514 matches
-
Râmnicu Vâlcea, 1998; Azurul paltinilor verii, București, 1999; Cu somnul cerbilor nomazi, Constanța, 1999; Empireul viselor ucise, București, 1999; Dumbrava heruvimelor dormiri, Constanța, 2000; Nuntirea nuferilor dezrobirii, Videle, 2001; Regatul mirilor rubini, Constanța, 2001; Ducatul cerbilor robirii, Videle, 2002; Rondeluri antume, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Ioana Mărgineanu, „Ostrovul iubirii”, SLAST, 1987, 3; Irina Petraș, Exerciții de adorație, TR, 1993, 28-29; Doina Modola, Profesorul-poet, TR, 1994, 50; Popa, Ist. lit., II, 657. A. Ml.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290202_a_291531]
-
să afirmăm însă că acest supranume nu i se potrivește. Personalitatea și opera lui Comenius depășesc cu mult dimensiunile conotate prin această sintagmă sărăcăcioasă. Istoricii pedagogiei au acreditat-o pentru că nu au cunoscut decât „vârful aisbergului” operei comeniene: opera sa antumă. Dar profunzimea gândirii lui se află în opera postumă, pierdută și regăsită doar de câteva decenii. Pentru teoria generală a curriculumului, toată opera comeniană este semnificativă; însă ideile, realmente revoluționare, care ar fi putut întemeia un curriculum universal, apt să
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
printre ai cărei proprietari se afla. Soția lui G. era Ana Conta-Kernbach, poetă și ea, soră a filosofului Vasile Conta, iar Cornelia din Moldova este sora sa mai mică. Descinzând din lirica eminesciană, versul lui G., definit în unicul volum antum, Poezii, apărut în 1894, revine frecvent la stări caracteristice: melancolie, resemnare, oboseală, speranță în liniștea de dincolo de viață. Pulsația emotivă este însă transpusă într-un registru poetic minor, cu tonalități de romanță, duioase, fluide, muzicale, ceea ce face ca unele stihuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
de istoria religiilor, iar Dicționar de mitologie generală (1983), amplificat în 1989 și revizuit în 1995, reprezintă o prețioasă sursă de documentare prin bogăția și calitatea informației și prin încercările de sinteză, o lucrare de referință. În ultima carte publicată antum, Universul mitic al românilor (1994), marea dificultate constă, cum remarca autorul într-un interviu, în aparent paradoxala neinfuzare a mitologiei românești într-un sistem religios coerent și totodată în prezența ei doar în anumite forme de manifestare desacralizate. Lucrarea - crede
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
Voronca, piesa ar fi un „petit manuel du petit bonheur”. Literar, se încadrează în teatrul pseudocomic de factură lirico-metaforică, în esență devenind o metaforă a instalării lucide în vis. Un adevărat „vis al unei nopți de vară” e cealaltă piesă antumă, Steaua fără nume. Marin Miroiu, un tânăr profesor de matematică celibatar, descoperitor al unei noi stele, adăpostește într-o noapte, în camera lui de ascet, o tânără coborâtă din tren de conductor pentru că nu avea bilet. Dimineața, Mona pleacă, însoțită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
apare Problema Eminescu, volum de studii elaborate între 1928 și 1932, prezentat cu modestie drept o minimă contribuție în direcția sintezei pe care epoca, atât de bogată în studii eminesciene, pare să o anunțe. Criticul se ocupă doar de poemele antume, împărtășind pudoarea lui G. Ibrăileanu față de cercetarea postumelor. Altfel, comentariile nu depășesc stadiul de simplă povestire a poemelor, fără investigații interpretative. Se reține sugestia „poeziei pure” eminesciene din Stelele-n cer..., Peste vârfuri ș.a., ca și ideea de a discuta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
de artă ce le-a dăruit acestui oraș; a petrecut cei mai frumoși ani aici și și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iași, și nu la București sau în satul natal. Ultima lui expoziție antumă de la Cercul Militar Național din București a fost un veritabil elogiu adus Iașului și oamenilor lui. Sabin Bălașa și-a început drumul prin veșnicie la 1 aprilie 2008, la București, având la căpătâi albastrul, tinerețea și iubirea pe care le-
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
de ajuns, ca și, de altfel, la eseistica și critica sa, rămase ascunse, până la ediția lui Valeriu Cristea, în paginile revistelor, îndeosebi ale României literare. Acum cititorul are sub priviri aproape toată producția poetică a lui Marcel Mihalaș, pentru că volumului antum Nume i se adaugă volumul postum Între nume și lucruri, precum și o parte din producția lui eseistică, din care editorul a considerat demne să figureze în sumar unsprezece titluri. Dintre acestea, într-adevăr, se impune atenției, nu doar prin întindere
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
