230 matches
-
(în rusă: Илья Ильич Мечников, în ucraineană: Ілля Ілліч Мечніков) (n. 15 mai 1845 - d. 15 iulie 1916) a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, de origine evreiască și româno-grecească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină. Mecinikov s-
Ilia Ilici Mecinikov () [Corola-website/Science/313150_a_314479]
-
evoluționistă până în secolul al XX-lea. Teoria lui Lamarck este îmbogățită de Georges Cuvier și determină formarea unui curent francez numit "transformaționism", care ulterior a influențat și școala britanică de anatomie comparată. Printre reprezentanții cei mai de seamă se numără anatomistul Robert Grant. Acesta a fost adeptul concepțiilor lui Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, anatomist francez aflat în dispută cu colegul său Cuvier în privința unității regnului animal. Robert Grant, devenit o autoritate în anatomie și în domeniul reproducerii nevertebratelor marine, dezvoltă ideile lui
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Georges Cuvier și determină formarea unui curent francez numit "transformaționism", care ulterior a influențat și școala britanică de anatomie comparată. Printre reprezentanții cei mai de seamă se numără anatomistul Robert Grant. Acesta a fost adeptul concepțiilor lui Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, anatomist francez aflat în dispută cu colegul său Cuvier în privința unității regnului animal. Robert Grant, devenit o autoritate în anatomie și în domeniul reproducerii nevertebratelor marine, dezvoltă ideile lui Lamarck și ale lui Erasmus Darwin privind transmutația și evoluționismul, și, având
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
de miresme lirice, De mână cu Orfeu, în versuri clasice, chiar despre zeul poeților și al muzicienilor din toate timpurile, pe care il simte aproape. Poemul Orfeu - zeul poeților și al muzicienilor, merita citat în întregime, si nu numai acesta: „Anatomiști ai sufletului deslușitori ai tainelor firii/ Poeții și muzicienii trebuiau să aibă același zeu/ Unic, tare, iscusit în labirintul profunzimii/ care vine și pleacă cu serile, cu zorii cântând. Orfeu// El nu are statuie pentru că nici un chip lăsat/ nu ar
Elena Armenescu () [Corola-website/Science/314568_a_315897]
-
și ca sursă de complicații. Deși prima menționare a acestui diverticul datează din sec. al XVI-lea, fiid atribuită lui Fabricius Hildanus originea embriologică a acestei anomalii a fost descrisă de către medicul german Johan F. Meckel „cel tânăr” (1781 - 1833), anatomist comparativ și embriolog, de al cărui nume se leagă și «cartilagiul Meckel», «sindromul Meckel», «sindromul Meckel-Gruber», etc. El era fiul unui celebru anatomist și obstetrician, Johan F. Meckel „bătrânul” (1714 - 1774), care descrisese și el, «banda Meckel», «cavitatea Meckel», «ganglionul
Diverticul Meckel () [Corola-website/Science/313754_a_315083]
-
embriologică a acestei anomalii a fost descrisă de către medicul german Johan F. Meckel „cel tânăr” (1781 - 1833), anatomist comparativ și embriolog, de al cărui nume se leagă și «cartilagiul Meckel», «sindromul Meckel», «sindromul Meckel-Gruber», etc. El era fiul unui celebru anatomist și obstetrician, Johan F. Meckel „bătrânul” (1714 - 1774), care descrisese și el, «banda Meckel», «cavitatea Meckel», «ganglionul Meckel», «ligamentul Meckel», «spațiul Meckel», etc.. Localizat la 70-100 cm proximal de cec, cu frecvența de 0,3-3% reprezintă o formațiune „în deget
Diverticul Meckel () [Corola-website/Science/313754_a_315083]
-
combinația a produs senzație în cercurile științifice. Prezentarea lui Conybeare a venit după rezolvarea unei controverse privind legitimitatea uneia dintre fosile. Faptul că gâtul lung al plesiozaurului avea un nuăr fără precedent de 35 de vertebre a ridicat suspiciunile eminentului anatomist francez când a revizuit desenele lui Anning ale celui de al doilea schelet, și el i-a scris lui Conybeare sugerându-i posibilitatea ca descoperirea să fie un false produs prin combinarea unor oase fosile de la mai multe feluri de
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
(n. 13 septembrie 1860, Ploiești - d. 28 martie 1926, București) a fost un medic chirurg și anatomist român, profesor universitar, inițiator al unor tehnici noi chirurgicale, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru de onoare al Academiei Române. După absolvirea liceului "Sfântu Sava" din București, studiază medicina la Paris (1878-1885) și în paralel științele juridice
