1,164 matches
-
ci împărtășirea Adevărului printr-o convingere izvorâtă din trăirea deplină a Adevărului. Această mărturisire presupune confruntarea cu realitatea, cu încercările vieții, nu doar o retorică, oricât de măiastră ar fi aceasta. Sfântul Vasile cel Mare în lupta cu Eunomiu, cu arienii și cu alți eretici nu se comporta ca un sofist care căuta să-și învingă interlocutorul prin dialectică. Este o mare amăgire de a crede că biruința Adevărului asupra ereziei este rezultatul unei teologii reduse la dialectică și retorică. Pentru
DESPRE RELAŢIA DINTRE RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344978_a_346307]
-
a comorilor literaturii grecești și aceasta "a coincis clar cu mișcarea romantică germană" [68]. Friedrich Schlegel a avut "marele merit de a prevedea și de a spera că Germania trebuia să egaleze Italia cu ajutorul unei noi renașteri a cunoașterii Antichității ariene" [69]. Un interes și mai mare îl prezintă pentru indianistică fratele lui Friedrich, August Wilhelm Schlegel (1767-1845) [70], care a urmat cursurile de sanscrită și persană veche ale lui Chézy la Paris în 1815; el publicase deja o ediție critică
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
manifestărilor religioase ale trecutului (în concepția panteistă de la care au pornit respectivii gînditori erau, într-un anume fel, justificate, în sensul că fiecare individ cu o contribuție religioasă era o întrupare a realității supreme): astfel, Vedele au fost botezate "Biblia arienilor" [369], alături de Biblia evreilor etc. Se observă aici tendința de a îndepărta din revelația iudeo-creștină caracterul "monopolist": de la juxtapunerea altor revelații alături de cea iudeo-creștină, la devalorizarea celei din urmă ca fiind "falsificare și deformare iudaică" a primei revelații nu este
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Ministerul Culturii, acesta urmând a fi investit și cu responsabilitatea politicii audiovizuale. La aceeași dată, autoritatea națională în domeniul dezvoltării industriei cinematografice românești era Oficiul Național al Cinematografiei (ONC). După evaluarea participării României la desfășurarea programelor comunitare Kaleidoscope, Raphael și Ariane, Ministerul Culturii a luat decizia de a organiza un departament special, menit să monitorizeze și să asigure asistența tehnică în vederea participării instituțiilor, organismelor, asociațiilor, fundațiilor culturale la programul comunitar-cadru pentru cultură al Uniunii Europene. De asemenea, a decis să prevadă
România spre Uniunea Europeană: negocierile de aderare (2000-2004) by Vasile Puşcaş () [Corola-publishinghouse/Science/1093_a_2601]
-
système, Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 1979. • Gilbert Durand, Figures mythiques et visages de l'oeuvre, Paris, Berg International, 1979, pp. 36, 68, 69. • Jean Duvignaud (éd.), Sociologie de la connaissance, Paris, Payot, 1979, p. 282. • Marc Beigbeder, "Un fil d'Ariane entre Abellio et Lupasco", Cahier de l'Herne, n° 36, "Raymond Abellio", 1979. • René Huyghe, De l'art à la philosophie. Réponses à Simon Monneret, Paris, Flammarion, 1980, pp. 26, 156, 157. • Gilbert Durand, L'âme tigrée, Paris, Denoël/Gonthier
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
din Sciția Mică, unde sunt aduse noi unități militare la Noviodunum și se construiesc fortificații în zonă. După moartea lui Constantin, în ciuda succesului conciliului de la Niceea (325), arianismul face progrese în nordul Dunării Wulfilas (311-384), episcop got, predică un creștinism arian, în nordul și sudul Dunării, în limba greacă, latină și gotă. Impăratul Iulian (361-363) restabilește religia tradițională romană, fiind adept al lui Mithra (Sol invictus), o victimă creștină din acești ani este Sfântul mucenic Aemilianus din Durostorum (Silistra, sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismului, spunea în cartea sa, Contribuții epigrafice...: "Către anul 300, creștinismul în forma sa latină ajunsese biruitor până la Dunăre, pe toată întinderea ei, până la Noviodunum (Isaccea) inclusiv. Dincolo de Dunăre, în nordul ei, goții primiseră creștinismul, prin Wulfila, în forma orientală, ariană și greacă. În anul 325, la nord de Dunăre, undeva în Gothia, exista chiar un episcopat gotic. În sfârșit, înspre anul 350, toate orașele însemnate ale celor două Moesii erau reședințe episcopale".2 Scriind douăzeci și cinci de ani mai târziu, Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
