1,120 matches
-
complementul nostru, însă cel mai adesea reprezintă adversarul care ne invită la luptă..." (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dicționar de simboluri). Spectrul dublului îl urmărește perpetuu pe Arghezi: două nopți, două stepe, două pahare, ș.a.m.d., sintetizat în confruntarea omului arghezian cu umbra pe care o resimte, spre a folosi termenii lui Jung, drept un dublu negativ sau, spre a folosi termenii lui Girard, drept un dublu violent: Sînt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită,/ Cu linia schițată aceeași
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
este criza mimetică însăși, rivalitatea mimetică acută cu celălalt în toate întreprinderile așa-zis "private", de la erotism la ambiția profesională sau intelectuală; această criză se poate stabiliza, după individ, la niveluri felurite, dar e totdeauna "lipsită" de katharsis". Iar demonia argheziană aplicată domeniului religios îl confirmă într-un sumbru suspin: Am apucat pe drumul pustiei, cel mai lung,/ Și tot nu pot pe nici o potecă să te-ajung". Exasperat de obstacolele pe care le întîmpină impulsul său de metacunoaștere (nereligios în
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
devine rival și ni se pune în drum". Cartea lui Lazăr Popescu e o eminentă lucrare de seminar la o catedră ideală a lui René Girard, care, nu ne îndoim, va fi apreciată ca un segment distinct al postumității exegetice argheziane, încă plină de surprize.
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
nu răpus - pe-o rână. / Disprețuise, până ieri, șederea, / odihna bună, chiar și mierea.“ Fiind practicat într-un mod exterior, fără mare talent și cu flagrante erori de gust, acest stil nu dă rezultatele pe care le dă în poezia argheziană. Strofa citată provine dintr-un poem intitulat Bătrânul cer, care se bazează pe o neinspirată personificare a cerului. Personificarea, în general, a căzut de multă vreme în desuetudine (o mai folosesc doar autorii de fabule), dar personificarea cerului, în special
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
doar traduse în sanscrită de un specialist în cuneiforme și transcrise în hieroglife pe blocuri de piatră desprinse din statuile aztece aceste poeme ar începe să pară mai puțin banale. Opera docliniana Si critica timoftiana Există adjective consacrate ca „eminescian“, „arghezian“, „călinescian“... Știm cu toții de la numele căror scriitori derivă. De altfel, acest mod de derivare devine legitim numai atunci când este vorba de scriitori mari și cunoscuți... Iată însă că de curând a fost pus în circulație și adjectivul „doclinian“, de la Octavian
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Raicu) menită a despărți, în primă instanță, secundarul de principal, de a tolera bonom păcatele veniale și de a se ține, cu orice preț, în contra vinilor mari. Nu toate lucrurile, distinge Lucian Raicu din spiritul vecinului (într-un sens foarte arghezian), ating temeiurile. "Dar și cînd le ating...". Cînd le ating, ce?, ar ricana, în spiritul unei etici dus-întors, cei care vor succesul, nu substanța. Și succesul depinde de... "Peste domeniul acestor dependențe, nimeni nu-și exercită în aceeași măsură ca
Însoțiri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7923_a_9248]
-
toate nopțile", hrănindu-se unul pe alta, însoțindu-se, născînd și surpînd înșelătoare echilibre. Poetul nu-i, de bună seamă, făcut pentru rezolvare. Nici poezia lui, care stîrnește și nu astîmpără, cauterizează și nu vindecă. Rana ațîță, romantic, verbul și, arghezian, cumplita rîie sufletească. O boală luată de la lume și redată, cu infinit mai multe și mai adînci escare, ei. Spre noptatică, înfricoșată vedere. Se mai poate, așadar, scrie poezie după Auschwitz? Vai, da...
Chinuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7796_a_9121]
-
a extras. Primul volum antologat e Cartea cu grimase, din 1933. Poezie de concentrări și de clivaje, mizînd pe un șoc care devine autentic abia în volumele de mai tîrziu, cînd regizorul lui nu se mai preocupă de el. Pur argheziană, în Cartea cu grimase, e Ioana, povestea veche a intrării unei fete de la țară în lumea cu pofte și păcate. Versurile de sfîrșit aruncă vălul de perle peste smîrcuri: "De-atunci, Ioana, la toți, seară de seară,/ Le-a fost
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
hârtie căzute din ghiveci,/ Fiindcă totul e bleah, absolut totul e bleah." (Bleah). Nimic de recuperat, în această făcătură care nu te poate scăpa de constatările lucidității. Una împărtășită în doi, încredințată unui vecin, care nu e atît straja singurătăților argheziene, cel răspunzător de ascunderea de lume în care modernitatea se complace, cît aschimodia crescută în coșul pieptului, din Bagaj. Eliberarea de el, martorul unei umanități permanent refuzate, e laitmotivul volumului: „Sună stingerea, tăcere, singur lasă-mă, vecine,/ Gândurile fără dușumea
Chimicale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6814_a_8139]
-
Dora Pavel Carte frumoasă, cinste cui te-a tradus La cunoscutul vers arghezian, folosit ca motto în tot felul de împrejurări, "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris" s-ar putea adăuga unul complementar, "Carte frumoasă, cinste cui te-a tradus". Am primit în aceste zile, de la Antoaneta Ralian, o nouă ediție dintr-
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
T. Arghezi s-a născut în București în 28 decembrie 1925. A publicat importante volume de istorie literară, proză și poezie. Împreună cu rectorul Universității de Vest "Vasile Goldiș", Aurel Ardelean, și Academia Română, a pus bazele Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, pe 21 mai 2009, de ziua nașterii lui Tudor Arghezi. 13 septembrie - Anton Șuteu, compozitor Compozitorul și profesorul Anton Șuteu a decedat la vârsta de 63 de ani, în urma unui infarct. Din 2005, Anton Șuteu a fost doctor în muzicologie
Vezi ce mari oameni a pierdut România în anul 2010 () [Corola-journal/Journalistic/70872_a_72197]
-
sufletească se găsesc la tot pasul. Totul este să ai ochi să le vezi și inima deschisă pentru a le primi. Iar smeritul Ioan Pintea are cu asupra de măsură aceste daruri. Preot fiind, îndoielile sale nu au nimic din arghezianul "vreau să te pipai și să urlu este". Dimpotrivă, vizează viața de apoi că o sursă de noi bucurii, mai mari, a căror natură nu este însă cunoscută. Reprezentativ pentru dilemele lui Ioan Pintea este poemul Psalm: "cum va fi
Postmodernism liturgic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7107_a_8432]
-
cu siguranță textul său este unul mai vechi, fără nicio legătură cu substanța volumului pe care îl recomandă. Ion Beldeanu din Chiar dacă? este un poet crepuscular, melancolic, al cărui imaginar oscilează între spleen-ul bacovian al târgului de provincie și argheziana goană după certitudini. Pe vremuri, Jean Gabin interpreta cu vocea sa gravă, inimitabilă, un soi de poem/cântec, despre un individ care toată viața (copilărie, adolescență, maturitate) a fost convins că știe totul, dar care ajuns la vârsta senectuții constată
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
bucăți / Clădite una peste alta, / Echilibru nesigur, / Până la dinții/ Încleștați cu sălbăticie / În tăcerea fără sfârșit" (}ipătul). Istoria nu mai este privită "cu încetinitorul", ci cu frământări lirice de tensiune ridicată, cu viziuni smulse din realitatea strictă. Apar inscripții cam argheziene dacă n-ar fi morale, se dau definiții cum li-e felul lor apodictic și automat interogativ (Retorică). Îngerii și zeii sunt schilodiți de o forță malefică, iar "martorii" vegetează exasperant în aceeași "moarte benevolă". Real-imaginarul atinge parcă tărâmul fabulosului
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
ideal, deoarece (...) ea practic aproape nu există în parametrii săi clasici", dă pe față încă o dată, în formulă memorabilă, întreaga aversiune ce i-o trezește bicisnica literatură. În obiectiv, nu altceva decît poezia. Se face o referință la un text arghezian ce i-ar confirma, pe moment, tendențiozitatea: „Într-un loc, T. Arghezi amintește și el într-un articol despre «Luna Pădurilor» (mi se pare), că suntem un popor de poeți și nimic mai mult". Ah, de-am fi într-adevăr
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
vițăvercea, C’eș’copil?), dovedindu-se chiar reproductibil în engleză: „Te doare la inimă, Johnny, mamă? - Whatever!”. I se adaugă clișee literare mai cunoscute, eminesciene la origine, dar intrate în uzul comun („ne-am dat mai hacana râulramul”), precum și structuri argheziene sau barbiene mai profunde, pentru cunoscători („misionari de-a pururi; de-a pururi, niciodată”; „dâr-a pașnicei sintaxe”; „să ne coacem în Florida și-n ostroavele Antile” etc.). Regulile se schimbă, surprizele sunt permanente: ici sursa deraierii e rima, eventual interioară
