332 matches
-
doar articolul definit la plural (cf. TILR, II). În secolul al XIX-lea, aceste toponime oscilau între articolul singular și articolul plural. Comportamentul dublu și ezitant (singular / plural) se manifesta și în acordul verbului, al numelui predicativ sau al substitutelor anaforice (vezi TILR, III): (i) a. și pot zice că nici chiar Bucureștiul nu-l întrece (V. Alecsandri, Chirița în Iași) b. Iașul sta în mijlocul Moldovei (B. P. Hasdeu, Scrieri literare) c. se aduna tot ce aveau Bucureștii mai inteligent (N.
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și să o împarță... (Liturghierul lui Coresi, cf. Nedelcu, 2009: 104) b. Și mulți de câți au credzutu veriia ispovedindu... (Codicele Voronețean, cf. Nedelcu, 2009: 104). 70 Propozițiile (a') și (b') sunt gramaticale dacă putem presupune o elipsă, o recuperare anaforică a lui N2: (i) a. Am primit niște vin roșu de la țară. Am băut o sticlă. b. Am luat din dulap sarea. Am adăugat la mâncare un vârf. 71 Multe dintre subtipurile de sintagme pseudopartitive sunt comune cu subtipurile sintagmelor
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
numai pentru persoană) pentru a fi potrivit în poziția copiei de jos. Prin urmare, se este o copie vizibilă a unui DP deplasat dintr-o poziție A, DP cu trăsături φ complete. Pentru această analiză, se nu poate fi considerat anaforic, ci se definește prin două proprietăți [+ Uman] și [+ Persoană]. Această subspecificare a elementului se îi permite să fie plurifuncțional: (a) reflexul fonologic al unui DP cu trăsături φ complete (reflexive derivate); (b) reflexul fonologic al unui DP cu trăsături φ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de sub (b)) și suspendarea acestuia (al doilea exemplu de sub (b)). Cinque aplică teste sintactice care diferențiază, în limba italiană, verbele și adjectivele ergative de cele inergative (cliticizarea cu ne, extracția interogativă într-un subiect inversat și extracția clitică succesivă, legarea anaforică la (scurtă) distanță a subiectului, asimetria de comportament în propozițiile introduse prin come, selecția complementizatorilor care introduc un infinitiv), ajungând să distingă adjective ergative (certo 'sigur, cert', chiaro 'clar', evidente 'evident', imminente 'iminent', noto 'cunoscut', oscuro 'neclar, obscur', prevedibile 'previzibil
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Pământul este rotund) - Neamțu (1986: 73). Deși în GALR se adoptă soluția tradițională, se prezintă și argumentele care conduc către interpretarea copulativă a verbului a fi din construcții locative: (a) paralelismul dintre determinantul locativ și unele adjective locative, deictice sau anaforice - Casa este aproape/apropiată; (b) similitudinea dintre predicația de proveniență și cea locativ-situațională, pentru care interpretarea tradițională este divergentă - Studentul este din Cluj/la Cluj; (c) inconsecvența privind interpretarea ca predicativ suplimentar a structurilor cu predicație locativă - Îl știu la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1989, 239-247. [14] CRIȘAN, EMANUELA, Denominația personajului literar și compunerile școlare, LL, 4, 1989, 579-583. [15] CRIȘAN, EMANUELA, Strategii de decodare dinamic contextuală a textului: implicarea în predarea învățarea literaturii române, RILA, 1989, 68-71. [16] CVASNÎI CĂTĂNESCU, MARIA, Note despre anaforice în dialog (Implicații în predarea textului literar), RILA, 1989, 215-218. [17] DAVID, DOINA, Sinteze de limbă literară. [Vol.] II. Pentru uzul studenților și al cadrelor didactice care urmează cursurile de perfecționare sau pentru obținerea gradului II. Timișoara, TUT, 1988, 198
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
nu c-comandă subiectul (întrucât este adânc încastrat în VP-ul deplasat). Astfel, obiectele deplasate prin object shift se pot angaja în relații de anaforă sintactică de tipul legării variabilelor (27)19 sau al încălcărilor Condiției C20 din Teoria dependențelor anaforice (engl. Binding Theory, Chomsky 1981) (28): (27) a. Nu l-a certat pe niciun copili maică-sai. b. Ieri l-a vizitat pe fiecare studenti profesorul săui. (28) a. *L-au văzut pe eli prietenii lui Ioni. b. *Au chemat-o
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și Gallego (2012), procedeul de object shift nu induce efecte de intervenție: procesul prin care subiectul primește cazul nominativ (atribuit de centrul T din domeniul flexionar 22) nu este blocat de obiectul care precedă și c-comandă subiectul (vezi dependențele anaforice prezentate mai sus în (27)-(28)): atribuirea acuzativului precedă operațiunea de object shift. În ce privește factorii semantici, după cum subliniază și Gallego (2012) cu referire la spaniolă, este exclus ca specificitatea să cauzeze procesul de object shift, concluzie care se poate extinde
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