liric”. Cuvintele care revin obsesiv - cenușă, cranii, tămâie, morminte, lacrimi - nu fac decât să sugereze un sentiment de teamă în fața necunoscutului, a imensului gol existențial, dar nu o teamă paralizantă, ci mai degrabă una resemnată. În Ceremoniile (1978), ultima carte antumă, presentimentul morții este atât de pregnant, încât totul pare un legat. De data aceasta, frecvența unor sintagme precum somnul, singurătatea, prea multa noapte, alăturate de nesomn, neodihnă, dincolo de o posibilă apropiere de Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, nu semnifică atât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
crecetare semantică a textului definitiv, ca rezultat al decantării din mulțimea variantelor ("procesul de rafinare stilistică"), și dezbat concentric probleme ca neființa (Antinomia "neființei" cu "ființa ce nu moare" și consecințele ei în semantica textuală a Luceafărurlui), obscuritățile din textul antum (Din nou despre "taina" Luceafărului. Criptisme, obscurități și fractură logică în textul antum), micul eu (Despre tema "micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de rafinare stilistică"), și dezbat concentric probleme ca neființa (Antinomia "neființei" cu "ființa ce nu moare" și consecințele ei în semantica textuală a Luceafărurlui), obscuritățile din textul antum (Din nou despre "taina" Luceafărului. Criptisme, obscurități și fractură logică în textul antum), micul eu (Despre tema "micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei vieți eterne") etc. Fără îndoială, Rodica Marian urmează un drum analitic distinct și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
inclusiv cel din manuscrise, fiecărei poezii menționându-i-se datele de identificare necesare. Același lucru îl aflăm privitor la Variante. Exerciții & moloz pentru că "opera se constituie din poeme cu statut autonom, rezultate dintr-o supunere neabătută disciplinei clasiciste (așa-zisele antume), dar și din bucăți pe care nu le considera demne de publicare (postumele)", manuscrisele aducând dovada unui "proces de exercitare permanentizat, asemănător cu actele de solfegiere la care se dedau instrumentiștii și vocaliștii". Exercițiile sunt glosate pe ani, începând din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
e, speră să nu fie, crede în scrisul lui, dar dacă se înșală ? Nici celebritatea nu e la urma urmei o garanție. Poate fi o eroare, o neînțelegere, o întâmplare, o involuntară impostură, ce se va destrăma spre rușinea lui, antumă sau postumă. E divizat între vocație și îndoială (aici ar fi poate o deosebire : grafomanul are numai vocație, nu și dubii). „J’aurais écrit de toute façon”, declară Eugène Ionesco, ajuns în culmea gloriei (cf. Antidotes, Gallimard, p. 181, sqq
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Dar adevărul e că la data respectivă acest continent nu era practic încă descoperit, iar primele ediții de „inedite” nu ofereau, cu puține excepții, decât un material fie abandonat, fie rezervat pentru prelucrări viitoare, fie utilizat în mod superior în antume. Erau texte evident mai prejos de exigența artistică a poetului și nu purtau investitura girului său. „Eminescu nu e, nu poate fi altul decât cel ce a voit el însuși să fie. Tot ce n-a voit să fie e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
moment hotărâtor al spiritului românesc. Înainte de a se fi despuiat și estimat întregul Nachlass eminescian, fragmentele, nu totdeauna fericit alese, ce începuseră a se tipări, fără metodă nici simț critic, nu puteau, firește, suporta comparația cu sunetul irezistibil și siguranța antumelor. Alexandru Paleologu 128 Simțul estetic al lui Ibrăileanu era uneori, ce e drept, grevat de spiritul de grup sau de niște preconcepții, dar când funcționa, funcționa ireproșabil, nuanțat, profund, cu entuziasm lucid, precis, liber, de pildă în privința lui Tolstoi, a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
corectă formulare, ceea ce i-ar fi curmat elanul. Informul acesta nu e totuși un informosus (dacă ni se îngăduie această ilicită „latinească de bucătărie”), frumusețea constând tocmai în esența sa genuină. Călinescu a arătat cu multă finețe că și în antume poetul a lăsat, fără îndoială în mod conștient, unele stângăcii care, corectate, și-ar fi pierdut insesizabila freschețe ca un polen. Arta pe care i-o admira Ibrăileanu nu era la Eminescu totuna cu perfecțiunea, versurile lui nu sunt totdeauna
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
