289 matches
-
în general și istoric în cazul de față de către o comisie aprobată statal este străină de ethosul științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
noastră, chiar neavând trebuință de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor. Cine nu crede În sfintele moaște nu crede nici În sfintele icoane, nici În lucrările sfințitoare ale Bisericii. Un lucru este greu de contestat fiind chiar apodictic, și anume că, În Întreaga istorie a Bisericii, sfintele moaște sunt o prezență permanentă, ele constituind, alături de sfintele icoane, de slujbele Bisericii, de imnografia liturgică, repere fundamen‑ tale ale credinței noastre. X.7.2. Puterea din trupul sfinților Faptul menținerii
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
În Deuteronom st] scris: Sedeq, sedeq, vei tr]i și vei moșteni p]mântul pe care Iahve, Domnul Dumnezeul ț]u, ți-l d]. (Deut. 16.20). Sedeq este exprimat în legea biblic] atât sub form] cazuistic] (jurisprudenț]), cât și apodictic] (obligație). Când legea a fost consfințit] ca fiind aplicabil] în toate timpurile și tuturor generațiilor, a luat formă obligatorie și inflexibil] a „eticii regulilor”. Relația dintre zeitate și popor avea la bâz] principiul do ut des (Îți dau pentru că tu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Ecclesiei asigură prospețimea și fecunditatea Ortodoxiei, ferindu-o de orice abatere. O adevărată de lecție (smerită, umilă) de creștinism dogmatic, liturgic, canonic pe care elita creștină interbelică o oferea mediului românesc. Cunoașterea religioasă Există sisteme de gândire care gravitează în jurul apodicticului, problematicului, sisteme materiale cu un caracter reflectoriu, adică punctate de o conștiință teoretică. Rațiunea umană pendulează între o gândire sistemică și un aspect pasiv al sistemului reglat de o latură autonomă a mentalului și de o latură eteronomă a lucrurilor
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a ține scaun de judecată. Acum, ceea ce este normal sau nu este comparat cu o ordine obiectivă - neexistând nimic subiectiv în această formulare a criticii -, stabilită după voia sau canonul lui Dumnezeu, fapt pentru care se constituie într-un îndreptar apodictic pentru judecata omenească. Tot ceea ce este natural și adevărat în viața religioasă este încapsulat în învățătura Bisericii. De aceea, a face o critică, din această perspectivă, implică a observa și chiar a sancționa prin această constatare - nu este vorba despre
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
semne opuse) operează, deopotrivă, În cadrul logicii asertorice, ca și În cel al logicii modale, am putea spune că, sub semnul inteligenței artificiale, logica ni se relevă ca știință unitară a formelor raționării, prin aceasta atenuându-se barierele dintre analitică (sau apodictică: a se Înțelege teoria demonstrației) și dialectică (sau topică: adică teoria argumentării prin dialog), respectiv dintre acestea două și retorică, disciplina vizând genurile oratoriei și persuadarea În cursul argumentării prin discurs, pe care Aristotel o plasa sub chip de anexă
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
produce o emoție, iar nu o convingere proprie cunoașterii. În Retorica sa, Aristotel a susținut utilitatea retoricii ca artă formală de a învăța pledoaria pentru o anumită teză. Sînt distinse în acest cadru trei genuri de discurs: deliberativ, judiciar și apodictic. Primul, genul deliberativ, are în vedere guvernarea și se bazează pe criteriul utilității pentru viața cetății, al doilea, genul judiciar, realizează acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în acest cadru trei genuri de discurs: deliberativ, judiciar și apodictic. Primul, genul deliberativ, are în vedere guvernarea și se bazează pe criteriul utilității pentru viața cetății, al doilea, genul judiciar, realizează acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd drept criteriu frumosul și, ca mijloc, amplificarea. Această tipologie este rezultatul interpretării elementelor ce țin de situația discursivă, precum situațiile de enunțare, statutul locutorului, tipul auditorului, credințele acestuia etc. Practica
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
importante veridicitatea sau verosimilitatea detaliilor din viața povestită a lui Iisus, ci miezul tainic al acestuia, sâmburele de adevăr care face să rodească credința în sufletul celui care o ascultă. Tot așa, și fariseul Gamaliel se ferește a pronunța judecăți apodictice asupra ucenicilor lui Hristos, lăsând lucrarea timpului să arate dacă această cale nouă pe care o propovăduiesc aceștia este de la Dumnezeu sau nu: "Și acum zic vouă: Feriți-vă de oamenii aceștia și lăsați-i, căci dacă această hotărâre sau
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o cred și azi! În acest fel, prin experiență personală, Întinsă pe o durată de decenii În anii cei mai fertili, mai vitali ai existenței mele biologice și creatoare, eu am Înțeles fraza nietzscheniană citată mai sus, care sună parcă apodictic, precum fraza ce anunță cunoscuta afirmație morală kantiană: acționează astfel Încât acțiunea, fapta ta, la nivelul ei maxim să poată deveni lege universală! „Fă În așa fel Încât să fii, să devii stăpân al propriului tău trecut și al actelor tale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
