802 matches
-
sau viitoare, aceasta apărând de îndată ce libertatea individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist care nu pune nimic mai presus de libertate, nici măcar îsau mai ales) plăcerea... -9Plăcerea trăită în mod conștient. La antipozii criticii clasice opuse dintotdeauna hedonismului, desfătarea nu poate fi trăită împotriva conștiinței ori fără participarea acesteia: căci, pentru a exista cu adevărat, cea dintâi are nevoie de cea de-a doua. Satisfacția animalică - a se citi și a se reciti
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
echilibrul? O viață de plăceri fără memorie și inteligență, fără reflecția și analiza care să o permită rămâne literă moartă. O breșă în care Socrate dispare cu totul, lăsându-l pe Protarh cu buzele umflate! -5Cotonogirea unui țap ispășitor. La antipozii unei opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mania legată de philosophia perennis, la teoriile geniului sau ale miracolului. Ascultându-l pe Epicur, trebuie deci să luăm în considerare trupul care gândește o propoziție teoretică, apoi o încarnează în condiții istorice precise. Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
implementeze filosofia lui Epicur la Roma. Poate că făceau parte din grupul de filosofi expulzați din capitala italiană în 173 î. Hr. pentru că autoritățile considerau că elogiul filosofic adus de ei plăcerii corupea tineretul și celebra moliciunea, o virtute situată la antipozii aspirațiilor societății romane în această perioadă... în bazinul mediteranean, epicurismul se bucură de un real succes. Philodemos vine din Gadara, un oraș din Siria, unde vede lumina zilei în 110 î. Hr. Maestrul său, Zenon din Sidon, îi inculcă principiile epicuriene
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
zei masculi și zeițe femele... -, viața lor socială și limba lor, rațională, deci înrudită cu greaca... Pioșenia exclude rugăciunea orientată în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne poate costa... Disociind iubirea de sexualitate, el inventează astfel libertinajul în forma lui modernă. în această privință, Lucrețiu este contemporanul nostru. Evident, învățătura lui se află la antipozii creștinismului, care proslăvește virginitatea, celibatul, asceza și se decide să tolereze sexualitatea doar pentru a nu se expune ridicolului de a profesa o doctrină nepracticabilă, față de care credincioșii să-și ia zilnic anumite libertăți! Asociind sexualitatea, iubirea și procreația, supunând
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și evolutiv istorică asupra existenței, i. e. asupra rolului femeii în societate. Semnificația asupra căreia autoarea tezei insistă este cea a emancipării personajului feminin de „toate cutumele perimate” ale unei societați patriarhale, cu alte cuvinte: „Donna demonicata nu se situează la antipodul donnei angelicata, pentru că și aceasta din urmă dovedea numeroase slăbiciuni, ci reprezintă o alternativă modernă, complementară modelului mai vechi, a ceea ce trebuia să reprezinte personajul feminin: nu un simplu element estetic, ci o complexitate, nu un factor declanșator al intrigii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Limbajul Catellei este unul truculent, uneori chiar trivial, încărcat de invective colorate, în mânia ei femeia dezlănțuindu-se într-o adevărată tiradă de ponegrire a presupusului vinovat și anticipând-o pe târgoveața din Bath a lui Geoffrey Chaucer. Suntem la antipodul eleganței de până acum, dacă cuvântul de spirit salva o lume și îi conferea noblețe, cuvintele-injurii deconstruiesc, atenuează și chiar fărâmă o unitate și implicit o armonie prin furia și violența cu care sunt rostite. Ghismonda, personajul central al Fiammettei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
donnei demonicata, ea dobândește valențe pozitive, nu îi sunt negate defectele, se încearcă însă sublinierea acelei laturi intime, sincere, afectuoase care face din acest personaj feminin nu unul înspăimântător moral, ci perfect credibil uman. Donna demonicata nu se situează la antipodul donnei angelicata, pentru că și aceasta din urmă dovedea numeroase slăbiciuni, ci reprezintă o alternativă modernă, complementară modelului mai vechi, a ceea ce trebuia să reprezinte personajul feminin: nu un simplu element estetic, ci o complexitate, nu un factor declanșator al intrigii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala, Păcatul coanei Asica, La masa calicului ș.a. O „femeie bărbată” se crede, ba chiar este, protagonista din Pe valea Oltețului. Tânăra proprietăreasă din schița „De închiriat” e o parșivă de speță caragialiană, la antipod, tipologic, aflându-se o bătrână longevivă, care, totuși, „se pregătește să moară”, asemenea bunicii lui Anton Holban, și se stinge ca o lumânare (Mama Păuța), ori tușa Uțica, o bătrână înțeleaptă și modestă (Uitata). Firea unor personaje e foarte asemănătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
