126,166 matches
-
romanele lui Dan Stanca. A doua zi după moarte este un roman care poartă semnele inimitabile ale scrisului lui Dan Stanca. Cititorii fideli ai romanelor sale nu vor avea mari surprize citindu-l, dar cei care nu-i cunosc cărțile anterioare pot avea revelația întîlnirii cu unul dintre scriitorii foarte interesanți ai perioadei de tranziție. Dan Stanca, A doua zi după moarte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, 280 pag.
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
se întrebe care ar fi rostul și care vor fi consecințele lor. Au trecut abia șapte luni de cînd s-a făcut un pas uriaș înainte și s-a extins învățămîntul obligatoriu pînă la vîrsta de 16 ani, modificîndu-se legea anterioară, care prevedea exact același lucru. Și pentru ca modificarea să fie completă și în pas cu timpul, liceul are acum două „trepte” - una obligatorie, alta cum va vrea fieștecine - ca în... 1976! E drept, astăzi ele se numesc „cicluri”, deși nimeni
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate, Genette nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă, prilejuite de nebunie, delir, vis, coșmar, fantasmă, reverie, viziune onirică, fie ele înglobate într-o creație artistică sau nu. Știm din volumele anterioare că noțiunea de „efect”, aflată în vecinătatea și consecuția figurii îi este dragă lui Genette, care a imaginat, rînd pe rînd, „efectul Jupien”, „efectul Ménard”, „efectul Berma”, „efectul Arnolphe”, fabricîndu-și, adeseori, concepte pornind de la personaje literare; acum este rîndul lansării
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
ani, complicată de ecourile iubirii de tinerețe ale mamei băiatului cu tatăl fetei. Ar fi putut deveni o melodramă, dar Anna Luif, aflată la debutul în lung-metraj, aduce și dezvoltă aici toate acele calități care au făcut ca filmul său anterior, “Summertime”, să fie unul dintre cele mai premiate scurt-metraje elvețiene: inteligenta scriitură cinematografică, finețea analizei psihologice, discreția tonului și excelenta colaborare cu interpreții adolescenți. Atașant și filmul tandemului regizoral Oliver Paulus-Stefan Hillebrand “Wenn der Richtige kommt”: odiseea Paulei, o elvețiancă
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
Cătălin D. Constantin Mci schimbări de atitudine e titlul sub care Răzvan Petrescu și-a publicat, în toamna anului trecut, o antologie de proză scurtă care adună aproape toate textele din volumele sale anterioare. Cîteva dintre ele au cunoscut modificări - „tușe de culoare, accente, alt ritm într-o frază“, precizează autorul într-o ludică notă introductivă, urmată de o biobibliografie de o pagină, alcătuită în același spirit, o povestire în sine, prin felul în
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar după cîte un singur element invocat. Uneori formula intră exact în tiparul sintactic al termenului anterior: „și zice: Cum stați voi aicea, cum? Cu copiii mici, cu nu știu ce...” (CORV 47). Adesea, ea e legată prin și de termenul precedent, de reperul situației: „și-atuncea nemții când le văd așa-mbrăcate-n caftane și nu știu ce...” (CORV 129); „pentru că la
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
cu bani și nu știu ce nu, da’ dacă...” (CORV 131); „nu p-ăia care sînt de treabă și nu știu ce” (CORV 133). De multe ori nu e totuși prea clar dacă și nu știu ce se leagă într-adevăr, ca sens, de un element anterior; legătura prin conjuncție rămîne mai curînd formală: „și foarte mulți din ăștia din Serbia și nu știu ce, că toți au venit...” (CORV 127); „mai ales neștiind nimic cît timp au, că dacă au timp puțin și nu știu ce, măcar amenințarea era mai
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
creator și cel receptor. Scrie Laszlo Alexandru: „Autentica analiză trece creația literară prin filtrul sensibil al criticului care, printr-un demers simpatetic, trebuie să indice caracterul de unicitate al operei, iar nu s-o includă într-o serie artificială și anterior dată. De aici se desprinde nu doar originalitatea operei comentate, ci chiar și a exegezei care a știut să se identifice cu obiectul său de studiu”. După ce scrisese N. Manolescu: „Critica e, așadar, o lectură permanentă care implică toate lecturile
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
De aici se desprinde nu doar originalitatea operei comentate, ci chiar și a exegezei care a știut să se identifice cu obiectul său de studiu”. După ce scrisese N. Manolescu: „Critica e, așadar, o lectură permanentă care implică toate lecturile noastre anterioare, reflecțiile, confruntările, generalizările, o idee despre literatură - personalitatea noastră întreagă. Nu sacrificînd lectura unor canoane estetice - dar încercînd să vedem cum poate exista opera în cunoștință sau în refuz de ceea ce credeam pînă atunci că reprezintă o condiție obligatorie de
