1,498 matches
-
întrebare: având în vedere unitatea constitutivă a unei opere de artă, se cuvine făcută o segmentare artificială în interiorul ei (de tipul volumele I și II vs. volumul al III-lea)? O altă imputare făcută de Cristian Moraru vizează tendențiozitatea comentariului auctorial. Și în opinia noastră, în acest sector se plasează cel mai considerabil tribut plătit de autor factorului ideologic. Pentru a ilustra această observație, criticul reproduce un fragment din primul volum al romanului: "Erau oameni avuți și europeni în anul 1904
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
Cele două Pf-trz sunt referențiabile prezumându-i dpc cel puțin un reper de variabilitate constantă, crescătoare sau descrescătoare. Să nu uităm însă că Mins comportă simultan două moduri de abordare interpretativă: obiectiv sau instrumental, ca desfășurător al compusului dpc; subiectiv sau auctorial, ca parcursor al unității (legăturii) dpc. Prin abordările constantelor de variabilitate în-parcurs Mins se relevă instrumental, atât ca dezvăluitor (al unui dpc deja-dat), cât și, totodată, ca precursor-redator al desfășurării dpc, a cărui continuitate o menține alunecând pe o linie
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
propriu figura acestuia. Ca autor-interpretativ, Mins trebuie să identifice în Fmz puncte de denivelare sau articulare (îndoituri, încrețituri), de care prinzându-se, să poată avea aderență în-parcurs. Abordarea Fmz se va focaliza deci pe reperele de schimbare, Mins relevându-se auctorial ca inițiator și înfăptuitor al demergerii în dpc. Raportându-ne tot la coordonatele energie-timp, schimbarea în constanta variabilității sau profilului de tranzit al lor se poate evidenția (articula) presupunând existența unor faze intermediare. Pf-trz 1. Pe relația E→T se
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
raportate exclusiv dpc), fie printr-o formidabilă intuiție (empatizare). Odată probat-legitimat (clasicizat), modul/metodica de instrumentare propriu-zisă se conservă și șlefuiește (readaptează) ca valoare, în și prin forța/veghea (memorialitatea) unei tradiții culturale. Cum însă sunt de parcurs și forme auctoriale, nereferite cu totul unei tradiții, este necesară instrumentarea acestora prin interfețe netede sau cu un grad mai ridicat de regularitate. Cel mai adesea, compozțiile muzicale sunt prezentate în partitură și cu această lentilă însoțitoare, indicațiile de tempo și mai ales
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
valoare de cantus firmus, prin adiție progresivă sau simultană de voci, siameze din punctul de vedere al facturii și ethosului (ca în Rime pentru revelația timpului). Este o convingătoare pledoarie pentru un aspect particular al pluralismului, acela de posibilă reduplicare auctorială. Un pluralism ce poate crea, iată, o nouă omogenitate a înțelesului, în ciuda multiplicității de efecte, instrumente, stiluri. Adaptând o butadă a lui Hal Foster, am putea spune că Tiberiu Olah dezvoltă o muzică precum un semn al muzicii. Să fii
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
da impresia că rezolvă decompoziția subiectului, că absoarbe violența informului într-o structură estetică. Dar ea rămîne nu mai puțin un factor captiv subiectivității, măsurîndu-și dinăuntru produsul care pentru noi, cititorii, nu poate fi privit decît din afară. Astfel libertatea auctorială pune la încercare propria noastră aspirație spre libertate. Idealul: confluența celor două libertăți în fluxul daimonic al expresiei lirice. Prin subtila-i speculație, dar mai presus prin intensitatea atît de fluent distorsionată și, totodată, coerent substanțială, de-o dureroasă acuitate
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
E citat și Laszlo Alexandru, care l-a văzut pe celebrul profesor dirijîndu-și învățăceii spre "frenezie criminală", într-un colocviu "moderat de Gh.Grigurcu" . Adevărat, dar chiar din acel moment mi-am exprimat dezacordul, consemnat în paginile volumului cu triplu statut auctorial, Vorbind (Ed. Limes, 2004). Intempestivă evoluție a lucrurilor, cînd noi, cei taxați drept "demolatori", ne vedem în situația de a lua apărarea unor autori loviți cu adevărat de sancțiuni anihilante! Există însă o deosebire de căpetenie între o poziție și
Un ton tranșant by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8602_a_9927]
-
tămăduitor și roditor. Îngăduința înțeleaptă și, mai ales, închegarea reciprocă. Într-un timp al individualismului devastator și al materialismului stupefiant opțiunea pentru chinovial poate constitui o revelație, iar suspendarea euritmiei - o salutară evadare din recluziunea impusă de deja cronicul egoism auctorial.
