306 matches
-
n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă azi cum ma mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nțelese, pline de-nțelesuri Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O, ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, că din nou să tremuri Cu mîna mea în van pe lira lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gură dulce-a altor vremuri
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
care, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfînt. 6. Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi fără nici o vedenie! Și întunericul fără nici o proorocie! Soarele va asfinți peste acești prooroci, și ziua se va întuneca peste ei. 7. Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba, căci Dumnezeu nu va răspunde. 8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85117_a_85904]
-
mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prințul răspunse-ntorcîndu-se: - Taci. Mai bine ia cornul și sună într-una. Să-mi suni pînă mor, către cerul senin... Atunci asfinți dupăcreștete luna și cornul sună, însă foarte puțin. O epopee unică în felul ei a luptei omului cu fiara este romanul Moby Dick sau Balena Albă al americanului Herman Melville. Apărută în 1851, dar intrată în atenția publicului larg abia
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
dreaptă Și-un zbucium nefiresc mă împresoară Și-n suflet curcubeul ce așteaptă Să îmi răsară iară.a câta oara?! Altar din anii mei tăcuți, trecuți Am reclădit și am sfințit. Iubirea pașilor găsiți, pierduți Mă-ndreaptă către răsărit. Am asfințit durere și uitare Tăcuta-ntoarcere la mal Alung cu gândul, uit uitare Zâmbesc si zbor, purtată de un val. SINE NOMINE IV Necioplite vorbele îmi par În stânca născocită în uitare Și-mi fac din dragoste altar Și mă cuprinde
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
Da’ cine mai are vreme să spună ceva când te pornești tu pe gâlceavă? Omul ne așteaptă în fiecare seară. Hai s-o facem ca la șezătoare, Petrache. Noi aducem vorbele și vinul, iar gazda pastrama și urechile... Soarele a asfințit într-o mare de foc. Semn că vremea va gerui. Costăchel și Petrache călcau voinicește troienele adunate de-a curmezișul hudițelor satului. Inginerul Cicoare a aprins lampa mare, semn că aștepta musafiri... Acasă-i gospodarul? - a deschis Costăchel vorba de la
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
zâmbește și îi spune că e acolo ca să-i transmită un mesaj din partea surorii lui. Yu Shan și Domnul Zhao ne-au invitat la cină. Vrei să vii, te rog? Începem să ne întâlnim. Facem lungi plimbări prin campus, când asfințește soarele. Inițial, campusul a fost o bază militară germană. Biblioteca a fost construită la mijlocul unui deal care dă spre mare. Are acoperișul din plăci de sticlă roșie, iar ferestrele au cercevele delicate din lemn. De pe deal, priveliștea îți taie răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în locuințele oamenilor, chiar dacă, în blocurile noastre, începe cu timpul să ți se pară că te afli la un fel de bâlci, unde fiecare se holbează la celălalt. Se apropia seara, soțul meu încă nu venise de la facultate, soarele tocmai asfințea și blocul de peste drum s-a colorat în roșu. Nu pot să vă spun cât era de frumos. Iar când l-am zărit pe el, asta s-a potrivit de minune cu tot restul. Era acolo vizavi, la etajul trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în fața lor. Ultimii metri îi parcurg pe coate și genunchi, întinzându-se pe burtă la adăpostul unor cioturi groase, dincolo de care terenul se prăvălește abrupt. Din locul în care stau ascunși, se poate vedea panorama munților uriași și superbi. Soarele asfințește precipitat și culorile apusului explodează într-o diafană lumină roșietică care cuprinde tot cerul. Crepusculul colorat in nuanțe sângerii sau roz pal amestecat cu portocaliu inundă peisajul, până atunci mohorât, într-o ploaie de aur și pentru o clipă pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Școala Pământ, dar cred că Dumnezeu a creat multe școli. De ce ar fi creat o singură școală, de ce ar fi creat o singură lume în tot Universul?... Bart își ridică ochii spre cerul fără margini, scăldat în lumina soarelui care asfințea, apoi își coborî încet privirile în stânga, spre turlele mănăstirii. Articulă: Bine, dar religia creștină spune altceva... Da, știu, și nu mă mir că spune altceva, și nu mă mir că spune că după o viață urmează raiul sau iadul pentru
