315 matches
-
cerut Mântuitorul îndurare, ușurarea suferințelor și încetarea nedreptăților de la Ana sau de la Caiafa, de la Pilat, de la răstignitori sau de la hulitorii din drum? Au cerut Apostolii milă și bună primire de la prigonitorii și ucigașii lor? A cerut primul Martir creștin, Sfântul Arhidiacon Ștefan, să nu mai fie bătut cu pietre, că-l doare sau sângerează? Au cerut toți ceilalți Sfinți Mucenici: Gheorghe, Dimitrie, Tecla să li se ușureze în vreun fel, alimentar, medical, de cazare, supliciile? Mulți dintre schingiuitori și ucigași au
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și 1658, Macarios Ibn Al Zaim, patriarhul Antiohiei, oraș în Siria elenistică, azi Antakya, în Sudul Turciei, fondat în anul 300 î.H. de unul din generalii lui Alexandru Macedon, a venit în Moldova și în Țara Românească. Însoțitorul său, arhidiaconul Paul, originar din Alep, a descris călătoria, situația politică, economică și socială, frumusețile naturale din cele două provincii românești, prezentând informații importante despre obiectele lucrate manual, ce evidențiau talentul și capacitatea localnicilor. Paul din Alep scria că domnii Țărilor Românești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
româno-siriene, fiind prima ediție bilingvă, arabo-engleză. Istoricul Ion Calafeteanu relatează, în Reprezentanțele diplomatice ale României, volumul 3, că un pretendent la tronul Țărilor Române, devenit domn sub numele Alexandru Mircea (1568-1577), fiul lui Mircea Ciobanu, cu un secol înaintea călătoriei arhidiaconului Paul din Alep în Țările Române, se găsea în exil în localitatea Alep. După Revoluția din 1848, Cristian Tell, D.Pleșoianu și Alexandru Chistofi, participanți la revoluție, au fost obligați să emigreze, ajungând în Siria. Au vizitat monumente ale civilizației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
Chiar dacă apariția cărților de cult În limba română se face așa târziu (după 1710), cântarea la strană În românește Începuse mai devreme de această dată. Existau manuscrise, În care unele cântări foarte cunoscute, erau notate În limba română. Din descrierile arhidiaconului Paul de Alep, Însoțitorul patriarhului Macarie prin țările române, În timpul lui Matei Basarab, reiese admirația acestuia pentru cântarea În românește și grecește: „acești cântăreți, fiind ai Beiului, servesc totdeauna, stau În Biserica Domnească sau În palatul său. La strana
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Liviu Botezatu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92312]
-
circulau corăbii încărcate cu lemn, sare, cereale și vite pentru Levant. Vechimea legăturilor româno-siriene o dovedește călătoria patriarhului Macarie al Antiohiei făcută în Moldova și în Țara Românească între anii 1653 și 1658; prelatul era însoțit în călătoriile sale de arhidiaconul Paul originar din Alep (Siria), de la care a rămas o interesantă descriere a călătoriei și a frumuseții lucrurilor făcute de mâna și mintea întreprinzătoare a localnicilor, care provoacă exclamații de uimire și încântare. Prelatul le-a făcut cadou localnicilor o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
creștini, adică unși ai lui Dumnezeu sau ai lui Hristos. Erau urâți numai de către cei care Îl urau pe Hristos. Dintru început stă ca mărturie exemplul Sfântului Apostol Petru, bătut și închis pentru Hristos, dar și pe cel al Sfântului Arhidiacon Ștefan - primul mucenic - ucis cu pietre. În timpul împăraților romani, creștinii au fost persecutați pentru că nu au dorit să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Sub masca idolilor și a zeilor păgâni, se ascundeau de fapt demonii, care aveau
Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
că nu s-a bucurat, ci s-a întristat, căci, zicea că (a dispărut) l-a părăsit Cel care îi aducea mângâierea sufletească<footnote Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, op. cit., cartea a III-a, 11, 3, p. 140. footnote>. Și Sfântul Arhidiacon Ștefan - întâiul mucenic, pe când primea lovituri mortale cu pietre, vedea cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta Lui Dumnezeu (Fap. 4, 55). De aceea „nu simțea loviturile pietrelor, nu se gândea la rănile trupului, ci era cu ochii ațintiți
Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
unei vechi familii ardelene. Până în 1861 lucrează ca profesor în Beiuș. Din 1862 va funcționa la parohiile din Sarcău (jud. Bihor), Resighea și Homorodul de Mijloc din județul Satu Mare. Ajunge paroh și protopop greco-catolic la Carei unde și moare, ca arhidiacon al părților sătmărene, la 28 aprilie 1884. Va avea doi fii străluciți: pe Romul George Marchiș (1865, Homorodu de Mijloc m. în 1925, Carei) și pe Otilia-Cosmutza / Bölöni, (n. 1873, Homorod m. 1951, Budapesta). Activitatea culturală și literară. În peri
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
