695 matches
-
sacadat, nenumărate cruci fără să observe lumea). Profesorul de muzică, Golumba, companion cinegetic al unchiului Toader, dar care habar n-avea de mine ca nepot al amicului său, a observat doar că eu cânt fals. În schimb, nu mi era antipatic, nici indiferent, ca eu lui, profesorul de franceză, Bernard (făcea parte din Misiunea franceză în România, cum găseai câte unul sau doi în toate capitalele de județ, vorbea incorect românește, mai împroșcând câte o vulgaritate de-a noastră, neaoșă, era
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
teamă, căci aveam să mă confrunt cu profesori necunoscuți, iar pregătirea mea lăsa uneori mult de dorit: nici la română nu stăpâneam cum se cuvine problemele literaturii vechi, iar gramatica a fost totdeauna punctul meu slab, fiindu-mi adesea tot atât de antipatică precum trigonometria - a însemnat totuși un mare succes. Datorită profesorului de română, care, deși nu-mi fusese dascăl, mă știa, căci provenea de la Liceul „Dr. C. Angelescu“ și care, cunoscându-mi faima, voia s-o reflecte asupra școlii întregi, impresionându
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
plină însă, malgré tout, de gravitatea asumării unui rol ingrat, expus tuturor hulelor, ce-și revendică totuși, modest dar ferm, legitimitatea de atâtea ori contestată. Nu rezist ispitei de a cita, fără parcimonie, câteva pasagii : „Când criticul devine... un personaj antipatic, nu se petrece nimic deosebit. S-ar zice dimpotrivă, că fenomenul ține de legea destinului critic. Se poate întâmpla însă ca la un moment dat criticul să-și devină lui însuși antipatic. (...) vei ajunge să nu-ți mai tolerezi complezențele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
parcimonie, câteva pasagii : „Când criticul devine... un personaj antipatic, nu se petrece nimic deosebit. S-ar zice dimpotrivă, că fenomenul ține de legea destinului critic. Se poate întâmpla însă ca la un moment dat criticul să-și devină lui însuși antipatic. (...) vei ajunge să nu-ți mai tolerezi complezențele. Te vei sătura de severitățile tale. Te vei sătura în egală măsură și de regia de camuflaj a propriilor nelămuriri, micile abilități de ocazie. (...) indulgențele tale (la care uneori normele de conveniență
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pus șervet“. Mașalah! Astăzi când vorbiam cu M. Rosetti, așa de but en blanc: „Am primit o carte poștală de la Georges“. Am înlănțuit conversația natural, dând și eu vești; a vorbit de mama lui ca de o bună organizatoare, dar antipatică și materialistă excesiv, și de tatăl lui ca avar și egoist. Ne-am despărțit cu regret, dar în cei mai buni termeni. Vei fi zicând: dar e admirabil, trăiește, discută, râde. Nu, Monica, sunt aproape bolnavă, obsedant de cotropită de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
perechi de nași. M-am simțit dintr-odată frustrat. „Moda” nepotistă, atît de răspîndită azi, e de vină. Cînd mi-am mărturisit stupefacția, L. s-a scuzat neconvingător. Botezul a avut loc acasă. Preotul era extrem de grăbit. Deși mi i antipatic din cauza știutei lui lăcomii, i-am urmărit atent slujba. Ca trecere de la starea de păgîn la cea de creștin, botezul echivalează - am înțeles - cu un legămînt, girat de nași, de a respecta niște norme de viață despre care fărîma de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Pompiliu Marcea, de la care am aflat cu surprindere că a predat mai mulți ani în Franța și în R.F. Germania. „Lecțiile” lui din „Scînteia” nu numai că nu lăsau să se întrevadă așa ceva, dar, pur și simplu, mi-l făcuseră antipatic. Am coborît împreună pe strada Lăpușneanu. În prelungirea discuției pe care o începusem înăuntru, pe drum mi-a spus că „Monica” nu e, de fapt, fiica lui Lovinescu, ci a unui ofițer, că „Virgil” ar fi un fost delator. Aceste
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o faimă de dur. Anterior ar fi slujit partidul, avînd funcții similare sau de nivel apropiat, la Ploiești și Botoșani. De acolo îl cunoaște Genoiu, care acum simte că „îi cresc acțiunile”. Poate și din acest motiv, tipul mi-i antipatic fără să fi avut de-a face vreodată cu el. Înainte de ședința de ieri, l-am mai văzut de aproape doar într-o după-amiază de duminică: se plimba singur prin fața Comitetului Județean. Purta șapcă și canadiană la fel ca ale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
