1,017 matches
-
o singură persoană - chiar dacă acesta se numește Pelé, Cruyff, Dobrin sau Ronaldhino. Darul fenomenologic al fotbalului este evenimentul în sine al jocului - ceea ce nu tolerează nici o regie, constrângere sau presiune unilaterală. Darul fotbalului nu încape în schemele explicative ale metafizicii aristotelice. Fântâna arteziană de goluri braziliene nu se recunoaște în metoda carteziană de calcul al suprafeței. Darul fotbalului nu poate fi povestit decât, tangențial, prin recurs la realismul magic al literaturii sud-americane. Fenomenologia fotbalului este un poem anonim al exuberanței sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
același timp, refuzul de a ne supune oricăror exigențe pe care nu le putem înțelege antrenează distrugerea civilizației noastre. F.A. Hayek (1899-1992) Răul inexplicabil și refuzul judecățiitc "Răul inexplicabil și refuzul judecății" În vastul labirint al experiențelor noastre cotidiene, definiția aristotelică a principiului identității, conform căruia adevărul nu se poate sustrage silogisticii, rămâne o simplă prețiozitate. Principiile elementare ale inferenței contează prea puțin acolo unde valorile par dictate de frici ancestrale. Pentru oamenii tot mai grăbiți ai mileniului trei, raționalitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nimic și prea-nimic” (ist ein nichts und uebernichts, s. 111). Poetul aderă și la alte antinomii dogmatice: „Dumnezeu se întemeiază fără temei” (Gott gruendt sich ohne grund, s. 42). Este o afirmație care contestă definiția lui Dumnezeu ca „prim motor” aristotelic, „substanță primă” carteziană, natura naturans spinozistă ori causa sui leibniziană. Această perspectivă deschisă de teologia numelor divine confirmă posibilitatea unui discurs care rezistă voinței de reprezentare conceptuală a „esenței” divinității (Gottheit). Apofatismul este radical și normativ. Pe Martin Heidegger l-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai cu seamă pentru că, în mod tradițional, limba greacă exprimă prin termenul de hypostasis un aspect particular al realității. În contextul dezbaterilor trinitare în jurul Crezului de la Niceea, Părinții capadocieni au fixat distincția în cuplul ousia-hypostasis la nivelul diferenței de tip aristotelic între realitatea generică (ousia deutera, la Aristotel, sau katholiky ousia, la Porfir) și realitatea particulară (prote ousia, în limbajul Stagiritului, sau meriky ousia, la comentatorii neoplatonici)1. Or, părintele Sofronie asociază în mod paradoxal ideea de ipostas cu noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să asist la câteva seminarii în sediul din Annapolis, pe când eram consultant al Băncii Mondiale pentru reforma educației în Europa de Est (vezi www.sjcsf.edu). La University of Chicago exista înainte de Committee on Social Thought din anii ’30 așa-numitul „curriculum aristotelic”, inițiat de neobositul savant, philosopher at large (propria-i formulă), enciclopedist - a condus faimosul Board of Editors la Encyclopaedia Britannica -, educator reformist, publicist Mortimer J. Adler (1902-2001). Recomand cititorilor situl adlerian www.thegreatideas. În mai multe mari universități americane, dezbaterile
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prin corelarea regularităților stabilite prin cercetare empirică cu principii a priori 54. Aceste principii, principiile cele mai înalte ale sistemului, erau pentru el legi imuabile. Este sensul în care se poate spune că autorul CRP a rămas atașat conceptului clasic, aristotelic al științei 55. Există vreo relație între dihotomia legi cauzale-asociații contingente ale faptelor și dihotomia judecăți de experiență-judecăți de percepție? Cea din urmă este o distincție care a fost introdusă de Kant în Pr. și nu mai apare, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a experienței, care rămâne până astăzi incitant, Wolfgang Stegmüller susține, cu argumente originale, că ceea ce a urmărit Kant a fost o „întemeiere defintivă” a științei matematice a naturii din epoca sa. Kant, afirma el, „a fost un teoretician din școala aristotelică pentru care știința trebuie să ducă la episteme, și nu pur și simplu la doxa, adică la presupuneri ipotetice”. (W. Stegmüller, Gedanken über eine mögliche rationale Rekonstruktion von Kants Metaphysik der Erfahrung, în W. Stegmüller, Aufsätze zu Kant und Wittgenstein
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sub aspectul fertilității lor, al capacității de a conduce la formularea și rezolvarea cu succes a unei mari varietăți de probleme științifice. Este ceea ce se poate spune despre conceptele de spațiu-timp-mișcare ale lui Newton în raport cu conceptul de mișcare al fizicii aristotelice și medievale, despre conceptul de spațiu-timp curbat al teoriei generale a relativității în raport cu conceptele newtoniene sau despre conceptul de undă de probabilitate al mecanicii cuantice în raport cu conceptul de traiectorie a mișcării unei particule din fizica clasică. Opțiunea unei comunități științifice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
