1,257 matches
-
când îmi dau seama cât e de greu s-o imiți. Într-o seară superbă cu lună, la început de toamnă, stăteam cu mama în grădina din spatele casei de pe strada Nishikata. Ne odihneam în chioșcul de la marginea iazului și discutam, amuzate, despre pregătirile de nuntă ale vulpilor și șoarecilor. Mama s-a ridicat brusc și a intrat printre tufele înflorite. M-a strigat, râzând, de printre florile albe. — Kazuko, ce crezi că fac acum? — Culegi flori. — Fac pipi, spuse ea râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Nu mi-a venit să-mi spun numele. Poate că ar fi considerat dragostea mea necinstită. Timidă, aproape umilă, am întrebat: — E acasă domnul Uehara? M-a privit compătimitor. — De obicei merge... — Departe? — Nu. Și-a acoperit gura cu mâna, amuzată. — E la Ogikubo. Dacă te duci la bufetul Shiraishi din fața stației, ei știu, în general, unde-l poți găsi. Vibram toată de emoție. — Vai! Ce s-a întâmplat cu sabotul? M-a poftit înăuntru. Am intrat în hol și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
hula Pe plaja din Waikiki... Dacă era pornit, îl cânta pe un ton încărcat de sugestii, vocea lui neagră se spărgea, iar flacăra lui micuță de cocoș se aprindea clară, stranie și posacă. Bătrânul lui părinte, morocănos și batjocoritor, dar amuzat, stătea pe șezlong asemeni unui Buffalo Bill al etruscilor și avea prosopul de baie înfășurat ca un burnus ca să nu-l orbească soarele - de care se apăra din când în când și ducând brațul lui moale, cărnos la frunte - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
că în principiu nu era decât o tranzacție. Dar nu mi-a păsat prea mult de asta. Nu mi-a păsat nici de pat; nici de cameră; nici de ideea că femeia o fi fost amuzată - mă rog, atât de amuzată pe cât putea să mai fie în acele circumstanțe - de mine și de Einhorn, marele actor de senzație care venise călare pe spinarea mea cu ochii injectați și inimă vorace dar aparent perfect calm și superior. Nu conta că plăteam. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Hrapek, Drodz, Matuczynski - astea erau numele furnizorilor; îi găseam în hangarele lor, lângă biserică, lângă capelă sau pe stradă, cu marfa. Vindeau cărbune la tonă sau la sac; aveau camioane de încărcat și de descărcat marfa; trebuiau convinși și încântați, amuzați, atrași cu oferte speciale, flatați, ademeniți cu glume, cu secrete despre mine profitabile, garnisite cu tot felul de informații tehnice despre valoare energetică și procentaje de zgură. Happy avea șmecheriile lui, știa să atragă furnizorul cu un talent comparabil celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o să mint, că prea ești prost! Nu mă întrebi măcar dacă Kelly spune adevărul? Disprețuitor că mă arătam atât de neghiob încât să-mi închipui că e atât de tâmpit să îmi creadă poveștile, mi-a spus pe o voce amuzată: — Bine - spune-mi tu. Îi faci un serviciu altuia, nu? N-ai gustat nici măcar o fărâmă din prăjitura gagicii ăleia, nu? Ai locuit vizavi, da’ nici n-ai atins-o, nu? Ia ascultă, nu mai avem zece ani, băiete. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Ție? Doamne, îmi dau seama că n-aș avea ce căuta pe acolo. Dar cum e, ca om? crezi că aș putea măcar să fac cunoștință cu el, Sylvester? Ai putea să mă prezinți. Da? Așa, un-doi? mi-a spus Sylvester amuzat, cu ochii lui cu pleoapele lăsate. Ți se pare floare la ureche, nu? Ce tip glumeț mai ești și tu. Ei, trebuie să plec. Dă-mi un telefon când mai treci prin oraș. Mi-ar plăcea să ne vedem; să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în sala de tribunal de parcă ar fi fost un prinț al afacerilor, o persoană puternică din umbră. I-a trântit o amendă uriașă pe care Oliver a plătit-o pe loc, cu o figură binevoitoare, chiar dacă încruntată, în același timp amuzată. Banii erau singurul lucru care părea că nu-i lipsește. Și Stella cum a reacționat la asta - în rochița ei de dantelă fără mâneci și cu pălăriuța pe cap? Mi-a aruncat o privire imploratoare din ochii ei mari, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