Thoma Ionescu () [Corola-website/Science/298324_a_299653]
-
devenit o tradiție modernă. O mare sărbătoare neoficială este și ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare pentru copii, și, la Liège, pentru studenți. Înflorirea Europei Occidentale în secolul al XVI-lea a fost bazată și pe lucrările cartografului Gerardus Mercator, ale anatomistului Andreas Vesalius, ale botanistului Rembert Dodoens și ale matematicianului Simon Stevin printre cei mai influenți oameni de știință. Chimistul Ernest Solvay și inginerul Zenobe Gramme (École Industrielle de Liège) sunt cunoscuți pentru procesul Solvay și, respectiv, dinamul Gramme, dezvoltate în
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
superioare și complicații postoperatorii tot mai puține pe măsura acumulării experienței (32-33). Deși mai există rezerve formulate în special de autori americani (34), totuși experiența autorilor norvegieni (35-37) pare convingătoare. Limita superioară (proximală) a rectului (joncțiunea recto-sigmoidiană) este apreciată de anatomiști la nivelul vertebrei S3, iar de către chirurgi la nivelul promontoriului (38-39). Mai importante decât aceste criterii topografice sunt însă criteriile descriptive care definesc începutul rectului: dispariția teniilor (musculatura longitudinală distribuindu-se de la acest nivel în jurul întregii circumferințe colice), absența haustrelor
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
începutul rectului: dispariția teniilor (musculatura longitudinală distribuindu-se de la acest nivel în jurul întregii circumferințe colice), absența haustrelor și dispariția mezosigmei și a mobilității colonului (rectul fiind practic fix). Canalul anal, porțiunea terminală a rectului, este de asemenea apreciată diferit de anatomiști și chirurgi (38-39). Astfel canalul anal anatomic (sau embriologic) se întinde de la linia ano-cutanată Hilton la linia pectineată, are cca 2 cm lungime și este de origine ectodermică. Canalul anal chirurgical (sau funcțional) se întinde până la inelul anorectal (care corespunde
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
și Alastair R. Currie de la Universitatea din Aberdeen (Scoția), ca rezultat al observațiilor lor făcute în cursul studiilor efectuate asupra țesuturilor cu microscopul electronic. Fenomenul fusese deja remarcat în 1842 de cercetătorul german Carl Vogt; o descriere mai amănunțită aparține anatomistului englez Walther Flemming (1885). Hippocrate din Cos (460 - 377 î.Chr.) folosise deja termenul de "apoptosis" pentru a descrie "căderea oaselor" în procesul de descompunere a țesuturilor după moarte. Apoptoza se deosebește de alte forme de moarte celulară programată, prin
Apoptoză () [Corola-website/Science/316037_a_317366]
-
prezență teatrală semnificativă până în 1752, când impresarul William Hallam din Londra a trimis doisprezece actori în colonii împreună cu fratele său, Lewis, ca impresar. Ei au pus bazele unui teatru în Williamsburg, Virginia și au început cu "Negustorul din Veneția" și "Anatomistul". Compania teatrală s-a mutat la New York în vara anului 1753, dând spectacole de operetă-baladă cum ar fi "Opereta cerșetorului" și farsele-baladă, cum sunt "Damon și Phillida". Până în anii 1840, P.T. Barnum organiza un complex de spectacole operând în Manhattan
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
(scris de asemenea Spieghel, Spigel, Adrianus Spigelius, Spiegelius, Adriano Spigeli) (n. 1578, Bruxelles, Belgia - d. 7 aprilie 1625, Padova, Italia) a fost un botanist, anatomist și medic flamand. S-a născut în 1578 în Bruxelles, Belgia. Tatăl și bunicul său au fost chirurgi. În 1588 tatăl său a fost numit inspector general al chirurgilor militari și navali ai Republicii Olandeze; el a murit în 1600
Adriaan van den Spiegel () [Corola-website/Science/326919_a_328248]
-
Bucretius a adăugat 98 gravuri în cupru la lucrarea lui Spiegel, și le-a paginat separat sub numele de Casserio. Aceste gravuri splendide au contribuit enorm la succesul cărții sale. Spiegel este considerată de istorici ca ultimul dintr-e renumiții anatomiști din Padova. Deși cunoscut în primul rând ca an de anatomist, Spiegel a fost un clinician renumit.
Adriaan van den Spiegel () [Corola-website/Science/326919_a_328248]
-
și le-a paginat separat sub numele de Casserio. Aceste gravuri splendide au contribuit enorm la succesul cărții sale. Spiegel este considerată de istorici ca ultimul dintr-e renumiții anatomiști din Padova. Deși cunoscut în primul rând ca an de anatomist, Spiegel a fost un clinician renumit.