română ca deplasare a grupului verbal (VP-movement), nu doar a centrului (V0-movement). Nu toate testele sintactice aplicate datelor românei moderne pot fi extinse la româna veche; de exemplu, este relativ dificilă aplicarea testelor privitoare la Condițiile delegare din Teoria dependențelor anaforice (engl. Binding Theory, Chomsky 1981), întrucât acestea presupun realizarea de judecăți de gramaticalitate din partea vorbitorilor, sarcină imposibilă din punct de vedere diacronic. Alte teste sintactice pot fi însă invocate pentru a susține ipoteza că deplasarea verbului în româna veche funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
condiția principală care trebuie îndeplinită pentru ca două unități să participe la ACORD este relația de c-comandă. Procesul de ACORD la distanță 50 este disponibil în gramatica românei moderne (e.g. la imperative cu procliză pronominală, la stabilirea relațiilor de dependență anaforică etc.)51. Subtipul de ACORD la distanță care observăm că se elimină diacronic are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere paradigmatică, după cum este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
desfășurarea relațiilor sintactice. În dezvoltarea relațiilor sintactice, pronumele realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului, dar poziția de regent îi este improprie, iar unele pronume sunt chiar incompatibile cu această poziție. Pronumele care stau în locul substantivului au în mod frecvent întrebuințare anaforică. Cu această întrebuințare, anaforică, pronumele stă nu numai în locul sau pentru substantiv, ci înlocuiește (sau reprezintă), reluând, sintagme, propoziții, fraze: „...s-o admiri și s-o desmierzi,/ Ca pe-o marmură de Paras sau o pânză de Carregio,/ Când ea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltarea relațiilor sintactice, pronumele realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului, dar poziția de regent îi este improprie, iar unele pronume sunt chiar incompatibile cu această poziție. Pronumele care stau în locul substantivului au în mod frecvent întrebuințare anaforică. Cu această întrebuințare, anaforică, pronumele stă nu numai în locul sau pentru substantiv, ci înlocuiește (sau reprezintă), reluând, sintagme, propoziții, fraze: „...s-o admiri și s-o desmierzi,/ Ca pe-o marmură de Paras sau o pânză de Carregio,/ Când ea-i rece și cochetă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu, I, p. 55) $o = de mi-i da o sărutare$$ Cu această valoare neutră, pronumele o intră în alcătuirea locuțiunilor verbale, pierzându-și natura de substitut al unui substantiv și caracterul anaforic și participând solidar cu ceilalți constituenți la unitatea lexicală și gramaticală a grupului: a o șterge, a o întinde, a o încurca etc. Observații: Forme diferite de gen intervin și la pronumele de persoanele I și a II-a, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nehotărâte și negative formate de la pronumele unul, în acuzativ, când urmează verbului: N-am văzut pe niciunul./ Nu l-am văzut pe niciunul., L-ai văzut pe vreunul?/Ai văzut (pe) vreunul?; • pronumelui demonstrativ acesta, cu sens neutru, eventual substitut anaforic de propoziție: Asta vreau, asta fac., Că muncești toată ziua aceasta nu vede nimeni./ Că muncești toată ziua aceasta n-o vede nimeni. * Pronumele personal intră în toate relațiile sintactice. În dezvoltarea relației de interdependență, el realizează funcția de subiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mei prieteni Feminin, plural: N.Ac.: ale mele prietene G.D.: alor mei prieteni G.D.: alor mele prietene SINTAXA PRONUMELUI POSESIVTC "SINTAXA PRONUMELUI POSESIV" La nivel sintactic, pronumele posesiv-absolut (propriu-zis) prezintă două modalități de întrebuințare, în funcție de specificul lor semantic: autonomă și anaforică. Se întrebuințează autonom pronumele posesive compuse caracterizate prin plan semantic și structură constantă; sunt pronume care substituie de regulă aceleași substantive: a mea = soția (mea), al meu = soțul (meu), ai mei = familia (mea) și alte câteva, rezultând din absolutizarea întrebuințării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Se întrebuințează autonom pronumele posesive compuse caracterizate prin plan semantic și structură constantă; sunt pronume care substituie de regulă aceleași substantive: a mea = soția (mea), al meu = soțul (meu), ai mei = familia (mea) și alte câteva, rezultând din absolutizarea întrebuințării anaforice în aceleași contexte sintactice: „Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru.” (M. Sadoveanu, p. 514) În afara acestui număr relativ restrâns de pronume posesive autonome, pronumele posesiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru.” (M. Sadoveanu, p. 514) În afara acestui număr relativ restrâns de pronume posesive autonome, pronumele posesiv are natură sintactică și întrebuințare anaforică; rezultă din pronominalizarea unor substantive sau sintagme introduse într-un raport de posesiune în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic: „Și nații călătoare, împinse de a mea/Umplut-au sperioase pustiul pân’la poluri.” (M. Eminescu, I, p. 91), șnații
