1,328 matches
-
Un simplu vas ce-i rătăcit în larg. Noi doi, un univers de stele Pe cerul nopților de vară, Două priviri care se sprijină- ntre ele În nesfârșitul anilor povară. Eu sunt atomul Celulei tale primordiale Iar tu esti omul Armurii mele aurii de zale. Și cate-as mai avea de spus Și de simțit în zilele-mi senine Iubite tu, iubit nespus, Ai grijă de speranțele din mine. Silvana Andrada Tcacenco- 04.02.2016 Referință Bibliografica: DRAGOSTE PRIMORDIALĂ / Silvana Andrada
DRAGOSTE PRIMORDIALA de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384057_a_385386]
-
miezul cărții nescrise pe când jocul umbrelor, pe când? albul rădăcinilor prinde culorile toamnei în fiecare secundă aceiași ochi privesc același copac printr-un alt con de lumină la răsărit în miez de zi la apus în amurg înserare totul își schimbă armura de taină iar codurile saltă în șaua anului potcovit cu încă un vad de vise Anne Marie Bejliu, 23 octombrie 2014 Referință Bibliografică: rostogolire pe văile cuvântului / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1393, Anul IV, 24
ROSTOGOLIRE PE VĂILE CUVÂNTULUI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384120_a_385449]
-
viu și capricios al iubirii sunt cântecele compozitorului Florin Bogardo, cutremurând și firul de iarbă pe deasupra căruia alunecă umbra lor! Nicio șoaptă din univers nu e mai lină decât aceste melodii și totuși ele urcă până la văzduhul sufletesc, trece prin armura inimii, până la golful străjuit de flăcări, din miezul ei! Tot ce e împietrit în natura omului captează măcar o secundă de viață chiar și de la un singur sunet din compozițiile lui Florin Bogardo. Dar de viață neînduplecată de nimic să
FLORIN BOGARDO. IUBIREA RÂULUI CU LIVADA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384123_a_385452]
-
se întoarce în lumea sa și duce cu el, peste întinsul albastru, suspinul celor patru lei de piatră. În liniștea care se lasă, doar marea mai șoptește o poveste veche, despre un rege viteaz și mândru, purtând în piept, sub armura de cavaler, o inimă de leu. Corina Diamanta Lupu București 24 mai 2016 Referință Bibliografică: ZEIȚA DE LA CASA CU LEI / Corina Diamanta Lupu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1971, Anul VI, 24 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016
ZEIȚA DE LA CASA CU LEI de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383566_a_384895]
-
fi ajuns la steaua nemuririi Acolo-i doar lumină și senin Acolo este patria iubirii Acolo nu-s nici lacrimi, nici suspin. Acolo sânt pășunile celeste Și caii pasc pe câmp fără zăbale Nu sânt ca în statuile rupestre Purtând armură pe grumaz și șale.” „Păcatul prim din naștere m-apasă Și-aș vrea plecarea să mi-o mai amân; Durerea grea de aripi nu mă lasă Mergi, calule, eu trebui să rămân.” Ai mei sânt îngropați sub coarda viței Pe
MANEJ de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382901_a_384230]
-
azi ne privim și nu ne recunoaștem. Retina corodată de dogme și minciuni, ca o oglindă strâmbă, imagini false naște. ARMURI Cum tot alergi din zori și până-n seară să-ți făurești din glorie și bani, zală cu zală o armură tare, zâmbesc și te întreb mirat: -Sub pavăza strălucitoare... a mai rămas ceva de apărat? V Soarele a atins cu degetele-i calde ghemotocul de melc printre frunze adormit și-acesta, iesind prudent din fragila-i găoace a privit în
ILUZII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2300 din 18 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382966_a_384295]
-
Rupe din cerul scurtelor nopți, Scoate-mi din mare învolburare, Și stele, și lună, dacă mai poți! Ah, Univers, așază-mă sus! Uită-mă, Doamne, lasă-mi șirag, Pe galaxia care-a apus, Taina în care, iubitul meu drag, Scoate armura și-și lustruiește Ochii săraci de stele și ... Citește mai mult Ah, tunet în cer și-n inima ruptă,Ploaia pe ochii ce mi-i oblojesc,Fulgere stau pe liniștea suptăDe tot ce nu am și mă împietresc! Ah, lume
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
