KorAP: Find »[drukola/base=aspectual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...12 >

290 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24) În legătură cu ierarhia aspectuală, Grimshaw (1990: 26) afirmă că fiecare verb are asociată o structură evenimențială, cu două subpărți aspectuale: activitate și stare. Argumentul Cauză este asociat întotdeauna cu primul subeveniment, care este legat cauzal de al doilea subeveniment. Un argument care participă la primul subeveniment este mai proeminent decât unul care participă la al doilea subeveniment. Conform ierarhiei aspectuale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspectuale: activitate și stare. Argumentul Cauză este asociat întotdeauna cu primul subeveniment, care este legat cauzal de al doilea subeveniment. Un argument care participă la primul subeveniment este mai proeminent decât unul care participă la al doilea subeveniment. Conform ierarhiei aspectuale, cel mai proeminent argument din punct de vedere aspectual este realizat ca subiect. Grimshaw (1990: 33) definește argumentul extern 55 ca fiind argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni. Argumentul extern este ultimul care primește rol tematic. Verbele (cauzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu primul subeveniment, care este legat cauzal de al doilea subeveniment. Un argument care participă la primul subeveniment este mai proeminent decât unul care participă la al doilea subeveniment. Conform ierarhiei aspectuale, cel mai proeminent argument din punct de vedere aspectual este realizat ca subiect. Grimshaw (1990: 33) definește argumentul extern 55 ca fiind argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni. Argumentul extern este ultimul care primește rol tematic. Verbele (cauzative psihologice) ca frighten 'a speria, a înspăimânta' nu au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel mai proeminent în cele două dimensiuni. Argumentul extern este ultimul care primește rol tematic. Verbele (cauzative psihologice) ca frighten 'a speria, a înspăimânta' nu au argument extern: argumentul cel mai proeminent tematic este Experimentatorul, iar argumentul cel mai proeminent aspectual este Cauza. În aceeași situație sunt și verbele inacuzative, care nu au argument extern: nu există un argument care să fie cel mai proeminent în cele două dimensiuni (Grimshaw 1990: 35). Un verb inacuzativ nu are argument extern pentru că Tema

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru teoria lor (atunci când există o variantă tranzitivă, aceasta e de bază, însă despre verbele care nu se potrivesc cu definiția lor semantică afirmă că sunt listate ca inacuzative în Lexicon). Reinhart subliniază că, la fel ca în cazul abordării aspectuale, termenii centrali − cauzare internă și cauzare externă − nu se referă la verb, ci la eventualitățile pe care acesta le denotă. Conform teoriei formulate de Levin și Rappaport Hovav, există două tipuri de verbe inacuzative − derivate și de bază −, argumentul lor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
linking). Două sunt caracteristicile esențiale ale acestor teorii, potrivit lui Sorace (2004: 249): (a) inacuzativitatea și inergativitatea sunt considerate ca fiind proprietăți ale predicatelor manifestate la nivelul propoziției, și nu proprietăți lexicale ale verbelor; (b) există o legătură strânsă între interpretarea aspectuală și configurația sintactică a predicatelor inacuzative și inergative. Legendre și Sorace (2003: 190) subliniază că, potrivit construcționiștilor, verbul ca intrare lexicală nu conține informația dacă argumentele lui sunt interne sau externe. Levin și Rappaport Hovav (2005: 191) identifică două clase

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de către verb. Anumite întâmplări sunt construite ca evenimente în diferite feluri, în funcție de limbă: engl. blush (proces) și it. arrosire (schimbare de stare) redau aceeași întâmplare folosind descrieri diferite. Levin și Rappaport Hovav (1995: 167−168) pornesc de la observația că abordarea aspectuală folosește noțiunile agentivitate, telicitate, stativitate și demonstrează avantajul de a subsuma agentivitatea cauzei interne și de a înlocui telicitatea cu schimbarea direcționată. Cele două autoare susțin că telicitatea și agentivitatea nu sunt suficiente pentru a determina clasele de verbe intranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
schimbarea direcționată. Cele două autoare susțin că telicitatea și agentivitatea nu sunt suficiente pentru a determina clasele de verbe intranzitive, iar stativitatea nu e relevantă pentru clasificare. 4.4.1. Borer (1994: 20) susține ipoteza conform căreia verbele inacuzative sunt aspectual telice, perfective, nonagentive, iar verbele inergative sunt atelice, agentive. Verbele sunt specificate în Lexicon pentru a proiecta anumite argumente; de exemplu, it. corere 'a alerga' poate avea comportament inacuzativ (situație în care selectează auxiliarul essere 'a fi') sau inergativ (când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din intrarea lexicală, ci de proprietățile predicatului: predicatul agentiv, atelic, este inergativ, iar predicatul nonagentiv, telic, este inacuzativ. Argumentul unic al inacuzativelor și cel al inergativelor nu se deosebesc sintactic. Borer (1994: 23) arată că proprietățile sintactice sunt consecința proprietăților aspectuale. Autoarea aduce în discuție verbele de mișcare inergative, în cazul cărora prezența unui grup prepozițional adjunct delimitează evenimentul și induce interpretarea telică, asociată comportamentului inacuzativ 77. Borer (2004: 290), reluând idei prezente în studii personale anterioare, arată că argumentelor le

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de argumente neordonate. Sensul lexical principal al verbului servește ca modificator, nu ca un element ce determină proprietățile structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații sintactice, care determină interpretarea aspectuală. O citire telică este derivată din prezența unui argument în poziția de specificator al unei proiecții funcționale aspectuale. O citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații sintactice, care determină interpretarea aspectuală. O citire telică este derivată din prezența unui argument în poziția de specificator al unei proiecții funcționale aspectuale. O citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice, deci poate primi mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice, deci poate primi mai multe interpretări aspectuale. Sorace (2004: 250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există o corelație puternică între sens și structură, corelație care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corelații este diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea bazată pe predicate (nu pe intrările lexicale) și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea bazată pe predicate (nu pe intrările lexicale) și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care servește ca o scară pe care evenimentul poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care servește ca o scară pe care evenimentul poate fi văzut în derulare. Argumentul care măsoară evenimentul este o noțiune aspectuală: un eveniment care are un "măsurător" este neapărat limitat în timp, deci telic. Evenimentul se termină atunci când are loc schimbarea de stare sau un alt tip de schimbare la care este supus "măsurătorul": John moved the lawn − schimbare graduală 'John

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a tuns gazonul' John killed Bill − schimbare nongraduală ' John l-a omorât pe Bill'. Adverbele temporale pot determina limitarea evenimentului (work for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nongraduală ' John l-a omorât pe Bill'. Adverbele temporale pot determina limitarea evenimentului (work for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Bill'. Adverbele temporale pot determina limitarea evenimentului (work for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]