Între idioritmie și chinovialitate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/84127_a_85452]
-
personaje se perindă, întretăind drumul autorului, creând puncte de controversă, confuzii și distorsionări de loc inocente, invocă argumente arbitrare, se manifestă eroic sau cu o șovăitoare vulnerabilitate menită să atingă în pași repezi cruzimea, iraționalul, ipocrizia. Cu toate acestea filtrarea auctorială a evenimentelor, dublată de reflecții nuanțate, menite să elimine bruiajele și confuziile ce ar sparge logica textului, duce la o limpezire estetic-rațională a întregii narațiuni, condusă cu fermitatea evidenței și, în final, a certitudinii . Prins în caruselul evenimentelor, profesorul Ovidiu
DE LA CUV?NT LA SUNET ?I DE LA SUNET LA CUV?NT ?N ROMANUL NOP?I ?I NELINI?TI DE MIHAIL DIACONESCU by Elena Agapia Rot?rescu () [Corola-journal/Journalistic/84201_a_85526]
-
Oana Soare In volumul al III-lea există două proze derutante, o altă consecință a schizoidiei auctoriale, sub semnul căreia evoluează întreg romanul. Ele sunt Vântul de martie și Fuga. Dacă orientăm vârful compasului spre Vântul de martie, tendențiozitatea romanului e frapantă; dacă îl așezăm pe Fuga, Cronica de familie este un recviem. Viziunea asupra aristocrației din
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
ei. Și în final ajungi la o constatare paradoxală: temele unui volum te atrag numai dacă scriitorul este mai bun decît ele. E ca și cum s-ar petrece o înnobilare a conținutului printr-un tip de contaminare benefică: ceva din spiritul auctorial se răsfrînge asupra paginilor, transfigurîndu-le. Numai așa îți poți explica cum, dintr-o carte ale cărei teme provin dintr-un univers prin excelență anormal - cele două totalitarisme care au marcat secolul XX -, cititorul rămîne cu impresia unei normalități suverane. Dar
Etica intransigenței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7780_a_9105]
-
a defuncților mei" nu e de ajutor. Nici măcar suicidar; cu atât mai puțin moral. Numai prin sinucidere te poți poseda în întregime", crede el că a înțeles lecția. Și totuși, dincolo de precedentele scriitoricești, dincoace de semnele "încurajatoare" pe care sinucigașii auctoriali le fac discipolului lor ezitant, încep să se vadă tocmai motivele acestei ezitări. "Nu e ușor să te debarasezi de zeci de kilograme de carne, oase și sânge"; "repet, nu e atât de simplu să te debarasezi de acest trup
Golden Gate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7784_a_9109]
-
cuminți", chibzuite, de factură consacrat ardelenească. La care se cuvine amintită latura austro-ungară a formației prozatorului, care i-a insuflat negreșit un simț al datoriei, o specifică disciplină a muncii. S-ar zice că un echilibru, o rînduială a structurii auctoriale ar fi fost trebuitoare pentru a contrabalansa frecventarea "profunzimilor" tulburi ale sufletului colectiv, bîntuit de crude impulsuri. Fără a se dori un moralizator, Liviu Rebreanu ilustrează totuși, în postura sa civilă o îndeajuns de subliniată propensiune spre o decență burgheză
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc") nu mai poate fi determinată cu aceeași precizie: pe măsură ce narațiunea avansează, vocea naratorului misterios se transformă în instanța supremă a povestirii, în echivalent al "corului" din tragediile antice. în această voce auctorială se consumă toată arta lui Slavici, adică într-o povestire ce trece de la simpla relatare la persoana a III-a singular, cea mai obișnuită în proza de observație, la povestirea întîmplării de către o entitate complice, aflată alături de anumite personaje și
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
fost asimilată, dialogul concentrează esența acțiunii, nuvelele pot fi considerate piese de teatru, drame cu final imprevizibil. O bună parte din discursul autorului, din textul asumat de Slavici însuși nu reprezintă altceva decît punți de legătură între scenele dialogate. Textul auctorial la Slavici este o uriașă didascalie, preparare și concluzie a scenelor dialogate. Acuzațiile de platitudine verbală, de lipsă a imaginației lingvistice aduse autorului își pierd relevanța dacă vedem în aceste episoade simple didascalii pentru marile confruntări dialogale. Talentul dramatic al
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
-o. Impresia generală este cea de limbaj bolovănos, cu toate că de mare varietate; imediat însă ce trecem de suprafața lexicală, de pojghița exterioară, întîlnim un mînuitor de prim rang al limbii române. Combinarea talentului dramatic al autorului nostru cu existența "vocii" auctoriale la care ne-am referit a avut drept rezultat utilizarea stilului indirect liber pînă la ultimele lui resurse: niciodată pînă atunci el nu invadase în asemenea măsură teritoriul prozastic românesc și nu se combinase atît de fantezist cu formele sale
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