conversația ci a picat într-o meditație fascinată. Adesea Basteshaw părea să se gândească peste capul meu, și se afla într-o bună dispoziție stranie în care îl vedeai cum face câte o observație în sinea lui, și mohorâtă și amuzată. Mă făcea să mă întreb ce punea la cale. Și, vreme îndelungată, deși încă își patrula ochii ăia peste mine și știa orice mișcare făceam, ședea uneori la fel de greoi ca o bucată de metal care se răcește. Iar eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu reacționează) Ei, lasă că te ajut eu să afli cine-i Gigel! (apasă la întâmplare pe claviatura montată pe pieptul Robotului, care răspunde haotic, cu mișcări, sunete semnale) Hopa! Uite că domnul Roboțel îmi dă puțină atenție! (privindu-l amuzat) Dar nu prea știi nici să mergi, tipule! De vorbit, ioc! O ții în țiuiturile astea care-mi deranjează urechea. Ai auzit? Mă deranjezi! STOP! (robotul nu se oprește) Stop, am zis! (Robotul nu se oprește) Tipule, văd că nu
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
dar și aceasta are năut. Înseamnă că măiestria dumneavoastră de-a o prepara a înnobilat-o răspunde Mihai simplu, ridicînd privirea, înfruntînd-o pe-a femeii. Maria Săteanu scapără un surîs în colțul gurii. Atent la ei doi, Săteanu rîde încet, amuzat. Halal răspuns! Draga mea, pentru frumoasa caracterizare ce ți s-a făcut, vei bea cu noi un strop de whisky. Săteanu vrea să se ridice, dar soția, printr-un gest scurt, aproape autoritar, îl oprește: Nu. Vă voi ține companie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fac un serviciu spunîndu-ți. Prea e frumoasă vocea dumneavoastră, doamnă, chiar mascată de creionul ori țigara dintre dinți, ca să cred că o faceți doar din caritate. Oricum, mulțumesc! O întrebare: cine sînteți! La celălalt capăt al firului, femeia rîde încet, amuzată: De ce ții neapărat? Dacă aveți dreptate, va trebui să vă aduc flori. Ce flori preferați? Aș dori să spun că-mi plac sînzienele, feblețea ta: Iubire cu miros de sînziene rostește femeia titlul piesei de la televizor, scrisă de Mihai. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frumoasă inflexiune, din care se ghicește conturul delicat al buzelor, ceea ce-l face pe Mihai, așezat într-un scaun, să scape un "o-le" admirativ. Doamna Marcu? întreabă Vlad fîstîcindu-se, continuîndu-și întrebarea cu un "ă" penibil pînă ce Mihai, oarecum amuzat, îi șoptește: Dă-i întîlnire, prostule!" Vlad se înfurie brusc, gata să-i dea un pumn lui Mihai, apoi, amintindu-și de telefon, devine ferm: Vă rog să mă iertați! Sînt Vlad, de la "Valea Brîndușelor"... Vlaaaad!... exclamă femeia. Ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gînd. Așa a vrut Dumnezeu să fii, chicotește ea -, dar nu te las să fii și prost: n-avem nici un viitor împreună, crede-mă! Și dacă te rog să ne dăm un timp mai lung de gîndire? Mihai... rîde Maria amuzată iar începi?! Trebuie să-ți interzic chiar și să-mi mai vorbești ești ca un vrăjitor! încearcă ea un rîs domol. Sunt sigură că nu pot rezista vorbelor tale; sunt prea..., ori mie tocmai așa ceva mi-a lipsit... Ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
redau Antoniei, cu toată onestitatea, îndoielile și reținerile mele cu privire la Georgie, iar acest efort mi-a limpezit gândurile. Antonia s-a dovedit extrem de receptivă și de înțelegătoare. Îmi dădeam seama - și chiar am simțit acest lucru cu dragoste și puțin amuzat - că urmărește cu un interes subit ca eu să nu ascund nimic, să nu am, undeva pe parcursul relatării, vreo clipă de regret și să-mi cenzurez sinceritatea și fluxul mărturisirii. Vrea să știe tot, vrea - Doamne, cu atâta dragoste - să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ea posibilă pentru scopurile mele josnice. Contrar părerii pe care o susținea ea, eu nu o subjugasem niciodată pe Georgie. Acum, însă, după părerea mea, era o ființă subjugată. Căuta de zor în geantă și, ca răspuns la o întrebare amuzată a lui Palmer, scoase în sfârșit pașaportul și un bilet prelung, multicolor, pe care-l puse pe masă. Abia atunci mi-am dat seama că pleacă și ea. Imaginea lor, cum stăteau acolo vorbind și râzând, scăldați într-o insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lumină. — De ce? Pentru că ai vrut să mă vezi. Nu ți-am cerut asta, am spus. Am crezut că am scăpat de tine. Îmi păstram aceeași expresie înghețată, concentrată. Honor