Catherinei Cox se bazează pe observația că geniile creatoare erau capabile de un efort fără egal în realizarea operelor lor. Ea spune: B. Descoperindu-se că testele de inteligență nu reușesc să evalueze și potențialul creativ, s-a căzut la antipod: creativitatea și inteligența sunt independente. Vina aparține unui studiu mult citat în literatura de specialitate publicat de Getzels și Jackson în 1962, Creativity and Intelligence: Exploration With Gifted Students, în care psihologii ajung la concluzia - bazată pe observații detaliate - că
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
ar putea crede că reprezintă un nonsens. Trăsătura definitorie a creativității este originalitatea - caracterizată prin noutate și imprevizibilitate. Atunci cum pot exista reguli pentru ceva care nu poate fi prezis? Cum să vii cu rețete pentru ceva care este la antipodul deprinderii, al elementului învățat, al algoritmului? Răspunsul îl putem găsi în cuvintele lui A.D. Moore: Având în vedere aceste premise, în continuare vor fi date un număr de 22 de reguli, gândite ca strategii, care vă vor face mai creativi
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
își asumă dorința. Pretinzând că înlătură orice tip de cenzură, scriitura pornografică nu funcționează așadar, în realitate, decât pornind de la o alta, mai secretă, cea care anulează ireductibilitatea sexualității feminine. Din acest punct de vedere, literatura pornografică se situează la antipozii altui tip de exploatare a diferenței sexuale: mitologia femeii fatale, așa cum s-a răspândit ea la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această mitologie plasează, într-adevăr, în centru enigma diferenței sexuale, incapacitatea masculinului de a stăpâni femininul, înfățișează distrugerea bărbatului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
fotografii - două icoane -, adică două formule ale imaterialității. Atunci când se întrupează, simțim imediat efectele prezenței sale exterminatoare, în Purissima Canyon. Numele definește, însă, un spațiu al falsei purități, așa cum Helen Grayle însăși ilustrează, sub identitate de împrumut, o realitate la antipodul celei sugerate de răpitoarea ei prezență fizică. Farewell, My Lovely accentuează câteva trăsături ale lui Philip Marlowe care nu erau evidente în cartea anterioară. Singuratic, melancolic, mefient, Marlowe posedă multe dintre însușirile misoginului. Prizonier al unui model comportamental greu de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sine, cu certe propensiuni masochiste, dar redevenită brusc fermă atunci când își simte primejduit spațiul de protecție antimasculin („...n-am vrut să fiu nepoliticoasă, s-a smiorcăit. Dar mă umilește foarte tare. Iar eu aș face orice pentru ea”). Deși la antipodul femeii fatale - de care lumea lui Chandler e plină -, Merle exercită asupra detectivului o atracție insidioasă, de care nu pare a fi pe deplin conștient. Nu suntem nici noi, cititorii, decât atunci când, vreme de câteva zile, în Wichita, ia identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Manhattan, statul Kansas, vedeți-vă mai bine de treabă. Un început de două ori imprudent. Mai întâi pentru că ne sugerează cine ar putea fi răufăcătorii (unul sau mai mulți indivizi din Kansas) și apoi pentru că-l plasează pe Marlowe la antipodul contextelor atrăgătoare în care-l descoperisem anterior. Clădirea delabrată, singurătatea prăfuită a personajului și respingerea agresivă a oricui provenea din afara sferei familiare a detectivului sunt însemne clare ale îmbătrânirii. Că e vorba de un transfer al sentimentelor autorului asupra personajului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vieți. Eventual. Dar, de fapt, cine știe? Ultima sa - scurtă - reintrare în scenă confirmă toate aceste însușiri ale personajului. Chiar dacă chirurgii plastici își făcuseră perfect datoria, clasa personajului se simte dincolo de orice îndoială. Chiar dacă e vorba de dublul perfect, la antipod, al lui Lennox - în paginile de început întrupa tipul nordic, cu părul alb „ca oasele bine uscate” -, personajul se impune instantaneu atenției: Într-o vineri dimineață am găsit un necunoscut așteptându-mă la birou. Era un mexican bine îmbrăcat sau
