471 matches
-
de vedere, dureroasa problemă a celor Trei Capitole. La sfîrșitul lui 543 sau la începutul lui 544, Iustinian a promulgat un edict - din care, din nefericire, n-au rămas decît cîteva fragmente - unde se expunea adevărata credință și se arunca anatema împotriva persoanei și a operelor lui Teodor de Mopsuestia, precum și împotriva anumitor scrieri ale lui Teodoret al Cyrului (cele în care îl atacă pe Chiril și conciliul de la Efes) și ale lui Iba din Edesa (epistola către Mari): trei nume
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
expusă aici doctrina neocalcedoniană referitoare la Cristos „alcătuit dintr-o natură și din cealaltă” (synthetos ex hekateras physeôs), argumentată cu pasaje din Sfinții Părinți, în special din Chiril, și erau condamnate pozițiile lui Nestorie și Eutihie. Urma o serie de anateme prin care era reconfirmată în mod explicit și detaliat condamnarea lui Teodor și a scrierilor lui Teodoret și Iba, reafirmîndu-se totodată legitimitatea unei condamnări post mortem a lui Teodoret. în august 552, împăratul convoca la Constantinopol al cincilea conciliu ecumenic
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ei e mai gravă decât o naivă rătăcire de tinerețe și că reclamă, cumva, meritata pedeapsă. Trebuie reținută deocamdată disperata tentativa a Anei de a găsi un țap ispășitor, care s-o absolve de vină, ceea ce o determină să arunce anatema asupra naturii feminine în genere, și nu asupra propriei persoane: "Noi femeile greșim mai ușor, dar și ispășim mai ușor. Și în una, și în alta ne punem tot focul și toată sinceritatea sufletului nostru". Or, prin chiar această mărturisire
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a băut". Veselia participanților este una provocată, pentru că momentul este foarte importat. Toată lumea află darul și comunitatea știe cine și cât sau ce a oferit. Vor urma discuții îndelungi de laudă pentru cei care au ajutat tinerii cum trebuie și anateme pentru cei care au oferit sume mai mici, pentru că sunt săraci sau zgârciți. În echipa de conducere a ritualului de oferire a darului se află mereu un om cu un caiet și un pix în mână. El notează cu acuratețe
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
Sfintele Paști, legiund toate bine, ca să-i urmăm, și voiește a da Pashaliei grigoriane și calendarului papist, acela ca și ateii astronomi lucrează contra tuturor hotărârilor Sfintelor Soboare, voind prin aceasta a le schimba și a le slăbi, să fie ANATEMA, depărtat de Biserica lui Hristos și de la adunarea credincioșilor". 6 George Racoveanu, Sandu Tudor, Mircea Vulcănescu, Infailibilitatea Bisericii și failibilitatea sinodală, în "Cuvântul", an V, nr. 1378, 22 ianuarie 1929, pp. 1-2, reprodus în Mircea Vulcănescu, Posibilitățile filosofiei creștine, volum
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ci a contribuit la inițierea sau accelerarea stării de criză pe care o descria. Rezultatul este bine cunoscut: a fost "deșertul care înaintează", prelungirea umbrei nihilismului. Iată de ce în secolul al XX-lea Nietzsche a provocat entuziasme și a atras anateme, a inspirat atitudini, mode culturale și stiluri de gândire, dar în același timp a provocat reacții și respingeri la fel de radicale. El a fost un bun profet pentru sine când, în monologul fatal din Ecce homo, a preconizat că, într-o
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
din ce în ce mai clar prin ceea ce era, cu alte cuvinte ca o ontologie "neoparmenidiană", care, din pricina amvonului de la care era profesată și a personalității celui care o profesa, nu a putut să nu provoace mai întâi stupoare, apoi scandal și pe urmă anatemă. Aceasta a fost condamnată în mod oficial de Congregația pentru doctrina credinței ca speculație ateistă, ireconciliabilă cu conținuturile revelației și cu învățătura Bisericii catolice. Severino a răspuns condamnării scriind Risposta alla Chiesa (Răspuns dat Bisericii)243, dar a abandonat Universitatea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mecanicist orb și fără providență divină, tot atâtea teze anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos la constituirea unei filosofii alternative celei a vânzătorilor de iluzii catolice. E mult mai ușor să spui că Lucrețiu e nebun! 2 Persistența anatemelor. În ciuda - ori din cauza? - absenței detaliilor biografice, exegeții n-au pregetat să-l bârfească pe Lucrețiu în fel și chip: ici tropism machist, colo simptome psihiatrice - filosoful a generat numeroase abordări proiective care atestă mai degrabă obsesiile și fantasmele analistului decât
