344 matches
-
mă ignore, eu În picioare, strălucind, și mizerabilul de saxofonist stând jos. Trompeta-i războinică, angelică, apocaliptică, victorioasă, sună atacul; saxofonul Îi cheamă la dans pe papițoii de la periferie cu părul uns cu briantină, obraz În obraz cu niște fete asudate. Iar eu studiam trompeta ca un nebun, până când m-am prezentat În fața lui don Tico și i-am spus «vă rog să mă ascultați», și eram ca Oscar Levant când dă prima probă pe Brodway cu Gene Kelly. Iar don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Rebis-ul, copilul androgin, sarea filosofală, Încununarea operei la alb. Mi se părea că știu totul. Poate că-mi reapăreau În minte lecturi din ultimele luni, poate că Lorenza Îmi comunica știința ei prin atingerea mâinii, și-i simțeam palma ușor asudată. Mă surprindeam murmurând nume Îndepărtate, nume pe care, desigur, știam, Filosofii le dăduseră Albului, dar cu care eu, poate, o chemam nerăbdător pe Lorenza, nu știu, sau poate că te repetam doar, În sinea mea, ca pe o litanie propițiatorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
credul? Îi privesc cu răceala, cu Înțelegerea, cu interesul cu care un teolog poate să privească mulțimile napolitane care urlă așteptând miracolul sfântului Ghenarie. Mulțimile acelea mărturisesc o credință, o nevoie profundă, iar teologul se Învârte printre toți oamenii aceea asudați și băloși pentru că ar putea să-l Întâlnească printre ei pe sfântul ce se ignoră, pe purtătorul unui adevăr superior, capabil Într-o zi să arunce lumină asupra misterului preasfintei treimi. Dar sfânta treime nu e sfântul Ghenarie”. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Bridge; Îi spuse c-o să ia un autobuz de-acolo, și el n-o reținu. Opri Într-un loc liniștit, o trase lîngă el pentru a se săruta, apoi Îi luă din nou batista și-și șterse gura și fruntea asudată. — Ce mai excursie! exclamă el, de parcă după-amiaza fusese un dezastru absolut, de parcă uitase deja pîrÎul și moara părăsită și inițialele de pe pereți. Ei nu-i păsa. Dintr-odată, mîna lui pe brațul ei, buzele lui pe gura ei o Înspăimîntară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vis, deși nu le-a mai văzut de ani întregi. Stejari cu forme ciudate, stranii, transformându-se pe nesimțite în sălcii cu capetele plecate, în timp ce el se perpelește și se întoarce în somn. Visul acesta îl face să se trezească asudat și obosit, iritat că pădurile sale au căpătat așa o alură comercială, neghioabă. Ca un intermezzo. O comedie muzicală cu copaci. Înainte de-a apuca să se bărbierească, urme închise de sudoare amestecată cu praf i se ivesc pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
calul său lovește nerăbdător din copită, în albia râului acum secat. Cei care poartă palanchinul, se opresc ceva mai încolo și lasă jos greutatea. Cu capetele acoperite de enorme turbane trandafirii și mustăți de dimensiuni extravagante, îl privesc pe englezul asudat ca niște cumpărători care au pus ochii pe un animal de vânzare. Opt perechi de ochi curioși, negri și netulburați. Involuntar, Forrester își duce mâna la gât. De undeva, din spate, se ivește un bărbat între două vârste, îmbrăcat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai sunt primejdii acum. Se îndreaptă spre holul palatului pentru recepție. De stâlpii sălii enorme fuseseră agățate un fel de tende înzorzonate. Un vânt ușor răcorește podeaua de marmoră și obrajii aprinși de căldură ai englezilor, aducând zâmbete pe chipurile asudate. În timp ce își ocupă locurile, fragmente de conversație ajung la urechile zăpăcite ale lui sir Wyndham. — Vă voi recomanda croitorului meu de la Londra, îi spune prințul Firoz lui Vesey. — Era la Borders, zice Minty către doamna Privett-Clampe. Sau la partida de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să fiu luată în stăpânire de un spirit ostil. Acum voi intra în transă și voi chema spiritele care mă conduc. Cu toate că nu voia asta, Bobby nu se simțea prea confortabil. Pe de o parte, îl apăsa mâna dolofană și asudată ca o șuncă a doamnei Pereira, pe de alta gheara ascuțită a lui Mabel. Sub palmele sale, simțea lemnul dur al mesei. Respirația greoaie și neregulată a mediului în întuneric. — Blue Pearl? Blue Pearl? Mă auzi? Sunt eu, Rosita, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vine foarte bine. Bobby s-a hotărât să facă o plimbare pe șoseaua Hornby, ca să mai admire