Rupe din cerul scurtelor nopți,Scoate-mi din mare învolburare, Și stele, și lună, dacă mai poți!Ah, Univers, așază-mă sus!Uită-mă, Doamne, lasă-mi șirag,Pe galaxia care-a apus,Taina în care, iubitul meu drag,Scoate armura și-și lustruiește Ochii săraci de stele și ... XIII. NUNTA CUI..., de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2157 din 26 noiembrie 2016. Acum, iubirea noastră, la solstițiu, Stă peticită pe-un ponton francez, Privind la zi cu nopți
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
sub galopul ploilor ecvestre și, mai ales, când fiorul este pururi rece -, pare normal să fim asediați de ,,oștiri vernale’’, ,,doiniri de jad (n.n. superb!), monumentale!’’ (n.n. hm! asta schimbă macazul), culminând cu ,,gloria regală’’ a trubadurului, îmbrăcat, parcă, în armură din argint aurit, dar, vai!, îndelung clinchetitoare. Peste încă un pas (Te plângi mereu că-i mută! Las-o-n pace!), Sonetul IX generează un vehement stop-cadru (autostopist la mare ananghie, făcând imperativ cu mâna), care te duce, involuntar la
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un ton aspru. Dinaintea lui apăru un bărbat scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele, cu capul ascuns de un coif de luptă cilindric, după uzul cruciaților. O spadă se odihnea În teaca legată de umăr printr-o curea și două pumnale Îi străluceau la brâu. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e treaba ta, mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al scării, În spatele străjerilor Înarmați care Îi interogau pe postulanți, spre a le da drumul să treacă dincolo de o ușă joasă, ori spre a-i respinge potrivit unor criterii misterioase. Păreau să fie la ordinele unui arbaletier echipat cu o armură impunătoare, masiv precum un clopot de catedrală. Mișelul acela era autoritatea supremă, șezând pe un butoi și judecând prin câte un mormăit sau prin câte un gest vag al mâinii, iar uneori pur și simplu ridicând din sprâncene. Presat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pași apăsați dincolo de ușă, apoi o serie rapidă de bătăi hotărâte Îl smulseră din reverie. De acum cunoștea acele semnale. — Messer Durante, trezește-te. Poetul se grăbi să deschidă și se pomeni față În față cu Bargello, gâfâind, Îmbrăcat În armura obișnuită. Acum, În lumina clară a zilei, Înveselită de cântecul păsărelelor și de mireasma pâinii abia coapte, omul acela, cu echipamentul său de război, părea Încă și mai grotesc. Totuși, ceva din privirea lui Îl ferea de ridicol. Era frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se precipită pe scări, spre polițaii Înarmați cu lănci care Îl așteptau la poartă. I se păru că surprinde o expresie alarmată și pe fețele soldaților. Garda ar fi trebuit să Îl escorteze, Însă Dante, care nu era Îngreunat de armură și de arme, ajunse primul la prăvălia lui Teofilo. Poarta era larg deschisă, străjuită de un singur polițai cu lancea pusă de-a curmezișul, pentru a-i ține la distanță pe curioșii ce Începuseră să se Înghesuie În preajmă. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului, căuta o cale de retragere spre centrul Încăperii. După ce Îl zări pe cel ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și În stânga și, Între timp, din ochi, părea să Îl caute chiar pe el. Poetul Îi ieși În Întâmpinare cu repeziciune, deschizându-și drum prin gloata confuză de mușterii. Poate că providența mi te trimite aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
numeroasele dovezi că mitul comorii de la Rennes-le-Château este măcar o speculație dexteră, dacă nu simplă mistificare, iar Dosarele Secrete ale Sihăstriei Sionului un pseudodocument crucial al istoriei religioase, Dan Brown a Împănat acest melanj pitoresc de adevăr și fantezie cu armura epică a unei intrigi polițiste excelent conduse, aruncând pe piață o bombă literară de răsunet internațional. Preluarea cam grosso modo a tezelor, concluziilor și supozițiilor unor autori francezi și englezi privitoare la subiect i-au adus semnatarului Codului lui Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că