904 matches
-
și cadrul de natură în care eroina își duce existența de țărancă nevoiașă, cu gesturi de o ritualitate ancestrală în actele ei gospodărești: „Pomii cei tineri erau smulși de la garduri, pentru că știau să stea în picioare. Pomii cei bătrâni sfârșeau aplecați unii peste alții. Era o moarte înceată, chinuitoare, o putreziciune treptată în pomi, în garduri și în cumpeni." Prin pierderea la un moment dat a soțului și a fiului, care îi sunt împușcați pe neașteptate, femeia din cartea lui Marin
Noi contribuții la bibliografia lui Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6244_a_7569]
-
succesiunea benzilor de relief se repetă într-o formă mai complicată. La marginea munților înalți, ai cristalinului și sedimentarului mezozoic se întind muncei alcătuiți din roci senoniene, eocene și oligocene cu predominarea conglomeratelor eocene. Aceste depuneri sedimentare, transgresive peste aripa aplecată a cristalinului, prezintă ca și la est de Olt, o înclinare monoclinală spre sud, ceea ce explica relieful structural cu apariția de cueste aliniate paralel cu marginea munților. Părăsind roca dură, văile se lărgesc brusc în formațiile friabile de la sud. Apar
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
a proletcultismului : "înalt preludiu comunist de vise"... Din sfărâmăturile unui poem consacrat, în 1960, cuceririi cerului de către om, s-au ivit, parcă fără știința mea, trei poezii adevărate - printre cele mai bune din întreaga mea creație lirică: Deodată deschid ochii aplecat deasupra universului! Ca să nu cad în adâncile constelații, îmi încleștez degetele în grâu. Auzul reintră în sunete, mă simt ancorat de pretutindeni, reîntors în punctele cardinale. În aurul supus al grâului, adorm iar, aidoma unui avar pe care moartea l-
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
pentru o clipă. De cum văzu lacrimile șiroind pe obrajii mamei sale, victoria i se păru găunoasă. — Of, nu mai plânge! Nu mai vreau spada. Mă duc s-o ajut pe sora mea. Și fugi la bucătărie, unde sora lui stătea aplecată, suflând în cuptorul de lut printr-o tulpină de banbus, pentru a înteți focul. Hiyoshi năvăli înăuntru, spunând: — Auzi, s-aduc apa? — Nu, mulțumesc, răspunse Otsumi, ridicând surprinsă o privire timidă. Clătină din cap, Întrebându-se ce avea de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe nimeni. Ceva suspect? — Uite-acolo, pe cărarea de lângă orezăria aceea, e un om. Seamănă puțin cu un bâtlan. Ce crezi că face? Nohachiro mai aruncă o privire și văzu că, într-adevăr, pe cărare de lângă orezărie stătea un om aplecat. Află ce-i cu el. Nohachiro porni în fugă pe o potecă îngustă. De regulă, în toate provinciile, orice lucru ce părea cât de cât suspect trebuia să fie cercettat fără întârziere. Conducătorii provinciali erau deosebit de sensibili în privința hotarelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
forță în glas. Manierele îi erau perfecte, dar lipsite de viață. Nobunaga înțelese repede că funcției de shogun nu-i mai rămăsese nici o vigoare. Prosternându-se la podea, ceru favoarea de a face cunoștință cu Yoshiteru. Dar în glasul omului aplecat se simțea o putere care îl copleșea pe superiorul său. — De data asta, am venit la Kyoto incognito. Mă îndoiesc că oricare dintre aceste produse locale din Owari va bucura ochiul unei persoane din capitală. Și, prezentându-i lui Yoshiteru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în braserie crescuse. Discuția mea cu Ion Micu devenise parcă fum, iar lunga tăcere care se așezase între noi risca să ne sugereze la amândoi o ruptură. Deodată însă el zîmbi: "N-ai reținut, zise el, fixîndu-mă iar, cum stătea aplecat, cu o privire de sus în jos în care strălucea o intensă simpatie pentru mine, ți-a scăpat o idee pe care eu n-o pot demonstra, dar în care cred și anume că totul e să supraviețuiești. De fapt
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
puteai să-i înjuri și de mamă fără să-i clintești (eu însumi procedasem astfel cu unul și, în loc să se indigneze, afișase o politețe afectată, spunîndu-mi că buna-creștere îl împiedică să-mi răspundă cu aceeași monedă). Ici, colo, vedeam capetele aplecate ale celor care cu adevărat vroiau să schimbe un gând. Expresiile lor erau neliniștite. Cineva încerca să explice. Doamnele stăteau liniștite în rochiile lor elegante, uitîndu-se doar rar în jur, cu un ochi absorbit și cercetător. Grija, un sentiment etern