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și aproape sublimă (extraordinar este mai ales obiceiul bătrânei de a-i plânge pe toți morții din cimitir, fără excepție, ca și cum ei ar forma o singură mare familie, familia ei) i se pare caraghioasă povestitorului. C. este într-un fel antipodul Nastasiei: el nu plânge ușor, nu este milos „din cale-afară”. Mai mult „nepăsător” decât „simțitor”. După 1855 vocația distrugerii se manifestă la C. mai ales ca vocație a autodistrugerii. El își distruge căsnicia, cariera clericală și - pentru un timp - și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
viitorul Paradis de Lumină. Pe de altă parte, universul maniheist nu poate fi numit „bun” În sensul platonic al cuvîntului. Dispariția lui, care va marca Încheierea recuperării Luminii, este văzută ca un eveniment eliberator. În felul acesta, maniheismul este la antipodul pesimismului. Absența pesimismului decurge nu numai din evicțiunea finală a Întunericului, ci și, mai ales, din experiența imediată a lumii, care este departe de a fi traumatică, În ciuda numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pertinente, creația argheziană, un tânăr și entuziast critic precum Șerban Cioculescu citește Bilete de papagal pentru deliciul zilnic al lecturii unui text insolit, bine scris, așteptat matinal cu nerăbdare, după cum însuși mărturisește. Iată doar două opinii, traducând percepții aflate la antipod, atitudini care pot stârni interesul oricărui cercetător. În fine, indiferent de unghiul de abordare, avem certitudinea că dincolo de hipnoza strict stilistică 109, publicistica nu doar a lui Arghezi, ci a scriitorilor români, în genere, constituie o sursă de lectură și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
superior prin ținuta argumentației și soliditatea raționamentului. Primul l-ar avea ca exponent pe Arghezi, al doilea, pe Iorga. Cu toate că demonstrația s-a dovedit a fi șubredă, Lovinescu a intuit două alcătuiri umane aflate, din punct de vedere structural, la antipod. De altfel, chiar prin primul articol program, "Vers și poezie" (în care proclamă "independența" în artă drept condiția sine qua non a calității și originalității ), a cărui apariție a fost motivată de autor într-o notă de subsol ("O revistă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele două războaie mondiale, spiritul polemic al elitei culturale românești. E, practic, perioada în care polemica de presă atinge apogeul, atât prin calitatea cât și prin intensitatea dezbaterilor. În această tectonică discursivă, Arghezi și Iorga sunt două structuri aflate la antipod. O observație a lui Alexandru George, pe cât de lapidară ca formulare, pe atât de adevărată în conținut, reconfirmă calibrul celor două condeie în gazetăria interbelică: "Arghezi a ridicat această profesie la culmile poeziei; pe atunci poate numai un N. Iorga
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discurs în parte și, implicit, a actului polemic global. Astfel, avem, din start, în afara oricărei alte conjuncturi evenimențiale, două tipuri umane, aflate la o distanță considerabilă unul de celălalt, doi locutori aparținând, în primul rând mental, unor lumi situate la antipod: o lume rațională, instituționalizată, ordonabilă, dependentă de temporal și deci reglementată de principii oricând susceptibile de intervenția umană, iar cealaltă lume: afectiv-empirică, autotelică, inefabilă, insubordonabilă, generatoare de sens estetic și deci creatoare. În realitatea prediscursivă a polemicii, ei devin așadar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la infinit. Un curent "formalist" (în terminologia inaugurată de Polanyi) păstrează, în studierea societăților non-capitaliste, ipoteza raționalității și teoria rarității 10. Orientarea "substantivistă" este reluată în special de Marshal Sahlins 11 în studiul "societăților primitive", pe care le situează la antipozii sistemelor socioeconomice "capitaliste" și din care face din start emblema "societăților de abundență": schimburile s-ar subordona unor logici absolut ireductibile la căutarea unui interes "economic". Când își revizuiește poziția angajându-se mai profund în critica "utilitarismelor" (formaliste, funcționaliste, marxiste
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
întreprindere și de la raporturile sociale ale muncii ca substrat economic, derulează ansamblul înlănțuirilor unei înțelegeri interne a atribuirilor pe care actorii le operează asupra diferitelor scene care alcătuiesc universul lor global. Să amintim că aceste două complexe politico-economice apar la antipozi unul față de celălalt. Statele comuniste și postcoloniale din Africa au în comun instituirea unei ordini coercitive în care primează politicul, organizat sub egida unui partid unic, ordine menită să transforme societatea după niște proiecții a căror natură diferă totuși de la
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]