orizontul nu e lucru chiar atât de simplu. Iar femeile erau și blonde și brunete și roșcate și lungi și scurte și subțiri și solide și toate învârteau o margaretă între dinți. Se simți ridicol cum stătea așa cu armura pe el și începu să meargă printre cele două oștiri de margarete rotitoare, salutând cu prudență în dreapta și-n stânga, cum învățase la școală. Auzi mai întâi chicote, apoi râsete. Simți că roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge de-a binelea, pentru că ele începură să strige în spatele lui: „Un’te duci, tataie? Ie-te prostu’! Prindeți-l, mă! Șo pă el! Ia te uită ce viteză a luat! Ha-plea! Băi armură! Ia-mă, nene, și pă mine! Alo, domnu, vedeți că v-a căzut spada!” și altele, și altele. într-un târziu, cu aerul vâjâindu-i pe la urechi, căpitanul Tresoro se trezi leoarcă de sudoare, tremurând din tot corpul: cunoscuse femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
obscenitate dintre cele mai josnice. Când ne apare scris sau doar îl vedeau, nu se observă atât de mult, dar dacă îl auzim pronunțat, cu acea încrețire îngrețoșată a buzelor și acel țâțâit de dispreț, trebuie să fii dotat cu armura morală a unui cavaler al mesei rotunde ca să nu fugi imediat, cu ștreangul de gât și cămașa de penitență, lovindu-te cu pumnii în piept și renegând toate vechile principii și precepte, albicios am fost, albicios nu voi mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi amintesc de femei imense și țepene, cu nasul mare, cu ochii rapac, care își purtau hainele de parcă ar fi fost o armură. Îmi mai amintesc și de fete bătrâne, mărunțele ca niște șoricei, cu glasuri blânde și privirea isteață. Mă fascina întotdeauna încăpățânarea cu care își păstrau mănușile când mâncau pâine prăjită cu unt și observam cu admirație nepăsarea cu care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
părere ai despre mine. Am simțit brusc cum mi se urcă tot sângele în obraji. Era imposibil să-l fac să înțeleagă că cineva poate fi scos din minți de egoismul lui de gheață. Doream de mult să-i străpung armura indiferenței totale. Mai știam și că la urma urmei avea dreptate în ceea ce spunea. Inconștient, poate, noi prețuim puterea pe care o avem asupra oamenilor după atenția pe care o acordă opiniei noastre despre ei și-i urâm pe aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci de pași. - Priorule, așteaptă, mergi mai Încet. De ce atâta grabă? horcăi bargello, șeful poliției, un bărbat bondoc, acoperit de o armură care Îl făcea să arate și mai dizgrațios. Bargello alunecă, În tentativa de a-l ajunge din urmă. - Acela e turnul de la Santa Croce... ăsta ar trebui să fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați, cu straie lungi, acoperite cu semne cerești, precum și doi cavaleri În armură de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea văpaia soarelui, celălalt cu o frânghie În brațe, strâns Încolăcită Într-o mie de noduri. Cortegiul era Încheiat de cinci femei cu văl, purtând În mână cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sau în cea a drepților. Nu voi ști niciodată dacă privirea îi strălucea când avea în mână o scrisoare de la Lysia, pe care o deschidea și-o citea. Nu voi ști niciodată dacă le păstra la el, ca pe o armură de dragoste și de hârtie, în tranșee, când urma să fie dat asaltul și toată viața îi trecea deodată prin fața ochilor ca un manej al schimonoselilor. Nu voi ști niciodată dacă nu parcurgea aceste scrisori cu un aer plictisit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a omorurilor, ci și a frustrantului țel declarat al lui Weisthor de a aduce iadul asupra capetelor evreiești, și cu atât mai mult simțeam că a nu face nimic m-ar lăsa degradat pe măsură. Nu sunt vreun cavaler în armură strălucitoare. Doar un bărbat bătut de vreme, îmbrăcat într-un pardesiu șifonat, aflat la colț de stradă, cu doar o idee vagă despre ceva ce ați putea foarte bine să numiți Moralitate. Sigur, nu sunt deloc prea scrupulos în legătură cu lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]