5,570 matches
-
relațiilor de muncă. S-a creat o continuă reținere a legii statutare, cu un suport minim legal pentru standarde și condiții de muncă, și un suport minim pentru sindicate și negocieri. Intervenția directă a statului era minimă, limitată la conciliere, arbitrare, servicii de cercetare. Chiar și serviciile de conciliere și arbitrare ale Guvernului erau voluntare. Serviciile de cercetare erau ale Guvernului În forma “comisiilor ad hoc” sau comisie de cercetare, dar rolul lor era limitat. Rațiunea voluntarism a fost dată de
Intervenţia statului pe piaţa muncii : reglementări naţionale şi europene by Dragomir Ion, Cosmin Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/1207_a_2241]
-
legii statutare, cu un suport minim legal pentru standarde și condiții de muncă, și un suport minim pentru sindicate și negocieri. Intervenția directă a statului era minimă, limitată la conciliere, arbitrare, servicii de cercetare. Chiar și serviciile de conciliere și arbitrare ale Guvernului erau voluntare. Serviciile de cercetare erau ale Guvernului În forma “comisiilor ad hoc” sau comisie de cercetare, dar rolul lor era limitat. Rațiunea voluntarism a fost dată de membrii Școlii Oxford, care credeau mai mult În negocierile colective
Intervenţia statului pe piaţa muncii : reglementări naţionale şi europene by Dragomir Ion, Cosmin Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/1207_a_2241]
-
Anumite categorii de personal din aparatul central al statului cum ar fi internele, justiția și apărarea au anumite limitări și interdicții În declararea grevei. Ca rezultat, ei au un mecanism diferit, care face referiri la o schema de conciliere și arbitrare ( CAS). Funcționarii civili prin reprezentanții sindicatului, ajung, de regulă, la o Înțelegere cu Guvernul. Comitetul de conciliere și arbitrare, creat pentru armonizarea relațiilor de muncă, acceptă revendicările importante, cum ar fi plata și orele de muncă, dar limitează plângerile colective
Intervenţia statului pe piaţa muncii : reglementări naţionale şi europene by Dragomir Ion, Cosmin Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/1207_a_2241]
-
și interdicții În declararea grevei. Ca rezultat, ei au un mecanism diferit, care face referiri la o schema de conciliere și arbitrare ( CAS). Funcționarii civili prin reprezentanții sindicatului, ajung, de regulă, la o Înțelegere cu Guvernul. Comitetul de conciliere și arbitrare, creat pentru armonizarea relațiilor de muncă, acceptă revendicările importante, cum ar fi plata și orele de muncă, dar limitează plângerile colective. Comitetul include atât concilierea ca prim pas și În final, arbitrarea. Majoritatea controverselor sunt rezolvate prin conciliere. Comisia de
Intervenţia statului pe piaţa muncii : reglementări naţionale şi europene by Dragomir Ion, Cosmin Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/1207_a_2241]
-
sănătatea și securitatea În muncă, salariile și timpul de muncă. Legea nu poate fi folosită doar pentru a stabili standarde minime privind negocierile colective, dar, de asemenea, poate constrânge acordul cu angajații. Tot statul asigură servicii de conciliere, mediere și arbitrare. Într-un studiu comparativ privind Canada și Marea Britanie, sistemul canadian al relațiilor de muncă a fost văzut ca generând mai multe conflicte la locul de muncă decât cel britanic. Diferența s-a datorat predominanței implicării statului, fapt ce a dus
Intervenţia statului pe piaţa muncii : reglementări naţionale şi europene by Dragomir Ion, Cosmin Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/1207_a_2241]
-
rezultate din convenția dintre proprietari ori din obiceiul locului. În unele locuri din Ardeal se obișnuia să se spună hotar, câmpului agricol În Întregime sau, unei suprafațe de pământ, cât se putea cuprinde cu ochii. Legea interzice schimbarea În mod arbitrar a hotarului de pe linia de amplasament, acest lucru putând fi făcut numai printr-o hotărâre judecătorească sau prin voința ambilor proprietari. Schimbarea fără drept a semnelor de hotar de pe aliniamentul despărțitor stabilit pe baza masurătorilor geometrice și topografice constituie fapta
Medierea litigiilor care privesc posesia by Mihai Santa () [Corola-publishinghouse/Law/1701_a_2910]
-
ca ambii copii să fie întrebați pe rând de dumneavoastră, domnule președinte, dacă ei concep să-și părăsească părinții lor adevărați pe care îi cunosc și îi recunosc și să se alăture noilor familii ce li se impun, în mod arbitrar. Judecătorul intră în joc și adresă prima întrebare lui Vișinel: - Tinere Vișinel Carabăț, vrei să părăsești șatra și să faci parte de acum încolo din familia inginerului Alexandru Georgescu? Fără nici un fel de ezitare, Vișinel răspunse: - Nićvar! - Ce a zis
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
unor relații reciproce pozitive (calde) între propria instituție și mediul extern, prin încurajarea valorilor de care să beneficieze întreaga societate. 3. Public relations oferă modalități de a colabora cu exteriorul astfel încât să nu mai fie nevoie de corecții sau acțiuni arbitrare. 4. Public relations promovează informații pentru sistemul de comunicare, pentru a ajuta publicul să cunoască aspectele variate ale vieții. 5. Public relations ajută la formarea consensului social intra-instituțional. 6. Public relations funcționează în toate aspectele vieții, promovând impulsuri ale