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de întrebuințare a timpului. 6) Plăcerea de a trăi. 7) Constituirea epicurismului campanian. 8) Îmblânzirea morții. 9) Abilitarea esteticii. 10) Comuniunea cu cetatea. 11) O ataraxie politică. XIII. Lucrețiu și „voluptatea divină” 251 1) Huiduieli creștine la adresa filosofului! 2) Persistența anatemelor. 3) Ura față de luciditate. 4) Prietene, nu există prieten... 5) O zugrăvire a elanului vital. 6) Capriciu de atom. 7) O dialectică a forțelor. 8) Rafinarea unei rațiuni polemice. 9) Să terminăm odată cu cerul! 10) Îmblânzirea morții. 11) Scheletul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
atomice, refuză în mod categoric să continue programul de dezvoltare a bombei cu hidrogen. Această decizie neașteptată provoacă înfierarea sa ca element dăunător securității statului și este demis din funcție. Încearcă să se reîntoarcă la viața academică, dar moare cu anatema de trădător. Fenomenul Oppenheimer reprezintă pregnant conflictul dintre "cunoaștere" și "conștiință", momentul de ruptură a coexistenței celor două spirale, fără de care activitatea cerebrală armonioasă nu poate exista. "Fenomenul Oppenheimer" mitizează tragedia Hiroshima-Nagasaki. La Nagasaki, bomba de 6,4 kg plutoniu
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
în spaniolă de Esther Seligson, Tusquets Editores, Barcelona, 2003. Istorie și utopie, Humanitas, București, 1997. Îndreptar pătimaș, Humanitas, București, 1991. Lágrimas y Santos, traducere în spaniolă de Rafael Panizo și note de Sanda Stolojan, Tusquets Editores, Barcelona, 2002. Mărturisiri și anateme, Humanitas, București, 1997. Mon pays, Humanitas, București, 1996, în românește de Gabriel Liiceanu, cuvânt înainte de Simone Boué. Pe culmile disperării, Humanitas, București, 2006. Revelațiile durerii, Echinox, Cluj, 1990. Silogismele amărăciunii, Humanitas, București, 1996. Sfârtecare, Humanitas, București, 1995. Schimbarea la fața
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pp. 70-71. 58 Nicolae Țurcan, Cioran sau excesul că filosofie, p. 220. 59 Platon, Dialoguri, referință Internet:http://es.wikipedia.org/wiki/Plat%C3%B3nhttp: //es.wikipedia.org/wiki/Discusi%C3%B3n:Plat%C3%B3n. 60 Emil Cioran, Mărturisiri și anateme, Humanitas, București, 1997, p. 125. 61 S. Kierkegaard, ediție Internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C3%B8ren Kierkegaard#Opere filosofice selective traduse .C3.AEn limba rom.C3.A2n.C4.83. 62 Soren Kierkegaard, El concepto de angustia, Alianza Editorial, Madrid, 2007, p. 8. 63
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de comentarii, vol. II, p. I, Arad, 1934, p. 271 și Ioan Saucă, op. cit., p. 300-301. footnote>, iar prin canonul 110 al Sinodului de la Cartagina din 418, se cerea botezarea copiilor întru iertarea păcatului strămoșesc: „... s-a hotărât să fie anatema oricine tăgăduiește sau zice că pruncii nou-născuți și copiii, fiind botezați din pântecele maicilor, nu se botează spre iertarea păcatelor și nici nu-și atrag ceva din păcatul strămoșesc al lui Adam care ar trebui curățat prin baia renașterii, de unde
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
prietenilor săi, la Roma și în alte locuri. Și a recurs din nou la condamnarea oficială în cadrul unui conciliu: acesta a fost convocat la 1 mai în anul 418 și a reafirmat cu mai mare claritate, sub forma a nouă anateme, condamnarea pelagianismului, a doctrinei harului și a doctrinei păcatului originar; totodată, a confirmat validitatea sentinței papei Inocențiu și a trimis o copie a hotărârilor sale lui Zosimus. Apoi, bizuindu-se pe propria autoritate, și ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se ducă personal la Constantinopol pentru a se informa în privința termenilor preciși ai problemei. La sfârșitul lui 543 și începutul lui 544, împăratul Iustinian, pentru a domoli opoziția monofizită, prezentase o expunere a dreptei credințe, la sfârșitul căreia era aruncată anatema asupra persoanei și scrierilor lui Theodor din Mopsuestia, asupra persoanei lui Theodoret din Cyr și a scrierilor sale contra lui Chiril din Alexandria și a Crezului de la Efes, și asupra epistolei trimise de episcopul Iba din Edessa persanului Mari în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