octo principalium vitiorum remediis, în douăsprezece cărți, Conlationes Sanctorum Patrum, în douăzeci și patru de cărți) sau probleme legate de mișcările religioase divergente în raport cu norma creștină, cum a fost contribuția De incarnatione Domini contra Nestorium Libri VII, scrisă la solicitarea lui Leon, arhidiaconul ce va ajunge apoi papă, unde, după o trecere în revistă a dezvoltărilor eretice, demontează tezele lui Nestorie, cel care refuza să admită că Hristos s-a născut din Fecioara Maria, contestând numele de Maică a Domnului ori Născătoare de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
curtea regelui Achaab ca „profeți ai lui Baal”, aluzie intenționată la figura lui Ilie (3Rg. 18,22), un alt profet incomod. Prin aceste retușuri fine, aproape imperceptibile, el reușește să întemeieze o veritabilă tradiție a profeților persecutați - invocată și de arhidiaconul Ștefan în momentul martiriului său, relatat de Faptele Apostolilor -, o tradiție alcătuită de Ilie, Isaia și Miheia, și de care se prevalează, nu fără mândrie, comunitatea profeților sirieni. Beshira îl acuză pe Isaia de blasfemie în fața regelui Manase: „Iată, Isaia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
predând exemplare de Scripturi sau alte cărți sfinte, precum și diferite obiecte de cult (de aici și numele de traditores, „dau pe mâna cuiva”). În 311, chiar după moartea episcopului catolic Mensurius, este ales, puțin precipitat, în scaunul episcopal al Cartaginei arhidiaconul Cecilian, care, în timpul persecuției nu schițează nici un gest de încurajare și de susținere la adresa martirilor - motiv pentru care își distruge definitiv reputația. Mai mult chiar, se opune în repetate rânduri ajutorului pe care creștinii rămași în libertate l‑ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
literare. Vorbind despre lagărul Ekibastuz, Soljenițîn amintește nu numai personajele cele mai vizibile din nuvelă, dar și personajele episodice, cum sunt Kolea Borovikov, tânărul poet care lucra ca felcer la infirmerie, precum și pictorul din lagăr, despre care aflăm că fusese arhidiacon în viața "civilă" și se numea Rudciuk. Varlam Șalamov nu și-a ascuns entuziasmul în fața adevărului transmis de O zi din viața lui Ivan Denisovici. Într-o scrisoare trimisă lui Soljenițîn în 1962, după apariția nuvelei, el exclamă de mai
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
au deschis drumul criticilor, analogia a precedat analiza, Victor Hugo l-a promovat pe Walter Benjamin. Revenirea la cei inspirați înseamnă întoarcerea la surse. În 1831, Victor Hugo scrie Notre-Dame de Paris, care se desfășoară în jurul lui 1480. Claude Frollo, arhidiaconul catedralei, pronunță, răsfoind un Pierre Lombard nou-nouț, editat la Nürnberg, și contemplînd catedrala, o propoziție enigmatică: "Cartea va ucide edificiul." Urmează o celebră meditație profetică, anacronică (căci știm că toți acei Frollo reali au suspinat de bucurie văzînd tiparnițele) și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Nürnberg, și contemplînd catedrala, o propoziție enigmatică: "Cartea va ucide edificiul." Urmează o celebră meditație profetică, anacronică (căci știm că toți acei Frollo reali au suspinat de bucurie văzînd tiparnițele) și nebunesc de înțeleaptă. Imaginați-vă un romancier creionînd un arhidiacon comunist în mai 1968: "Secretarul de partid privi pentru cîtva timp în tăcere monumentala casă de sticlă, apoi întinse suspinînd mîna stîngă spre televizorul care trona pe masă și cu dreapta arătă spre reședința colonelului Fabien: "Care pe care"." Romancierul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sufletească pentru popor”, încurajează dialogul intercreștin, chemând la înțelegere, frățietate și împreună-lucrare pentru refacerea unității de credință, în spiritul solidarității de neam. Din 1965 (8-9), apare cu subtitlul „Revistă românească de spiritualitate ortodoxă”. Începând cu numărul 12 / 1966, editor este arhidiaconul Bartolomeu Valeriu Anania, căruia i se alătură, în 1970, George Alexe, editor-asociat și business manager. După 1977, din comitetul de redacție, de mai multe ori schimbat de-a lungul anilor, fac parte Vasile Vasilachi, John Bugariu, Ștefan Slevoacă, Nicolae Bârsan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286481_a_287810]
-
politice din Orientul Apropiat. Desfășurarea forțelor tătărești de la nordul Dunării spre Constantinopol nu produse numai panică între bizantini, ci și neliniște la Roma. Lăsând la o parte îngrijorarea papei Urban, ce se desprinde din scrisoarea din 13 martie 1264 către arhidiaconul Ioan din Orăștie, că această localitate se afla lângă ținuturile tătărești lipsită de venituri, fiind pustie de locuitori, papa Clement al IV-lea, urmașul său, predică, în 25 iulie 1265, din Perugia, o cruciadă „verbum cruciș” împotriva tătarilor, și a