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
ferească Cornea de nu-l scoți. Ion se întoarce către lună și-și face cruce mare. Avea lacrămi în ochi. - Să-mi moară nevasta până mâne, să calicesc eu de mâini și de picioare, să mă-ngroape pân-a nu asfinți, dacă știu ceva de toporul dumitale ! - Ioane, nu-ți fă păcat cu tine ! Ai urma pe omăt din poartă până la șură ș-aduc meliția cu cânele dacă nu dai toporu’. - Să crăp, Dumitre, dacă știu. - Bine, zic, șezi jos și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
psihopată. — Nu ești În stare nici măcar să omori un gândac. Kitty izbucni În râs și o Îmbrățișă scurt pe Sarah. Evident că vin... abia așteptam să mă inviți. Încă Își mai dorea să vadă zonele pitorești ale orașului. Soarele aproape asfințise, dar ziua Încă nu se sfârșise. 9 Deschidereatc "9 Deschiderea" Kitty ajunse Înapoi la Santa Monica Auditorium, fericită că nu Întârziase la marea deschidere. Intră pe ușa de serviciu din spate, după ce arată ecusonul pe care scria ART L.A., și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mulțumi lui Dumnezeu. Își aminti de clipele petrecute cu Matthew, Își aminti brațele lui În jurul ei, Își aminti cât de fericită și de protejată se simțea lângă el, și avu senzația că fusese binecuvântată. Când se Întoarse În apartament soarele asfințise. Antonio, fostul ei coleg de cameră, ar fi trebuit să fie deja plecat, dar Îl găsi așezat la măsuța de sticlă din cameră, În fața laptopului, desenând niște planuri pentru o parcare. Antonio era din Chile, tocmai absolvise Universitatea Cornell și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a auzit hohotul de râs clar tăcând. Toate aceste ha-ha-uri erau o batjocură, sunete pline de sarcasm. A capitulat imediat și s-a retras în pat, căutând adăpost sub aripile calde ale somnului. Feifel a dormit aproape o oră. Soarele asfințise. Aerul din cameră devenise albastru indigo. Era toamnă, zilele începuseră să se scurteze. După un somn bun, Feifel se simțea din nou bine, cu toate că își udase pantalonii și cearșaful. Dar ce miracol! Durerea îi dispăruse din piciorul umflat. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o Închirieze pentru un colegiu, una din ultimele construite după cele mai moderne concepții arhitectonice, chiar pe faleză, parcă agățată deasupra mării, Își sorbeau ceaiul parcă se jucau de-a ceaiul la ora cinci după-amiază, contemplînd soarele care avea să asfințească În curînd. Și apoi Își făcea apariția Juan Lucas și devenea regele acestui minunat joc de șah, Închipuirea sau simulacrul unei bătălii pe care ei o purtau În joacă Împotriva scurgerii timpului, Împotriva tuturor lucrurilor care nu erau la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
grele de sudoare se prelingeau pe părul lung și negru al Armindei, udînd, În cădere, mătasea albă a cămășii. Ea le vedea, era ostenită; Își ștergea atunci palmele de rochia neagră și apăsa din nou fierul. Începuse să obosească, soarele asfințea, și ea Își ațintea privirile la el din ce În ce mai des, dar nu vedea nimic; umezi mîneca unei cămăși, se lăsă orbită de soare, o văzu apărînd și dispărînd, venea, dar o acoperi vasul cu apă care, Într-o fărîmă din trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prima oară mi-a spus-o“, se gândi prințul în sinea lui. Gândea așa stând pe o bancă, sub un copac, în Grădina de Vară. Ora era aproape șapte. Grădina era pustie; ceva întunecat acoperi pentru o clipă soarele care asfințea. Era zăduf; se simțeau parcă semnele îndepărtate ale