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Fiul ăsta de chiabur e cam neverosimil, zise, dacă ar fi spus că îl apucase frica să omoare un astfel de ștab ar fi fost mult mai bine", și își plecă fața și îi văzui ochii mari lângă fruntea mea aplecată, în timp ce își reașeza genunchii și mai aproape de ai mei. Trăgeam cu ochii spre ea în clipele când lumina pe care pelicula puternică o arunca din când în când asupra sălii și îi vedeam acești genunchi tot acolo, rotunzi și frumoși
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iubite de o suavitate boticelliană (La creatura di bianco vestita era titlul dat de P. versurilor în „România jună”). Dar imaginea fecioarei se încarcă de semnificații mai adânci, purtând nostalgia unei purități inaccesibile și aproape inumane: frumosul absolut („Pe când deasupra aplecată, / În semn de veșnică iertare, / Va coborî înseninată / Privirea albelor fecioare”). Domină, fascinant, albul lilial (și fantomatic), gestul hieratizat al rugii, într-o idealizare ce nu e străină de influențe prerafaelite și de surse mistice. Refrenele ritmează plângerea țintei aflate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
politică impetuoasă a celui care s-a luptat aproape trei decenii pentru drepturile poporului său. Ca metodă, cercetarea ne dezvăluie un istoric care a depășit de mult faza romantică încă dominantă într-o bună parte a istoriografiei române din Regat, aplecat sistematic asupra documentelor și înzestrat cu logică și cu talent analitic. Bunea a lăsat în urmă faza retoricii iredentiste: el face să vorbească, asamblate într-o panoramă impecabil alcătuită, surse istorice incontestabile: actele oficiale - memorii, petiții, decizii ale organelor ardelene
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]
-
Cupola aurie a unei biserici bizantine strălucește la capătul unui bulevard. Părinții lui Susan, Slobodan și Aleișa Petrovici, locuiesc Într-un bloc de cărămidă roșie, cu cinci etaje. Susan parchează În zăpada mocirloasă, chiar În fața blocului, unde tatăl ei stă aplecat asupra motorului mașinii sale, Înjurînd. Se Îndreaptă de spate cînd ea Îl strigă pe nume. Drept prezentare, Susan spune: — L-am adus pe domnul Wakefield, ca să te cunoască. Domnul Petrovici Își șterge mîinile pe o cîrpă uleioasă și mormăie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
în pădure, ci în casa părintească, cea care adăpostise visele copilăriei mele, poveștile scrise și nescrise, nopțile dormite și nedormite, lungul șir de morți, dar pentru ei nu conta... Păreau mai degrabă niște jucători de poker, trișori josnici. Cu capetele aplecate, nici unul nu avea curajul să mă privească în ochi. Le-am spus vorbe dure, dar nu regret, regret că n-am avut suficientă inspirație și destul aplomb că să le spun unele și mai dure. - Joci tare, adăugase cel mic
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Heidi văzu mii de soldați japonezi zăcând pe câmp, cu sângele scurgându-li-se În pământ și transformându-se În noroi roșiatic. Și din acest sol fertil creșteau fantome la fel cum creșteau și tulpinile de trestie-de-zahăr. Privind fix siluetele aplecate, Își imagină că scotoceau după oase și cranii să le ia ca suvenire. Când sosi mâncarea, nu putu decât să se uite la platourile Încărcate. Din cauză că locul era atât de prost luminat, nici unul dintre prietenii mei nu putea distinge ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mie? spuse ea citind de pe bucata de hârtie pe care vânzătoarea mâzgălise prețul. Se Întoarse și zise: —Dwight, dragule, cât Înseamnă o mie de kyat? —Mai puțin de trei dolari. Dwight stătea la vreo doi metri mai departe, În spatele femeilor aplecate să inspecteze marfa. Zău, pentru un metru de material ca ăsta? făcu Roxanne. Femeia o bătu pe mână și dădu din cap În semn că nu, apoi desfăcu materialul și-l Întinse. —Doi, spuse ea și ridică două degete. —O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de adânc? Se agăța prea tare de el? Până să apuce să-și ducă gândul la capăt, văzu pe cineva mișcând În fața scorburii. Nu se luminase Încă. Oare ceilalți se apucaseră să pregătească micul dejun așa de devreme? Personajul stătea aplecat, mâncând ceva grăbit și uitându-se speriat În jur. Personajul Încremeni, privind fix În ochii Marlenei. Nu Înțelegea nimic, era ca și cum dublul ei din vis scăpase și se materializase la câțiva metri În fața ei, un gibon cu o mască albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
numaidecât capul. Era însă târziu; se-ndepărtase prea mult... Cum nu îndrăzneam să ies din coloană, l-am urmărit cu privirea de departe, până a dispărut la o cotitură a străzii. Eminescu, dacă era el mergea încet, cu capul puțin aplecat, ceea ce indica o ținută de om frământat de gânduri, care trece cu ochii în pământ. E sigura dată când pașii mei s-au încrucișat cu cei ai marelui poet, când ochii mei au putut privi umbra lui pământească. Și încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