Adriaan van den Spiegel () [Corola-website/Science/326919_a_328248]
-
20 cm. Diametrul apendicelui este de obicei între 7 și 8 mm. Cel mai lung apendice extirpat vreodată măsura 26 cm și a aparținut unui pacient din Zagreb, Croația. Deschiderea apendicelui este ocazional prevăzută cu valva Gerlach numită astfel după anatomistul german Joseph von Gerlach. Această valvă constă într-un pliu semicircular al membranei mucoase. Apendicele este de obicei localizat în sfertul inferior drept al abdomenului lângă osul drept al șoldului. Poziția lui în interiorul abdomenului corespunde la suprafață cu un punct
Apendicele vermiform () [Corola-website/Science/323575_a_324904]
-
în 1/6 medială a piciorului cerebral) prin care se extind caudal și se termină în substanța cenușie (nuclee pontine) din partea ventrală a punții. Împreună ele formează fasciculul frontopontin Arnold ("Tractus frontopontinus"). Fasciculul frontopontin a fost descris de Friedrich Arnold, anatomist german (1803-1890)
Fibrele frontopontine () [Corola-website/Science/326708_a_328037]
-
festoanele șanțului cingular. Datorită dispoziției sale semi-inelare, și din cauza crestăturilor sale festonate care caracterizează marginea sa convexă superioară, Rolando l-a comparat cu o creastă de cocoș, de aici numele de "circonvoluție crestată", pe care i-o dau încă unii anatomiști. Girusul cingular este clar delimitat de-a lungul marginii sale concave inferioare de șanțul corpului calos. El este de asemenea delimitat în mod clar de-a lungul marginii sale convexe superioare, prin șanțul cingular, care îl separă de girusul frontal
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
corpusculii Vater-Pacini sau corpusculii lamelari sunt mecanoreceptori din piele responsabile de sensibilitatea la vibrații și presiune. Corpusculii lamelari sunt, de asemenea, găsiți în pancreas, unde detectează vibrațiile și, eventual, sunetele de frecvență foarte joasă. au fost numiți după descoperitorii lor, anatomistul, botanistul și matematicianul german (1684-1751) și anatomistul italian (1812-1883). Termenul de "corpuscul Golgi-Mazzoni" (distinct de organul Golgi) este folosit pentru a descrie o structură similară găsită doar în vârful degetelor. Asemănători din punct de vedere fiziologic cu corpusculii Meissner, corpusculii
Corpusculii Vater-Pacini () [Corola-website/Science/329841_a_331170]
-
din piele responsabile de sensibilitatea la vibrații și presiune. Corpusculii lamelari sunt, de asemenea, găsiți în pancreas, unde detectează vibrațiile și, eventual, sunetele de frecvență foarte joasă. au fost numiți după descoperitorii lor, anatomistul, botanistul și matematicianul german (1684-1751) și anatomistul italian (1812-1883). Termenul de "corpuscul Golgi-Mazzoni" (distinct de organul Golgi) este folosit pentru a descrie o structură similară găsită doar în vârful degetelor. Asemănători din punct de vedere fiziologic cu corpusculii Meissner, corpusculii Vater-Pacini sunt mai mari și mai puțini
Corpusculii Vater-Pacini () [Corola-website/Science/329841_a_331170]
-
în anatomie patologică alături de șeful de laborator al clinicii, Francisc Iosif Rainer. Ulterior reușește la examenul pentru postul de medic secundar în chirurgie, practicând în specialitățile de chirurgie și ginecologie. Se căsătorește la 7 februarie 1903 cu Francisc Rainer, reputat anatomist și antropolog. În timpul Primului Război Mondial este mobilizată cu gradul de maior și conduce trei spitale militare - spitalul Colțea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul regal din Calea Victoriei (la cererea Reginei Maria) și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, organizat de
Marta Trancu-Rainer () [Corola-website/Science/327617_a_328946]
-
Jean (n. 22 martie 1849 - d. 16 ianuarie 1925) a fost un medic și anatomist francez, născut în Saint-Avit-Sénieur, Dordogne. S-a născut ca Jean pe 22 martie 1849, fiind fiul lui Jean Testut și Marie Deynat. A studiat medicina la Bordeaux, dar studiile sale au fost întrerupte din cauza Războiului Franco-Prusac din 1870. A fost
Léo Testut () [Corola-website/Science/336501_a_337830]
-
Lista cuprinde termenii latini (codul A02), românești, englezi și francezi folosiți în descrierea scheletului uman conform Terminologiei Anatomice (TA) publicată în 1998 de către Comitetul Federativ de Terminologie Anatomică (FCAT) și Federația Internațională a Asociațiilor Anatomiștilor (FIAA). În 2011, Terminologia Anatomică a fost publicată on-line de către Programul Internațional Federativ pentru Terminologia Anatomică (FIPAT), succesorul lui FCAT. Terminologia Anatomica reprezintă un consens mondial a termenilor folosiți în anatomia umană. Oasele (A02.0.00.000) (lat. "Ossa"; en
Terminologia anatomică – Scheletul () [Corola-website/Science/335820_a_337149]
-
lung al halucelui cu axul trohlear transvers este în mediu de 68°, maxim 85° și minim 55°. Tuberculul medial al procesului posterior al talusului ("Tuberculum mediale processus posterioris tali") numit și tuberculul posteromedial sau tuberculul lui Stieda (L. Stieda, 1837-1910, anatomist și histolog german) este o proeminență osoasă a procesului posterior al talusului aflată imediat în spatele sustentaculum tali; el mărginește medial șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul medial este în continuitate cu parte inferioară rugoasă a feței mediale a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]