274 matches
-
filozofii a vieții" și în seria de critici ale civilizației care au caracterizat gândirea europeană în primele decenii ale secolului XX. Pornind de la convingerea de origine nietzscheană potrivit căreia există un antagonism radical și imposibil de suprimat între dionisiac și apolinic, așadar între viață și spirit, între natură și cultură, între suflet înțeles ca principiu vital și forme ca scheme în interiorul cărora este prinsă viața, s-a dat o expresie filozofică, literară și artistică unei răspândite neîncrederi în pretențiile de sinteză
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care "duhnește ca un cadavru în descompunere", luare de poziție care l-a făcut să piardă, desigur, considerația unor scriitori precum Romain Rolland, Stefan Zweig și Hermann Hesse. Dar dincolo de orice contingență, opoziția era de principiu. Reluând antiteza nietzscheană dintre apolinic și dionisiac, și în același timp pe cea romantică și vitalistă dintre spirit și viață, Thomas Mann o completa cu noua semantică a modernității, articulând-o cu măestrie suverană în multiplele sale fațete: creativitatea se opune cunoașterii abstracte, simplitatea originară
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
păstrând distanța față de el și mai ales față de cei "zece mii de profesori ai iraționalului care, la umbra sa, au răsărit ca ciupercile în toată Germania"132, el recunoștea că Nietzsche intuise corect când a identificat în discrazia dintre dionisiac și apolinic, dintre instinct și rațiune, dintre viață și spirit, sursa bolilor civilizației. Dincolo de Nietzsche, așadar dincolo de "tragicul destin" pe care îl reprezentase, problema era de a reconstrui rațiunea pe noi baze și de a cuceri un concept de humanitas nou și
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în două momente semnificative: prima oară, când se dedică o întreagă prelegere pentru a arăta în ce mod criticile civilizației realizate de Spengler, Klass, Scheler și Ziegler depind în ceea ce privește constituirea lor filozofică de Nietzsche, și mai exact de antiteza dintre apolinic și dionisiac pe care toți aceștia o reiau cu accente de fiecare dată diferite, folosind-o drept categorie a filozofiei istoriei în scopul unei critici a prezentului 147. Nietzsche apare apoi încă o dată la sfârșitul cursului, când Heidegger își încheie
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
că proiectul lui Margaret Mead a fost un eșec, nefiind bazat pe utilizarea corectă a metodologiei științifice. Câțiva ani mai târziu, în 1934, ținând cont de valorile dominante într-o societate, Ruth Benedict va împărți indienii din sud-estul Statelor Unite în "apolinici" și "dionisiaci", prin publicarea rezultatelor cercetărilor sale de teren în cartea Patterns of Culture 136. Titlul cărții a făcut populară sintagma pattern-uri culturale, care este una dintre cele mai folosite în sociologia culturii și în antropologia culturală. Pattern-urile
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
aleagă dintr-o varietate de valori aflate în conflict, cum se întâmpla cu fetele americane. Ruth Benedict Câțiva ani mai târziu, în 1934, ținând cont de valorile dominante într-o societate, Ruth Benedict va împărți indienii din sud-estul Statelor Unite în "apolinici" și "dionisiaci", prin publicarea rezultatelor cercetărilor sale de teren în cartea Patterns of Culture 221. Titlul cărții a făcut populară sintagma pattern-uri culturale, care este una dintre cele mai folosite în sociologia culturii și în antropologia culturală. Pattern-urile
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
așadar, atenția cuvenită, nu înainte de a sublinia că scrierile de imaginație constituie, în ansamblul operei lovinesciene, singurul spațiu al confesiunii intime, în care "umbra" scriitorului își face simțită prezența (în ciuda așteptărilor, Memoriile nu înregistrează decât portretul public al autorului, dimensiunea "apolinică" a personalității). Nu întâmplător, întreaga literatură a lui Lovinescu se focalizează asupra psihologiei erotice (complet eludate în paginile memorialistice propriu-zise) și a modelării de sine, confirmând ideea freudiană a terapiei prin scris (formă de sublimare a pulsiunii libidinale), asumată explicit
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
metodă, ca la teatru. Pe de altă parte, având în vedere că Lovinescu rămâne fidel până la sfârșit crezului impresionist, în intenția de a scoate în relief importanța personalității criticului, nu cumva din același motiv (dorința afirmării eului "ideal", a "măștii apolinice") literatura amfitrionului de la Sburătorul păstrează, până și în cele mai "subiective" forme ale sale, legătura cu teatrul și cu procedeele predilecte ale acestuia? Apoi, preferința tânărului Lovinescu pentru teatru (genul "obiectiv" prin excelență) și, îndeosebi, pentru melodramă (definită în mod
