332 matches
-
însă că, la nivel textual, o legătură semantică există între secvențele antrenate, căci Eminescu își găsește interpretarea în autorul "Luceafărului". Două expresii coreferențiale nu sînt în mod necesar sinonime, căci secvențele care le constituie sînt în același timp coreferențiale și anaforice, iar, în caz contrar, ele au cel puțin un antecedent comun. Totodată, realizarea lor sub forma unor grupuri nominale pline (și nu prin pronume) se sprijină pe substantive care întrețin în limbă relații foarte variate, dincolo de sinonimie. Pentru a n
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
referință deictică sau demonstrativă, termenul cvasiindicator denumește cuvîntul întrebuințat de cineva pentru a atribui altuia activitatea și modalitatea unei referințe particulare. Cvasiindicatorul realizează, prin urmare, atribuirea referinței unei alte persoane și se concretizează în discurs în mod obișnuit prin expresii anaforice. Din perspectiva exprimării subiectivității, este esențial ca prima persoană care gîndește referința să fie relevantă prin transparența propozițională în cazul stilului indirect liber. În acest caz, cuvintele referențiale întrebuințate într-un discurs pentru a exprima subiectivitatea trebuie să fie, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
punct de vedere morfologic) ai căror referenți se identifică exclusiv prin intermediul coordonatelor contextului extralingvistic necesar pentru interpretarea enunțului în care apar. Referința deictică face parte din cele patru mari tipuri de moduri de referință recunoscute (alături de cea directă, indirectă și anaforică), de care se deosebește prin obligativitatea raportării termenului deictic la identitatea sau localizarea în timp și spațiu a vorbitorului, la momentul enunțării sale. Sensul unui termen deictic depinde astfel de gradul de cunoaștere a situației de comunicare, neputînd fi interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
asigurînd desemnarea vorbitorului ca atare și poziționarea sa față de ceilalți, în timp și în spațiu (eu, tu, aici, acum), deicticele se diferențiază din punct de vedere semantic și referențial atît de sintagmele nominale descriptive și denominative, cît și de structurile anaforice. Diferite modele teoretice nu numai lingvistice, ci și filozofice au fost propuse pentru explicarea funcționării semantico-referențiale a termenilor deictici. Pentru Otto Jespersen, unul dintre primii lingviști care a atras atenția asupra particularităților deicticelor, numite de el shifters, termen preluat apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deicticele de timp în discursul de presă /vs./ discursul televizual/literar etc.) Un al doilea criteriu de clasificare diferențiază elementele deictice prin natura lor de cele care devin deictice prin uz. Opoziția pornește de la diferența dintre referința deictică și cea anaforică, pe baza localizării diferite a referentului (în afara textului sau, respectiv, în interiorul acestuia). În prima categorie intră cuvintele al căror sens este deictic și care nu cunosc alte tipuri de uzuri: deictice primare / transparente / esențiale / directe / centrale / prin excelență, de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbilor, esențialmente pronumele de persoana întîi și a doua, adverbe de loc și de timp ca aici, acum. În cea de a doua categorie intră unitățile ce pot avea, în funcție de context și de nevoile comunicării, uzuri atît deictice, cît și anaforice, fiind denumite prin sintagmele deicticele periferice / opace; cunosc astfel de uzuri expresiile demonstrative și pronumele de persoana a treia. În cadrul clasei deicticelor, un rol important revine deicticelor personale, în special celor care trimit la eul vorbitorului, ca sursă a oricărui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spuse el, replică el etc. De asemenea, aici se cuprind frecvent mărci ce se raportează la cel ale cărui enunțuri se reproduc (cu furie, cu voce slabă etc.). Elementul încadrat este alcătuit din segmente-replică ce întrețin în planul discursului relații anaforice, dar, pe plan narativ, el este un fenomen de suprafață, ce poate acoperi acest plan sau îl poate numai traversa. Pentru a n a l i z a d i s c u r s i v ă, dialogul pune
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
referă la starea de permanență a unui participant la acțiune (unui actant), cu toate modificările modului de existență și de rol asumat în desfășurarea narativă, de permanență a unui actor discursiv în întregul discurs, a cărui prezență este marcată deseori anaforic. De aceea, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, noțiunea "identitate" este folosită în corelație cu alte două noțiuni, "subiect" și "alteritate". Cea dintîi permite conceperea existenței ființei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