își țuguie puțin buzele, dând zâmbetului ei o expresie inteligentă și amuzată. Încă arăta obosită și tot i se mai citeau pe față urmele suferinței din ultimul timp. Dar demonul se trezise din nou în ea. Privi în jur, își scoase haina și o lăsă pe spătarul scaunului, își vârî adânc mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la toaletă? — N-ai fi avut timp să faci totul, de la cap la coadă, În doar cinci minute. În plus, Linda era deja moartă atunci când ai găsit-o. — De unde știi asta? Pusesem prea brusc Întrebarea și oarecum tăios. Jeff zâmbi amuzat. — Sângele nu mai curgea, nu-i așa? Toată lumea citește romane polițiste, să știi. Se coagula deja. Dacă ai fi ucis-o tu, atunci sângele ar mai fi picurat Încă. Trebuia să-i mulțumesc cerului că Jeff venise cu mine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-ți pot oferi un public În fața căruia să-ți repeți spectacolul, am spus sarcastic. Dar Jeff? La asta te-ai gândit? Tot mai crezi că va minți sub jurământ, pentru tine? Drept răspuns, pe chipul ei se ivi o mină amuzată, de autosatisfație. Se lăsă În scaun, Încrucișându-și picioarele. — Dar de petele de sânge de pe pulover ce ai de spus? Puloverul tău, am plusat eu. Și cine l-a pus În geanta femeii aceleia dacă nu tu? Expresia amuzată Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mină amuzată, de autosatisfație. Se lăsă În scaun, Încrucișându-și picioarele. — Dar de petele de sânge de pe pulover ce ai de spus? Puloverul tău, am plusat eu. Și cine l-a pus În geanta femeii aceleia dacă nu tu? Expresia amuzată Îi stăruia pe față. — Cineva l-a Îmbrăcat pentru a-și proteja propriile haine, după care s-a debarasat de el, răspunse ea. — Singurele care și-ar fi putut pune puloverul acela sunt Fliss și Naomi și lor le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cenușiu, gros, moale, buretos, al spitalului. Brațele i se legănau într-o mișcare echilibrată. Părea un atlet în timpul liber, conștient de faptul că e fotografiat. Când o văzu pe Gabriel, își miji ochii și o privi cu un zâmbet vag amuzat. Gabriel, pradă unor emoții amestecate, îi făcu un gest iritat cu mâna. Sprâncenele i se încruntaseră, dar nu-și putea împiedica buzele să schițeze un zâmbet involuntar, ca un spasm nervos. George McCaffrey fusese scutit de vizita fratelui său Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați și inteligenți ochi strălucitori, de un negru-albăstrui. Adam îi dăduse numele. Când l-au întrebat de ce tocmai „Zet“, a răspuns: „Pentru că noi doi suntem Alfa și Omega“. Gabriel găsi în cele din urmă ceva de spus, o alegere poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu cafeniu, care-i încadrau capul ca o perucă. Un căpșor ca o cupolă, cu un bot scurt, obraznic, și ochi negri frumoși, cu reflexe albăstrui, ca o mătase în culori șanjante. Își schimba expresiile: putea fi când doctoral, când amuzat, sardonic, uneori frivol, trântindu-se pe spate în atitudini de total abandon; pentru ca dintr-odată să se zbenguie nebunatic, exprimând prin întreaga-i făptură concentrată cea mai pură dintre bucuriile pure. Când Adam se sătură să conducă Rollsul, o zbughi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și de bebeluși lucitori și alunecoși, îl fixă încruntată pe George. Acesta din urmă, care o cunoștea din vedere și o găsea vag atrăgătoare din punct de vedere fizic, nu-i întâlni privirea. În schimb, se uită cu o mină amuzată, gânditoare, la sugarii plescăitori și își spuse în sinea lui: „Ce mi-ar mai plăcea să-i înec pe amărâții ăștia!“. Se imagină apăsând o mână mare, grea, peste fețișoarele roze. Alex sosise cu Ruby. Ruby nu știa să înoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i trebuie. Această idee a lui John Robert care, ținând seama de cât se sinchisea el și de lipsa lui de simț practic, s-ar fi putut solda cu un dezastru, s-a dovedit, dimpotrivă, foarte reușită. Hattie își amintea amuzată și discuta adeseori cu Pearl despre prima apariție a acesteia la Denver. John Robert îi trimisese o scurtă notă lui Hattie, înștiințând-o că-i angajase „o însoțitoare“. Hattie aștepta, înlăcrimată, sosirea unei gorgone. La rândul ei, Pearl începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]