De pildă, arianismul, în prima jumătate a secolului al IV-lea, este un fenomen sud-est european, ce își exercită influența în zonă, să nu uităm că Arie a fost exilat la Dunăre, iar Audius (adept al său) în Sciția, soboarele ariene sunt convocate la Serdica și Sirmium. Fierberea produsă de arianism a contribuit și ea să imprime o viață latină, fiindcă era o credință populară a acestor regiuni. Dar alături de erezie, datina ortodoxă este prezentă și ea la romanicii nord-danubieni, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost mai limitată, tradiția mai puternică, disciplina mai relaxată. Astfel, în aceste teritorii românești sau în cea mai mare parte a lor, starea credinței și disciplinei creștinilor nord-dunăreni trebuie să fi fost foarte apropiată de cea înfățișată pentru germanii eretici (arieni) de către Salvianus: "aceștia au mai degrabă tradiții decât învățătură, fiindcă ei nu păstrează ceea ce îi povățuiește adevărul legii (creștine), ci ceea ce le-a inoculat stricăciunea unei rele tradiții. Barbarii nu știu nimic altceva decât ceea ce aud de la "învățații" lor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
niceo-constantinopolitan (325-381). Pe parcursul secolului al IV-lea, în sudul Dunării, s-au afirmat mai multe erezii, mai ales cea ariană, încât aceasta a divizat episcopiile sud-dunărene: cele de Sirmium, Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiului la nord de Dunăre, la mijlocul secolului al IV-lea, aceasta este și o dovadă că pe malul stâng se închegaseră comunități creștine. Împăratul Valens (364-378) a urmat exemplul celor doi împărați, el a trimis episcopi și misionari printre goți (arieni). În concluzie, creștinarea devenise garantul fidelității față de Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la sfârșitul secolului al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alt element de menționat: exilarea în "Scythia" de dincolo de Istru a ereticului Audius, prozelitismul acestuia și viața creștină exemplară a adepților săi au contribuit la difuzarea noii credințe la nordul Dunării. În privința confesiunii, credincioșii extra-carpatici erau, deopotrivă, ortodocși și eretici, arieni și audiani, dar ei conviețuiau în liniște, o particularitate a societății multietnice și religioase (confesionale) din nordul Dunării. Primii creștini din nordul gurilor fluviului erau ortodocși (niceeni): ei erau atât autohtoni din teritoriile controlate de Imperiu cât și prizonieri capturați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începuturile creștinismului popular românesc. În aceste teritorii s-au aflat și urme arheologice, dar acestea sunt puține și nesemnificative. Specificul vieții creștine la est și sud de Carpați era, în acest interval, conviețuirea bisericii (comunității) ortodoxe cu biserici (comunități) heterodoxe, ariană și audiană-aspectul cel mai interesant este reprezentat de elementele locale, aparte, ceea ce a dus la anumite particularități ale creștinismului nostru. Între comunitatea ortodoxă și cea ariană au existat mai multe afinități în organizarea bisericească, în liturghie și practica religioasă, factori
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
scythan (dobrogean) și cel provincial al Daciei, răspândirea creștinismului a fost un factor de latinizare! Din această perspectivă, contribuția cea mai însemnată și originală a spațiului acesta la terminologia de origine latină a creștinismului românesc a fost vocabula creatio-în învățătura ariană aceasta a dus la cuvântul "Crăciun" contribuția cea mai importantă și singura la geneza creștinismului popular al românilor. Creștinii de la sud și est de Carpați nu abandonaseră complet vechile credințe, în secolul al IV-lea, ba mai mult, conviețuirea în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și apărătorul locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare, episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Integrarea treptată în creștinătate a unor grupuri umane autohtone din anumite regiuni este