274 matches
-
mai rău, au crezut că l-au găsit. S-au Închinat Fiarei” (notă din 28 ianuarie 1955, În Caietul albastru, vol. 1, p. 227). Un ispirat cavaler al euforionismului a fost Nego, sinteză, cum el Însuși scria, Între „spiritul grec, apolinic și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit”. Un minoritar, nu doar erotic, ci un ales, Întruchipând ardenta condiționare, cu adevărat intrinsecă, originară, scutită de negocierile acomodante ale sinelui, Între libertate și frumos, nu doar Între libertate și morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sculptură. Dumnezeul Facerii își încheie opera ca artist al formei (pe om sculptîndu-l pur și simplu), deci apolinizînd. Căci apolinia, așa cum a definit-o Nietzsche, este tocmai nevoia de formă. Și înainte de a fi un principiu stilistic în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii Genezei, de ce creează Dumnezeu Lumea? De unde setea lui de formă? Demersul lui Nietzsche este, în expresia sa, de factură filozofic-culturală, însă în miezul ei explicația întîlnește, dacă nu chiar conceptul psihiatric, cel puțin acea abnormal size pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
opera și o declară bună, el afirmă în primul rând o bunăstare psihică. Iar când în ziua a șasea Demiurgul îl face pe om "după chipul său", ceea ce se obține nu este vulgara tranzitivitate "somatică" a divinului, ci obiectivarea potențialului apolinic care a făcut cu putință Creația și, deci, o certitudine de echilibru prin crearea eliberatoare a formei. Cu facerea omului se recapitulează astfel instinctul artistic care a generat scenariul Creației, iar Creația însăși se deschide către propria ei posibilitate secundă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-o ca "motiv cultural". Dionysos le-a revelat grecilor hăul pe care era așezată viața noastră, caracterul cumplit al existenței, și, ca să-i poată face față, grecii l-au mascat cu lumea de forme frumoase ― compensatorii și terapeutice ― de tip apolinic. Polaritatea dionisiaco-apolinică a vieții eline era expresia unei strategii care se mișca între adevărul teribil și iluzia menită să-l facă suportabil. Tragedia era chemată să ridice la răstimpuri vălul care acoperea prăpastia lăsând ca ceea ce este cumplit ― și eventual
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acceptarea necondiționată a voinței divine, ceea ce îi aduce în cele din urmă absolvirea de păcate și apoteoza. Ajuns la vârsta înțelepciunii, acest bătrân ce-i zeilor smerit acceptă suferințele dictate de sus : așa cum e, cu acest trai mă-mpac. Oracolul apolinic anunță că Oedip își va afla mântuirea și alinarea sufletească în ținutul Eumenidelor, prosperitatea fiind rezervată celor dispuși să-i ofere azil pribeagului, iar nenorocirile celor care l-au alungat : Pe chiar Apolo l-ascultați ! El chinuri mari/ Mi-a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
săvârșite de el : când ai la activ un genocid ca acela pe care l-am organizat eu, asemenea scene nu mai au niciun efect (I, p. 357). Intendentul evidențiază tiradele majestuoase, caracterele desenate perfect și lirismul concentrat și mai degrabă „apolinic” decât „dionisiac” (I, p. 357), militarul ostenit se gândește doar la drumul străbătut până acasă spre a se putea spăla odată ca lumea, în timp ce acolo baia a fost transformată într-un teatru de cameră (I, p. 358). Copiii regelui își
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
alte locuri, expresii ale unor culturi de mult apuse. Într-un cuvânt, pentru ea locul era mai mult decât pot exprima cuvintele cu sau fără zei. Lăură găsea această țară extraordinar de frumoasă. Nu putuse însă să nu remarce frumusețea apolinica a bărbaților greci, în antiteza directă cu urâțenia femeilor. Toate bordurile străzilor erau străjuite de tufișuri stufoase de oleandru frumos colorat. Și în plus, marea era în permanență îmbrăcată în culoarea cerului senin de vară, iar nisipul plajelor era auriu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
făcu cale-ntoasă spre Orșova. — Frumoasă priveliște - intră Metodiu în vorbă oprindu-se lângă grec. — Frumoasă, nimic de zis - răspunse căpitanul - dar e o priveliște în care trebuie să fii cu ochii în patru. Frumusețea maschează întotdeauna un pericol, după cum îndărătul apolinicului stă pitit dionisiacul, asta ți-o spun eu, negustor bătrân. Nu vrei și matale, părinte, o felie să te mai îndulcești? Salivând, Metodiu luă felia de portocală cu simplitate. — Pe mine mă cheamă Metodiu și sunt călugăr din Moldova - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și propriul copil. Regele moare ciopârțit de cai sălbatici, iar edonienii întemeiază pe vârful muntelui un sanctuar oracular închinat lui Dionysos, similar cu cel închinat lui Apollo la Delphi (235, p. 26). Tribul tracilor edonieni alege cultul dionisiac în locul celui apolinic (vezi și Herodot, Istorii, VII, 111). în paranteză fie spus, confruntări religioase similare s-au produs și în cadrul altor culte din Eurasia. În jurul anului 600 î.e.n., de pildă, reformatorul iranian Zarathustra s-a revoltat împotriva „societăților de bărbați”, care aveau
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
istoricul grec Pausanias în secolul al II-lea e.n, iar zeul „dă răspunsul prin vise” (Pausanias, Călătorie în Grecia, III, 26, 1). După incubatio, preoții sanctuarului (asklepiazii) interpretau visul. Practica pare să aibă ca model pe cea de la templul apolinic de la Delphi. Asklepios era fiul zeului Apollo care, cum zice Ovidiu, „laur în mână purta și [drept cunună] pe fruntea lui sacră tot laur” (Ars amandi, II) (274, p. 224). În templul de la Delphi, Pythia și preotesele (pythonese) - în urma intoxicațiilor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pesimiste a lui Eminescu, nu cred că poezia izvorăște din suferință. Ne poate însă elibera de suferință. Împărtășesc, așadar, o credință mai degrabă clasică decât romantică. Cred că substanța poeziei este trăirea, chiar dionisiacă, dar forma ei trebuie să fie apolinică. M-ar bucura să comunic cu cititorii mei în această dialectică propusă de Nietzsche. "Chinul" nașterii unei poezii se încheie întotdeauna cu o plăcere eliberatoare. E semn că poate fi trimisă cititorului. Chiar dacă aș crede ca Arghezi că "domnița suferă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
înscenării unui trecut cu gesturi, chipuri și evenimente surprinse cu acuitate, Amintiri și portrete literare impune o scriitură disponibilă, teatrală, melancolică, patetică și tandră, dominată de finețea detaliului și de plasticitatea portretelor. Critic de stirpe lovinesciană, cu o structură temperamentală apolinică și raționalizantă, G. Dimisianu este unul dintre cronicarii literari ai perioadei postbelice care au reușit să apere și să ilustreze cu strălucire ideea de demnitate a scrisului, principiul autonomiei esteticului și al adevărului artistic. (I.B.)
