290 matches
-
orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această relație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
lipsește. Aceeași prelungire a naturalului, fără ruptură și opoziție, o găsim în conduita populară românească și în acele, rare, texte culte care pot furniza dovezi concludente în sprijinul specificității noastre. Ideea este deja la Blaga, în distincția dintre cultura minoră (anistorică, rurală etc.) și cea majoră (istorică, urbană etc.). (Interesant e că examinînd filosofia lui Blaga însuși, Noica o situează în aceeași descendență "naturală" și "nefilosofică" de care a fost vorba mai sus.) Culturile minore sînt "naturale" și "eterne", au nostalgia
Sufletul românesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16777_a_18102]
-
în viață. Ultima oară când întreaga familie se reunise în felul acesta fusese cu ocazia nunții de argint a bunicilor mei, în 1948. Istoria le făcuse imposibile pe cele care au urmat. Sărbătorite, s-ar zice, totuși, în subconștientul meu anistoric.
Amintiri amestecate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6350_a_7675]
-
concepte și raționamente, ci mitic, prin povești cu sens universal, pe care le-am moștenit illo tempore. Din acest motiv, nu ideile ne definesc gîndirea, ci imaginile de ordin simbolic, care descind pînă la noi dintr-o zestre de origine anistorică. Această zestre poate fi alterată de comentariile contemporane, dar nu poate fi distrusă în esența ei. Simbolurile pot fi degradate sub influențe ideologice și pot fi chiar mutilate de aberații exegetice, dar filonul le supraviețuiește spre a se transmite în
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
prin cicluri la capătul cărora nu putem vorbi nici de progres și nici de regres, ci doar de providență, adică de un destin ale cărui criterii nu intră în puterea noastră de înțelegere. Orice perioadă ciclică începe cu un interval anistoric, în cursul căruia fermenții simbolici dau naștere marilor mituri care vor străbate cultura acelui ciclu. Paradoxul e că intrarea în istorie, cu consemnarea timpului în felurite forme (vestigii, documente, monumente etc.), este de fapt o cădere care ne rupe de
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
istorie, cu consemnarea timpului în felurite forme (vestigii, documente, monumente etc.), este de fapt o cădere care ne rupe de primordiile ce mocnesc în filonul inițial. Culmea e că această cădere o resimțim ca pe un progres, cercetătorii privind partea anistorică a omenirii cu o condescendență cuvenită rudimentelor vetuste. Cum s-ar spune, începuturile sînt trepte de o primitivitate crasă, cînd abia ruperea de începuturi ne provoacă adevărata primitivitate. Cu alte cuvinte, omul, intrînd în istorie, suferă o kenoză, golindu-se
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
sus al volumului și - totodată - al titlului: Coroana regală. Avem astfel ocazia, dacă nu ne-am apropiat încă de jurnalul în trei volume al reginei - Povestea vieții mele, să cunoaștem femeia așezată - într-un moment al istoriei - într-o seninătate anistorică, învestită alături de Regele Ferdinand cu puterea regală și, totodată, cu distincția originii aristocrate. Textul mi se pare valoros nu atât pentru latura literară - Regina Maria nu este nici pe departe o scriitoare voită -, nici măcar ca document istoric (consemnările diplomatice sau
Feminitate în cultura română by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8751_a_10076]
-
cădem, ne avertizează dl. Lefter, într-un gen de "admirație muzeală" față de marii critici de ieri, într-o genuflexiune continuă ce ar postula conceptul aberant al unei "actualități" ne varietur. Autoritatea lor, atunci cînd se manifestă la acest mod înghețat, anistoric, riscă a fi exclusiv formală: "Ce au spus ei cîndva continuă să fie luat drept literă de lege, judecată definitivă, atotvalabilă, deși, între timp, s-au mai schimbat și reperele culturale, și gusturile, și tehnicile de analiză". Din care motiv
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
