850 matches
-
dăduse jos de pe cai cea mai mare parte din oameni și îi așezase pe mai multe rânduri în albia râului, în vreme ce cavaleria se răspândise pe maluri și pe drum. Amestecați printre infanteriști, dintre care mulți stăteau cu picioarele în apă, arcașii săi își încercară încă o dată și încă o dată coarda arcului. între timp, hunii își ocupau pozițiile, într-o formație nu foarte diferită de aceea pe care o adoptase Chilperic. Războinicul cu brâu verde părea acum să se sfătuiască fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râului; tot atunci porni și cavaleria, însă la pas. Burgunzii își luară pozițiile de apărare și închiseră rândurile; porniră să înainteze, la rândul lor, repetând de mai multe ori strigătul lor de luptă. De îndată ce formațiile hune ajunseră în bătaia arcurilor, arcașii intrară în acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul cu brâu trecând iute de-a lungul albiei râului și conducând atacul. „Acum!“ îi strigă lui Mataurus, care imediat lăsă brațul în jos. La gestul acela, arcașii se ridicară în picioare și, fără să țintească, trimiseră o rafală de săgeți înspre masa compactă a hunilor ce urlau și treceau pe dinaintea lor în galop întins, ca să-i întâlnească pe burgunzii ce le veneau împotrivă. întrucât în situația aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
teren. Căută, zadarnic, să-l deslușească pe Chilperic în vălmășagul de luptători și curând trebui să se preocupe de ceea se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată asupra lor, îi răsturnară din șa și îi masacrară cu lovituri. Sebastianus însuși îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus, care îi vedea pe cei trei diavoli apropiindu-se primejdios, îi arătă alanilor săi: — Cei trei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
constată că ținta cea mai importantă nu fusese doborâtă; dimpotrivă, găsind drum deschis printre cavalerii burgunzi, războinicul cu eșarfă se îndrepta acum hotărât în direcția sa, împreună cu tovarășul lui ce mânuia buzduganul. Prefectul strigă ilirilor săi să se adune în jurul arcașilor, ca să-i apere, dar ei nu avură timp să o facă. Fulgerător, cei doi sparseră bariera improvizată a scuturilor lor, deschizând drumul pentru alți soldați, ce alergau să-i sprijine în acțiune. Sebastianus, aflat aproape de arcași, înțelese că el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se adune în jurul arcașilor, ca să-i apere, dar ei nu avură timp să o facă. Fulgerător, cei doi sparseră bariera improvizată a scuturilor lor, deschizând drumul pentru alți soldați, ce alergau să-i sprijine în acțiune. Sebastianus, aflat aproape de arcași, înțelese că el era ținta comandantului dușman. O secundă îi fu de ajuns ca să-i distingă ochii îmbătați de masacru și să-i audă strigătul de furie. Pentru a nu fi azvârlit de pe cal, trebui să se arunce în iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alții se târau printre arbuști, gemând răniți. Printre aceștia îl descoperi pe Mataurus, care, rămas fără scut, stătea îngenuncheat în iarbă, cu fața încordată, apăsându-și pântecele cu mâinile. O vânătoare pe viață și pe moarte se desfășura între copaci. Arcașii fugeau, încercând să ajungă la caii lor, sau căutau să urce coasta pentru a ajunge în locuri mai înalte, unde, din pricina terenului accidentat și a vegetației mult mai dese, cavalerii dușmani nu puteau să-i urmărească. Mulți dintre cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se ascundă într-o râpă și să țină calea drumeților. — în castrum și în taberele pe care le-am văzut pe Rhon am observat totuși miliții de elită și regulate și chiar detașamente de barbari auxiliari: alani, heruli, cu mulți arcași și poate... — Da, și sunt floarea forțelor mele militare. Fapt este că întreaga mea armată - adică, practic, tot ceea ce Roma a putut să mobilizeze în acel moment, mă înțelegi? -, ei bine, întreaga mea armată, inclusiv țărănușii ăștia, spuse, arătând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
centura de piele, observă: — Dar dacă și tu spui adevărul, nu înțeleg ce putem face noi ca să-i înfruntăm pe huni. Se spune că sunt mai mult de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea? Ridică și arătă tuturor ciomagul său țintuit cu cuie, stârnind râsete și comentarii aprobatoare. Și apoi, pentru ce? Etius e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hartă, făcu cu mâna un gest către el și Metronius. — Dar să revenim la voi doi. Mâine tu o să te întorci la ilirii tăi. Unitatea ta o să se dispună pe latura stângă și în avangarda întărită cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâna un gest către el și Metronius. — Dar să revenim la voi doi. Mâine tu o să te întorci la