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
nasc câteva texte reunind cruzimea și reveria într-un aliaj paradoxal, este catalizatorul ce face să urce spre suprafață magma de imagini și de nebunie a unui artist. Odată cu Pratt și cu Manara, banda desenată părăsește cărarea luminoasă a visului apolinic spre a se avânta în pădurea dantescă a tentațiilor și enigmelor, în același mod în care mitologia greco-romană oferea șansa traversării în lumea de dincolo celor destinați să se întoarcă, spre a povesti întâlnirea cu infernul și cu partea lor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
moderne nu putem ajunge Însă decît la un Apolo prea aseptic pentru a fi un ideal. Seva dogoritoare a vieții trebuie să se adreseze altui zeu, lui Dionysos, ca să poată țipa de bucurie sau de durere. Toate poveștile despre mîntuirea apolinică se ruinează. Trăim pentru a deveni vinovați, ar vrea să ne reproșeze Apolo... Dar ce mi-ar putea dovedi o zi limpede daca nu mă bucur de ea? SÎnt aici, În această zi frumoasă pe care ar fi păcat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
am dansat Între ruine sub privirile trufașului Apolo! Dar dansul nostru Înălța, pentru cîteva ceasuri măcar, coloanele În picioare...) După o frumoasă expresie a lui Elie Faure, Apolo, Învingător al lui Dionysos, avea să moară din pricina victoriei sale. Pe măsură ce calmul apolinic obosește să-și sărbătorească detașarea, sub liniștea statuilor lui Apolo se trezește trupul pătimaș al lui Dionysos. El redeșteaptă senzualitatea În statui, le stîrnește simțurile și le Îndeamnă să surîdă obosit și pervers, fiind profetul altor soluții decît măsura. Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cînd trebuie s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu-mi fi de ajuns. Apolo și Dionysos reprezintă, fiecare, eșecul celuilalt, dar și o altă speranță, căci fiecare promite ceea ce nu oferă celălalt. Apolinicul și dionisiacul se consolează astfel reciproc. A spune că sînt cele două fețe ale Greciei Înseamnă prea puțin. Numai această bipolaritate satisface spiritul elin. Icar și Anteu, Apolo și Dionysos. Singur numele lui Pan Înseamnă totul. Dar În legătură cu zeul pășunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
omului să-și poată locui ființarea, Casă a Ființei, afirmă Heidegger. Imprevizibilitatea interacțiunii dintre cele două stări determină bogăția și impredictibilitatea în receptarea unei creații de artă. Modelul ontologic al lumii umane, însemnând formă, corporeitate, frumusețe este vegheat de spiritul apolinic, care semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de artă. Modelul ontologic al lumii umane, însemnând formă, corporeitate, frumusețe este vegheat de spiritul apolinic, care semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două noțiuni: homo cosmicus și uomo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și voiesc; aceasta mi-e ultima viață... Nu mai renasc de-acuma, căci, iată, te-am găsit. Deschizi eternitatea: în pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârșit... ...Am supt nemuritorul sân al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru că "există o vecie a vremii"; "bucuria și slava dau în flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată firea. Spiritualitatea greacă a fost modelatorul liricii lui Friedrich Hölderlin. Sub semnul apolinicului, poezia sa serbează, în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ideale, îmbină cele două caracteristici ale sale reușind prin calitățile sale ”acumulate” să aibă efecte asupra psihicului admiratorului. Nietzsche consideră că arta este dependentă de diversele genuri de beție pe care le consideră de două feluri: beția dionisiacă și beția apolinică. Beția dionisiacă, în fiziunea filosofului, presupune stimularea și potențarea laturii afective astfel încât se produce o descărcare instantanee a tuturor mijloacelor de expresie, exhibând forța reprezentării, reproducerii, transfigurării, transformării...<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
stimularea și potențarea laturii afective astfel încât se produce o descărcare instantanee a tuturor mijloacelor de expresie, exhibând forța reprezentării, reproducerii, transfigurării, transformării...<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007, p. 83 footnote>, pe când beția apolinică suprasolicită simțul vederii în așa măsură încât acesta dobândește precizia viziunii<footnote Ibidem footnote>. Într-un mod concis și elocvent Nietzsche face în câteva rânduri o apologie a extazului creator fără de care, în aserțiunea sa arta nu poate exista: Ca să
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]