303 matches
-
produce atât când cel servește la exprimarea superlativului relativ, cât și când cel precedă un adjectiv și are rol emfatic: (5) a. prietenului celui mai bun b. lunii celei albastre c. Ioanei celei mici d. ?lui Ionuț celui drăgălaș La antroponimele de genul masculin, la singular acest acord este destul de puțin acceptabil. Dacă antroponimul se referă la un personaj istoric, acordul este chiar respins. Antroponimele istorice au un caracter fixat, nu se pot modifica elementele din componența lor, ceea ce explică lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
precedă un adjectiv și are rol emfatic: (5) a. prietenului celui mai bun b. lunii celei albastre c. Ioanei celei mici d. ?lui Ionuț celui drăgălaș La antroponimele de genul masculin, la singular acest acord este destul de puțin acceptabil. Dacă antroponimul se referă la un personaj istoric, acordul este chiar respins. Antroponimele istorice au un caracter fixat, nu se pot modifica elementele din componența lor, ceea ce explică lipsa acordului: (6) a. *lui Ștefan celui Mare b. lui Ștefan cel Mare Acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai bun b. lunii celei albastre c. Ioanei celei mici d. ?lui Ionuț celui drăgălaș La antroponimele de genul masculin, la singular acest acord este destul de puțin acceptabil. Dacă antroponimul se referă la un personaj istoric, acordul este chiar respins. Antroponimele istorice au un caracter fixat, nu se pot modifica elementele din componența lor, ceea ce explică lipsa acordului: (6) a. *lui Ștefan celui Mare b. lui Ștefan cel Mare Acordul în caz nu se mai face întotdeauna în limba actuală, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este singular (uniunea de state denumită Statele Unite ale Americii), însă poate fi și plural (țara denumită Statele Unite ale Americii este formată din mai multe state, reunite într-o federație-stat). Există câteva nume proprii care pot varia în funcție de trăsătura de număr. Antroponimele, în special numele proprii, pot primi o formă de plural atunci când se referă la mai multe persoane cu același nume, însă se poate păstra forma de singular și când e vorba de mai mulți referenți. În acest caz, acordul se
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
gen, care nu variază în funcție de context. Dacă se creează o formă de alt gen, cu ajutorul desinențelor specifice, această formă reprezintă un alt cuvânt, nu o formă morfologică a aceluiași cuvânt (la fel ca în cazul substantivelor comune, bunic-bunică). De obicei, antroponimele, în special prenumele, se organizează în perechi masculin-feminin: Ion-Ioana, Maria-Marin. Se pot forma nume proprii de genul feminin și de la numele de familie, acestea fiind conotate stilistic (umoristic sau depreciativ): Ionescu-Ioneasca, Vasileanu-Vasileanca. 3.5. Centrul este un pronume Unele pronume
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
singură persoană sau la mai multe; toponimul Tulcea are formă de feminin, dar nu desemnează o entitate cu gen natural; toponimele București, Iași și Bălți au formă de plural, dar desemnează o singură entitate (un oraș) etc. 2.2.1. Antroponimele Antroponimele impun acordul referențial, inclusiv numele proprii provenite din substantive comune, prin conversiune (în acest caz, trăsăturile formale ale substantivului comun nu mai sunt active sintactic): (55) a. Gabi este absent. (= "Gabriel") b. Gabi este absentă. (56) a. Ionescu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
persoană sau la mai multe; toponimul Tulcea are formă de feminin, dar nu desemnează o entitate cu gen natural; toponimele București, Iași și Bălți au formă de plural, dar desemnează o singură entitate (un oraș) etc. 2.2.1. Antroponimele Antroponimele impun acordul referențial, inclusiv numele proprii provenite din substantive comune, prin conversiune (în acest caz, trăsăturile formale ale substantivului comun nu mai sunt active sintactic): (55) a. Gabi este absent. (= "Gabriel") b. Gabi este absentă. (56) a. Ionescu este absentă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
guvern au decis). O sintagmă pseudopartitivă cu un substantiv colectiv pe prima poziție poate accepta acordul la plural (Au venit o armată de oameni, Au trecut o grămadă de ani). Acordul numelor proprii depinde de tipul semantic căruia îi aparțin: antroponimele se acordă semantic, pe baza trăsăturilor referențiale. Toponimele dispun de două posibilități de acord: formal (pe baza trăsăturilor formale) sau conceptual (pe baza trăsăturilor substantivului comun ce denumește conceptul în care se încadrează toponimul (oraș, țară, insulă, munte etc.). Două
