1,035 matches
-
Argeș - locul I, Bustuchin de Gorj - locul II și Ivești de Iași, impresionâd prin prezența scenică, costume foarte frumoase și grație desăvârșită, alături de Fluiereașii din Dobrotești - Telorman și rapsozi (cu vârste între 35 - 7o ani) Vasile Anastase Topa, Iancu Mataranga (aromâni), Rodica Ioniță Grosu, etc. publicul spectator (localnici și turiști, în medie cam 5000 de persoane) a răsplătit cu aplauze la secnă deschisă prestația artiștilor amatori. Jiuriul format din prof. drd. Traian Broască, șef la Secțiunea „Muzică Ușoară”, compozitorul Jolth Kerestely
TINEREŢEA, FLOAREA MIRESMATĂ A VIEŢII de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362171_a_363500]
-
în literatura veche românească (t. III, 1927), „Fiore di virtú” în literatura românească (t. IV, 1928-1929), Poema cretană „Erotocrit” în literatura românească și izvorul ei necunoscut (t. VII, 1934-1936), Mihail Kogălniceanu-activitatea literară (t. XI, 1942); Pericle Papahagi, Numiri etnice la aromâni (t. III, 1927), G. Popa-Lisseanu, Un manuscris al Gramaticei lui Eliade Rădulescu (t. III, 1927); Sextil Pușcariu, Dicționarul Academiei (t. III, 1927), B. P. Hasdeu ca lingvist (t. VI, 1932-1934); Tudor Vianu, Influența lui Hegel în cultura românească (t. VI
ANALELE ACADEMIEI ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285331_a_286660]
-
institutor la Mețova și la Pretori, institutor-director la școala din Samarina (în timpul verii) și la cea din Vlahu-Iani. Din 1924 dispune de o catedră la Liceul român din Grebena, liceu care tipărea și o revistă, cu un titlu iubit de aromâni - „Lumina”. În „Lumina”, „Calendarul aromânesc”, „Lilicea Pindului”, „Flambura”, „Peninsula Balcanică”, „Almanahul aromânesc «Frăția»”, „Revista aromânească”, o altă „Lumină” (1936-1937), precum și în „Dimândarea”, „organ de luptă românească”, A. își publică poemele evocatoare pentru existența zbuciumată, asediată de potrivnicii, a fraților săi
ARAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
, Dimitrie (16.VII.1872, Cornești, j. Iași - 13.XI.1914, Iași), poet și prozator. Tatăl lui A., Dimitrie Anghel, comerciant și moșier, descindea din aromâni refugiați din părțile Ianinei, iar mama, Erifilia (n. Leatris), era grecoaică din insula Antigoni. Familia izbutise să intre în protipendada ieșeană, însă cunoaște curând declinul. După ce Erifilia se stinge prematur, în 1879, tatăl lui A., angajat în câteva întreprinderi hazardate
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
rând de slavi, ei au început să rătăcească din loc în loc, ca păstori, în timp ce la nordul Dunării, daco-romanii au putut rămâne, măcar în parte, agricultori. Ar trebui studiat, în acest sens, limbajul țărănesc din cele două dialecte, daco-român (nord) și aromân (sud). Apoi, rămâne de explicat de ce latina a înlocuit în asemenea măsură și atât de rapid limba autohtonă (dacă), încât în limba română nu se mai păstrează nici un cuvânt autohton (au rămas foarte puține). Nu găsesc nimic satisfăcător în această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
munte. Dar la sud de Haemus, în Pind, Rodopi și Gramos, satele se află la munte, unde locuiesc și stăpânii turmelor. Această deosebire între cele două feluri de păstorit ne arată că daco-romanii (românii din nordul Dunării) sunt autohtoni, pe când aromânii (cei din sud) sunt rămășița unui popor, o ramură păstorească împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
feluri de păstorit ne arată că daco-romanii (românii din nordul Dunării) sunt autohtoni, pe când aromânii (cei din sud) sunt rămășița unui popor, o ramură păstorească împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mari migrații slave au fost de mare însemnătate pentru romanitatea carpato-balcanică: ramura sud-dunăreană a romanității a fost copleșită de numărul (masa) slavilor, iar populația autohtonă sedentară a fost slavizată, doar păstorii refugiați în munți au supraviețuit (etnic) sub numele de aromâni, macedoromâni și istroromâni, pe care izvoarele bizantine i-au numit vlahi. Dacă revărsarea slavilor în Balcani a dus la fărâmițarea "Romaniei" sudice, în schimb, grupul romanic din nordul Dunării a devenit, după 602, nucleul principal al romanității răsăritene. În urma emigrării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Este un indiciu că ocuparea acestor ținuturi de către oamenii care vorbeau "românește" nu datează din antichitatea timpurie (secolele III-IV). Mai mult: între dacoromâna vorbită astăzi la nordul Dunării și macedo-româna vorbită în sud, în Macedonia, Thesalia, Epir și Grecia de către aromâni nu există o diferență profundă. Este vorba, pur și simplu, de două aspecte ale uneia și aceleiași limbi".45 Lot presupune o separare de dată relativ recentă a celor două idiomuri ale limbii române și consideră că unitatea lingvistică a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfârșit, nu trebuie să neglijăm nici factorul invaziei ungurilor cu influența lor asupra populării Europei danubiene, în prima jumătate a secolului al X-lea, unele diferențe de limbă s-ar putea explica în felul acesta. Se admite, în prezent, că aromânii s-au despărțit de marea masă a poporului român înaintea celorlalte ramuri: "există realmente unele concordanțe megleno-istro-daco-române, și în special istro-daco-române, care nu sunt cunoscute de către aromâni. Amprenta veche slavă este și ea mai puțin pronunțată în limba lor, decât