unei furtuni. Starea lui contemplativă de acum conținea un fel de momeală pentru el. Se agăța cu amintirile și mintea de fiecare obiect exterior și asta îi plăcea; tot voia să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în privirea Lui; chipul Îi e trist. Copilul a tăcut, și-a pus coatele pe genunchii Lui și, sprijinindu-și obrazul în palmă, și-a ridicat căpșorul și, îngândurat, cum cad copiii câteodată pe gânduri, privește țintă la El. Soarele asfințește... Iată tabloul meu! Sunteți inocentă și în inocență stă toată perfecțiunea dumneavoastră. O, numai asta țineți-o minte! Ce vă privește pasiunea mea pentru dumneavoastră? De-acum sunteți a mea, toată viața mă voi afla în preajma dumneavoastră... Voi muri curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Serii, Vânt, Virago, Cupă a Faraonului, Urină de Copil, Vultur, Placentă, Menstră, Sclav fugar, Mână stângă, Spermă a Metalelor, Spirit, Staniu, Suc, Sulf unsuros... În bezna acum cenușie se desena treptat un orizont de stânci și arbori uscați, dincolo de care asfințea un soare negru. Apoi s-a făcut o lumină aproape orbitoare și au apărut imagini scânteietoare care se reflectau pretutindeni, creînd un efect de caleidoscop. Efluviile erau acum liturgice, bisericești, am Început să simt dureri de cap, o senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lungi și mai blânde, înfloresc livezile. M. Sadoveanu Primăvara Vine primăvara Zăpezile s-au înmuiat în câteva ceasuri. Văzduhul s-a umplut de aburi. Treceau nori de scamă. De sub acei nori scăpărau, deodată, convoiuri de păsări călătoare. Unele dispăreau spre asfințit 282 miazănoapte. Altele se încovoiau spre zăvoa-iele Siretului. Cel dintâi amurg de primăvară a fost ca o înflorire de trandafiri. (M. Sadoveanu - Vine primăvara) Primăvara Bălțile și lacurile își primesc cele dintâi oaspeții lor. Sunt rațele sălbatice. Acum rațele sunt
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mistreți. În profunzimi misterioase și întunecate ale apelor, peștii de diferite mărimi și specii își creau cărări cu înotătoarele prin apele acelea care erau pentru ei imense întinderi dătătoare de viață. Licăririle amurgului se stingeau încet făcând loc înserării. Soarele asfințise de mult timp, iar luna țesea pe apă scări de văpaie. Apele deveniseră cărări de păcură, acolo unde lumina argintie nu putea pătrunde pentru a ninge steluțe fine și mici. Frigul se lăsase ușor, pe nesimțite. Împreună cu pescarul care ne
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
am întors din călătorie, ca nu cumva să cred că se întorsese în brațele mele, dar eu nu dau importanță nuanței, în urechile mele răsună profeția aceea pe care o repetasem lângă patul lui Noga, soarele tău nu va mai asfinți și luna ta nu se va mai retrage; căci Domnul va fi lumina ta pe vecie și zilele suferinței tale se vor sfârși, dar acum sunt golită precum piscina aceea veche, o să-și frângă gâtul dacă va încerca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
biciclete și-un interior rezemat de alt interior, luna bătrână și oarbă doarme beată pe cerul de vizavi, fericirea e o armă caldă, îți tremură în mână ...preamilostivul târziu de scris, preacuratul frig de citit: schijele soarelui în oameni au asfințit AER CU SPINI Doi călăreți pe un cal arată bătrânul ceas Dali, ei taie ceața, rup obscura zare și văd că Domnul se odihnește, lor li se vede numele, au munți în priviri, au sigiliul ceresc și glas viu, ecourile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel bătrân, cel ce-a murit?... El își întoarse spre mine ochii verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și iar se arătau. La malul celălalt, încovoindu-se cătră asfințit după cursul râului, lunca de sălcii și plopi făcea zid neclintit, zimțuit de vârfurile ascuțite ori rotunde ale copacilor. Umbra luncii se îngusta; soarele se lăsa la asfințit, spre aburii depărtați, din fund, ai Siretului. Pe apa lucie, aproape de malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]