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de fosta provincie Dacia Traiană, pe aceeași linie cu cetățile-orașe, centre episcopale Margus, Viminacium și foarte puțin la vest de linia de demarcație a teritoriului de formare a limbii române stabilită de învățatul Jirecék. Preotul Montanus (mons- montis înseamnă munte, antroponimul Munteanu fiind foarte răspândit la români, având noi și un macrotoponim Muntenia - Valahia Maior-Țara Românească) a fost martirizat chiar în orașul său natal sau de reședință, în parohia sa, la 26 martie 304. În martiriul Sfântului Montanus, pe care calendarul
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
Ursus să fi fost episcop și al acestor avarițeni, dar credem că, în principal, episcopatul său era constituit din creștinii urmași ai lui Montanus, ai băștinașilor din timpul lui Attila și ai celor care au depins de arhiepiscopia Justiniana Prima. Antroponimul Ursus atribuit unei fețe bisericești pledează în favoarea unui episcop român și nicidecum avar. Ei, ausonii din vestul României de astăzi, din vestul Romaniei Orientale de atunci, sunt cei care, amintiți de cronicele slave și maghiare sub numele de volohi și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
pe slavi) avea posibilitatea, prin căsă torie, să devină „proprietar” devălmaș, să renunțe la poligamie și să îmbrățișeze creștinismul cosmic, popular ( solar: și astăzi țăranul român privește la „soarele neînvins” și zice: Dă, Doamne, ploaie!). Cum altfel vom putea explica antroponimele: Coman, Tătaru, Turcu, Maghiar, Rus-Rusu. Desigur, aceste nume au putut fi și porecle, date de români românilor chiar, așa cum numai ei știu să dea, pe baza unor trăsături de caracter sau de înfățișare fizică: ca un cuman, ca un rus
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
boieri, deși termenul exista în limba română înainte de instituția domniei, desemnând pe cei bogați și puternici, fiind dat de origine sud-slavă, bulgărească (boliari, boiarini). Noțiunea „boieri”, care desemnează o calitate social-economică, o întâlnim sub forma de boer (pronunțat bur) ca antroponim în țări ca Olanda, în țările nordice, unde a fost, potrivit legendelor „adevărate” o Dacie de vest . Este surprinzătoare asemănarea acestor buri-boieri din Olanda cu numele tribului dacic al burilor, având centrul politic la Buridava și dacă admitem autohtonia lui
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
care nu tatăl, ci „Măicuța bătrână / Cu brâul de lână” este alinarea celui destinat morții; în care fetele de boier nemăritate nu erau excluse de la moștenire și trimise la mănăstire, ca în Muntenia; unde apar cu cea mai mare frecvență antroponimele ce trimit la descendența maternă: Aioanei, Amariei, Airinei 5 etc.; unde comunitățile tradiționale țin „veria” (înrudirea la rang de văr) mai mult după mame decât după tați. Mătușa este apelată tot „mamă” de către nepoții de soră (și în secolul XX
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
care nu tatăl, ci „Măicuța bătrână / Cu brâul de lână” este alinarea celui destinat morții; în care fetele de boier nemăritate nu erau excluse de la moștenire și trimise la mănăstire, ca în Muntenia; unde apar cu cea mai mare frecvență antroponimele ce trimit la descendența maternă: Aioanei, Amariei, Airinei 5 etc.; unde comunitățile tradiționale țin „veria” (înrudirea la rang de văr) mai mult după mame decât după tați. Mătușa este apelată tot „mamă” de către nepoții de soră (și în secolul XX
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
în unele cazuri, chiar greu de reconstituit. Elementul reținut care poate fi, la origine, un toponim denumind locul de proveniență a produsului denumit (eventual trecut prin derivare în clasa adjectivelor, încadrându-se, în acest caz, în tipul substantiv + adjectiv), un antroponim (desemnând adesea producătorul etc.), o "invenție lexicală" comercială (de pildă prin trunchierea denumirii unei firme) își pierde calitatea de nume propriu, întrucât este întrebuințat cu sensul întregii sintagme, care este, de regulă, denumirea unui produs comercial, artistic etc.: fr. champagne
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
prin pădurile noastre lupi și urși. Nu e lipsit de importanță toponimul pădurea La Ursoaia și pârâul Ursoiu. Tot în acest sens, pe Dealul Izvorului în așezarea neolitică s-a găsit o figurină zoomorfă din lut ars reprezentând un urs. Antroponimele Ursu, Ursulică, Ursan etc. vin în sprijinul ideii că pe aceste locuri au existat cu adevărat urși. Un argument și mai puternic în acest sens îl constituie și harta generalului austriac din armata rusă, Bawr 1781 care arată existența pădurilor
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
urși. Un argument și mai puternic în acest sens îl constituie și harta generalului austriac din armata rusă, Bawr 1781 care arată existența pădurilor întinse pe aceste locuri și desigur și a urșilor și lupilor. Toponimele Lupeni și Lupărie și antroponimele Lupu, Lupușoru, Lupan, Alupului, Alupoaie existente în satele Mlenăuți, Alba, Baranca, Lupeni și Vatra vin să susțină ideea exprimată mai sus. Acest fenomen se explică prin credința străveche din primele vremuri ale umanității că luând numele vânatului dorit, îl poți