vitrinele magazinelor europene. Trece ușor pe străzi, simțind (nu fără justificare) că arată de o mie de ori mai bine decât orice englez asudat sau indian murdar, pe lângă care trece. Se oprește să se uite într-o vitrină la niște mașini portabile de scris (destul de ușoare, pretabile de a fi folosite în călătorie sau la picnic), când ușa magazinului se deschide și un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mâna cu care ține racheta. Jocul este un dezastru. Se aruncă după minge, alergând după ea la dreapta și la stânga, izbind cu putere în plasă, fără a întoarce vreuna din loviturile lui Muskett. După o vreme, tânărul blond cercetează chipul asudat al celuilalt și folosindu-se de gura sa expresivă pentru a-și exprima din nou disprețul, îl întreabă dacă nu vrea să ia o pauză. Jonathan încuviințează în tăcere. — Parcă spuneai c-ai mai jucat. Jonathan se eschivează. — Mă surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de bărbați. Pagină separată Zi de zi, ceata avansează pe un drum recent pietruit, ca o cicatrice albă pe pământul roșu. Oamenii trag frâiele cămilelor recalcitrante, în timp ce hamalii își echilibrează bagajele mai mici pe cap, iar un șir de bărbați asudați transportă cuferele încuiate, corturile, jilțul prețios al profesorului. Noaptea, Jonathan adoarme pe fondul cântecelor hamalilor adunați în jurul focului. Cântecele lor sunt jeluitoare, pline de durerea poverilor ca și de neajunsul de a fi departe de casă. Când se trezește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
însăși avea probleme în a-și menține echilibrul și controlul mișcărilor; i se părea că în orice moment ar putea cădea pe pământ, sub picioarele mulțimii. Apoi, chiar își simți picioarele ridicate de la sol, fiind făcută sandwich între două trupuri asudate - un bărbat înalt, într-un tricou roșu de Izod, care își ținea copilul deasupra capului și o femeie care părea că leșinase. Țipetele, ale copiilor și ale adulților deopotrivă, se intensificară din nou, mărind panica. Tot acest zbucium determinase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și-o amintea din apartamentul lui Lincoln Rhyme, îi puse un pistol în ceafă și îi recită ferm drepturile. Capitolul XLVII Cu brațele tremurând sub povara corpului lui Lincoln Rhyme și a scaunului său cu rotile Storm Arrow, doi agenți asudați ai serviciului de intervenție rapidă căraseră pe scările clădirii toată greutatea și îl depuseseră pe criminalist în hol. Acesta preluase apoi comanda și își manevrase scaunul în apartamentul Magicianului, unde se oprise lângă Amelia Sachs. În timp ce colegii lor de la intervenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în ochii căpitanului. Se simțea jignit până în măduva oaselor și căuta în minte un răspuns aspru, care să pună capăt convorbirii. Atunci însă sosi gâfâind caporalul, cu scăunelul fără spetează. ― Un moment, domnule căpitan, rosti Bologa triumfător, întorcîndu-se spre caporalul asudat, parcă i-ar fi adus mântuirea. E prea înalt, nu vezi? strigă apoi mânios. Cum să se cațăre condamnatul pe asemenea... In sfârșit, ce-mi fac eu sânge rău, când nici nu e în atribuțiile mele execuția?!... Să vedeți voi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mormânt și iar își aminti vorbele tatălui său: "...nu uita niciodată că ești romîn!" 8 Doamna Bologa pregătise o masă împărătească în cinstea lui Apostol. Pe când se aflau tocmai la friptură, năvăli în casă avocatul Domșa cu fața roșie și asudată și cu ochii rotunzi de o agitație puternică, strigând din antreu: ― Iartă-mă, dragă doamnă, că viu așa... te rog din suflet... Speriată de înfățișarea lui, doamna Bologa sări de la masă, sigură că i s-a întîmplat o mare nenorocire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în mînă: "Nu-i doctorul Meyer... nu, nu..." La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plânși, îngroziți, care-l obosiră, încît întoarse capul. La doi pași, în stânga, stătea un țăran sprijinit în hârleț cu capul gol, cu părul asudat și lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și vru să-i facă un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfârși citirea cu glas ascuțit și strident ca un scârțâit de ușă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubise și pe care o pierduse? Poate își câștigase acea existență de muzeu, acea dematerializare care face să nu fim niciodată emoționați când privim