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Românești și, în al doilea rând, pe acela al Moldovei. Și faptul este explicabil. Nicolae Alexandru Basarab se ridicase în anul 1330 alături de tatăl său, Basarab, împotriva pretențiilor de suzeranitate ale lui Carol Robert și rămăsese „in rebellione” de atunci. Arhidiaconul Ioan de Küküllo și varianta din Cronica de la Buda vorbesc de o supunere, îndată după încoronarea regelui în 1342 și expediția împotriva saxonilor din anul 1342, în capitolul De obedientia Alexandri voyvodae Transalpini et valachos transalpinos, Anno 1342 usus, înainte de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
comitele de Solnoc, retransmitea, în 8 aprilie, porunca regală în Transilvania. Printre alții, Petru, castelanul de Orăștie trebuia să fie gata de plecare, cu oastea sa de saxoni și români, în timp de două săptămâni împotriva cânilor de tătari. Cronica arhidiaconului Ioan de Küküllo descrie evenimentele din anii 1351 și 1352 în capitolele XXIX și XXX intitulate De exercitu contra lithvanos și De exercitu ad rutheniam, fără a da amănunte prea multe. Expediția din anul 1351 a fost făcută cu o
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
nici nu-și avea rostul, cât timp Moldova reunită cu Valahia Minoră sub un singur sceptru, era formal vasală Hoardei de Aur și un emir mongol își avea reședința la Cetatea Albă. Evenimentul a fost reținut și consemnat de Cronica arhidiaconului Ioan de Küküllo și de Cronica de la Buda, ca fiind de mare importanță. Ambele scriu că, după ce „a crescut numărul locuitorilor români în acea țară și s-a dezvoltat în regat (stat), voievozii care au fost aleși de românii acelui
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
reprimat de domn. În ultima conspirație, condusă de marele vornic Manolache Bogdan și marele spătar Ioan Cuza, care își vor pierde capetele pentru aceasta, s-au aflat implicați unii mari boieri moldoveni precum Iordachi Dărmănescu, cel pentru care, în 1787, arhidiaconul Gherasim traducea lucrarea abatelui Prau, Taina francmasonilor sau Manolache Romano 86. Este posibil ca Balș să fi avut oarecare legături cu conspiratorii moldoveni, în special cu Romano, care-i era prieten. După descoperirea complotului, în vara anului 1778, Manolache (Manole
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
12, 294 Friedrich II, rege, 44, 45 Froidevo, 190 G Gafenco, 105 Gafencu, Nicolae, 62 Gaisruk, Jan, 274 Gegenbre, Gerhard, 246 Georgescu, Vlad, 25, 28, 81, 83, 87, 89, 91, 212, 222 Georgewicz, comisar districtual, 278, 280 Gheorghe, 15 Gherasim, arhidiacon, 11, 70 Gerasim, arhimandrit, 122 Gherasim, episcop de Roman, 11 Ghica, Costachi, 11 Ghica, familie, 11, 19, 294 Ghica, Grigore al III-lea voievod, 23, 25, 54, 61, 69, 257, 258, 436 Ghișe, Dumitru, 37, 210 Giurgiuvan, Mihalachi, 105 Glassl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și târgul Pungești fac parte din ocolul Racova; în 1865 pierde cătunul Valea lui Năstase, ce a devenit sat. Despre obiceiurile creștinești de Bobotează sau Sfântul Ioan, cei din Pungești știau, ori le aminteau preoții, ceea ce știau din scrierile vechi: Arhidiaconul Paul de Alep, cel care l-a însoțit pe Macarie, patriahul din Antiohia în drumurile sale prin Moldova și Valahia, la anii 1652-1660, scria: „Mulțimea și bucuria gloatei în țara românească, la Bobotează, întrece tot ceea ce se petrece la curțile
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
și militare să bănuiască ceva; iar când leturghia se isprăvi, Mitropolitul Calinic Miclescu, îmbrăcat cum era în hainele sacerdotale, cu cărja în mână și cu mitra pe cap, fu luat cu voie, fără voie, în fruntea manifestanților dimpreună cu un arhidiacon, în speranța că nimene n-are să îndrăznească să se opuie unei procesiuni conduse de arhipăstorul țărei. Mitropolitul Calinic Miclescu, om de un caracter slab, blajin desigur, a cedat mulțimei din cauză de timiditate, căci dealtfel el fusese unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus, de-a lungul a trei încăperi ticsite de petiționari, până în dreptul unei uși păzite de doi luptători înarmați. Băgat înăuntru, am fost lăsat singur. Două jilțuri, o masă și rafturi pline de hârțoage erau singurele lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în reculegerea mea. În schimb, m-am uitat atent la episcopul Severo, așezat pe tronul său. Devenise diafan, și odăjdiile păreau mai curând să-l țină în capul oaselor, decât să-l îmbrace. După ce au arătat tuturor pâinea și vinul, arhidiaconii au tras cortinele în fața altarului pentru a tăinui momentul sfințirii, timp în care preotul Giovanni m-a văzut și a făcut un gest însemnând: „să nu pleci fără să stăm de vorbă“. După trei ceasuri și multe procesiuni în bazilică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]