Campanii şi strategii de PR by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Administrative/904_a_2412]
-
Îndeplinit o atare funcție și operele marilor filosofi ai dreptului sunt legate de toate marile progrese politice”. Sunt citați ca exemple indubitabil, În acest sens: Alberico Gentili, Hugo Grotius, Beccario etc. Filosofia dreptului nu este, deci, un exercițiu steril și arbitrar, ci răspunde unei exigențe naturale și constante a spiritului uman, unei vocații intrinseci a acestuia. Încă din antichitate gânditorii au manifestat nevoia de a cerceta: dacă formele de drept existente sunt și juste, dacă autoritatea care comandă, comandă pe drept
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
reală. Cele care intră În sfera legislativă a acestui drept sunt cele casnice. În acest caz se impune relația existentă Între membrii unei comunități (cămin), care se bazează pe principiul libertății exterioare. Achiziționarea nu se realizează nici printr-o faptă arbitrară și nici printr-un contract, ci prin legea care nu exprimă nici un drept asupra unei persoane și nici asupra unui lucru. De aceea, această dimensiune a dreptului este superioară atât persoanei și lucrului, deoarece reprezintă dreptul umanității În propria noastră
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ex. viața sexuală, formele Împrietenirii, formele gospodăririi, drepturile femeii etc.). Conținutul a ceea ce obiceiul și dreptul prescriu individului În toate aceste relații ale vieții este infinit de variat, dar nicăieri soluția sarcinilor de viață ale acestuia nu este lăsată pe seama arbitrarului și alegerii acestuia, pretutindeni obiceiul și dreptul Îi prescriu singura cale pe care soluția justă și «morală» este posibilă. Comportarea indivizilor fiind determinată prin obiceiuri și norme de drept, În mod asemănător cu legile naturii, În viața lor intervine ceva
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
acestui Eu, iar că legile realității nu sunt decât niște legi ale spiritului. Tocmai acest lucru l-am putea numi „orientarea subiectivă” a conștiinței. Dualismul acesta constituie o lege imanentă și ireductibilă a ființei noastre care poate Într-un mod arbitrar, În virtutea structurii sale originare, să se orienteze Înspre una sau cealaltă dintre cele două direcții. Aceste două principii antitetice fundamentale sunt valabile și legitime, atât unul cât și celălalt, pentru că fiecare dintre ele cuprinde și domină pe celălalt fără ca, totuși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
voinței potrivit speciei” (Friedrich Paulsen). Obiceiul uman se deosebește de instinctele animalice - care, totuși, nu lipsesc din viața umană nici ele -, deoarece omul știe că acesta (obiceiul) reprezintă determinarea generală a voinței În cadrul Întregului social și că el, datorită voinței arbitrare mai dezvoltate, se află față de obicei Într un raport cu un grad mare de libertate. Obiceiul nu-i determină activitatea cu siguranță și nemijlocirea instinctului, ci, mai degrabă, se realizează o confruntare a celor doi. Dar, obiceiul este similar cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
reglarea relațiilor intersubiective. Conținutul a ceea ce dreptul și obiceiul prescriu individului În toate relațiile vieții este infinit variat, Însă Îi prescriu și calea unică prin care soluția „morală” și justă este posibilă, nelăsându-l să aleagă o cale În mod arbitrar. Dreptul și obiceiul, așadar, Își au o importanță teleologică deosebită. Semnificația faptelor date se Înfățișează unei filosofii morale social teleologice. Obiceiul și dreptul aduc și impun În societate o serie de norme generale care reglementează acțiunile tuturor ființelor pe baza
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adaptarea, acțiunea sistematizată și colaborarea reglată, Întocmai cum o acțiune sigură asupra naturii are drept premisă legitatea naturii, sau cel puțin o anumită regularitate În cursul ei, la fel și acțiunea socială este posibilă numai dacă o anumită legitate activitatea arbitrară a individului. De aici, viața umană nu devine În genere posibilă decât prin Drept și prin Obicei. Viața umană spirituală se poate dezvolta numai În „comunitatea trainic Închegată a celor ce trăiesc laolaltă și comunitatea generațiilor ce se suprapun În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la care voința naturală s-a ridicat până la nivelul voinței internaționale, conștiința este un organ indispensabil. Controlând acțiunea individului cu privire la ce este avantajos, sau nefavorabil potrivit experienței genului, depozitate În Drept și În Obiceiuri, ea apără, pe cât posibil, viața, evitând arbitrarul. Menține individul pe calea stabilită dintotdeauna, Îl Împiedică de la Încălcările și violările vieții ambianței și preîntâmpină astfel conflictele care ar descompune societatea, sau ar distruge viața. Ea menține voința În armonie cu ea Însăși și În armonie cu voința generală
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