urmă cazuri argumentația e pe muchie de cuțit. Cititorul atent și empatic este mereu stârnit, contrariat, uimit, sedus, incitat, provocat la atitudine. Pagina critică nu somnolează niciodată, este vie, energică, "vigilentă", demascatoare, tensionată grație succesiunii rapide a afirmațiilor răspicate, chiar apodictice, și a ipotezelor cutezătoare. Theodor Codreanu face figura unui spirit alert și decomplexat, capabil să bată pe umeri ocrotitor ori cârtitor-condescendent personalități culturale reputate ale literaturii, esteticii, filosofiei, mitologiei, criticii structuraliste, arhetipale, tematiste, psihanalitice. Această familiaritate atitudinală se poate explica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discursului critic, adunând fără odihnă argumente din sfera umanistă și din științe, pentru a alcătui un fel de conglomerate eterogene, organizate în jurul unei idei-nucleu. Este o critică a persuasiunii, directă, fermă, polemică, implicit și explicit, structurată nu o dată în enunțuri apodictice, cvasiaforistice. Judecățile nu îngăduie replici ori nuanțări, fiind articulate de așa manieră încât să descurajeze controversa. Theodor Codreanu și-a construit un stil hermeneutic ușor de recunoscut ca atare, numai al său, definit prin angajament moral (patos reținut, tensiune a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
caz, va trebui cunoscută istoria de după 1989, care nu este doar o prelungire a ceea ce a fost anterior, cum se crede grăbit la noi. Va trebui ieșit din obiceiul reconstituirii istorice vagi, cu largi aproximări ale situațiilor, dar cu concluzii apodictice, prin lecturi ale faptelor înainte de orice alt considerent. Pozitivismul a eșuat ca filosofie cuprinzătoare, dar nu ca metodologie ce ne cere să plecăm în generalizări de la interogarea faptelor. Peste toate, nu se pot lua ca sursă sigură de informare doar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dacic. Fără excepție, toate lucrările insistă la unison asupra romanității absolute a poporului român. Originea romană, cu întreaga suită de implicații simbolice pe care le include, este un fapt istoric plasat în afara domeniului afirmațiilor discutabile. De fapt, resortul la afirmații apodictice, care pretind autoritate factuală dincolo de orice dubiu, este o caracteristică generală a manualului ca vehicul al consensului societal aprobat statal. Florian Aaron, care a sintetizat cele trei volume ale sale de Idee repede a prințipatului Țării Rumânești (1835-1838) în mult
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p. 66). Pentru a dezamorsa contradicția în care se închid universalismul creștin și particularismul național, Stăniloae recurge la o neașteptată manevră argumentativă, îndumnezeind națiunea. Respingând apodictic doctrina catolică a naționalității ca o însușire suprapusă (deci superficială) umanității, Stăniloae consideră calitatea națională a fi esențială și intrinsecă omului: "calitatea națională a eului omenesc nu este ceva accidental, de suprafață, aposterioric, ci face parte din destinul esențial al
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
afirmării elementului autohton, până la orientalitatea slavă. Continuitatea. Invariabilă a memoriei naționale românești, teza continuității rămâne centrală în modul românesc de raportare la trecut. Devenită o adevărată axiomă a memoriei naționale, permanența românească pe teritoriul dacic este afirmată în formula sa apodictică: "la retragerea legiunilor și a păturii stăpânitoare din timpul domniei lui Aurelian, populația a rămas pe loc, atât la orașe cât și mai ales la sat" (Roller, 1952, p. 50). Centrul de greutate al demonstrației permanenței românești se mută de pe
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
țările române, la care se adaugă și solidarizarea celor trei principate în lupta antiotomană, au creat premisele unificării politice, care a răspuns, așadar, unei "necesități istorice" (Daicoviciu et al., 1984, p. 176). Ideea necesității istorice este reiterată compulsiv în sentința apodictică potrivit căreia "unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile ulterioare" (p. 179). Unirea Moldovei cu Muntenia, eveniment prin care s-a constituit statul național modern român, nu scapă nici ea din logica inexorabilității istorice a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cel Mare și, împlinind vremelnic "visul străvechi al unității politice", Mihai Viteazul (Daicoviciu et al., 1992, pp. 112-116). Fapta lui Mihai Viteazul din 1600 continuă să fie celebrată ca o împlinire a destinului istoric al unității politice românești. În formule apodictice preluate din vechiul discurs național- comunist, manualele declamă necesitatea obiectivă a unificării politice a Țărilor Române: "Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile de mai tîrziu" (Daicoviciu et al., 1992, p. 151). Discursul istoriografic difuzat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu majusculă) preia formele unei povești. Mitu et al. (1999) îi invită pe cititori să descopere "cum sună povestea originilor românilor" (p. 8, subl. n.), sau "cum își imaginează românii originea poporului lor" (p. 10, subl. n.). Adevăruri anterior enunțate apodictic în cadrul paradigmei esențialiste a identității naționale românești sunt acum tratate din noua paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul din primele manuale
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
terminală" de apartenență, dincolo de care nu se poate extinde solidaritatea socială (R. Emerson citat de Geertz, 1994, p. 29). Către sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un context marcat de o acerbă competiție interstatală, pedagogii națiunii au denunțat în termeni apodictici ethosul umanitarianist ca un atentat la adresa ființării statului- națiune românesc. Chiar și pedagogia comunistă, în pofida retoricii "internaționalismului proletar" și a solidarității transnaționale a oamenilor muncii, dădea glas unui limbaj dublu orwellian, întrucât a continuat să mențină și chiar să întărească
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în general și istoric în cazul de față de către o comisie aprobată statal este străină de ethosul științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nimic care se dă pe sine, în așa fel încât el este ceva; și, desigur, trebuie să fie, altminteri nefiind posibilă nici măcar ipoteza: dacă există ceva ... Însăși ipoteza aceasta cere existența, ceea ce face ca ipoteza să devină, paradoxal, o "idee" apodictică. În termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]