persanului Mari în care îl combătea tot pe Chiril și respingea Crezul de la Efes. Cum, de obicei, paragrafele dintr-un astfel de edict erau numite „capitole”, în acest caz, prin termenii „Trei Capitole” sunt desemnate persoanele și scrierile lovite de anatemă. Și o scrisoare imperială din 5 mai 553, trimisă celui de-al cincilea conciliu ecumenic din Constantinopol care își începea lucrările în acele zile, atrăgea atenția Sfinților Părinți asupra figurilor lui Theodor, Theodoret și Iba. Așa cum vom vedea imediat, această
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa. Întors în patrie, el a scris un Compendiu al procesului nestorienilor și al eutihienilor (Breviarum causae Nestorianorum et Eutychianorum). Opera, așa cum am spus, a fost scrisă în urma schismei provocate de cele Trei Capitole, pentru că autorul vrea să demonstreze că anatema impusă de Iustinian era nejustificată: de aceea, Liberatus povestește în mod sintetic evenimentele, începând cu învestirea lui Nestorius ca patriarh al Constantinopolului în 428 și până la cele din 543-544, în timpul cărora imperatorul se lăsase convins de monofiziți. Evenimentele următoare sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. În schimb, în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor ce participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la anatemă contra lui Nestorios, un adversar al adevărului, care, la fel ca fariseii, l-a considerat pe Cristos om și nu Dumnezeu; apără apoi fiecare anatematism făcând referiri la pasaje din Sfânta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ortodoxia de sorginte niceeană, îl soma pe interlocutorul său să ia distanță față de cristologia (de tip antiohian) conform căreia Logosul divin locuise într-un om obișnuit, născut din Fecioara Maria. La această epistolă erau anexate și cele douăsprezece teze supuse anatemei pe care Nestorios ar fi trebuit să le accepte (v. aici mai sus, p. 745). Tratativele purtate cu antiohienii după conciliul din Efes și exilarea lui Nestorios au ca rezultat o formulă de uniune pe care Chiril o laudă în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
problemei celor două naturi, fiind propusă o confesiune cristologică generică (Cristos e de aceeași natură cu Tatăl în divinitatea sa, de o natură cu noi în umanitatea sa; erau respinși cei care “împart, confundă sau introduc o aparență”); edictul arunca anatema asupra oricui „acum sau în alte vremuri, la Calcedon sau la alt sinod” ar fi gândit în mod diferit și chema la unire în jurul crezului de la Niceea. Așa cum se întâmplă adesea cu compromisurile, Henotikon-ul i-a nemulțumit pe cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca un răspuns la acest memoriu a scris Justinian o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism); cf. despre epistolă aici, pp. ???-???. El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos în 547, când origeniștii s-au împărțit
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
F. Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor puse de izvoare care, în parte, vorbesc despre condamnarea erorilor origeniste la conciliul de la Constantinopol, în timp ce nici o mențiune în acest sens nu se găsește în documentele sinodale (doar canonul unsprezece arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). În Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Laură au refuzat să se supună și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumându-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever el n-a răspuns imediat; a făcut-o poate mai târziu într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere în care e combătut filosoful și presbiterul Acacius din Apamea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorios și a lui Eutihie despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom, sau o parte dintr-o scriere mai amplă. În fine, fragmente din câteva predici (despre Evr. 4, 15, despre Cain, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestei formulări, însă ulterior a acceptat-o (scrisoarea trimisă papei Ioan al II-lea din 15 martie 533). Nu s-a împăcat însă cu monofizismul și prin Ordonanța împotriva lui Antim, Sever, Petru și Zoara din 6 august 536 confirma anatemele pronunțate de sinodul ținut la Constantinopol în același an în mai și iunie sub conducerea lui Mena, sinod menit să ratifice depunerea patriarhului Antim și condamnarea lui Sever de Antiohia, protejatul lui Antim, de către papa Agapet (cf. aici, p. ???). În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]