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbă s-ar putea explica în felul acesta. Se admite, în prezent, că aromânii s-au despărțit de marea masă a poporului român înaintea celorlalte ramuri: "există realmente unele concordanțe megleno-istro-daco-române, și în special istro-daco-române, care nu sunt cunoscute de către aromâni. Amprenta veche slavă este și ea mai puțin pronunțată în limba lor, decât în celelalte dialecte", susține Pușcariu.49 Brătianu remarcă faptul că dacă am reduce totul la migrații păstorești și la efecte ale transhumanței, n-ar exista nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe malul drept al Dunării, unindu-se cu regiunile romanizate din sud-originea nucleului romanic de pe valea Timocului și Moravei.51 Însă, după pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică, la începutul secolului al VII-lea, situația s-a schimbat radical. Astfel, viitorii aromâni trebuie să fi fost împinși spre Pind și Tesalia, strămoșii meglenoromânilor se vor fi amestecat treptat cu slavo-bulgarii, iar centrul romanității răsăritene, de unde s-a născut poporul român, se va strămuta spre nord, în regiunile din Dacia traiană, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.I, București, EIBMBOR, 1991, p. 212-225, 227-236. 28. Răzvan Theodorescu, op. cit., p. 69-73; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 228-236, 230-234. 29. Răzvan Theodorescu, op. cit., p. 74-80. 30. N. M. Popescu, Ioan, ¨preutul¨ Episcopiei aromânilor, 1934, nr. 7-8, p. 457-460; I. Nistor, Legăturile cu Ohrida și exarhatul plaiurilor, în AARMSI, t. XXVII, 1944-1945, București, 1946, p. 123-151; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 206-207. 31. Epifanie Norocel, Patriarhia bulgară de Târnovo între 1235-1393, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
centrul în Macedonia, între Prespa și Ohrida, acesta s-a extins treptat de la Marea Adriatică spre Marea Neagră și Dunăre, fiind un pericol pentru hegemonia bizantină în sud-estul Europei. Compoziția etnică a statului condus de Samuel era pestriță: bulgari, sârbi, albanezi, greci, aromâni și o parte a românilor apuseni. Împăratul Vasile II urmărea cu neliniște creșterea puterii statului bulgar apusean și viza anihilarea și distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la nord de Haemus până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
celor din Italia". Cinnamus consemnează, pentru prima dată, în textul scris, dovada clară că vlahii (românii) aveau conștiința originii lor romane. Anna Comnena amintește pe acei "oameni îndrăzneți, din părțile muntoase, de sine stătătoare", numiți de ea "arimeni", de fapt "aromâni" din sudul Dunării, ei se bucură de autonomie deplină în plaiurile înalte unde locuiesc. Un istoric francez vorbește despre "nomazii vlahi, stabiliți în văile Vardarului și Strumei". Expedițiile lui Manuel Comnenul din a doua jumătate a secolului al XII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
grecești și latine din secolele IV-XIII pe teritoriul României, București, 1976. Idem, Organizarea eclesiastică a provinciei Scythia Minor în sec. IV-VI, în S.T., 1980, nr. 7-10, p. 590-605. Idem, Christianitas Daco-Romanae, București, 1994. Popescu N. M., Ioan, ˝preutul˝ Episcopiei aromânilor, 1934, nr. 7-8, p. 457-460. Popescu-Ciocănel Gh., Influența orientală în toponimia românească, în Bul. Soc. Geogr., 31, 1910, p. 21-41. Porcescu Scarlat, Iosif, cel dintâi mitropolit cunoscut al Moldovei, în MMS, 1964, nr. 3-4, p. 126-139. Postică Gh., Românii din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de halouri vagi și contururi alunecătoare, devenind ambiguu, polisemantic. Opt microelegii tră Una Ver este, de pildă, atât cântec de iubire, cât și poem de dragoste pentru etnie, pentru Veria natală. C. scrie și proză în dialect inspirată din viața aromânilor, publicată în revista „Deșteptarea”. A realizat, de asemenea, transpuneri din Eminescu (Luțeafirlu și alte poeme eminesciene pri grailu armânescu, 1980, Poezii, 1988, în colaborare), remarcabilă fiind mai ales versiunea aromână a Luceafărului, cuceritoare prin patina ei lexicală arhaică, ce trimite
CUTOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286613_a_287942]
-
LAI, 1992, 25; Hristu Cândroveanu, Tinerețe asasinată, „Deșteptarea”, 1993, 2; Cândroveanu, „Evadarea imposibilă”, „Deșteptarea”, 1993, 4; Vlad Russo, Timpul singurătății, VR, 1993, 1; Octavian Soviany, Închisorile Lenei Constante, CNT, 1993, 44; Ruxandra Cesereanu, Doamna Gulagului românesc, ST, 1994, 6; Cândroveanu, Aromânii, 114-118; Dicț. analitic, II, 32-34; Simion, Fragmente, IV, 265-274; Săndulescu, Memorialiști, 270-276. Hr.C.
CONSTANTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
comunități românești”, „Școala”, „Viața creștinească”, „Tradiții”, „Limba”, „Literatura”, „Revista cărții”, „Turism”. În primul număr, se publică articole precum: Coloritul românesc al Seghedinului, Descălecatul Ungariei și „problema românească” (Mihai Cosma), Elev român - școală ungurească (Vasile Marc), un grupaj de articole despre aromâni, între care și un interviu cu Vasile Barba de la Freiburg, Câteva idei despre reforma învățământului românesc din Ungaria (Florica Santău). Ștefan Cârsta scrie despre comunitatea ortodoxă de la Seghedin, Anamaria Brad despre răspândirea religiei baptiste printre români, Ana Borbély despre studiile
CONVIEŢUIREA (EGGYÜTTÉLÉS). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286401_a_287730]
-
, Sultana (17.III.1948, Mihail Kogălniceanu, j. Constanța), critic literar. Este fiica lui Zisula Craia, aromân din Munții Pindului stabilit în România în 1938, nepot al poetului Zicu A. Araia, și a Taisiei, basarabeancă refugiată dincoace de Prut după invazia sovietică din iunie 1940. C. face școala primară și liceul la București, tot aici urmează și
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
refugiată dincoace de Prut după invazia sovietică din iunie 1940. C. face școala primară și liceul la București, tot aici urmează și Facultatea de Filologie, luându-și licența în 1971. Este o vreme redactor la „Livres roumains”, apoi la revista aromânilor, „Deșteptarea”. Mai lucrează, ca redactor-șef adjunct, la „Universul cărții”, după care se încadrează redactor-cercetător la Biblioteca Națională. Debutează în „România literară” în 1971, cu articolul Există un baroc românesc? Publică frecvent în „Limbă și literatură”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
Albele și mușatele), pentru a încerca reconstituirea unui univers lăsat departe în trecut, dar de care nu s-a putut despărți niciodată. SCRIERI: [Poezii], UVPA, 23-39. Repere bibliografice: Ion Foti, Costa Belimace, București, 1936; [Constantin T. Belimace], UVPA, 19-22; Cândroveanu, Aromânii, 62-70; Dicț. scriit. rom., I, 256-257; Mănucă, Perspective, 5-13. D.M.
BELIMACE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
se lasă adesea purtat de fluxul amintirii, evocând cu nostalgie locul nașterii și oamenii de acolo. O filosofie a resemnării, de sorginte orientală, și de asemenea înțelegerea rostului unor împrejurări socotite nu fapte izolate, accidentale, ci o constantă a existenței aromânilor, constituie fundalul acestor schițe și povestiri. Protagoniștii unor nuvele amintesc „scrisorile” lui Ion Ghica: aromânii Coletti și Karaiskakis, primul, un fel de ministru de Externe, cel de al doilea, omul forte al celebrului răzvrătit Ali Pașa din Ianina (Pentru onoarea
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
acolo. O filosofie a resemnării, de sorginte orientală, și de asemenea înțelegerea rostului unor împrejurări socotite nu fapte izolate, accidentale, ci o constantă a existenței aromânilor, constituie fundalul acestor schițe și povestiri. Protagoniștii unor nuvele amintesc „scrisorile” lui Ion Ghica: aromânii Coletti și Karaiskakis, primul, un fel de ministru de Externe, cel de al doilea, omul forte al celebrului răzvrătit Ali Pașa din Ianina (Pentru onoarea ta, Pașe!), epopeicul Kir Vasilaki din povestirea omonimă, un Münchausen balcanic, cei doi leneși ai
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
Ianina (Pentru onoarea ta, Pașe!), epopeicul Kir Vasilaki din povestirea omonimă, un Münchausen balcanic, cei doi leneși ai satului, Toma și Dinu, convertiți aparent, pentru a scăpa de gura lumii, la muncă (Doi angrosiști). Aglomerarea de etnii atât de deosebite, aromâni, albanezi, sârbi, greci, bulgari, turci ș.a., amestecul de confesiuni, confruntarea de mentalități nu rămân fără ecou într-o proză individualizată de o ambianță aparte. Toate aceste scrieri cu specific aromânesc au fost publicate, începând cu anul 1902, în gazete și
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]