„Tangajul langajului“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5468_a_6793]
-
poezia, la nivelul unei gazetării vag „meșteșugite”. Compromisurile lui Arghezi, câte sunt, mai degrabă aici ar fi de căutat, decât în poezia sa, care, în ciuda conivenței unor teme agreate de oficialitate, ca 1907 sau „umanismul” din Cântare omului, rămâne evident argheziană, fără să facă nici o concesie realismului socialist. Trebuie spus, mai întâi, că ediția este excelent întocmită și îngrijită de Mitzura Arghezi și Traian Radu. Ea conține nu numai articolele scriitorului, ci și prefețele întocmite de acesta unor volume, telegramele și
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
el le dă la Poșta redacției, precum și anchetele și interviurile la care răspunde. Sunt recuperate și reintegrate corpusului ediției și toate postumele date publicității, în diferite împrejurări, între 1967 și 2007, fiindu-ne astfel oferit tabloul complet al prezenței publicistice argheziene în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Notele bibliografice de la finalul volumului sunt cuprinzătoare și (fapt care nu trebuie trecut cu vederea) nepartizane, lăsând în seama cititorului judecata morală. Îngrijitorii ediției au respectat și norma filologică a reproducerii
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
de către sovietici a unei mici părți din tezaurul confiscat în 1918. Este dificil să treci peste evidența unui număr însemnat de articole laudative la adresa regimului comunist, chiar dacă nu e greu să observi, și în aceste texte greu digerabile azi, „șopârlele” argheziene. Cum ar fi, de pildă, artificiul de a nu vorbi despre Partidul Comunist (va scrie, însă, îndelung despre Lenin, din păcate...), ci despre „regim”, de a nu recomanda niciodată realismul socialist ca metodă de creație sau de a exalta cu
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
niciodată realismul socialist ca metodă de creație sau de a exalta cu predilecție puținele demersuri pozitive ale regimului, ca alfabetizarea. Textele în sine rămân, totuși, reprobabile. Ediția ne atrage atenția și asupra unor mutații care se produc la nivelul subiectelor argheziene, nu neapărat în legătură cu cenzura sau cu compromisurile poetului, odată revenit în literatură, după 6 ani de interdicție. Surprinde plăcut, bunăoară, interesul crescând al scriitorului față de fenomenul artelor plastice, iar articolele sale dedicate picturii românești sunt de-a dreptul excepționale prin
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
femeii tale iubite spre fereastra de lemn a unei biserici de lemn din Maramureșul de piatră. Pentru un jurământ de dragoste. III. Ce noroc pe poezie și cât de Bacovia întretăiat de Blaga sub o dantelă de arhiduce a vorbirii Argheziene! IV. Și câtă universalitate a năucului de poet de Ion Barbu cel care considera limba română ca pe o vorbire a stelelor și încifrând-o ca atare și descifrând-o ca arătare. V. Ce meșter în spartul inimii de copil
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
zis, în folclorul de internet poezia e atribuită cu obstinație lui G. Coșbuc!): copiat și reluat în sute de variante, textul circulă cu versul deformat: „Și, pe brânci, târâș, grăbiș,/ Se strecoară pe furiș”. Nu numai o verificare în ediții argheziene serioase, dar chiar și simpla ascultare a textului în rostirea autorului (înregistrarea circulă pe internet) i-ar putea convinge pe cititori că forma autentic argheziană e, așa cum trebuia să fie, grăpiș.
Târâș-grăpiș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5100_a_6425]
-
Și, pe brânci, târâș, grăbiș,/ Se strecoară pe furiș”. Nu numai o verificare în ediții argheziene serioase, dar chiar și simpla ascultare a textului în rostirea autorului (înregistrarea circulă pe internet) i-ar putea convinge pe cititori că forma autentic argheziană e, așa cum trebuia să fie, grăpiș.
Târâș-grăpiș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5100_a_6425]
-
doar, al genului. Cu totul altfel sună sonetele lui Codreanu, care și-a făcut din cizelarea lor un manifest. Sonete care dezvelesc, în forme felurite, un suflet nemulțumit. Precum, întomnate, sonetele lui Petică. Din inventarul, nu prea bogat, al sonetelor argheziene, antologia le reține (firește!) pe cele antimonarhice. În care Arghezi își condensează pamfletul în paisprezece versuri, fără a-l face să piardă nici din tărie, nici din meșteșug. Sonetul pare să cunoască o a doua tinerețe între războaie, când până
Cele mai frumoase poezii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5118_a_6443]
-
poemele (de fapt, două superbe descântece "culte" de aspidă), descrierile, scenetele etc. care compun cartea, se sugerează, se proiectează în afară sau se consumă în interior aceeași idee: omul și-a pierdut "... naiva dintâi virginitate" (după o frântură de vers arghezian) sufletească. E bântuit acum de tot felul de fantasme, nu-și poate fixa și urmări un ideal sau măcar un scop cât de cât precis conturat, pare, în fine, o ambarcațiune în derivă. Autoarea lasă impresia a camufla această stare
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]