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
Corlăteanu (La Corlăteanu)-teren arabil, productiv, situat la sud de satul Vatra. Poartă numele locuitorului Corlăteanu care are casa în câmp la o intersecție de drumuri, nu departe de locul numit La Brazdă care despărțea pământurile locuitorilor de moșia boierească. Antroponimul vine de la Korlat care înseamnă margine, stavilă, barieră. Corlăteanu(mărginașul) era paznic la hotarul moșiei boierești și ținea evidența oamenilor ce intrau dimineața la lucru pe moșie și ieșeau seara. Costanciuc (La Costanciuc)-teren arabil între tarlalele La Bojoga și
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
ai satului cu numele de Stan sau Stancu contravine regulilor de formare a toponimelor în accepția autorizată al lui Iorgu Iordan (din Toponimia românească). Mai curând se poate deduce, după el (p.460), că la baza numelui satului nostru stă antroponimul Stângaci, Stângaciu, Stângăceanu nume frecvente în timpurile medievale românești de unde și numele inițial al satului de Stângăceni, convertit apoi în cel de Stâncășeni. Cât privește vechimea instalării primelor case ca nucleu pentru viitorul sat Stâncășeni este și mai dificil a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
este cel de Oatu, în pronunție locală Ouatu, cuvânt care provine de la oat sau ouat și care înseamnă localnic, autohton, născut în acest sat sau regiune și nu venit din alte părți ale țării. Aproape jumătate dintre săteni moștenesc acest antroponim și înclin să cred că mulți purtători ai acestui nume de prin diverse localități ale țării au drept centru genezic satul Stâncășeni. Însăși mama mea este urmașa unui Ouatu, respectiv moș Costache Ouatu, bunicul meu. Urmează ca frecvență numele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
prin căsătorie cu fete localnice (Barbu, Stancana, Marinciu, Bulbuceanu, Ibănescu etc.). Sunt și nume ce indică naționalități diferite, ajunse aici în urma năvălitorilor barbari sau a războaielor medievale (precum: Stavâr, Sâlav, Turcu, Ocraim, Razâi, Palaghiu). Rămâne însă indiscutabil faptul că fondul antroponimelor, în frunte cu cel de Oatu (Ouatu), desemnează un sat tipic răzășesc, cu puțini venetici în structura sa antroponimică. Se pare că avem tot dreptul să ne lăudăm cu calificativul de "sat cultural", dacă nu în pondere absolută (având în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
de vită / 110 4.5.3. Brânduș, copilul din flori, și "fata căpitanului" / 113 4.5.4. Thecla, "Sf. Dumitru", și recuperarea identității unui farseur / 115 4.6. Desacralizarea numelui și pierderea identității. Semnul călăuzitor / 119 4.7. Toponime și antroponime epifanice. "Eșecul referinței" / 128 4.8 . Nume proprii și mitologie românească / 134 4.8.1. Pe strada Mântuleasa / 134 4.8.2. Șanțurile / 151 4.9. În curte la Dionis: În căutarea numelui pierdut / 154 4.10. Numele sfânt. Meșterul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
noțiunea de semnificație nu li se aplică. Funcția numelui propriu este identificare pură: a distinge și a individualiza o persoană sau un lucru cu ajutorul unei etichete speciale" (tr. m.)67. Cu toate acestea, specifică autorul, orice nume propriu, toponim sau antroponim, poate să se încarce de semnificație la fel ca alte cuvinte ale textului. Proprietatea limbajului poetic este de a fi motivat, "finalizat", adică se înlocuiește complementaritatea arbitrară a semnificantului cu semnificatul, cu o solidaritate necesară. Deoarece numele propriu este, prin
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Imagini livrești formate din nume proprii în opera lui Negruzzi, Observații asupra numelor de persoană din Craii de Curtea-Veche, Valori stilistice ale numelor unor personaje din basme, Onomastica operei "Românii supt Mihai Voievod Viteazul"), explicarea volumului mic de preocupări dedicate antroponimele din textul literar prin folosirea predilectă a numelor proprii obișnuite și dobândirea caracterului de simbol a numelor tocite prin uz (Elena Lința, Realitate și ficțiune în onomastică), explicarea diferitelor variante antroponimice de desemnare ale unui personaj (Alexandra Medrea-Danciu, Odysseus-index și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în text, el nu mai este o "copie a sistemului onomastic din limbă", ci "purtătorul unor semnificații derivate, care vor coincide, măcar parțial, cu semnificația generală a scriiturii"163. Opoziția realonim/simbonim pe care Mariana Istrate o utilizează în cazul antroponimelor se dovedește funcțională și în situația toponimelor pe care dihotomia spațiu real/ficțional le clasifică în reperabile, atestate și inventate. Toponimele contribuie la "crearea spațiului ficțional, întărind autenticitatea și verosimilitatea acestuia"164. În cazul antroponimelor atestate definite ca "toate acele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]