215 matches
-
anilor 1900, sub conducerea lui Percy Scott în Anglia și de către William Sims în Statele Unite, au împins raza de purtare a bătăliilor navale la o distanță fără precedent de 5.500 m, o distanță suficient de mare, pentru a determina artileriștii să aștepte până când proiectilele ajung la țintă, înainte de a aplica corecții pentru următoarea salvă. O problemă legată de aceste corecții a fost că stropii de la proiectilele provenite de la tunuri mai mici aveau tendința de a acoperi cu stropii lor stropii
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
egal între fortărețele europene. Planurile lucrărilor au fost efectuate de avocatul Antonio Bertola, șeful inginerilor. Pregătiți pentru asediul iminent, autoritățile au instituit o garnizoană de 10000 de soldați, împărțiți în 14 batalioane imperiale și 14 batalioane piemonteze, departamente de cavalerie, artileriști și mineri. A început pe 14 mai, când trupele franco-spaniole (compuse acum din peste 40000 de oameni) s-au postat în mod strategic în fața fortăreței; la ora 10.15 o eclipsă de soare întunecă câmpul de bătălie, făcând vizibilă Constelația
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
centrului de asistență socială Fierbinți-Târg. O stradă în București este denumită după el. În necrologul publicat de Revista Artileriei, septembrie 1903, se spune : „A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică și rodul îmbelșugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriștilor români. A fost oșteanul credincios și devotat patriei și tronului.”
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
erau aproximativ 1.200 de soldați belgieni, împărțiți în trei grupuri. Primul era cel al militarilor staționați permanent în fort - 200 de oameni din personalul tehnic (doctori, armurieri, bucătari, intendență șa). Celelalte două grupuri erau fortate din aproximativ 500 de artileriști fiecare. Pe timp de pace, fiecare dintre aceste două grupuri erau de serviciu în fort pe rând, câte o săptămână fiecare. Grupul care nu era de serviciu era încartiruit în satul Wonck, la 5 km depărtare de fort. Cu excepți
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
a câtorva ofițeri și a comandanților, cea mai mare parte a oamenilor era formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
le dea timp să își consolideze o linie defensivă coerentă. Tancurile germane i-au urmărit pe francezi până la Gembloux. Panzerele au atacat coloanele franceze înretragere, provocându-le pierderi grave. Urmărirea de către tancurile germane a coloanelor franceze a creat probleme uriașe artileriștilor fracezi. Urmăriții și urmăritorii se aflau atât de aproape unii de ceilalți încât exista pericolul bombardării propriilor trupe. Germanii au fost obligați totuși să atace doar frontal inamice, în condițiile în care francezii s-au folosit de noile mijloacele antitanc
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
pe post de arme antitanc, iar șoferii purtau steaguri albastre care să reprezinte mașinile în care trebuiau să fie transportați militarii. Este amintit cazul un locotenent își umpluse tocul pistolului cu ziare, pentru că nu avea armă personală, sau a unui artilerist care nu își primise uniforma după patru luni de la încorporare. Cererea presantă de echipamente militare a dus la o creștere rapidă a producției. Producția de mantale și bocanci, de exemplu, a crescut de 50 de ori față de cifrele din timp
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
frontului. "Sturzkampfgeschwader 77" a fost prima care a atacat în dimineața zilei de 13 mai, bombardierele Ju 87 reușind ca doar în primele cinci ore să execute 500 de misiuni. Atacurile "Luftwaffe" au făcut ca moralul soldaților francezi să cedeze. Artileriștii, care formau coloana vertebrală a apărării, își abandonaseră pozițiile în momentul în care a fost declanșat atacul forțelor terestre germane. "Luftwaffe" a pierdut doar șase avioane, dintre care trei Ju 87. Divizia a 55-a de infanterie franceză nu era
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