plîng de nimic, nimănui. Răul celorlalți se împarte; al meu rămîne (și trebuie să rămînă) indivizibil. *Doamne, îți sînt recunoscător pentru fiece silabă! *Sporici: „Viața de azi selectează în primul rînd defectele. În condiții normale - nu crezi? -, «descurcăreții» ar fi antipatici”. *Carol Isac mi-a relatat „scandalul” iscat de Saturnaliile lui Corneliu Vadim Tudor, volum care cuprinde un poem-pamflet contra lui Moses Rosen, rabinul-șef. Acesta, ca persoană lezată, și Federația Comunităților Evreiești din România, pe de altă parte, l-ar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vorbă, i-ar fi descris astfel dedublarea la care recurg românii: „noi trăim cu măști”, „trăim oficial, dar avem și o viață privată”. Eu nu m-am simțit niciodată „mascat”! În ziare și reviste, „sărbători” cu Radu Felecan (tipul, mie antipatic, a fost secretar literar al Filarmonicii din Bacău), Ion Vergu Dumitrescu, Viorel Cozma, Al. Florin Țene, Dan Rotaru, Geo Ciolcan și alte lăcuste literare. *În ce tabără aș fi fost dacă aș fi trăit în alte timpuri? întrebarea revine ori
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primul rînd) fascinați de opulență, de fast și de simplul fapt de „a avea”. Pentru ei, inși ca mine, care nu le pot propune decît un trai în acord cu mijloacele, sobrietate, răbdatul („barem o vreme”), sînt de mirare și antipatici. Decent, în ciuda zvîrcolirilor de nemulțumire, fiul meu mă tolerează totuși. Iritat de bîrfele pretinșilor cunoscători ai „vieții literare” care îmi trec prin camera de la redacție, m-am gîndit să lipesc pe peretele din dreptul biroului meu următorul avertisment: „Aci se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-l putea lăuda apoi pe cel de care e interesat. Pune atîta ostentație în gestul său, încît beneficiarul, dacă e om subțire, trebuie să se simtă teribil de jenat atunci cînd își citește encomionul. Nu o dată, megalomania e nu numai antipatică, iritantă, ci și jalnică. Aceasta e senzația pe care am încercat-o, cu puține minute în urmă, citind ceea ce a spus Jean Genet, într un interviu din „L’Autre Journal” (18/1987), despre cel care l-a „sfințit” într-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Talleyrand beneficiază, într-un caz din trei, de un portret aproape afectuos. Unele texte sunt scrise de oameni de o atât de lucidă generozitate, încât și atunci când zu grăvesc persoane cu grele cusururi, sau echivoce, sau în mod natu ral antipatice, rezultatul poartă semnul unei forme superioare de bunătate ăBrissot, Contesa de Boigne). Cu excepția Chateaubriand-Joubert, în care doar Joubert este amar, nici un caz de portrete încrucișate, în care doi oameni să se conteste sau să se ponegrească reciproc. Și s-ar
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
tragice și le condamnă să rămână în „estetic indiferent”. Criticul sugerează și o respingere a caragialismului în cultura germană datorită cheii minore, estetic-localiste în paralel cu respingerea estetismului prin excelență amora- list al lui Wilde. „Cred că germanilor le era antipatică seria eroilor caragialești, la fel cum le e în general antipatică occidentalilor arta estetică a lui Wilde etc.” Lăsând la o parte inexactitatea din cea de-a doua parte a afirmației, - Wilde cunoștea succesul în Franța și nu în Anglia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și o respingere a caragialismului în cultura germană datorită cheii minore, estetic-localiste în paralel cu respingerea estetismului prin excelență amora- list al lui Wilde. „Cred că germanilor le era antipatică seria eroilor caragialești, la fel cum le e în general antipatică occidentalilor arta estetică a lui Wilde etc.” Lăsând la o parte inexactitatea din cea de-a doua parte a afirmației, - Wilde cunoștea succesul în Franța și nu în Anglia și a exercitat o influență profundă asupra culturii occidentale -, respingerea unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
l-a apucat chiar un sentiment duios referitor la bietul Flink: Robert era cu zece ani mai bătrân decât el (de fapt, doar cu opt și jumătate), așa că aștepta de mult mai multă vreme avansarea, dar, pe lângă că e destul de antipatic (și, deci nimeni n-ar fi încântat să-l aibă șef), nici nu știe să piardă, dovadă că n-a venit la cheful de Sfântul Ștefan. "Păi, omul acesta nu-și poate masca invidia, realizând că mai există și un
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
nu-și poate masca invidia, realizând că mai există și un viitor cu numeroase posibilități. Posibilități pe care, nevenind la serbarea viitorului său șef, și le compromite și pe acelea!" Da, dar Robert Flink nu era (și nu este) doar antipatic, ci și foarte tenace. Încruntat mai încruntat ca de obicei încă din ajunul Crăciunului, s-a tot gândit și s-a tot gândit până ce, după două nopți nedormite, a descoperit soluția salvatoare: pe data de 24 martie, șapte dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