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
o anume distanță ironică (“bronzul fiind specific sărăntocilor și țăranilor” (EZ 3375, 2003, 3), mai rar ca termen de ofensă voită; sărman e desuet și populist („Bucureștenii sărmani își vor primi banii pentru căldură cu două luni întârziere”, cotidianul.ro/anterioare/1999). Mai actuale par a fi alte două căi de desemnare a săracilor: prin eufemizare birocratică (defavorizați vs. privilegiați) și prin minimalizare familiar-afectivă (amărîți). Ca orice eufemism, defavorizat ajunge cu timpul să intre în aproape toate sintagmele termenului substituit: „s-
Sărac, defavorizat, amărît... (II) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13263_a_14588]
-
debitoare cu o asemenea analiză a unui subiect „exploziv”. Dar aderăm la alte foarte numeroase aprecieri ale lui Gelu Ionescu asupra scriitorilor contemporani, neconvenționale, mordante în justețea lor, care contravin clișeelor încă puternice. Așa cum am văzut și dintr-un citat anterior, în calitate de director al Editurii Cartea Românească, cea mai importantă editură din România în anii ’70, Marin Preda era departe de-a face figura unui ins curajos, aplecînd urechea la spusele unui Adrian Păunescu și bineînțeles neînvoindu-se a indispune „forurile
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
încălzire, iluminat și telefon” (EZ, 12.02.2002, editorial). Expresive sînt în special aparițiile în expresii și locuțiuni - a pune la socoteală, a da socoteală etc.: „nu-i greu de pus la socoată mobilul. Iar mobilul șunt banii!” (cotidianul.ro /anterioare/1999); „După toate dezvăluirile (care pot fi probate oricînd cu acte), joia trecută M. L. este chemat să dea socoată în fața partidului” (EZ 11.01.2000) - și chiar în proverbe: „Credea că va deveni doctor. Dar cum socoată de acasa
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
prăbușit. Lumea în alb și negru a regimului comunist tinde spre un gri, în care unii se încăpățînează să identifice exclusiv urmele de alb, iar ceilalți pe cele de negru. Intelectualii (chiar și cei cu o ținută ireproșabilă în regimul anterior) par a-și fi rătăcit busola și se mișcă bezmetic într-o tranziție fără cap și fără coadă. Vechile prietenii sînt sacrificate pe altarul noilor pasiuni politice. Apar vanități și frustrări sociale nebănuite cu doar cîteva luni înainte. Toată crema
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
ieșit toată viața pe locul doi, m-am tot gândit la haina de iarnă a lui Cosașu, cea cu buzunarele pline cu știri decupate, ca la arhiva ambulantă a unui muzeu al perisabilului, peste ce dau la pag. 108!? Cititorul anterior al cărții, poate chiar ultimul proprietar al ei, înainte de a o culege eu din vraful prăfuit al buchinistului, își lăsase notate părerile cu creionul pe marginea cărții. De la acea pagină, lectura s-a complicat plăcut. Ca într-un roman postmodern
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
citeam pe Cosașu urmărind în paralel reacțiile cititorului anonim și, la rîndul meu, îmi scoteam fraze din carte pe care le treceam în agenda mea, unde își vâra nasul pe furiș colegul meu de cameră. Nu știu cine putuse fi cititorul meu anterior, dar era clar că fiecare citea alt Cosașu. Ce ne despărțea era, cred, motivația lecturii. Nu mi-am dat seama de ce anume citea el, dar eu eram detașat și prins total în lectura mea hedonistă. El era un cârcotaș. Insensibil
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
cerut să achite cursa, starea de «leu-paraleu» fiind amplificată și de paharele cu alcool” (vlg.sisnet.ro /arhiva /an2002 /3816), „judecătorul, ca să dau numai un exemplu, e leu paraleu cînd în fața sa se află un dușman al puterii” (cotidianul.ro/anterioare/1998); „în articol aflăm că specialiștii companiei HP sunt niște zmei paralei care au dotat aparatul cu tot ce poate fi mai bun în domeniul stocării de imagini de date” (fotomagazin.ro). Cu totul nouă e astăzi amploarea de folosire
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
întoarce”. Ziarul citat reproduce cîteva dintre panseurile acestuia: “Opoziția e plină de papagali.” PSD va cîștiga viitoarele alegeri”. Telejurnalul era mai bun. Șerban Mihăilescu a mai spus, într-o conferință de presă de la Sibiu de unde au fost culese și citatele anterioare, că se simte mîndru că trebuie să negocieze cu familia regală. Încă o firmă privatizată prost revine la stat: Republica din București. Sau cum scrie ROMANIA LIBER|: “Privatizare la stînga-mprejur!” Ce ar putea urma? Fie că Uzina Republica va fi