căi de raționare, studiul său dovedind o foarte bună cunoaștere a filosofiei și teologiei antice, o critică istorică pătrunzătoare, tendințe spre progres și inovație nu doar în filosofie, ci și în știința epocii sale. Filosofia lui Toma d’Aquino este aristotelică, de fapt este o regândire a operei lui Aristotel, iar în al doilea rând, o regândire a operei lui Augustin. Mai apoi, diverse alte influențe venite din gândirea teologilor greci, a comentatorilor greci ai lui Aristotel, precum și din filosofia iudaică
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
corectă a fenomenului ne va îndreptății să așezăm unele afirmații categorice pe seama entuziasmului acelora care deveniseră cei mai cunoscuți adepți ai filosofilor Antichității. Important rămâne faptul că această readucere în discuție a simbolurilor creștine și iudaice, a ideilor platonice și aristotelice, a problemelor ce frământau religia și filosofia a avut un efect miraculos asupra societății. Redeșteptarea, Renașterea umanității se datorează nu doar Occidentului. Din idei și tendințe diferite se va naște saltul spre evul modern. Nu întâmplător în această amplă mișcare
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
a fost poarta de intrare a Reformei în Peninsula Balcanică”. Activitatea didactică a lui Theofil Corydaleu, influența exercitată asupra elevilor săi, în marea lor majoritate preoți, episcopi, patriarhi, profesori, face posibilă răspândirea pe scară largă a ideilor acestui ultim mare aristotelic. Filosoful nu se mulțumește cu invocarea lui Aristotel, el pune accent pe clasificarea științifică și pe comentarea operei lui Aristotel; Introducere în logică, Comentarii la metafizica, Comentarii asupra tratatului Despre suflet, Comentarii asupra tratatului Despre Cer, Curs introductiv la Fizica
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
sa, poate permite ramificarea în discipline și științe distincte, poate susține întemeierea unui învățământ complet. Cărturarul grec urmărește introducerea unei metode logice de expunere, caută să descopere cele mai bune căi pentru înțelegerea filosofului antic, încearcă să destăinuiască valențele gândirii aristotelice, aplicabilitatea ei, în timp ce în interpretările, definițiile, diviziunile, rezumatele, semnificațiile, descrierile conținutului tratatelor motivează necesitatea intrării în templul filosofiei: Nimic nu este atât de demn de stimă pentru om în existența sa corporală, nici mai de ajutor și nici mai necesar
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
în circuitul cultural european, întâi de toate prin temele abordate, o bună parte de un interes universal, mai apoi, prin gândirea și stilul în care sunt concepute și redactate scrierile sale. Așa cum Theofil Corydaleu readuce în centrul atenției vechea filosofie aristotelică, sugerând un mod de viață și de reflecție, așa cum, ceva mai devreme, Elia ben Moise (zis Cretensis), venind din sudul Balcanilor, îi învață pe italieni greaca veche, astfel și Cantemir adaugă un alt element de certă valoare pentru înțelegerea impactului
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
XVIII-lea secol”. Am rotunji imaginea spunând că un număr relativ redus din colecția conventului hunedorean se află la Muzeul Județean din Deva, între exemplarele de preț, o ediție din opera lui Thoma D’Aquino, Comentări in octo libros politicorum Aristotelic..., Salamandrae, MDCXLV, cu un surprinzător „Ex-libris Constantini Cantacuzeni” și indicația unui an, 1740, în care, probabil, cartea a intrat în fondul „Conventus Hunyadiensis”. La Radna se conservă o splendidă bibliotecă de cult, aparținând vechiului Conventus Maria Radnesis, în fondul căreia
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
discurs conține o figură. 2) Figura este o schimbare de sens sau de limbaj, în raport cu modelul obișnuit și simplu de a se exprima. 1.3.2. Pe scurt, despre tropi și alte figuri de stil O altă viziune este cea aristotelică: la baza figurii stă transferul - de la gen la specie, de la specie la gen și de la specie la specie. Într-adevăr, dacă acceptăm că nici un cuvânt nu semnifică în sine (lucru discutabil și lesne de contrazis prin interjecții și verbe onomatopeice
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
nu lasă nici o șansă doctrinei palamite. Câteodată, tonul lui Jugie capătă accente pamfletare. Atunci când descrie isprăvile intelectuale ale favoriților săi, el nu-și poate camufla aroganța: „Cu sângele său rece imperturbabil și cu mână foarte sigură, Prochoros plimbă spada dialecticii aristotelice și tomiste pe rana palamită, dând astfel cep buboiului de ipocrizie” (col. 1805). El critică mai cu seamă inconsecvența Bisericii ortodoxe. Conform poziției sale, rușii ar fi respins palamismul Începând cu secolul al XVIII-lea, În vreme ce, chiar În sânul Bisericii
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
