648 matches
-
aș găsi Într-o piață care ar putea fi Place des Vosges... nu, una mai deschisă, pentru că pe fundal se ridică un fel de Madeleine. După ce trec de piață, ocolind prin spatele templului, găsesc o stradă (e o librărie de anticar pe colț) care cotește curb la dreapta, Într-un șir de străduțe, și mă aflu, bineînțeles, În Barrio Gótico din Barcelona. S-ar putea ieși Într-o stradă foarte largă, plină de lumini, și acolo, pe strada aceea, Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
femeie foarte aproape de sufletul ei; fusese profesoară la unul dintre primele colegii pentru femei de culoare. Eliza publicase chiar și o carte numită Libertate, autonomie și responsabilitate. De ani de zile, Vera Încerca să găsească un exemplar. Contactase sute de anticari. Își imagina ce ar fi putut scrie Eliza Hendricks. Prin urmare, Vera reflecta ea Însăși mult la aceste subiecte: libertate, autonomie și responsabilitate, Înțelesul lor atunci, Înțelesul lor acum. Spera ca Într-o zi să scrie ea Însăși o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
poet național, al doilea după Alecsandri. Maiorescu putea în sfârșit să jubileze: scamatoria izbutise. Treizeci și șapte de ani și două războaie (unul balcanic, celălalt mondial) i-au trebuit lui Macedonski să-și dovedească nevinovăția; nu singur, ci prin nepoți, anticari și-un editor curajos. N-a mai apucat să-i întâlnească pe toți și nici să vadă Poesiile scoase de pe rafturi și-nlocuite în librării cu Nopțile viitorului. Acum venise vremea revanșei. Trebuia să ștergem din istorie urmele prețioase ale începuturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Pe-ăștia îi citeam pe sărite, mi se păreau mari și vulnerabili, o lovitură de bâtă i-ar fi doborât, un glonț le-ar fi putut sfârteca țeasta, împrăștiind cerneală și bucăți de os peste iluziile mele de puști răsfățat. Anticarii îmi știau deja nebunia; unii poate o și înțelegeau. Titi și Titu, pe Moșilor, săreau de la jocul de table să-mi deschidă dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri. Matache, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce valoare or să aibă peste cincizeci de ani!“. Nimic mai simplu decât să te imaginezi peste cincizeci de ani: la datorie amândoi - el scrum, iar eu un sac de oase și lichid, răsturnat pe-un pat de spital. Pe seama Anticarilor circulau tot felul de povești: că alcătuiau o sectă, cu sceptre, mantale și întâlniri secrete; că ar fi fost urmașii boierilor munteni și moldoveni de la pașopt (cărora le-ar fi promis, sub jurământ din tată-n fiu, că le vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ar fi promis, sub jurământ din tată-n fiu, că le vor reconstitui marile biblioteci de familie); că din pivnița lui Scurtu ajungeai la Casa Poporului și de-acolo, pe sub Dâmbovița, tocmai la CC (ca să se deplaseze mai ușor, șeful Anticarilor s-ar fi urcat într-un mini-tramvai electric, construit pe vremea lui nea’ Nicu; unii zic că l-ar fi folosit ca să-și trambaleze cărțile, alții că lucra pentru Securitate); că Tomescu se-ocupa de rău-platnici (nu-i nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o echipă de transport, cu dube, camionete și băieți în halate albe. Îți oprea duba la poartă, și te hotărai pe loc să vinzi. Oricare ar fi fost adevărul, îl spuneai în șoaptă; nu te jucai cu Scurtu. Era șeful Anticarilor. Oamenii de rând se temeau de el (nu-i călca oricine pragul; trebuia să ai recomandare ca să intri la el în prăvălie), miniștrii îl respectau. Ieșiseră zvonuri că scriitori importanți, unii încă în viață, plătiseră sume frumușele ca să-și vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am coborât direct la „Pescărie“, tăcuți și murați. Seara, ne-am îmbrăcat frumos, ca de duminică. Îmi adusesem un rând de haine special pentru întâlnirea cu Lupu. Vremea dirigenției trecuse. Tânărul Lupu nu mai era fostul meu elev, ci-un Anticar respectabil, un colecționar de temut, care-și negocia tranzacțiile la sânge. Estetica juca și ea un rol aici, și nu doar decorativ: dacă nu-i plăcea de tine, Andrei Lupu se ridica de la masă înainte să apuci tu să te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tată“, nu mă simțeam pregătit să plec din țară (asta, înainte de 1989, se chema „fugă“ și se pedepsea cu închisoarea), nu mă simțeam pregătit pentru nimic, de fapt. În unele zile, ca să plătesc întreținerea, vindeam albume de artă tarabagiilor (de Anticari mi-era rușine, unii poate m-ar fi recunoscut): mă instalam în față la Colțea și plasam un Vrubel sau o Istoria reclamei cumpărate pe vremea lui Ceaușescu. În lunile mai grele, scăpam și de Van Gogh, cu-o strângere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făceau