8,505 matches
-
poem în proză: Nu le-a șters nici trecerea vertiginoasă a timpului, căci ele s-au brăzdat ca niște lacrimi pietrificate în inima orașului.”. Maria Toacă amintește, mai departe, că pe ușile unor apartamente de lux din centrul Cernăuțiului mai atârnă cutii poștale cu inscripția românească ,,Scrisori”, după care adaugă cu malițiozitate mușcătoare: Se vede că ele sunt destul de trainice și comode, dacă noii stăpâni le suportă de atâtea decenii”. Comprimate în primele două paragrafe ale eseului Urme de lacrimi în
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
călătorit prin lume./ Sufletul îl simt chiar tânăr/ Și-s copil, de-atâtea ori! Răbdarea, răbdarea vine din credință. Durerea, durerea vine din iubire. Între credință și iubire sau cu multă credință și iubire...s-a regăsit! “ De suflet îmi atârnă o povară/ Aș vrea să -mi smulg și inima din piept/ Am așteptat o iarnă, o primavară,/ E vară -acum și încă mai aștept! Aștept o liniște micuță, lină,/ O ușurare, să pot respira,/ Să fiu ușoară, să zburd prin
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
ideatic de lucru al “omului poet”. De acolo spre el nu se mai poate trece. Trebuie să acceptăm ceea ce numai el ne poate spune. Atât cât vrea să descopere, sau cât mai poate descoperi în astfel de momente. Destinul lui atârnă de un fir de păr, în sensul bun al cuvântului în speranță și credință. Speranța supremă rămâne întotdeauna în astfel de cazuri îndreptată - așa cum spunea și Nichita Stănescu - către “Cel fără de părți”, în cazul de față către (24) ,,...Cel vechi
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
Emil Brumaru Atîrnai de dînsul pe pămînt Mă gîndeam să-ți mîngîi trupul sfînt Sînii cu sfială să ți-i cer Coapselor închise să mă-nchin Să le-ating uimit ce albe sînt Doar cu floarea grea a unui crin Să le-mbrățișez
Aveai părul lung pînă la cer by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12324_a_13649]
-
să iasă, încet și sigur, credința în ceea ce nu este, ca puiul de lebădă cîntătoare cu aripa smulsă, pe țărmul oceanului, dintre scorpioni *** Ceara experienței mele saturate de înțelegerea întunericului s-a înfipt în perete ca un cui de care atîrnă un tablou negru și cel care va veni în preajma mea nu va mai vedea decît tabloul și cel care va veni în preajma tabloului nu va mai auzi decît urletul și apoi voi atinge o carte ce ne va înstrăina pe
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
bine și că mă vei veghea în continuare. De Crăciun De ce n-ai mai așteptat? Chiar dacă n-aș fi venit de Crăciun - cu părul sclipind de beteala a tot ce-aș fi vrut să-ți mai spun. Oricum am fi atârnat în pom, dorințele noastre vitrificate. Am fi râs că nu s-au împlinit și-am fi băut, unul pentru celălalt, pe săturate. Ne-am fi povestit în scris, în ce mai credem sau nu, fiecare și câteodată, ne-am fi
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
semnifice. Du-mă și leagă-mă, soarele meu mort, nu mai pot, Iisuse Christoase, nu știu ce scriu, nu mai știu ce scriu Bestia grea, ea niciodată nu va ieși, ea stă la umbră, la umbra tuturor sensurilor , că te face să atîrni și simți că fără tine Dumnezeu ar fi o totală transparență, și îți vine să-ți dai drumul în gol, să se vadă toate dintr-o dată, în seninătăți, de-acum, de altădată, de peste vremi, punctul negru ce poate fi văzut
Poezie by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/12154_a_13479]
-
omenirii. Ne silim să nu uităm ca să nu se repete. Propovăduim în deșert. în cărțile noastre nu încetăm să refacem traseele morții, reînviem totul de la altare de jertfă la cuptoare pentru oameni, la Sibirii, la cîrlige de măcelărire în care atîrnă carne umană, la ziduri de beton prin care conștiința mea nu poate ajunge la conștiința ta și pentru dărîmarea cărora găsim cu greu o dinamită pe măsură. Vorbesc de lume, de istorie, de marile determinări de loc, de timp, cele
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
intrării m-a întâmpinat un funcționar amabil care, aflând că doream să mă prezint poetului, m-a introdus într-un cabinet în care nu se afla nimeni. Va fi fost probabil o antecameră. Am fost poftit să aștept. Pe pereți atârnau diverse tablouri, în jurul unui birou pe care se aflau câteva mici statuete. Domnea o atmosferă rece, ambianța mi se părea rigidă, neprimitoare. Afară ploua cu nădejde, repetat în cursul săptămânii. Mă confruntam cu sfârșitul de toamnă, totul părând să evoce