figuri imortalizate, ajungând să credem că nu au trăit niciodată ca noi, că nu au respirat, asudat, suferit? Persienele înclinate pe jumătate dădeau tuturor camerelor o umbră plăcută. Totul era pus în ordine, aranjat impecabil în așteptarea unui proprietar plecat în vacanță, care urma să se întoarcă dintr-o zi într-alta pentru a regăsi locul familiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Scutește-mă, Burke, făcu ea scurt. Am trecut deja prin psihanaliza lunară. Zâmbetul bărbatului se estompă, dar vocea se făcu mai puternică: ― De acord, să lăsăm vorbăria. Am citit rapoartele. În fiecare noapte ai același coșmar și te trezești tresărind, asudată și... ― Nu! Răspunsul meu e nu. (Luă cele două cești, deși bărbații nu-și terminaseră cafeaua. O altă modalitate de a-i concedia.) Acum lăsați-mă. Îmi pare rău. Se priviră. Expresia lui Gorman era imposibil de interpretat, dar Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu ei, răspunse el iritat. Clădirea era glacială. Sistemul de climatizare nu mai funcționa de la oprirea centralei electrice și nu ar fi putut înfrunta frigul provocat de toate ferestrele sparte și găurile din pereți. Ripley se pomeni că era totuși asudată. Era la fel de vigilentă ca și militarii. Examină fiecare perforare a pereților și a planșeului și se uită prin ungherele cele mai întunecate. Revenise acolo unde începuse totul. Aici l-au descoperit. Extraterestrul, monstrul, străinul. Ea știa ce se întâmplase. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fir de aur pe care-l îmbrăcam în fiecare seară. Au început să umble cu vorbe de zavistie pe lângă cei din anturajul sultanului. în vremea asta eu îmi vedeam de treabă, îi spuneam sultanului povești și-l legănam până adormea asudat ca un prunc. Se atașase mult de mine, eram ca o mamă pentru el. Trebuie să-ți spun că era absolut obligatoriu să-i spun numai povești turcești; orice altă poveste era interzisă. Eu învățasem multe povești și legende otomane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mele. Toate aceste elemente - și numai cele de atunci - spun: AU VENIT AI NOȘTRI! AU VENIT ROMÂNII! Drapelul cu pânza Încremenită În unduire colorată rămâne tenace și pe celelalte imagini-icoană - și ele statice - uniformele kaki (acel kaki românesc, frumos, galben-auriu), asudate, pătate, danteluite cu alb de la spuma sării sudorii; boturile cailor cu bărbi de spumă albă; burțile lor, umede, ude, mai Întunecate și ele brăzdate de spumă. Fulgi, funigei de spumă de cal alergat - să ne scape de păgâni. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou prunduit și greu, nu puteți merge pe el. A dat ordin domnu colonel să apucați tot pe drumul vechi, să ieșiți înainte, deasupra Hârlăului, și s-așteptați acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să se întrebe: Până când? și de ce? Stă deodată - amenințat să rătăcească drumul. Va trebui să aștepte până cătră miezul nopții, când, poate, ceața se va înălța la stele ori va curge în văi. Subt umezeala care-l căptușește, se simte asudat; îi ies broboane fierbinți pe frunte. Pustia s-a îngustat, sălbătăcia codrului s-a strâns grămadă, potecile s-au oprit, sunetele s-au stâns. Zadarnic ar da glas. Zadarnic ar detuna cu carabina. Sunetele cad la o sută de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se impacientează (sunt câteva figuri de pensionari isterici care, spărgându-ne cu cruzime mingile și fugărindu-ne inestetic prin cartier, fac deliciul modestelor mele amintiri din copilărie); începe să plouă mărunt. O dată cu lăsarea serii, se face brusc răcoare, iar noi, asudați, dar hotărâți să învingem, uităm să ne adăpostim de stropii care se precipită din norii amenințători. Nu mai țin prea bine minte dacă ne-am întors acasă "cu scut" sau "pe scut", ca să parafrazez celebra expresie elină (oricum, rezultatul final
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
rog, e OK, am ajuns la timp. Aoleu, mă sună! — Da. Bună ziua. Sunt aici, în fața blocului, imediat ajung, în două secunde. Are o salopetă bleumarin, murdară pe ici, pe colo. E perfect conformă cu fizionomia de electrician insta lator mereu asudat, cu perciuni prea lungi și bărbie dublă. Arată ca Elvis în perioada de declin, pe cuvânt. La urma urmei, o să rămân în casă cu el, un om străin. Gata cu paranoia; am umblat în casa lui luni de zile la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]