o simtă alături, dornică să-l îmbrățișeze. De când fusese ucisă, o așteptase zadarnic, noapte de noapte. Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se născuse. Chiar în noaptea dinainte - o noapte cu lună plină - săvârșise ritualul, într-o pădure din apropierea cetății

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spun că Vitellius îl aduce în arenă pe gladiatorul care îi aparține numai dacă acesta e mai puternic decât toți ceilalți și e sigur de victorie. Pe cât pui pariu? îl întrebă, trecând monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici am pariat pe adversarii lor și am pierdut. — Știi cumva dacă printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aici. Își ținea mâinile pe umerii lui Valerius. Am auzit că ai venit să vorbești cu Vitellius. Valerius rosti numele acela cu greu, cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari. În mulțime se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
senzația de libertate. Iar avusese visul acela, auzise cuvintele care continuau să-i bântuie somnul. Acum însă, când știa care îi era destinul, semnificația visului și a cuvintelor acelora i se părea mai puțin surprinzătoare și mai puțin obscură. Căută amuleta pe care o purta la gât și o strânse în pumn. De când ajunsese la Ludi, mulți încercaseră să-i smulgă de la gât piatra de culoarea apei, dar nimeni nu reușise. Amuleta părea lipită de trupul lui. Privi piatra; era transparentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
părea mai puțin surprinzătoare și mai puțin obscură. Căută amuleta pe care o purta la gât și o strânse în pumn. De când ajunsese la Ludi, mulți încercaseră să-i smulgă de la gât piatra de culoarea apei, dar nimeni nu reușise. Amuleta părea lipită de trupul lui. Privi piatra; era transparentă, de parcă abia fusese spălată în izvorul lângă care fusese ucisă Velunda. Încercă să-și amintească ultimele ei cuvinte, dar, așa cum i se întâmplase de multe ori, nu reuși. Parcă i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întrebă Valerius, arătând spre buza lui Marcus. Te-au bătut. — Vin de la Vienna. Am avut o discuție cu un instructor imediat după sosire. Din partea mea, fiecare poate să facă ce vrea, dar mie, unuia, nu-mi plac bărbații. Arătă spre amuleta lui Valerius. — Și asta? — E a femeii mele. — Ești începător. Dacă ăștia te pun să lupți cu mine, n-ai s-o mai vezi. Se auziră pași pe coridor, apoi ușa se deschise brusc. Doi gardieni îl ridicară pe Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
moarte. Auzi limpede ultimele ei cuvinte, pe care până atunci nu reușise să și le amintească... Trebuia să mor. Acum începe drumul tău, misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus... Deschise ochii și strânse amuleta în pumn. Proculus îi desfăcu mâna și atinse piatra. — Proculus, eu... — Tu vei fi Orpheus. Proculus dădu drumul amuletei, ca și cum ar fi terminat de spus o rugăciune. — Mâine începem antrenamentele. Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Acum începe drumul tău, misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus... Deschise ochii și strânse amuleta în pumn. Proculus îi desfăcu mâna și atinse piatra. — Proculus, eu... — Tu vei fi Orpheus. Proculus dădu drumul amuletei, ca și cum ar fi terminat de spus o rugăciune. — Mâine începem antrenamentele. Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma să lupte. — Le e teamă? îl întrebă în șoaptă pe Proculus. — Și de ce nu le-ar fi? Oare nu vor înfrunta moartea în arenă? — Dacă mor, ia amuleta pe care o port la gât și dă-i-o fratelui meu. N-am nimic altceva. — Ai sacul de medic. — Sacul pune-l pe rugul pe care voi fi ars. Proculus își miji ochii. — Acolo, afară, e Vitellius, care va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai ai nevoie de mine, zâmbi Proculus, punându-i mâna pe umăr. Ești Orpheus, să nu uiți asta. Și apoi, nu te las singur, adăugă, strângându-i ușor umărul. Valerius înțelese că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ai nevoie de mine, zâmbi Proculus, punându-i mâna pe umăr. Ești Orpheus, să nu uiți asta. Și apoi, nu te las singur, adăugă, strângându-i ușor umărul. Valerius înțelese că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
știe cum s-a terminat lupta. Băiatul coborî glasul. — Dacă tu învingi, va învinge și el. Iar când va învinge la Bedriacum... Dacă învinge, vreau să zic... — Dar cine ești? Cum te cheamă? — Listarius. Dar să nu spui nimănui. Atinse amuleta de la gâtul lui Valerius. — E la fel cu cea a Velundei, șopti. Am văzut-o la gâtul ei, înainte ca Vitellius s-o ucidă. Dar tu știi deja asta, nu-i așa? Valerius simți inima bătându-i nebunește. Da, știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în cămăruța lui de la Ludi și îl îmbrățișa, șoptindu-i cuvinte pe care nimeni altcineva nu trebuia să le audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a cărei transparență garanta întoarcerea ei din lumea spiritelor. Velunda nu avea să-l părăsească niciodată, de aceea amuleta trebuia să rămână limpede ca apa izvorului. — Vitellius a avut un vis despre care crede că e profetic, zise Valerius zâmbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a cărei transparență garanta întoarcerea ei din lumea spiritelor. Velunda nu avea să-l părăsească niciodată, de aceea amuleta trebuia să rămână limpede ca apa izvorului. — Vitellius a avut un vis despre care crede că e profetic, zise Valerius zâmbind ușor. De asta a poruncit să lupt cu Skorpius. A visat că, dacă Orpheus moare în arenă, el va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din slăbiciune nu apăsase mai tare gâtul împăratului, ci ca să-și păstreze integritatea morală. Se simți inundat de o lumină interioară, care îi alunga neliniștile, umbrele, întrebările fără răspuns... Lumina aceea i se răspândea în trup și în suflet. Privi amuleta. Acum înțelegea că nu ucisese pentru ca sufletul să nu-i fie pătat de o vină care ar fi distrus legătura lui cu lumea spiritelor și cu Velunda. — Valerius... Ce-i cu tine? Marcus îl privea debusolat pe prietenul său. — Religia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la Marcus. Puterea ce izvorăște din conștiința curată îmi îngăduie să percep armonia cerului de deasupra capului meu și legea morală pe care zeii au pus-o înăuntrul meu. Datorită acelei puteri simțise prezența constantă a Velundei. Ridică din nou amuleta transparentă. Velunda... O văzu trecând pe lângă el, ținându-și părul cu mâna; ochii îi erau luminați de zâmbet. Avea pașii ușori și hotărâți cu care se ducea și venea din lumea morților - din lumea zeilor - în lumea celor vii, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]