unul deasupra celuilalt, așa se aglutinează, pe orizontală, prin ansamblare, imaginile în poliptic. Dar aici se insinuează și o diferență metafizică. Palimpsestul este abisal, polipticul este diurn, palimpsestul este diacronic, polipticul este sincronic, palimpsestul este historist și modernist, polipticul este anistoric și postmodern. Iar relația cu polipticul este mai confortabilă și mai puțin frustrantă. O.O. Polipticul presupune o transdisciplinaritate a subiectului abordat? P.Ș. Presupune o infinitate de vectori și de tendințe, dar nu neapărat care să fie în totală congruență
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această realație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
o vitalitate acută, căruia Andersen nu contenește să-i soarbă voluptuos pitorescul: Orientul. Memoriile de călătorie ale danezului către această margine de Europă și de lume, Grecia și țările dunărene, datează de la jumătatea veacului trecut. Ele par însă mai degrabă anistorice, pentru că sensibilitatea în primul rînd artistică a autorului lor îi dictează să studieze mai întîi de toate natura umană, profilul psihologic al locuitorilor ținuturilor vizitate, precum și o geografie spirituală a locurilor, în care se regăsesc datele concrete (relief, climă, elemente
"Cît de înflăcărat, cît de minunat!" by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16772_a_18097]
-
lucrurile încep să se clarifice de la sine; Dumnezeu ne-a programat goi pentru eternitate, iar istoria ne-a îmbrăcat. Material suficient pentru ca un mare iubitor al clasicismului, l-am numit pe George Călinescu, să exclame că nudul este etern și anistoric, în vreme ce costumul datează sau că nuditatea este măreață și ingenuă, pe cînd alterarea ei cu o singură piesă vestimentară aduce totul în vulgaritate. Și pentru că tot veni vorba de clasicism, este notoriu că orice variantă a acestuia, fie ea greacă
Despre percepția feminității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11548_a_12873]
-
o persoană - și nu neapărat doar un bărbat, nici neapărat un milițian - nu bagă de seamă când se face curat în juru-i mi se pare tipic pentru o lume unde dezordinea fizică și cea spirituală se confundă. De o tristețe anistorică.
„Cuvintele dictează ce trebuie să se întâmple“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4992_a_6317]
-
sunt momentele principale ale impunerii mitului: definiția dată de către N. Iorga, în 1929, Ťexpresie integrală a sufletului românescť, și aceea din 1975 datorată lui C. Noica, Ťomul deplin al culturii româneștiť. Ambele au la bază concepția unui Eminescu paradigmatic și anistoric, neschimbător și pururi exemplar pentru toată suflarea românească. Dacă formula mai veche și curentă, Ťpoetul naționalť, pe care G. Călinescu însuși o așază în fruntea capitolului din Istorie (făcând oarecum pandant celei de la capitolul despre Alecsandri, Ťpoetul oficialť, adică ocazional
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această realație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/ pămînt, întuneric/ lumină, opacitate
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din relația artistului cu propriile instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7093_a_8418]
-
a conștiinței lui Noica, ce-și prejudiciază astfel propria demonstrație? Al treilea episod al integrării noastre în istorie, selectat de filosof, îl alcătuiește opera lui Lucian Blaga. Ciudat punct de reper în campania împotriva "României eterne", a "României patriarhale, sătești, anistorice", stăpînite de "obsesia celor veșnice", căci autorul Spațiului mioritic, așa cum ne spune Noica însuși, "ne-a dat revelația unei bogății de care sîntem mîndri", oferindu-ne prilejul a pipăi "cu emoție și încîntare realizările, multă vreme neștiute și nedrămuite de
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
-ne prilejul a pipăi "cu emoție și încîntare realizările, multă vreme neștiute și nedrămuite de critica estetică, ale sufletului popular"! Sau și mai categoric: "Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc". Evident, Blaga se situează într-un orizont filosofic european, apropiind, ca filosof al culturii, apriorismul kantian, pe care l-a înavuțit cu o sumă de categorii deduse dintr-o matcă a stilului, de filosofia culturii, ilustrată de