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13355_a_14680]
-
de ce sînt dnii Laszlo și Pecican atît de supărați pe România literară. Dl Grigurcu, colaboratorul nostru permanent, ne ia cu jumătate de gură apărarea. Din nefericire, nu le spune în replică prietenilor săi ce trebuie spus. Am obiectat la intervenția anterioară a colegilor noștri în care afirmau că RL e o revistă liberal-țărănistă. Am obiectat cu delicatețe. Acum ne vedem siliți să spunem lucrurilor pe nume: afirmația nu e insultătoare, dle Pecican, e prostească. La fel cum este și aceea de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13392_a_14717]
-
cu unul din premiile pentru poezie ale Asociației Scriitorilor din București. E de citit textul de la lansare, cald și riguros, în care criticul ne pune la curent cu datele unei bibliografii la zi și cu citate bine alese din volume anterioare, astfel că imaginea poetului se completează și valoarea lui ni-l apropie definitiv. De citit, de asemenea, Demonul confesiunii, un fragment din proza aceluiași R.S.Ruba, prezent și acesta în sumarul Convorbirilor literare din ianuarie a.c. Este relatat, ni se
Despre exercițiu by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12017_a_13342]
-
care generația actuală și le asumă într-un act aproape oficial". Modificările asumate se reflectă în "rearanjarea numelor și nuanțarea ierarhiilor" - operațiune, fără îndoială, dintre cele mai delicate și mai discutabile. Coordonatorul nu dă prea multe explicații, decât că, față de anterioarele dicționare Echinox, inserate în revistă (1978, 1988, 1994), unele nume au fost eliminate (ca de pildă Horia Bădescu și Nicolae Prelipceanu, pentru că nu au fost regăsite în structurile redacționale), iar altele au fost introduse (Mariana Bojan, Antonela Pogăcean și multe
Dicționar de sentimente echinoxiste by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12047_a_13372]
-
informația pe care vorbitorul a primit-o la rîndul lui a pus deseori stăpînire pe mine. Sigur, e greu să verifici o atare impresie. Dar ea se sprijină de fiecare dată pe ceva, pe mărunte nepotriviri ori contradicții, pe informații anterioare, care revin în minte, pe gesturi care trădează nesiguranța ori dimpotrivă un aplomb exagerat. Am oarecare experiență în raporturile cu oamenii ca să intuiesc cînd o informație nu este cu totul în regulă. îi suspectez aproape automat de nesinceritate pe cei
Telefonul fără fir by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12052_a_13377]
-
filmului. Totuși, îl apreciez mai mult ca eșec decât aș aprecia In vino veritas ca reușită. Chiar când cinematografia și mizanscena trag în direcții diferite, măcar vezi o ambiție în acest lungmetraj, ambiție care e complet absentă în filmul discutat anterior. Dintre producțiile aflate pe ecrane, Nu te mișca e cu siguranță cel mai complex. Nu doar pentru că e cel mai intertextual: regizorul îți face cu ochiul non-stop în direcția neorealismului italian, inclusiv gros-planul tipic cu gambele delicate ale unei femei
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
un roman de sine stătător, în care Povestea lui Harap Alb să nu joace decît rolul uneia dintre multele referințe livrești directe sau implicite. Relatare despre Harap Alb este o carte suprinzătoare în bibliografia lui Stelian }urlea (nimic din romanele anterioare ale autorului nu trăda astfel de preocupări), care demonstrează o dată în plus aria largă de exprimare literară a acestui foarte harnic autor.
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
în "Vatra" în 1894), reeditat la București în 1913 și în 1925, romanul ar fi putut intra în atenția criticului, într-un foileton special, ca o (re)descoperire târzie. Nu putem expedia explicația în faptul că Slavici era scriitorul secolului anterior, iar Lovinescu, din 1904, când intră în activitatea publicistică, se consacră numai actualității. Prin ceea ce scrie nou după 1900, Slavici este într-adevăr un scriitor minor, fie în roman (Din bătrâni, 1902, II. Manea, 1906; Cel din urmă armaș, 1923
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
1900, Slavici este într-adevăr un scriitor minor, fie în roman (Din bătrâni, 1902, II. Manea, 1906; Cel din urmă armaș, 1923), fie în memorialistică (Închisorile mele, 1921; Amintiri, 1924). Această situație (involuția artistică) a avut drept consecință umbrirea meritelor anterioare, nici așa evidente. Imaginea nuvelistului viguros și a romancierului puternic în Mara este întunecată de literatura minoră de la senectute. Adevăratul prozator nu se vedea, nici nu era bănuit și nici nu avea cineva inspirația să-l descopere, pentru că era înăbușit
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]