del Vecchio urmase „Școala lui Montesquieu” care more geometrico, așa cum făcuse anterior Spinoza cu Etica și principiile acesteia. Marele iluminist francez de secol XVIII, a instituit fundamental Spiritul legilor care rezidă În ideea că: „instituțiile și legile nu sunt produse arbitrare, ele cer, pentru a putea să subziste, anumite condiții naturale (Ă). Școala istorică modernă găsește În Montesquieu unul dintre premergătorii ei cei mai Însemnați”. Într-adevăr filosoful iluminist spusese exemplar, pilduitor pentru toți cei ce i-au urmat În filosofia
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să-i scadă, numărul funcțiilor sale”, teoriile negativiste neglijând un element de o importanță capitală, „anume că dreptul individual de libertate poate și trebuie să se formeze ca factor determinant În structura Statului. Legea, rațional concepută, nu este un comandament arbitrar, emanând de la cineva care deține o putere absolută, ci este expresia egalei libertăți a tuturor celor care aparțin aceleiași ordini juridice și care, În consecință, sunt capabili de a o respecta, tocmai pentru că ea este «registrul voințelor Înseși ale lor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a fost o mare greșeală, căci spiritul de asociere - este bine să o spunem din nou - derivă din natura umană Însăși și se realizează, În noi, natural, printr-o serie de grade urcând de la individ si până la Stat. Nici o lege arbitrară nu poate distruge această tendință care este, totodată, un drept imanent al persoanei, și numeroase experiențe au demonstrat clar, că restricțiile excesive aduse acestui drept, nu au putut niciodată să dureze mult timp, sau să nu aibă alt efect decât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care se Înmulțesc În acest domeniu și pe care este bine să le refutăm. Prima susține că Statul ar fi creatorul dreptului și că, prin urmare, acesta din urmă nu ar avea alt fundament decât În puterea și În voința arbitrară a Statului Însuși. Adevărul este, dimpotrivă, că Dreptul izvorăște din spiritul uman și că manifestările multiple și spontane ale spiritelor individuale tind să se compună și să se coordoneze, convergent, În acest centru comun care este tocmai Statul. Acesta dobândește
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Se stabilește, astfel, un fel de colaborare reală Între organele generatoare de reguli, având origini extrem de disparate și eterogene, susține, pe drept cuvânt, Giorgio del Vecchio. Desigur, recunoaște gânditorul italian, apar adesea contradicții de neîmpăcat: Între tendințele particulare (cu pretenții arbitrare sau extra-legale) și regulile coerente ale Statului. În scara evoluției juridice, există grade extrem de diverse ale unor astfel de contradicții firești, „naturale”. Toate Însă, trebuie să recunoaștem, aparțin „genului logicii dreptului”. Filosoful Dreptului face observația profundă asupra „necesității În care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dobândi demnitatea etică și pecetea ideală, totodată baza organizării politice a unui Stat de drept.” Statul nu trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul să depindă etic de puterea arbitrară a indivizilor”. Trebuie trecut dincolo de „sfera empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și elementul infinit din natura
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a fi recunoscută valoarea personalității de către Stat, iar Statul să-și limiteze acțiunea sa, intervenția sa, acolo unde ar distruge această valoare, care este, de asemenea, un drept. Mai ales, Statul nu trebuie să violeze intimitatea conștiinței prin intruziuni arbitrare, nici să elimine inițiativa și concurența rodnică a particularilor. Din acest punct de vedere, „doctrina individualistă” - subliniază Giorgio del Vecchio - este conformă rațiunii și a fost chiar confirmată de evoluția istorică. Dar, după cum activitatea individului se Întinde și se exercită
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
voinței fiecărei entități, asemenea aceleia care, În domeniul raporturilor private, e reprezentat de Stat”. În argumentarea sa strictă, riguroasă, filosoful italian raționează astfel: „Dacă se pleacă de la conceptul că Voința Statului e absolut liberă - Înțelegând libertatea În sensul de putere arbitrară - nu e ușor de Înțeles cum, la un anumit moment dat, fie chiar prin efectul propriei sale voințe, un Stat poate fi constrâns, adică Împiedicat de a voi În mod divers”. Unii filosofi ai Dreptului (precum Lasson!) au ajuns, În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
recunoaștere a personalității fiecăruia!), și voințele individuale, relație interindividuală care constituie un acord voluntar și necesar, totodată. Aceeași lege care impune, În mod imperativ, acordul, Îi determină și conținutul. u alte cuvinte reunirea oamenilor În Societate nu e un act arbitrar, ci e un act care derivă În mod necesar din Însăși natura umană, și de aceea, nu are nevoie de nici o manifestare empirică de consimțire. Dacă acordul fundamental e obligatoriu pentru posibilitatea oricărei conviețuiri, tot astfel sunt obligatorii și celelalte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]