O întâlnire ratată, Ion Minulescu by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Imaginative/12407_a_13732]
-
de a triumfa scriind nimic despre nimic. Astfel "rezumat", poemul ar suscita dezolare, dar citit în întregul său el aduce mai degrabă a sfidare stenică lansată zădărniciei suspectate a scrisului: Și din nou scrisorile spre nicăieri// un lănțișor de argint atârnând din inima ta // ronțăi alune și scrii de zor cum timpul e imobil // în timp ce luna acestei dimineți s-a prefăcut în cenușă // iar cenușa s-a prefăcut în lună // deasupra unei antedeluviene păduri / (din cofetărie i se vede-un colț
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
ei fărîmițate ca pîinea aruncată într-un stol hămesit de ciori, numai eu știu cum poate fi adusă iarăși în lume, dezgropată din cer ca o stea într-o noapte adîncă, așa cum fac în măruntaiele pămîntului mîinile care aduc aurul atîrnînd în urechile ei prin care nu mai sunt auzit, atît de frumoasă încît frumusețea ei stă scrisă în ochii altora, într-ai mei o închid oblojindu-mi cu ea tristețea din care nu mai cobor decît înger deasupra capului ei
Dama de pică by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/12658_a_13983]
-
ecvestre jurnalul de călătorie al bunicului. Caii proaspăt potcoviți tropoteau peste fosile de coleoptere, îmbâcsite de praf de pușcă veșmintele lui de ofițer de infanterie. Soldații virili se lăfăiau în budoare cu fetele de la Moulin Rouge. Pe pieptul lor dezgolit atârnau decorații coclite. I-am zis atunci într-o doară: Iată podul istoriei. Și am auzit deodată zgomotul șampaniilor revărsându-se peste amintiri. Eram totuși singur. Doar armurile lor zăngăneau prelung lăsând pe urmele pașilor mei o rugină dureroasă.
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
secara morții moartă (stihia mea). O, Mamă, vin cu boabe într-un ulcior golit de-nțelepciune după credință sunt amare roabe căderea tânguind-o în genune prin vârf de suliți alte-s albine lucrând în noi obârșia și ceara până atârnă dijma cât povara: mormântul meu înmormântat în tine. Jos înnecată-n umbra ei femeia înlăcrimată cere îndurare simțind înalte tunetul scânteia scânteia/fiu în greaua lui strânsoare bătând suav cu gingașe picioare /măsura într-o vecinică baladă/ ca o ninsoare pe
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
de os staminele/ timpan diftongul nalt. Vocala tună fuglerul arând consoana peste malul celălalt și punct hotar la capătul de rând clopotnița bisericii din sat închide pur exodul morților iar el coboară dealul în folclor mormântul căutându-l. Apostat m-atârn de umbra lui c-un cimitir al morții epicentru să măsor încăpător mormânt de zburător tăria-ngândurată în ofir. Din neputință cerul l-a iubit ține-i sicriul greier genial înlăcrimează-l și pământul ia-l să-ngropi în el
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
dintre fluxul vital și materialitatea trupului căzut, dintre idealitate și realitate. Infernul trupului deposedat de semnele vieții e reprezentat într-un desen de o tulburătoare concretețe a liniilor și culorilor, într-o înscenare lirică de maximă pregnanță imagistică: "Boul jupuit atârnă cu picioarele în sus,/ Pielea nu mai învelește carnea lui cea muritoare/ O lumină dinăuntru și-o lumină dinafară/ Lasă coastele să facă cercuri albe de răcoare.// Locul inimii așteaptă însemnat cu cheag de sânge/ Capul cel cu stea în
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
din Paris. Foarte rar putea fi văzut așezat înăuntru la una din mese fiindcă nu frecventa îndeobște localurile publice. Interlocutorul său părea hipnotizat de debitul verbal care nu se mai întrerupea. Nu numai vorbirea precipitată stârnea perplexitate. Pe umeri îi atârna o canadiană, în jurul gâtului era înfășurat un fular, de mâini fluturau, agățate, mănuși mari, negre, obișnuite la cei care conduc aceste vehicule zgomotoase. Dintr-unul din buzunarele canadianei răsărea la intervale botișorul unui pisic, singurul însoțitor tolerat în escapade de
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
felul în care mișcam aerul părea acum ca o muzică răsucită. pe lîngă mine treceau în grabă anii, anotimpurile, nopțile, zilele. într-un foarte tîrziu, am ajuns. ușa părea că nu mai fusese folosită demult. păianjenii cei pîntecoși moțăiau netulburați, atîrnați de clanță. ai intrat pe ușa pe care se iese - nu-i nimic, așa fac toți. dar tu te-ai întors iar pentru asta o să-ți toarcem un giulgiu frumos. mulțumesc, am răspuns. eram obosit, eram norocos. * * * erau trei costume