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau depărtare, când „obiectul” situat între cei doi poli, apropiere-depărtare, rămâne fără expresie lingvistică, fiind implicit în grade și moduri diferite în planul semantic al unui substantiv introdus mai târziu în linearitatea textului: „Acesta este fratele meu.”, sau poate funcționa anaforic, reluând, cel mai adesea prin pronominalizare, substantive, sintagme nominale sau sintagme propoziționale exprimate deja în text: „Danțul, muzica, pădurea,/ Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, p. 102) În funcție de cei doi termeni ai corelației, pronumele demonstrativ se organizează în două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, p. 102) În funcție de cei doi termeni ai corelației, pronumele demonstrativ se organizează în două prime subclase: • pronume demonstrativ de apropiere: acesta • pronume demonstrativ de depărtare: acela Pronumele demonstrativ de apropiere situează indicial „obiectele” sau substituie anaforic substantive (sintagme nominale, sintagme propoziționale) din perspectiva locutorului sau a prezentului comunicării lingvistice: „Acesta este pinul lui Pirandello.” șAcesta = pinul de lângă mine.ț, „Pe acesta-l aleg eu, zise Făt-Frumos, arătând la calul cel slab.” (M. Eminescu, Proză literară, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o mulțămire ca aceasta n-o mai voi.” (M. Eminescu, I, p. 166), „Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?” (Ibidem, p. 133) Pronumele demonstrativ de depărtare situează indicial „obiecte” sau substituie anaforic substantive (sintagme nominale, sintagme propoziționale) din perspectiva interlocutorului sau a unei persoane absente, dintr-un alt spațiu și timp decât cele ale prezentului comunicării: „Aceea este vioara mea.” șaceea = vioara de lângă tineț, „O, nu-i umbra ei aceea...” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ă/-e-...-e-: ceastălaltă/cestelalte, cealaltă/celelalte Flexiunii interne, întemeiată pe dezinențele -ă-(-Ø)/ -e(-le-), i se alătură alternanțe vocalice, provocate de dezinențe: ea/e. Cazultc " Cazul" Cazul pronumelui demonstrativ este independent de cazul substantivului pe care îl reia anaforic sau în locul căruia este întrebuințat autonom. El își are originea în funcția sintactică pe care o realizează pronumele în text: „Poți să-ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo?/ Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și genitiv-dativ se anulează ca și în flexiunea substantivului: N./Ac.: aceștia/pe aceștia G./D.: contra acestora/datorită acestora casa acestora/dau (favorabil) acestora a, al, ai, ale acestora/acestora SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIV" Întrebuințate indicial sau anaforic, pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cuantificare colectivă și de cuantificare distributivă nu ocupă în mod curent poziția de regent. În structura enunțului, pronumele de cuantificare se întrebuințează deopotrivă autonom: „Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe” (M. Eminescu, I, p. 194) și anaforic: „Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece/ Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm.” (Ibidem, p. 144) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv, adjectiv), obiectului comunicării; rămânând indiferent la celelalte coordonate, definitorii, ale actului lingvistic, el depinde de textul în care se întrebuințează; sensul concret variază în funcție de text, de substantivele pe care le substituie, cel mai adesea anaforic. MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINALTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINAL" Sub aspect morfologic, pronumele ordinal se distinge de pronumele de cuantificare, de la care se formează, prin structură și prin modul de desfășurare a flexiunii. Morfemul discontinuu al derivării de la pronumele de cuantificare, variabil în funcție de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
descrie dimensiunea spațială din perspectiva căreia se stabilește ordinea obiectelor substituite: „El este primul dintre exploratorii români ajunși până la Polul Nord.”, „Să vină al doilea din față.”, „Casa lui este a doua de pe stânga.” Pronumele ordinal se întrebuințează în mod curent anaforic: „Au de dat două examene, primul, pe 5 septembrie, al doilea, pe 7 septembrie.” ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINALTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINAL" Întrebuințarea adjectivală a pronumelui ordinal domină prin frecvență întrebuințarea lui autonomă. Unele forme cazuale sunt chiar ca și incompatibile cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]