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mutația" respectivă vizând abandonarea criteriului subiectiv-autobiografic, de jurnal intim (ilustrat în notele de călătorie), în favoarea obiectivării pur literare, determinate de tehnica romanțării/ teatralizării melodramatice. Altfel spus, așa cum "eul" lovinescian se manifestă, o dată cu dogmatizarea impresionismului juvenil, în maniera auster-impersonală a "măștii apolinice", drept expresie a unei psihologii invariabile, schematice, era normal ca și "materialul" (auto)biografic al literaturii criticului să fie prelucrat artistic, în forma romanului, pe tiparele unui gen "codat" precum melodrama 162. 4.1.1. Percepție și amintire. Psihologia personajului
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
etno-culturală de care vorbeam la început. Cert e că apropierea e cu mult mai mică decât distanțarea, iar literarmente vorbind, valoarea textelor publicistice rezidă și în valoarea autorului lor. Dacă despre gazetăria eminesciană s-a spus că a evoluat dinspre apolinic spre dionisiac (Vatamaniuc), adică de la o atitudine analitică, marcată de echidistanță și echilibru, la una în care subiectivismul și puseele colerice domină discursul, despre cea argheziană Șerban Cioculescu a observat o trecere "în decursul anilor, de la acțiunea romantică, înverșunată împotriva
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tragă titlurile de glorie și veritate. Dar academiile noastre de arte frumoase, în cei două sute cincizeci de ani cât a ținut domnia lor, par să fi fost victimele unei neînțelegeri, ba chiar ale unei farse de un gust îndoielnic: plastica, apolinică sau nu, n-a fost niciodată "frumoasa preocupare" a fondatorilor sclavagiști ai democrației. Cei care se tem de provocări se vor mulțumi să deschidă cele două volume din Vocabularul instituțiilor indo-europene de Benveniste pentru a constata că nu există o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
neapărat să le țin minte, cine știe! Oricum nu asta contează, s-ar putea ca întâmplarea pe care ți-am spus-o adineauri să nici nu aibă vreo legătură cu îndemnurile mele romantice de a mă sustrage cu atâta detașare apolinică, Și eu aș vrea să-l întreb pe Theo ce înseamnă această detașare de care, din vraja, continuă el apăsând ironic pe fiecare cuvânt, formelor cvasi-perfecte ale naturii umane, corectează! feminine! 26 februarie, îmi arunc privirea furișă spre caietul rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Dumnezeul Facerii își încheie opera ca artist al formei (pe om sculptându-l pur și simplu), deci apolinizând. Căci apolinia, așa cum a definit-o Nietzsche, este tocmai nevoia de formă. Și înainte de a fi un principiu stilistic în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii Genezei, de ce creează Dumnezeu Lumea? De unde setea lui de formă? Demersul lui Nietzsche este, în expresia sa, de factură filozofic-culturală, însă în miezul ei explicația întâlnește, dacă nu chiar conceptul psihiatric, cel puțin acea abnormal size pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
opera și o declară bună, el afirmă în primul rând o bunăstare psihică. Iar când în ziua a șasea Demiurgul îl face pe om „după chipul său“, ceea ce se obține nu este vulgara tranzitivitate „somatică“ a divinului, ci obiectivarea potențialului apolinic care a făcut cu putință Creația și deci o certitudine de echilibru prin crearea eliberatoare a formei. Cu facerea omului se recapitulează astfel instinctul artistic care a generat scenariul Creației, iar Creația însăși se deschide către propria ei posibilitate secundă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
același lucru: la baza întregului comportament uman se află ambiguitatea fundamentală a jocului dintre văzut și nevăzut, material și spiritual, finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul nietzschean al apolinicului și dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al conștiinței descris de Cassirer, de teoria jocului a lui Huizinga sau de strania teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
angajarea în procesul înțelegerii. Opera de artă și limbajul vin acum ca variante ale realității având atribuții ce țin de mitologie și de magie, în timp ce "mitul tragic poate fi înțeles doar ca o imagine simbolică a înțelepciunii dionisiace prin intermediul artei apolinice"23. Arta conduce lumea aparențelor spre limitele ei unde își neagă existența pentru a-și recăpăta statutul de singura realitate și artă a adevărului. Pentru a înțelege arta ca variantă a realității putem apela la simbolurile artei tragice grecești care