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
numele lui Genette se leagă, de pildă, sistematizarea noțiunii de intertextualitate, devenită bun comun al teoriei literare. Cu greu ne putem închipui azi analiza de text fără a fi citit cele cinci volume intitulate Figures. Chiar dacă declinul interesului pentru abordarea anistorică a literaturii pare a-l fi scos din cărți, Genette continuă să ofere soluții valabile unor probleme moderne ale domeniului nostru. Semioticianul era moderat și nuanțat, mult mai atașat de text decât colegii lui structuraliști, care, chiar dacă vedeau textul la
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2626_a_3951]
-
aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu". În acest fel, cele două extreme erau conciliate în simultaneitatea lor, dar posteritatea a pus din ce în ce mai mult accentul pe dimensiunea anistorică a suferinței materializate atât de concret în Rugăciune, Plugarii, Noi și Oltul - poemele care deschideau volumul de debut, din 1905, al lui Octavian Goga, văzut în continuitate directă cu Doina eminesciană. Nimeni, după 1941, nu a mai putut face abstracție
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
validate de o evoluție a literaturii noastre în sec. 21 (în măsura în care aceasta e previzibiă). Rezumînd aici sărac frumoasa expunere, aceste derminante ar fi în principal patru. În primul rînd, raportul lor cu timpul. Cerchiștii adoptă o poziție istoric determinată, dar anistoric orientată, spre valori absolute, nu tind spre inițierea unui curent nou, spre revoluționarea tiparelor literare. "În ce constă resurecția noastră? - îi scria în 1946 Ion Negoițescu lui Radu Stanca - Desigur nu în revoluție în genul grupului de la Jena, ci într-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7307_a_8632]
-
Turnul de Fildeș" (Turnul de Fildeș). Alteori "cronica" nervoasă a zilei se dilată prin infuzia de fabulos, prin ramificarea, de un amar umor, a consecințelor unui punct de plecare arbitrar: "Tratatul cu Ucraina/ nu este un compromis istoric,/ ci unul anistoric.../ Românul e atemporal/ ca întotdeauna./ Cine nu crede,/ să-l citească pe Blaga/ sau oricare variantă/ a Programului de guvernare/ al lui Victor Ciorbea./ Noi nu vom renunța/ niciodată/ la Insula Șerpilor./ Din păcate,/ șerpii au hotărît/ să renunțe la
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
ale nepotului atât de îndrăgit, Dani. Nu cred că mai e necesar să deconspir vreo identitate. Iar dacă - totuși - e, vă trimit, prietenos, la pagina 11 a numărului din România literară pe care tocmai îl citiți. Nu e o carte anistorică și nici apolitică, Bagaje pentru paradis. E doar o carte perfect naturală, cum arareori ne este dat să citim.
Preistorii personale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9248_a_10573]
-
de autoidentificare și profesiune de credință, semnat de autoare. Ni se reiterează condiția poetului dintotdeauna, personalizată în cazul Venerei Antonescu „Dincolo de prezentul erodat de politic, aservit banului (...)”. Poeta cultivă retragerea ca o voluptate a traumelor „într-un Trecut atemporal, adică anistoric”. Spre a regăsi acolo inocența copilăriei, mit și „fantasmă resuscitată prin forța magică a Versului”. Din al său exil bucureștean asumat, Venera Antonescu scrie ultimatum-uri, texte dintr-un convivium dantesc, sub dicteul singurului său oaspete de origine divină. Mesaje
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
și bruiajului istoric. O voce singulară ce, asemeni elegiacului Ovidiu, își psihanalizează doliul surghiunului. Doliului de a exista crucificată în ger, poeta îi opune alternativa dispariției („Da! M-aș cuibări’n ether”), de vreme ce acel ieri, odinioară, acel illo tempore (cronotop anistoric) paradisiac s-a destrămat. Reînsuflețirea lui este sinonimul poeziei, singura motivație spre a exorciza semnele finitudinii. Catrenele Venerei Antonescu sunt impecabile descântece ale unui suflet vulnerat, viaticum de refugiu dintr-o lume alienantă spre care toate punțile au fost aruncate
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]