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
De la "Grădina", nu m-am mai putut opri! Există, în primul rând, o melodie, un murmur continuu al cuvintelor care au ceva blând, ușor stângaci, voit stângaci, în așezarea lor. Fraza cântă. Un fel de tristețe acceptată, luminoasă, o lacrimă atârnând grea de litera fericită a clipei. "Ce aer curat, spunea unchiul Rubin, a spălat Dumnezeu lumea." Această "lume spălată", strălucitoare, nesfârșit de frumoasă-n perisabilitatea ei infinitezimală, regretul ascuns într-un fel de voioșie a regionalismelor atât de artist strunite
Cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruțător by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12890_a_14215]
-
lume rîdea zgomotos sau zîmbea legănîndu-se de pe-un picior pe altul. Pretindeam că am nevoie de prietenia creierului său. Nu sînt chiar așa de grozav cum par. mi-a zis vlăjganul ca și cum s-ar fi scuzat. Uneori iarna îi atîrna din nasul încovoiat o picătură. Cînd ne-am plimbat, i-am privit picătura cum se legăna în vîrful nasului fără să cadă. Poate era pe jumătate înghețată. Mă perpeleam de dorul lui. Pînă cînd mi-am zis: "dar eu sînt
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
gînditor se-nchide într-o statuie Muzeul satului Duminica orășenii se duc să ia aer în Dumbrava Sibiului văd unii dintre ei prima oară cocioabe de lemn acoperite cu paie icoane pe sticlă prinse cu ștergare-n perete farfurii pictate atîrnînd la grindă oale de lut și linguri de lemn cuptorul boltit peste vatră de unde ieșea pîinea coaptă rumenă ca jarul în spuză canceuri răspîndind miros de busuioc unde vinul auriu făcea mărgele o furcă și fusul înfipt într-un caier
Poezie by Dumitru Chioaru () [Corola-journal/Imaginative/12927_a_14252]
-
doar, umpluți de spaimă, rugători, le fac mai accesibile, mai puțin extraterestre. Simți că vor să fie salvate și tu ai putea-o face, punîndu-le un opt sau un nouă și-apoi ducîndu-le-n brațe pînă-n prima odăiță luată cu chirie, atîrnînd o pătură la geam, încuind ușa c-o cheie subțire de alamă, ajutîndu-le febril să se descotorosească de întregul lor harnașament bătut în ținte, orbit deodată, de strălucirea lustruită a șoldurilor. N-am citit jurnalul lui Kafka, n-am citit
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
unui trecător oprit în dreptul vitrinei că ceasornicăria era închisă, și-l invită, ca în urmă cu un an, când îi călcase ultima dată pragul, în locuința sa din spatele atelierului. În sălița de trecere, de grinzile vopsite în cărămiziu ale tavanului atârnau parcă mai multe funii de usturoi ca în trecut. “Ce să-i facem, domnule Stelian?” zise Mișu parcă scuzându-se. “Dacă s-au înmulțit duhurile rele!...” Nu cumva am venit într-un moment nepotrivit?” vru să știe Stelian, oprindu-se
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
lungi și stacojii, ca de coral. Trupul era acoperit cu un păr lins și mătăsos, alb ca zăpada, iar coada ascuțită ca la șobolani și lungă de vreo jumătate de metru. Capul semăna cu al unei pisici, în afară de urechi, care atîrnau ca la cîine. Colții aveau culoare stacojie strălucitoare ca și ghearele. Ceea ce izbește este, fără îndoială, culoarea colților, stacojie, ca și cum ar avea bijuterii în gură, nu dantură! Periculozitatea este dată, cred, tocmai de alcătuirea de o frumusețe stranie a animalului
Ea mi-a promis că-mi va păstra scrisorile într-un sutien uriaș by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13737_a_15062]
-
exist sunt perfectă - / pantofii stau lângă pat / mănușile pe noptieră / numai mâna cu care îți scriu / lipsește din cameră / dar creierul mi-a devenit flexibil / e un atlet de douăzeci de ani / îmi scot din geantă rujul pudriera / cochetăria îmi atârnă de gât / ca un bolovan”. Întreg acest ciclu, ca mai toate poemele semnate de Nora Iuga, crește pe o asemenea oscilație între “refugiul în creier” și “terapia de șoc” a poeziei scrise “acum / cât creierul sângerează”, adică în momentele în
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
în timp ce încercăm, pe nevăzute, să-i deschei gulerul și să-i slăbesc nodul cravatei. Bărbatul n-a răspuns. Am îngenunchiat lîngă el, întrebîndu-mă ce să fac mai departe. Nu-i puteam auzi respirația. I-am luat mîna intr-a mea. Atîrnă moale și rece, ca un lucru fără viață. I-am palpat pulsul. Încă se mai simțea slab. "Trebuie să-l feresc de frig, mi-am spus, scotindu-mi jachetă de lină și acoperindu-l cu ea. Pe cînd îl acopeream, s-
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]