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fel ca și individul, cultura prezintă „un model mai mult sau mai puțin coerent de gândire și de acțiune” (Benedict, 1950). În ciuda infinitei lor varietăți, societățile pot fi Împărțite În două mari tipuri clar definite: pe de o parte, societățile apolinice, umaniste și măsurate, iar pe de altă parte, societățile dionisiace, excesive și depresive. Pe lângă interviurile clinice realizate În comun de antropologi și de profesioniști ai psihologiei, analizele viselor ( În spiritul lui Freud), dar și relatarea vieților și observația participativă, Abram
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
lucrarea sa ce a uimit și contrariat pe nu puțini colegi universitari, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, face o descoperire revoluționară, arătând că optica atâtor cercetători asupra artei și lumii grecești era falsă, unilaterală, limitând geniul grec doar la cel „apolinic”, clasic, „echilibrat, armonic”. Lumea artei și a omului grec antic, spune Nietzsche, este infinit mai bogată, mai complexă, și a o reduce doar la viziunea apolinică, „măsurată”, „calmă, clasică”, Înseamnă nu numai a o sărăci catastrofal, dar și a o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
asupra artei și lumii grecești era falsă, unilaterală, limitând geniul grec doar la cel „apolinic”, clasic, „echilibrat, armonic”. Lumea artei și a omului grec antic, spune Nietzsche, este infinit mai bogată, mai complexă, și a o reduce doar la viziunea apolinică, „măsurată”, „calmă, clasică”, Înseamnă nu numai a o sărăci catastrofal, dar și a o Întuneca pur și simplu, a o „calomnia”, a o trăda! Astfel, descoperind „cea de-a doua față” a lumii și artei grecești, Nietzsche Îmbogățește substanțial nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a omului nu numai creator și reflexiv, dar și a omului tout court. Și abia astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul integral și anistoric - se „recompune” și prinde un „relief psihologic” remarcabil, dobândind alături de latura „armonică, apolinică, calmă” și pe cealaltă, neastâmpărată, jucăușă, inventivă, neliniștită la extrem, sursă a creației, a candorii virile, a devenirii. Dionisiacul care e muzica, În primul rând, alta Însă decât cea care susură armonic și cuminte, previzibil, lângă corifeul muzelor, Apollo, mai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și ucidere aproape În același timp, capacitate infinită de regenerare, de creație. Și, „mai presus de toate acestea”: Dansul, grația, jocul, ce nasc - Încă o dată, În optica nietzscheniană - doar În clipa când este Învinsă acea „inerție”, calm și armonie statică apolinică, când omul Își regăsește În stârșit „relieful”, complexa și contradictoria sa structură, când omul „Învie”, de fapt! Am insistat asupra „descoperirii nietzscheniene” a dionisiacului pentru a reveni Încă o dată asupra conceptului de „irațional”, atât de fals, de prost, de calomniat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
urmărită de autor, știute fiind nu doar adversitățile din plan politic, ci și cele din plan uman (criticul Alexandru Dobrescu, în Butoiul lui Diogene, vorbește despre "masca sociala" a olimpianului "cu cap rece" care "își modelează cu propriile mâini statuia apolinică" într-un gest susceptibil de narcisism!). Mai mult, Octav Minar (în câteva fragmente reproduse dintr-o scrisoare a poetului către iubita sa, dar care spune profesorul Codreanu sunt considerate contrafaceri) arată compromiterea iremediabilă a relațiilor dintre cei doi, Eminescu afirmând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
celestă merge până la "dezvelirea" misterioasei "mirese", El Gahel, numele, prin anagramare, al iubitei Helga, conectându-se și în scandinavicul nume al Zeiței Infernului / Morții: "(H)Elga Hel" p. 369), ci și "luciditatea" unui patos relansându-se de fiecare dată în apolinic, sau înaltul spirit deontologic-literar, capacitatea de excepțional polemist (antimanolescian) etc. Th. Codreanu, prin foarte importanta sa lucrare, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (2011), "sparge" și "propulsează" orizontul acestui anotimp al cercetării / cunoașterii științifice, ori metaforice, din interiorul "barbianismului" ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prietenilor mei din Roma, a trebuit să scriu câteva pagini clasice despre neciopliții „barbari” și să mă lamentez de lipsa lor de civilizație. Și totuși aici, încă de secole, există urmele unei civilizații cosmopolite, născute din uniunea dintre cultura greacă apolinică și concepția thanatică a tracilor. Nu întâmplător, Orfeu se spune că a „coborât din munții Traciei”. Chiar și mormântul lui se află pe aproape, aici în Tracia. Mi-am propus să merg până acolo ca să-i aduc omagiu poetului primordial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]