cu schimbul la perete. Trecătorii își vedeau de treabă, ca niște zugravi meticuloși, angajați să spoiască fațada. Dacă n-ar fi răsărit soarele, opera ar fi continuat la nesfârșit: dimineața, n-ai mai fi găsit Facultatea de Litere. Tonetele Anticarilor de ocazie se lipiseră de pereți, crescuseră pe corpul facultății, ca o erupție necesară de mizerie și cultură. Ziua, buboaiele coceau și crustele cărților, ziarelor și albumelor alunecau de pe ziduri, desfăcându-se sub ochii curioși ai trecătorilor. Vagoneți încărcați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din colecția BPT, Rebarbor, Simion Săveanu, hărțile Cadrilaterului, Un om adevărat de Boris Polevoi, albumele Luchian și Mützner, poeziile lui Minulescu, O lume dispărută - toate străluceau stins în pupilă, sub mișcarea pofticioasă a pleoapelor. O dată pe an, de 1 martie, Anticarii se pomeneau îndepărtați de autorități și-n locul lor se instalau, pentru câteva ore, vânzătorii de chilipiruri. Tarabele erau luate cu asalt de-o producție delicată și sentimentală, dedicată publicului feminin: ursuleți, coșari de plastic, ulcele în miniatură, Hristoși capturați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deci pe Mihnea în pace și m-am întors spre obiectul care îmi provocase căderea. Merita puțină atenție, chiar dacă se ascundea în beznă, lângă bordură. Obstacolul invizibil nu fusese un câine vagabond sau vreo ladă de cărți uitată de cine știe ce Anticar neglijent. Nici una din echipele de tarabagii din zonă nu și-ar fi părăsit marfa, abandonând-o peste noapte: nu degeaba Pif-urile și Vaillant-urile cu emblema Partidului Comunist Francez se vindeau pe bani grei, de trei ori mai mulți ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Doar Iorga și norocoșii obținuseră volumul complet, cu toate măgăriile. Ce nu se tipărește nu există, deci n-are valoare. Dar ce există și nu se tipărește are-o valoare incomensurabilă, ca manuscrisul lui Da Vinci sau discheta lui Culianu. Anticarii căutau de zor exemplarele, Wittenberg susținea că văzuse unul la Berlin, Matache răscolea prin Arhivele Naționale și la Chicago, iar Scurtu credea că toată povestea e-o scorneală, menită să-i facă reclamă lui Maiorescu. Un motiv în plus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îndesat-o în buzunar. Mihnea avea dreptate, trebuia să fim cu ochii-n patru. Știam (adică auzisem) că piața de carte era controlată de două mari organizații: Uniunea și-Academia. Fiecare lucra cu secta ei: Uniunea cu Editorii, Academia cu Anticarii. Fiecare deținea zonele ei de influență, împărțite aproape egal: Uniunea, Banatul, Transilvania, Oltenia, Dobrogea fără Constanța, sectoarele 1-3 din București; Academia, celelalte provincii, Constanța, sectoarele 4-6 ale capitalei. Muntenia fusese tăiată pe jumătate, centrele mari distribuite echitabil: Ploieștiul, la Uniune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu văzuse vreun membru al celor două organizații (din ignoranță, mulți le și confundau cu Uniunea Scriitorilor și Academia Română), nu se știa când și cum se strâng, nici măcar dacă există cu-adevărat. Gurile rele spuneau că, de fapt, Editorii și Anticarii controlau toată situația, folosindu-se de paravanele astea, pentru a muta atenția departe de ei. Mai aflasem niște detalii de la Scurtu, dar n-aș fi băgat mâna în foc pentru ele. Din fondurile acumulate, Uniunea distribuia sute de pensii clienților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pagini, dar amănuntul nu deranja pe nimeni). Clasicii erau căutați cu grijă, peste tot, ca persoanele date în urmărire generală. Comenzile s-ar fi dat unei singure edituri, fără licitație, care aparținea pe hârtie unui tinerel respectabil, iar, în realitate, Anticarilor. Drepturile de-autor erau cumpărate pe sume ridicole de la moștenitori sau ignorate pur și simplu, în virtutea serviciilor pe care se presupune că Academia le-ar fi adus acestora și societății; când moștenitorii păreau nehotărâți sau recalcitranți, se invoca patrimoniul național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vitreg. Astea erau cele mai păcătoase: aveau degete lungi, schingiuite, de-o frumusețe ireală; licitau sume monstruoase și nu lăsau privirea în pământ. Ce se întâmpla mai departe nu puteai și nici nu era bine să știi. Nici Editorii, nici Anticarii nu trăncăneau. Aici, minciunile nu-și mai găseau locul: unii clienți plecau acasă cu marfa proaspăt achiziționată; alții, dimpotrivă, o distrugeau pe loc, sub privirile Economiștilor. Alții pândeau bursa și scoteau bunurile la licitație cât mai târziu, la momentul oportun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și pungi sub ochi. Pe nas îi creștea un neg sau o aluniță alb-roz, cu irizații maronii. Nu deranja, dar îți fura privirea, ca un fier roșu. „Știu, m-ați anunțat la telefon că ați vorbit cu mama. Lucrați pentru Anticari?