Ulici observa că paticularitatea prozei Gabrielei Adameșteanu stă în raporturile, mereu schimbătoare la nivelul textului, dintre memorie și imaginație. Când memoria și imaginația se subminează reciproc, rezultatul este perspectiva distanțată, relativistă, când ele se substituie una alteia, efectul este intimitatea auctorială, fie în biografism, fie în ficțiune, după cazul substituirii" - scrie criticul, care conchide că operatorii narativi ai romanului Gabrielei Adameș-teanu sunt "memoria contra imaginației și invers și memoria ca imaginație sau invers". Cu siguranță, observația criticului este corectă, chit că
Arta supraviețuirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8074_a_9399]
-
zvîcnirile cerc de flăcări ale tălpilor goale / mușcînd din scoarță ca gheare / dînd o mînă de ajutor palmelor bătucite, / dînd cu sîrg la porțile raiului" (Culegătorii de vîsc). Se află aici o confruntare cu orașul, văzut nu de pudicul ochi auctorial ci, prin delegație, de culegători, "fii ai Vedelor și mai negri", întrupare frustă a unei alte primitivități încă nerezolvate, tînjind în subtext... Întreaga producție poetică a lui Aurel Rău stă sub semnul acestui impact intern ale cărui secvențe nu ies
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
convinsă de utilitatea consemnării ample a evenimentelor propriei vieți, ca și a trecutului - cu scopul de a lăsa generațiilor viitoare o mărturie despre cum trăiau oamenii în Câmpia Aradului la început de secol XX (caietele sunt destinate publicării, iar vocea auctorială trădează mereu persoana inteligentă și ambițioasă care-și începe însemnările cu o cronică a familiei ce ajunge până la cei dintâi strămoși cunoscuți, iobagi de la 1600). Lista celor 36 de obiceiuri creștine din casa lui Vichentie Ciorogaru (tatăl Herminei), povestea morții
Trecutul din jurnale by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2851_a_4176]
-
atent al primei părți, teoretice, despre imaturitate, înțelege că autorul-cititor execută acum gestul câștigării bufonului și filosofului, ca informități ale omului obișnuit. Sunt întoarceri ale artistului, conștient de jocul literaturii ce poate deveni lumea însăși, după modelul parțial al eului auctorial divizat în personaje din Trei într-o galeră (1998). Fără știința paradoxului nu se recuperează imaturitatea generică, acesta pare a fi mesajul. Întoarcerea, prin relectură și spre autoficțiune, rămâne operațiunea funciară a scriitorului timișorean. În toate, Livius Ciocârlie explorează un
Dezordinea necesară by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2855_a_4180]
-
pentru vulg, un cărturar care privește cu înțelegere prostimea fiind un hibrid degenerat. În al doilea rînd, cartea e expusă pericolului de a fi denaturată prin plagiat sau compilație, mesajul ei alternîndu-se de la o transcriere la alta. E drept, vanitatea auctorială nu e denunțată de Richard de Bury, căci ne aflăm într-o perioadă cînd obiceiul scrisului nu intră în vederile laicatului. În al treilea rînd, degradarea cărților dată de uzura timpului, la care se adaugă distrugerea lor din rațiuni de
Biblioteca perfectă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3899_a_5224]
-
Gheorghe Grigurcu Valeriu Stancu se situează într-o perspectivă suficient de lejeră a limbajului poeticesc. Pe de-o parte meditează cu senină- tate la împrejurările generale în care eul auctorial se confruntă cu existența, încercînd a se opri la formule sintetice, la un soi de apoftegme uneori cu iz oriental. Sapiența e mediată de o sensibilitate „pățită”, care vrea să se (re)tragă în concluzii cu iz de morală. Mici
Lirică meditativă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3924_a_5249]
-
unii liceeni, au devenit mici vedete pe Internet. Oricât ar părea de ciudat pentru generațiile mai vechi, debutul în volum nu mai are greutatea de odinioară, fapt ce explică probabil decizia unora de a publica rapid, fără prea multe calcule auctoriale. Lui Radu Nițescu, apărut nu demult cu volumul Gringo, i s-a alăturat foarte recent alt poet precoce, Alex Văsieș, cu Lovitura de cap. Oricine ar încerca să stabilească asemănări stilistice între cei doi poeți de douăzeci de ani ar
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
de pestrițe, își primesc armonia din faptul că provin din același „cotor“, cărțile lui Noica din anii ‘70-‘80 se desprind toate din același tipar de gîndire. Drept care ar fi o eroare să vedem în volumul de față o tresărire auctorială cu profil autonom, pe care, citind-o de sine stătător, am putea-o judeca în izolare de celelalte. La Noica cărțile țin de articularea unei singure viziuni și nu e autor mai tenace în a face variațiuni pe aceeași temă
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
a amintit de proza scurtă a lui Donald Barthelme. Spre deosebire de aceasta - sau de prozele lui Raymond Carver, pe care, spre ghinionul acestui volum, le citeam în paralel - gratuitatea nu merge „pînă la capătul liniei”, ci se vede faultată de intervenții auctoriale pe care, deși miza volumului, expusă de autor pe manșeta copertei a IV-a, le subînțelege („Am scris această carte cu sentimentul vinovăției și al durerii”), eu una le apreciez foarte puțin. Și nu vorbesc doar în numele propriilor idiosincrazii. E
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]