stăpân. Viața ne apare ca o luptă continuă a omului cu el Însuși. 2. Originile filosofico-morale ale umanului Originile filosofico-morale ale umanului le regăsim la Platon și Aristotel. Ele ni se Înfățișează sub două aspecte: sublimul platonic și ordinea rațională aristotelică. Viziunea platonică descoperă omul interior, depozitar și sursă a ideilor și valorilor morale. Viziunea aristotelică pune problema omului exterior, care instituie ordinea lumii prin forța, claritatea și rigoarea rațiunii. Ambele idei despre om sunt complementare. Ele subliniază valoarea umanului, pe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
filosofico-morale ale umanului Originile filosofico-morale ale umanului le regăsim la Platon și Aristotel. Ele ni se Înfățișează sub două aspecte: sublimul platonic și ordinea rațională aristotelică. Viziunea platonică descoperă omul interior, depozitar și sursă a ideilor și valorilor morale. Viziunea aristotelică pune problema omului exterior, care instituie ordinea lumii prin forța, claritatea și rigoarea rațiunii. Ambele idei despre om sunt complementare. Ele subliniază valoarea umanului, pe care-l plasează În centrul lumii ca pe un „punct de referință” În care se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
are un simplu rol decorativ. Axioma esențială a poeticii sale este ridicarea faptului de viață la rangul de literatură autentică și respingerea literaturii aulice, care mizează pe rolul ornant al cuvântului. Poetica lui Caragiale este marcată de norma - de sorginte aristotelică - a adecvării, demonstrează C. Perspective critice (1978) dă măsura vocației didactice și aplicative a lui C. Prima secțiune a cărții - Elemente de poetică a prozei - abordează câteva dintre chestiunile fundamentale ale naratologiei: în planul diegetic, al povestirii povestite, verosimilul; iar
CALINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
extremă trufie“, fie reinterpretăm totul, pentru . A reduce la absurd înseamnă a lăsa să se vadă cum asumarea unei teze duce la contrazicere de sine. Adevărul unei teze este stabilit prin dovedirea falsității tezei contradictorii. Procedeul, folosit mult în tradiția aristotelică, este socotit uneori mai puternic decât oricare altul. O singură consecință falsă este suficientă din punct de vedere formal pentru a vorbi despre falsitatea premisei. Modernii revin la acest argument ce spune că falsitatea consecinței implică falsitatea premisei. După cum scrie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
face și a nu face, a merge înainte și a nu merge înainte, el va ocoli imediat prăpastia pe care o vede în față atunci când merge la târg săși cumpere pâine (reiau aici într-o manieră liberă un frumos exemplu aristotelic). Dezicerea de sine poate fi sesizată cu relaxare, în variante aparent ludice, când umorul vine să ia locul siguranței de sine. De ce cutare spune totuși că e același lucru a face și a nu face? Doar ca să producă fiori celor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sa nu înseamnă abandonul rațiunii, ci orientează privirea către acea dispută realmente dramatică și indecisă pe care o reprezintă viața omenească. s-a conturat între timp și o altă interpretare, ce caută să facă legătura între logica probabilului din tradiția aristotelică și logica paradoxală a învățatului creștin. Întrucât invocă frecvent atitudinea rațională, Tertulian ar uza în aceste fraze de un raționament probabil(ist). Astfel, dacă pentru Marcion întruparea Domnului este improbabilă, Tertulian consideră că tocmai această improbabilitate justifică acceptarea certitudinii sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
va aminti atunci că „nimic nu este asemănător cu Dumnezeu“ (III, 5). Aduce în față imediat un argument neo bișnuit: „Dumnezeu se poate preschimba în orice, neîn cetând să rămână precum era.“ Este o afirmație ce pune la încercare logica aristotelică. De fapt, Tertulian cultivă gândirea antino mică, însă cu totul altfel decât unii sceptici sau sofiști ai tim pului. O consideră justificată de însăși diferența radicală dintre cele divine și cele umane. Își dă seama că Marcion, când a com
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
prin care contradicția să fie eliminată“. A reduce la absurd înseamnă a lăsa să se vadă cum asumarea unei teze duce la contrazicere de sine. Adevărul unei teze este stabilit prin dovedirea falsității tezei contradictorii. Procedeul, folosit mult în tradiția aristotelică, este socotit uneori mai puternic decât oricare altul. O singură consecință falsă este suficientă din punct de vedere formal pentru a vorbi despre falsitatea premisei. Modernii revin la acest argument, modus (tollendo) tollens, ce spune că falsitatea consecinței implică falsitatea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a face și a nu face, a merge înainte și a nu merge înainte, el va ocoli imediat prăpastia pe care o vede în față atunci când merge la târg săși cumpere pâine (reiau aici întro manieră liberă un frumos exemplu aristotelic). Dezicerea de sine poate fi sesizată cu relaxare, în variante aparent ludice, când umorul vine să ia locul siguranței de sine. De ce cutare spune totuși că e același lucru a face și a nu face? Doar ca să producă fiori celor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]