“, a încercat la rândul lui inginerul să mă surprindă. „Nu.“, am negat. „E-o poveste mai complicată. Și foarte lungă.“ „Presupun că o să mi-o spuneți, odată și-odată.“ Vocea suna răgușit, parcă neprietenoasă. Mă întrebam dacă maică-sa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Jacquard?“, s-a mirat inginerul, „Ce să caute fotocaina la el?“ „În 1833, britanicii obținuseră deja 100 000 de războaie de țesut Jacquard.“, i-am argumentat. „Dominau comerțul textil mondial, așa cum marile edituri domină azi comerțul de carte.“ „Editori versus Anticari.“, a admis Grosescu. „Da. La vremea lor, englezii foloseau aproximativ 128 000 de cartele perforate care, puse cap la cap, ar fi dat 15 kilometri de bandă.“ „De bandă cu informații criptate.“, a adăugat inginerul. „Așa cum se fabricau atunci: cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
veneau firesc, ca un dialog între doi nebuni încăpățânați, fiecare cu versiunea lui. Într-una din povești mințeam, într-alta spuneam adevărul. Nu așa procedăm toți? Simulam ca să mă protejez, să mă feresc de ceilalți (prieteni, vecini, colegi, iubite, șefi, Anticari sau Editori), să nu fiu descoperit, utilizat și-apoi șters din memorie printr-o simplă apăsare de tastă sau atingere a privirilor. Făceam pe prostul, mimam copilăria (uneori și-adolescența, cu golănia ei cinică), patinând printre vârste. Corpul se pervertise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am pățit-o, situația a scăpat complet de sub control. Pe urmă, au venit comuniștii și Regatul a dispărut. A trebuit să-l refacem, bucată cu bucată, memorie după memorie, jucând cu ei. De-aia i-am introdus pe scenă pe Anticari și Editori, să ne dea o mână de ajutor în umplerea cu amintiri a spațiului fracturat. Amintiri potrivite, desigur, și convenabile. Unde au căzut oamenii, personajele pe care le plângi dumneata? Între cele două Românii, pe falie, la interfață. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
donează banii fără să-i forțeze cineva.“ „Exact. Acolo se spală banii negri ai globalmind. Și tot de-acolo vin finanțările marilor operațiuni de furt intelectual: acțiuni de spargere a memoriei sau procese de alterare a amintirilor compromițătoare ori neconvenabile. Anticarii și Editorii, Uniunea și Academia sunt doar niște executanți pe piața intelectuală. Interfața cu oamenii care cred că, dacă scriu sau cumpără o carte, devin importanți, diferiți, contează. Habar n-au că pe noi ne interesează doar gândurile lor; asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Viena și Neptunul. Deplasarea istoriei sub acțiunea plăcilor cerebrale. Modificarea hărților geografice, de la 1766, la harta suprarealistă a lumii. Zonele aride și suprapopulate de informație. Suprapunerea memoriilor. Cărțile misterioase, de care se lega investigația: Pif-urile, Eminescu, ediția Camil. Înțelegerea dintre Anticari și Editori. Casca de piele a „Baronului Roșu“. Aparatul din statuia lui Dimitriu. Microfoanele Securității. Accidentul lui Maurer. „Revoluția“. Algoritmii genetici și evolutivi, care îți calculau șansele și salvau de fiecare dată situația, ca antipaticele Fetițe Powerpuff. Fluctuațiile lui Lepidopteros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Antonescu comanda ca „toți evreii bărbați și femei valizi între 15-55 ani depe teritoriul Armatei, corpurilor de Armată și Etape vor fi luați prin comunitățile evreești respective și puși la muncă obligatorie, pentru lucrări de utilitate militară (șosele, tranșee, șanțuri anticar, poduri, etc.)” (doc. nr. 225). Astfel, deși legea a făcut mereu referire la evreii bărbați între 18 și 50 de ani, unele decizii, hotărâri ministeriale sau ordine ale șefului statului foloseau formula „toți evreii”, extindeau grupa de vârstă sau obligau
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
donă următoarele: Toți evreii bărbați și femei valizi între 15-55 ani depe teritoriul Armatei, corpurilor de Armată și Etape vor fi luați prin comunitățile evreești respective și puși la muncă obliga torie, pentru lucrări de utilitate militară (șosele, tranșee, șanțuri anticar, poduri, etc.) Ei vor fi constituiți în detașamente și încadrați cu mi litari care vor face și supravegherea lucrărilor. Hrana se va asigura de către comunitățile evreești luându-se măsuri pentru transportul ei. Idem se va avea în vedere asistența medicală
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]