una din cauzele conservării mai îndelungate a credințelor vechi și a vitalității lor în religia creștină. În paralel, în aceste secole, a avut loc convertirea la creștinismul arian a gepizilor, ostrogoților și altor seminții germanice. Istoricul J. Zeiller afirmă că zona Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crișana, Banat și Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziției lor politice și sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârșitul secolului al VII-lea. Populația autohtonă, evoluția sa religioasă (creștină), după ruperea graniței dunărene a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864) și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
civilizație, credința creștină și legăturile cu Imperiul, monede, obiecte de podoabă și arme, ci o lume gepidă contaminată de influențe nomade. Care a fost soarta gepizilor, după 567? După înfrângerea lor, nepotul regelui se refugiază cu tezaurul tribului, împreună cu episcopul arian, la Constantinopol. Un număr mic de familii gepide îi însoțesc pe longobarzi, în Italia, în 568, dar majoritatea lor neavând unde să se refugieze, au rămas pe loc (nord-vestul Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de populația autohtonă. 23
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceste secole, și anume creștinismul acestora. Începutul creștinării gepizilor datează încă de la sfârșitul secolului al IV-lea d. H., dar evanghelizarea lor în masă s-a încheiat în secolul al V-lea, după prăbușirea puterii hunilor nu știm dacă erau arieni sau nu. Dovezi ale creștinismului la gepizi sunt crucile incizate descoperite în mormântul gepid de la Apahida și alte obiecte cu simboluri creștine descoperite la Someșeni și în cimitirul de la Brateiu, din a doua jumătate a secolului al VI-lea. Populația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
etc.), dar relativ rar atestat în tradițiile arhaice europene : la greci (posibilă influență orientală) și la nordici, unde potopul este descris în două forme diferite - inundație cu sângele uriașului Ymir și acoperirea cu zăpezi (pro- babil o reminiscență din mitologia ariană, pentru că în Avesta este descris un fenomen mitic similar). Și la români sunt atestate legende privind distrugerea prin inundații a unor spițe „ratate” de oameni primordiali (3, pp. 136-139 ; 23, p. 31 ; 25, p. 72) - Urieși, Jidovi, Căpcăuni - „răzvrătiți împotriva
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ragăl („colibă”) (17, 18, 19, 20). Înrudi- rea dintre cuvântul latin arca și cuvântul românesc argea este „necontes tabilă - cum observa B.P. Hasdeu -, nu însă prin vreo transmi siune directă de la unii la alții, ci printr-o afinitate pri- mordială ariană” (19, p. 579). Revenind la valențele simbolice ale arcei lui Noe, dar mărind gradul de abstractizare a simbolului, remarc faptul că arca este o reprezentare a Lumii (imago mundi). În mitul babilonian (95), arca este edificată în șapte zile, iar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
reed. Editura Polirom, Iași, 1998). 24. I.-Aurel Candrea, Iarba fiarelor. Studii de floklor, București, 1928. 25. Adrian Fochi, Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea : răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densușianu, Editura Minerva, București, 1976. 26. Ariane MacDonald, „La naissance du monde au Tibet”, în La naissance du monde, Seuil, coll. „Sources orientales”, vol. I, p. 422, Paris, 1959. 27. M.E. Matie, Miturile Egiptului antic, traducere de E. Zelțer, Editura Științifică, București, 1958, pp. 108-110, planșa XXVIII
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de fapt continuarea teologiei prin alte mijloace. În acest adagiu atît de comun, "politica" este un înlocuitor tardiv. Părțile cu influență funcționează deschis în partide politice, și istoricii (cardinalul Daniélou între alții) evocă în mod spontan "partidul nicean", "extrema stîngă ariană", "o largă coaliție majoritară anti-Arie". Episcopii și șefii de școală ai diferitelor regiuni ale creștinătății în fașă își încep campania sub formă epistolară, dar o termină cu forța militară. În acest interval, un tratat dogmatic; o profesie de credință, în
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]