55-a, ai cărei infanteriști și-au părăsit în pozițiile. Rapoartele germane afirmă că primele tancuri germane au traversat râul Meuse cu 12 ore mai târziu. În momentul în care francezii și-au dat seama de eroare, cei mai mulți infanteriști și artileriști își abandonaseră deja echipamentul militar greu. Principalul asalt terestru a fost executat de Divizia I Panzer și sprijinită de Regimentul de infanterie Großdeutschland ("Infanterie-Regiment Großdeutschland") și Batalionul de geniști de asalt 43 ("Sturmpionier-Battalion 43") și aceasta din cauza faptului că divizia
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
putut avea un efect dezastruos pentru ei. Francezii inițiaseră deja planuri pentru contraatacuri cu blindatele împotriva capetelor de pod germane în timpul nopții, dar întârzierile în programul de concentrare a forțelor și amânările succesive, agravate de retragerea panicată a infanteriștilor și artileriștilor care își părăsise pozițiile (ca în cazul „panicii de la Bulson”), au făcut ca asaltul să fie declanșat doar în dimineața zilei de 14 mai. Comandantul artileriei Corpului al X-lea, colonelul Poncelet, a încercat inițial să își păstreze unitățile pe
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
lor. Locotenent-colonelul Newman aflat la bordul vedetei nu trebuia să debarce, dar a fost totuși printre primii care a debarcat. Una dintre primele sale acțiuni a fost să deschidă focul de mortiere împotriva bateriilor de artilerie de pe acoperișul adăpostului submarinelor. Artileriștii germani produseseră deja pierderi grele comandourilor. De asemenea, el a direcționat focul mitralierelor împotriva traulerului înarmat german, care a fost forțat să se retragă în amonte. Newman a organizat lupta care i-a oprit pe germanii care soseau ca întăriri
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
atacul pentru atingerea punctului de joncțiune cu Divizia I. Pentru atingerea acestui obiectiv, efectivele Diviziei a 30-a au fost suplimentate cu două batalioane de infanterie din cadrul Diviziei a 29-a. [[Image:Bundesarchiv Bild 101I-496-3491-36, Frankreich, Flak-Geschütz.jpg|thumb|left|Artilerist german în timp ce încarcă un proiectil în tunul antiaerian Flak 36 (ori Flak 37)]] În aceeași zi (12 octombrie), în sud, două regimente de infanterie germană au încercat să recucerească dealul Crucii controlat de americanii Diviziei I. După lupte grele, germanii
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
a fost utilizat în continuare ca principală cale de comunicație cu Cartierul general al Corpului XXX. Bombardamentul executat de Regimentul 64 a avut o așa de mare importanță pentru parașutiștii asediați încât, după revenirea în țară, Urquhart a propus ca artileriștilor acestei unități să li se permită să poarte insigna trupelor aeropurtate - calul înaripat Pegas. Soldații Regimentului 100 de artilerie, moștenitorii tradițiilor Regimentului 52 de artilerie grea regală, care a sprijinit cu foc luptele parașutiștilor de la Arnhem, poartă în zilele noastre
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
au bombardat la rândul lor militarii aflați în retragere, ei crezând însă în mod greșit că este de fapt vorba de o misiune de reaprovizionare a trupelor avansate. La ora 05:00, traversarea râului a încetat, pentru că lumina dimineții permitea artileriștilor germani să lanseze atacuri mai precise asupra bărcilor. 2.163 de infanteriști, 160 de polonezi, 75 de soldați ai regimentului Dorset și mai multe zeci de alți soldați aliați au fost evacuați, dar cam 300 de oameni au rămas pe
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
acel moment dar, după ce s-a luat contactul cu comandantul batalionului de artilerie, a fost trase mai multe salve. Niciuna dintre lovituri nu și-a atins ținta și, după ce s-au făcut câteva încercări eșuate de îmbunătățire a preciziei tirului, artileriștii au încetat focul. În acest timp, cele două vehicule blindate M39 Pantserwagen au încercat să se apropie de pod. Germanii au răspuns cu tiruri antitanc puternice, reușind să avarieze una dintre vehiculele blindate. Deși echipajul acesteia a reușit să îl
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]