complicat. Când m-am întors de la secretariat, n-am mai găsit-o pe Maria în bancă. Îmi călărea dezinvolt catedra, cu picioarele strânse într-o fustă lungă, gri, ticăloasă. Zâmbea, dar nu spre mine. Stătea picior peste picior, cu capul aplecat, frunzărindu-mi fișele. Nu-i descopeream gleznele, dar simțeam în palme rotunjimea genunchiului. M-am oprit în ușă. Imaginea curgea perfect, sobru, calculat. Mi se-ofereau o jumătate de profil, părul desfăcut pe umeri, un braț subțire, nevrotic, mulat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
încălecată până la capăt, dar zâmbetul se-afla acolo, întipărit între corpurile noastre sau păstrat cu demnitate sub pleoapele închise. O fotografiam pe Maria după ce-i atingeam sfârcurile cu două cuburi de gheață, pozam picioarele ei desfăcute și crupa doar puțin aplecată, o urmăream seara când lăsa chiloții roz să-i cadă la picioare și surprindeam pe peliculă momentul când pizdicul ei delicios se umezea, înainte ca jetul de urină să fie eliberat (întotdeauna asociasem momentul cu-o juisare). Puneam polaroidul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până-n tavan, bărbia strânsă de-o mână fermă, mentolată. Frizerul se transforma treptat într-o femeie de carne și metal, un cyborg cu părul negru, biciuitor și degetele învelite-n lame subțiri de brici. O priveam pe Maria de-aproape, aplecată ușor în față, lipită cu sexul de genunchii mei: lama briciului se plimba nestingherită pe-obraz, o simțeam rece pe pielea aburită, parcă eram un cozonac bun de pus pe masă. Cu fiecare mișcare, sexul i se freca de picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fregatei. - Volta pe dreapta, strâns! ordonă căpitanul. Signor Angelo, aș vrea ca toți oamenii dumneavoastră să treacă În partea dreaptă a punții! Angelo dădu ordinul, iar Apărătorii ieșiră de sub punte, trecând pe marginea dreaptă a fregatei. Nava luă virajul ușor aplecată. A doua salvă a celor două galere ajunse la distanța la care se aflau, dar nu atinse decât dâra de spumă din spatele „Esperanzei”. - Redresați Încet la babord! - Tunurile, armate! ordonă și Francisco. Falconetele pe punte, la babord! Fregata Îndulci virajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o adusese, nedesfăcută, În camera nepotului său. Plicul avea pecetea cu zimbrul Moldovei. Era o scrisoare de la tatăl său. Sosirea unei scrisori de la Cetatea Sucevei schimba totul. Era, de departe, cea mai mare bucurie. Alexandru o deschise febril. Recunoscu scrisul aplecat și ordonat al tatălui său și, Înainte de primele cuvinte, simți că emoția Îl copleșește. Îi era dor. Îi era foarte dor de el. Nu-și imaginase că Îi va fi atât de dor, că depărtarea poate deveni uneori atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să și-l ascundă. Faptul că omul acela nu avea chip nu mai putea fi o Întâmplare. Pictorul mai observă că cerșetorul făcea exact același lucru ca și el. Studia intrarea În palat. Dar o făcea nemișcat, cu capul ușor aplecat, ca și cum nu l-ar fi interesat decât partea de jos a palatului, sau doar felul În care erau Încălțați ienicerii. Vreme de aproape un ceas piața rămase nemișcată, În așteptare, asemeni unui tablou cu personaj colectiv, pictat de Gentile Bellini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
întrebuințează pentru aceste două noțiuni cuvântul "lege". Credința creștină este pentru {EminescuOpXII 240} român legea creștină. Românii sunt creștini; dar ei au unele moravuri și obiceiuri cari sunt străine creștinismului, Astfel soarele este sfânt la români și românul adevărat stă aplecat, cu capul descoperit, în fața soarelui ce răsare. Vinerea e o sărbătoare și mai ales țăranii nu lucrează în această zi, deoarece nimic nu merge bine ce s-ar întreprinde vinerea. Și pâinea este sfântă, Înainte de a o începe se face
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
acum în circulare lungi și scurte cu Chirițopolii și Simuleștii respectivi. {EminescuOpXII 241} român legea creștină. Românii sunt creștini; dar ei au unele moravuri și obiceiuri cari sunt străine creștinismului, Astfel soarele este sfânt la români și românul adevărat stă aplecat, cu capul descoperit, în fața soarelui ce răsare. Vinerea e o sărbătoare și mai ales țăranii nu lucrează în această zi, deoarece nimic nu merge bine ce s-ar întreprinde vinerea. Și pâinea este sfântă, Înainte de a o începe se face
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]