ilirii tăi. Unitatea ta o să se dispună pe latura stângă și în avangarda întărită cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a urmat de la Aureliana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acel ordin; totuși, întrucât își făcuse deja o idee asupra terenului și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea cailor să înainteze prea repede. Oricum se gândi că nu avea de făcut decât un singur lucru. Desfășurarea! strigă. Lărgiți rândurile! Faceți loc arcașilor! Cu toată tensiunea momentului, ordinul fu executat cât se poate de bine și aproape pe loc. Maliban apăru alături de Sebastianus, în timp ce alanii săi, ieșind printre rândurile ilirilor, veneau în față cu arcurile pregătite și cu săgețile pregătite în coardă. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poalele colinei. — Se pregătesc pentru un alt atac, Prefectule! Sebastianus aprobă, apoi îi spuse lui Vitalius: — Calmează-te și ascultă-mă: trebuie să alergi la magister. Spune-i că am luat colina, dar avem nevoie urgentă de întăriri, în special arcași și infanterie care să-i protejeze, fiindcă dușmanul pregătește un atac în forță. Du-te! Aleargă, băiete! în timp ce ordonanța sa se îndepărta în galop, Sebastianus aruncă o privire către aliniamentul romano-vizigot și constată că întreaga armată înainta încă foarte lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al doilea. Trecând în revistă aliniamentul împreună cu Aquilius, se întâlni cu Maliban, care, liniștit și eficient ca întotdeauna, făcea același lucru, dar din direcție opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt cel puțin două mingan-uri acolo jos. Crezi că arcașii tăi vor reuși să-i oprească? îl întrebă cu jumătate de glas. Alanul, aruncând o privire fugară dușmanului, îi răspunse, cu surâsul său enigmatic: — în curând, mulți dintre ei vor fi morți. N-au suficient spațiu de manevră și, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl salută fără nici o ceremonie: — Tatăl meu, anunță imediat, uitându-se în jur ca să-și dea seama care era situația, m-a trimis aici ca să-ți dau o mână de ajutor. am cu mine circa trei sute de oameni. — Ai și arcași? — Cincizeci. Cei mai mulți, servitori și scutieri. Urmă o scurtă discuție. Lui Thorismund nu-i trebui prea mult să-și dea seama că terenul nu era prielnic manevrelor de cavalerie, astfel că, până la urmă, consimți să-și dea jos oamenii de pe cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în câmpie, cele două armate se înfruntau cu urlete de război și cu sunete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era, totuși, vorba de șase mii de oameni -, le privea dezamăgit rândurile dezlânate și armamentul sumar. încă de când începuseră grotescul și scurtul lor antrenament, renunțase să-i mai instruiască în lansarea javelinelor ori să-i pregătească pentru a spori numărul arcașilor, fiindcă în ambele situații era nevoie, pe lângă o atitudine mult mai disciplinată din partea „recruților“, și de un timp prea îndelungat. De aceea îl convinsese pe Ambarrus să-i așeze în primele rânduri pe cei care dispuneau de un scut, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin ea, iar vârfurile lor, care desfăcuseră inelele cămășii de zale, mușcau din carne, fără să poată totuși să pătrundă mai adânc. Nu erau mulți însă, cei care se bucurau de o protecție atât de bună. Sub tirul neîncetat al arcașilor dușmani, oameni și cai se răsturnau în fiecare clipă, îngroșând mormanele ce deja populau întinderea de iarbă, iar apropierea războinicilor hiung-nu de dușman se dovedea cu fiecare pas tot mai dificilă. Cei care supraviețuiseră, pe jos ori pe cai, sfârșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cai, sfârșeau prin a se izbi unii de alții și a se împiedica unii pe alții într-un vălmășag confuz, în care, inevitabil, fiecare săgeată, fiecare javelină a dușmanului atingea o țintă. Atacul acela împotriva unei combinații perfecte de arcași și infanterie în armură nu se potrivea, desigur, cu tactica obișnuită pe care o adaptau războinicii hiung-nu, însă condițiile luptei - romanii, bine instalați pe înălțimile colinei și cele două armate gotice ce încă luptau cu furie pe latura din stânga - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dea apă și hrană războinicilor ce se înghesuiau în jurul lor, căutând să se mai întremeze. în lumina torțelor, Balamber constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați întinderea câmpiei din care răzbătea încă un zgomot confuz. Veneau încontinuu ați și alți războinici spre acea baricadă mare, transportând cu febrilitate legături de javeline și tolbe pline de săgeți. în vreme ce înainta prin mulțime urmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]