corespunde, la nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice pot cuprinde diverse tipuri de expresii anaforice, de exemplu pronume coreferențiale (Mezinul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nivel sintactic, o propoziție interogativă, dar există și situații în care întrebarea se formulează prin structuri lingvistice care nu presupun un raspuns din partea alocutorului (interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice pot cuprinde diverse tipuri de expresii anaforice, de exemplu pronume coreferențiale (Mezinul 1 se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice pot cuprinde diverse tipuri de expresii anaforice, de exemplu pronume coreferențiale (Mezinul 1 se întorcea spre Suceava plin de dulceața nopții. Deși îl1 copleșeau stăruitor vedeniile dragostei lui1 și părea nepăsător de arșița zilei, era în el1 ceva treaz, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice pot cuprinde diverse tipuri de expresii anaforice, de exemplu pronume coreferențiale (Mezinul 1 se întorcea spre Suceava plin de dulceața nopții. Deși îl1 copleșeau stăruitor vedeniile dragostei lui1 și părea nepăsător de arșița zilei, era în el1 ceva treaz, ca o neliniște necontenită. Ca [Ø]1 să
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
era în el1 ceva treaz, ca o neliniște necontenită. Ca [Ø]1 să preîntîmpine o întîlnire neplăcută, [Ø]1 coti pe alt drum decît cel obișnuit și [Ø]1 ieși pe dealurile de unde se vedea Moldova, M. Sadoveanu, Frații Jderi), anaforice substantivale ce intră în relații de anafore asociative ( În ziua de 14 septemvrie alaiul a ajuns în vederea Cetății Sucevii 1. Puntea 1' era lăsată; porțile 1'' se aflau deschise; străjile 1''' pe ziduri.). V. anaforă, deictic, referent. MOESCHLER - REBOUL 1994
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formelor de politețe, evoluția conectorilor pragmatici (evoluția conectorilor adversativi din limba română), tratată diferențiat în funcție de registru și variantă funcțională a limbii, focalizarea prin topică și particule specializate, mărci prezentative, particule interogative, utilizarea deixis-ului textual, regulile specifice de constituire a lanțurilor anaforice în textele vechi etc. V. conector, deixis, gramaticalizare. ERMAN - KOSTINAS 1993; JUCKER 1995; BRINTON 1996; SARFATI 1997; MARCHELLO- NIZIA 2006. RN PRAGMATICĂ. În anul 1938, filozoful american Charles Morris a stabilit că există trei domenii de interpretare a oricărei limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1929, cînd a conturat "perspectiva funcțională a frazei", în corelație cu dinamica frazei. În acest context, progresia tematică ține de situațiile în care răspunsul la întrebarea în legătură cu ceea ce se spune în discurs nu este clar, deoarece stabilirea relațiilor referențiale sau anaforice nu conduce la o interpretare imediată, fără însă ca asemenea situații să fie neinterpretabile. De exemplu, în suita de enunțuri Ne-am dus la teatru. Berea era foarte rece, nu există posibilitatea corelării directe, dar se poate realiza interpretarea Cînd
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mijloacele de analiză și de interpretare a componentelor discursului s-au perfecționat, s-a stabilit că o mare parte dintre elementele lexicale ce nu au referință semantică, sînt totuși raportabile la ea, dar în alt mod. Astfel, există o referință anaforică, care se regăsește în contextul lingvistic, sub forma unui antecedent ce aduce un supliment de informație, adică a unui cuvînt referențial autonom legat de elementul anaforic printr-o relație cu dublă funcție, de coreferință și de reluare, și împrumută elementului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semantică, sînt totuși raportabile la ea, dar în alt mod. Astfel, există o referință anaforică, care se regăsește în contextul lingvistic, sub forma unui antecedent ce aduce un supliment de informație, adică a unui cuvînt referențial autonom legat de elementul anaforic printr-o relație cu dublă funcție, de coreferință și de reluare, și împrumută elementului anaforic referința lui actualizată. În cazul cataforei, situația este similară, dar are particularitatea că elementul lexical autonom urmează celui neautonom. Atunci cînd referentul se află direct