s-ar fi dovedit sterilă. Pe de altă parte, e tot atât de adevărat că se găsesc în postume foarte multe versuri din capul locului desăvârșite și unele fulgurații Alexandru Paleologu 130 extraordinare, dintre care pe cele mai multe poetul le-a utilizat în antume, fără ca prin aceasta să „inutilizeze”, cum spunea Ibrăileanu, textele prime de unde le-a extras, de pildă Sarmis și Gemenii, pure splendori, din care părți destul de ̀ ntinse apar în Scrisoarea IV și în alte locuri din antume ; de asemenea, Mureșanu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a utilizat în antume, fără ca prin aceasta să „inutilizeze”, cum spunea Ibrăileanu, textele prime de unde le-a extras, de pildă Sarmis și Gemenii, pure splendori, din care părți destul de ̀ ntinse apar în Scrisoarea IV și în alte locuri din antume ; de asemenea, Mureșanu și altele (ca să nu mai vorbim de Egipetul, scos, cum se știe, din Memento mori). Alte versuri, la un pas de împlinire, au trecut în antume doar cu o ușoară amendare, printr-o mișcare abia perceptibilă ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
̀ ntinse apar în Scrisoarea IV și în alte locuri din antume ; de asemenea, Mureșanu și altele (ca să nu mai vorbim de Egipetul, scos, cum se știe, din Memento mori). Alte versuri, la un pas de împlinire, au trecut în antume doar cu o ușoară amendare, printr-o mișcare abia perceptibilă ce le-a eliberat ca prin miracol toată strălucirea latentă. Eminescu, atât de neglijent cu orice bunuri personale, își căra peste tot cufărul cu manuscrise, de soarta cărora, după ce la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care Negoițescu, dintr-un exclusivism excesiv, o califică drept „dulcegărie”), e străbătută de un fior al transcendenței, culminând într-un final cutremurător. Dintre postume, unele, ce puteau fi considerate finite ca formă, au fost în timp incluse ̀ mpreună cu antumele, fără a contrasta deloc cu acestea, în „culegeri de poezii” date la iveală, mai bine sau mai puțin bine, de diferiți eminescologi. Dar contemplând acel „univers în semicerc”, pe care-l proiectase poetul, ne dăm seama că el a fost
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
puțin bine, de diferiți eminescologi. Dar contemplând acel „univers în semicerc”, pe care-l proiectase poetul, ne dăm seama că el a fost altceva decât autorul unor „poezii”, oricât de superlativ izbutite ; s-ar putea, dimpotrivă, spune că de fapt antumele sunt „fragmente” scoase din marea operă totală și prelucrate izolat ; poetul, spune Călinescu, „nu apucase a arunca din spiritul său decât firimituri, sclipitoare firimituri ”. De aceea, socotim că, deși la prima privire se impune în chipul cel mai evident deosebirea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
fragmente” scoase din marea operă totală și prelucrate izolat ; poetul, spune Călinescu, „nu apucase a arunca din spiritul său decât firimituri, sclipitoare firimituri ”. De aceea, socotim că, deși la prima privire se impune în chipul cel mai evident deosebirea dintre antume și postume, ca și cum ar fi două lumi ce ar avea fiecare alte legi și moduri de existență, ele reprezintă totuși, în esență, același univers. După cum ni se pare fals, de pildă, a hotărnici la Goethe între primul și al doilea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
După cum ni se pare fals, de pildă, a hotărnici la Goethe între primul și al doilea Faust, am afirma, de Alexandru Paleologu 132 asemenea, că în fond nu există acel imens hiatus ce pare a separa postumele lui Eminescu de antume. Ceea ce explică separația e desigur faptul că, după ce pentru două generații noțiunea „Eminescu” era dată de antume, deci de o operă cantitativ restrânsă, alcătuită din câteva zeci de poeme mult mai frumoase decât toate câte se scriseseră până atunci în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
am afirma, de Alexandru Paleologu 132 asemenea, că în fond nu există acel imens hiatus ce pare a separa postumele lui Eminescu de antume. Ceea ce explică separația e desigur faptul că, după ce pentru două generații noțiunea „Eminescu” era dată de antume, deci de o operă cantitativ restrânsă, alcătuită din câteva zeci de poeme mult mai frumoase decât toate câte se scriseseră până atunci în limba română, în plus și pline de „filozofie”, s-a întâmplat evenimentul proclamat de Iorga : „un nou
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un nou Eminescu apăru ! ” ; și apăru tocmai sub un aspect enorm, haotic, heteroclit și prolix, cu prea multe indecizii lingvistice și vicieri lexicale, asemănătoare celor din faza preeminesciană a limbii literare, refăurită în chip superior și cu autoritate tocmai de antumele marelui poet. Dar, de fapt, opera lui Eminescu e una, după cum marea masă subacvatică și ghețarul vizibil de la suprafață sunt unul și același bloc. Realitatea e că nu doar pentru marele public, dar și pentru majoritatea intelectualilor, Eminescu este și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]