-o. Ambiguitatea simbolică fată-corabie, pe care o întreține, la un moment dat, cârmaciul Gherasim, e justificată : goeleta Speranța, arhetip psihic și proiecție ficțională, merită iubită, au făcut-o și autorul, și personajele sale. Tema pirateriei e ilustrată, desigur, prin prezența antipaticului Spânu, dar nu numai. Sunt alte câteva trimiteri, în roman, sugerând o realitate istorică a secolului al XIX-lea, pe Marea Neagră și litoralul mediteranean. La prima întâlnire cu câțiva din viitorul echipaj, de pildă, sub puntea barcazului grec Penelopa, Anton
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
să rămână legate prin același crez în același ideal, anume idealul de consolidare a familiei, idealul de pace și moralitate. D-na Paximade-Ghelmegeanu face apologia politicii afirmând că ea nu poate fi exclusă din gospodăria comunelor și județelor. O ideie antipatică D-na Maria-Pop (Craiova) spune că ideea formării unei grupări unice a femeilor este o ideie antipatică. D-sa laudă organizațiunea de stat actuală. Vorbind de partidele politice, oratoarea spune că nu partidele fac oamenii, ci oamenii fac partidele. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
pace și moralitate. D-na Paximade-Ghelmegeanu face apologia politicii afirmând că ea nu poate fi exclusă din gospodăria comunelor și județelor. O ideie antipatică D-na Maria-Pop (Craiova) spune că ideea formării unei grupări unice a femeilor este o ideie antipatică. D-sa laudă organizațiunea de stat actuală. Vorbind de partidele politice, oratoarea spune că nu partidele fac oamenii, ci oamenii fac partidele. În partidul ce e azi la putere, încheie d-na Pop, se găsesc oameni cinstiți, cu râvnă pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
în fața „marilor personalități“ pe care le invită, Andrei Gheorghe a mirosit că, pentru a fi intelectual, trebuie să fii un original, un incomod, un tip în război cu toată lumea. După cum mărturisea întrun interviu din revista Beau Monde, el deasta e antipatic: pentru că toți ceilalți sunt simpatici, iar el șia propus să fie altfel. Apoi, ca un intelectual autodidact care se respectă, a pus mâna pe un dicționar și a învățat de acolo o groază de termeni. De multe ori folosește cuvintele
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de a fi noi înșine: de ce ar trebui să fiu eu însumi? Am cerut oare eu să fiu astfel?... Există senzația că nu se merită să fim noi înșine: ce anume am de câștigat? Sunt plictisitor pentru mine. Îmi sunt antipatic. Nu reușesc să mă suport... Există senzația de a fi înșelați de noi înșine și de a fi prizonieri în noi: eu sunt doar acesta, dar aș vrea să fiu mai mult decât atât. Am doar aceste calități, dar aș
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
face un pas către mine: "Italian?" "Nu, răspunde francezul, este ofițer superior în armata română în misiune la Viena." Făcând încă un pas spre mine (era acum la câteva zeci de centimetri de mine), englezul, cu o figură teribil de antipatică, cu o mustăcioară subțire și buze subțiri, cu un aer din ce în ce mai batjocoritor, întinde mâna dreaptă și cu degetul arătător începe să atingă decorația ce o purtam pe piept (cea mai înaltă decorație română de război, Mihai Viteazul) "Și asta ce
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
În fine, trebuia să aștept, n-aveam de ales. Am reînceput să mă plimb prin cameră și să încerc să-mi adun gândurile. Da' de unde. Totul fugea în mintea mea. Imagini, imagini, senzații bizare. Nu mă puteam debarasa de figura antipatică a căpitanului englez. În adevăr sunt figuri care cer palme... Doar pentru intenția ce-am avut și pe care a sesizat-o, cu toată starea de beție în care se afla, și iată-mă... închis, să-i spun pe nume
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
vor putea să-și facă de cap, căci noi vom lua măsuri...“ Cam asta era atmosfera... Îmi aduc bine aminte că, în dimineața de 20 august, lucram la motocicletă. Deodată, pe la ora 11, a apărut în fața mea un tânăr destul de antipatic care a întrebat de mine. Asta, după ce, mai de dimineață, cineva sunase la telefon, întrebase dacă eram acasă și închisese. Tânărul a plecat. Mai târziu, imediat după masa de prânz, au sunat la ușă doi indivizi care, de îndată ce le-am
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]