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se regăsește în contextul lingvistic, sub forma unui antecedent ce aduce un supliment de informație, adică a unui cuvînt referențial autonom legat de elementul anaforic printr-o relație cu dublă funcție, de coreferință și de reluare, și împrumută elementului anaforic referința lui actualizată. În cazul cataforei, situația este similară, dar are particularitatea că elementul lexical autonom urmează celui neautonom. Atunci cînd referentul se află direct în anturajul fizic, fiind precizat printr-un gest indicativ sau printr-o determinare (parțială) prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Procedeele de tematizare permit ca la începutul sau la sfîrșitul enunțului să fie plasate, prin detașare sau prin dislocare elementele tematice. Detașarea constă de obicei prin deplasarea unui element la începutul frazei pentru a fi preluat apoi printr-un pronume anaforic; de exemplu, la Mihai Eminescu: "Virtutea pentru dînșii, ea nu există". Astfel, elementul detașat este prezentat ca fiind cunoscut celor care participă la conversație, încît tema poate fi obiectul predicației din partea altui enunțător. Astfel, prin construcția Important este să participi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de euforie, - mireasma - domină discursul, construit din modulații ale acestui singur motiv, În cîteva versuri ce atribuie În chip insolit obiectului parfumul - stare evanescentă a materiei, permițînd sugestia deplinei osmoze Între eu și univers peste orice limită, de unde și structura anaforică a ultimei secvențe, ce precipită ritmul asocierilor: dar e mireasma ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și în cazul articolelor hotărîte generice: cunoașterea lexicului este suficientă pentru identificarea referentului corespunzător cuvîntului "omul" în "omul este muritor"; - accesul la referentul unui substantiv propriu se face datorită unei experiențe, foarte variabile, a referentului, unei cunoașteri a lumii; - desemnările anaforice, fie că este vorba de pronume sau de substantive cu determinant hotărît sau demonstrativ, presupun luarea în considerare a cotextului (vezi capitolul următor); - desemnările cu ajutorul deicticelor presupun o trimitere la situația actului de enunțare care le conține; - descrierile hotărîte nonanaforice
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fenomene de reluare contribuie în mod esențial la îmbinarea frazelor unui text, la realizarea coeziunii sale, făcîndu-l în același timp să progreseze. 1. Endofora Trei tipuri de reluări În mod obișnuit, fenomenele de reluare sînt desemnate prin termenul de relație anaforică sau de anaforă. În cazul nostru, "anaforă" desemnează orice tip de reluare a unei unități dintr-un text cu ajutorul unei alte unități, aparținînd aceluiași text. Anaora poate relua un termen în cele trei dimensiuni ale sale: - avînd același referent: un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
pe punctul de a fi consacrați drept superputerea planetei Înot. Misty Hyman și Chad Carvin, pentru că despre ei este vorba, nu au uitat, cu siguranță, frustrarea... [...] Steve Ryan, L'Équipe, 17 februarie 1997 Primul paragraf propune o serie de elemente anaforice (ei, lor), dar fără antecedent. De aici un sentiment de frustrare pentru cititor, care mimează de fapt frustrarea atribuită de text celor doi înotători. Enunțarea explică acest joc cu așteptările cititorului prin intermediul structurii "pentru că despre ei este vorba", care comentează
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
actuală a Franței și că expresiile nominale "Bonaly" și "campioana Franței" se referă la aceeași persoană. Este vorba de referiri "paralele" și nu de o anaforă; am putea, de altfel, inversa cele două expresii. Anaforă și evaluare Pentru enunțiator, reluările anaforice sînt un mijloc privilegiat de a impune anumite evaluări. Fapt evident, în special în cazul anaforelor lexicale infidele cu "acest", care provoacă adesea o nouă categorizare a referenților. Reluarea expresiei "o locuitoare de 82 de ani" cu ajutorul anaforei segmentale "această
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
desinențe personale, în unele există însă (precum în limba germană), dar aceasta nu înlătură obligativitatea folosirii pronumelor. 41 Articolul hotărît a apărut prima dată în arealul lingvistic indo-european în limba greacă, unde s-a creat din demonstrativul ˝acesta˝ cu sens anaforic. Unele limbi indo-europene, precum limbile germanice, și-au creat articolul hotărît și nehotărît în Evul mediu, iar altele, ca unele limbi slave, continuă să nu folosească o astfel de categorie morfologică. 42 Formele de persoana întîi plural sem (lat. simus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]