421 matches
-
personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată spre combaterea în primul rînd a arienilor și în al doilea rînd a așa-zișilor „semipelagieni”, adică a cercurilor de intelectuali din Gallia care nu acceptaseră doctrina augustiniană a harului și a liberului arbitru; evident, Africa resimțea în mod direct puternica influență a celui mai mare episcop și teolog al său. Fulgențiu s-a născut într-o familie de nobili, la Telepte, în provincia africană Bizacena, probabil în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ușor. Poemul e structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. între strofe apare un refren, cîntat în cor; textul se bazează pe monorimă, deoarece fiecare vers se sfîrșește cu sunetul -e, ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, „Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis”, în Orpheus n.s. 1 (1980), pp. 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul dintre cei mai importanți continuatori ai lui Augustin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literaților din Gallia, care nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona: din acest motiv, în Evul Mediu a fost supranumit „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe nu dovedește că a aprofundat în mod special tematica augustiniană pe care o propune însă cu multă insistență; pentru el, Augustin este maestrul prin excelență. Nu numai că i-a redus la tăcere pe pelagieni, dar n-a mai lăsat ereziei nici o posibilitate de a renaște. Operele care abordează această
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mistică; tipologiile sînt adunate în Alegorii din Sfînta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină în sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă o reprezintă reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice ale convertirii și pocăinței, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sînt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fără să cunoască data exactă a parusiei, creștinii simt că aceasta se apropie vertiginos. Contemporanii lui Augustin se află mult mai aproape de a doua venire decât contemporanii apostolilor, de exemplu, dar ei sunt mult mai departe decât generațiile viitoare. Eshatologia augustiniană ar putea fi reprezentată prin imaginea unui fluviu al cărui izvor se află în viața pământească a lui Isus. Malurile acestui fluviu imprimă istoriei omenirii un sens precis și ireversibil, pe măsură ce apele se apropie de gura de vărsare. Fluviul este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în mod logic, că împărăția sfinților nu coincide, așa cum era scris în Apocalipsă (20,7‑10), cu perioada în timpul căreia diavolul va rămâne în adânc. Acești trei ani și jumătate stau sub semnul Anticristului‑Gog și Magog (încă un amalgam augustinian, cf. Apoc. 20,8). O dată eliberat din închisoarea sa de sub pământ, diavolul va declanșa cea mai aprigă persecuție împotriva Cetății lui Dumnezeu. În acest punct devine evidentă o altă aporie, extrem de supărătoare: cei trei ani și jumătate de persecuții trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îl neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni nu‑și poate da seama că nu aparțin lui Cristos, dar o dată ieșiți de aici, acest lucru devine evident (manifestum est). Care sunt deci termenii în care se prezintă raționamentul augustinian? Anticriștii sunt cei care neagă divinitatea lui Isus; ei sunt în afara Bisericii, dar provin din aceasta; adevărații creștini rămân în Biserică. Aici, anticristologia se întrepătrunde hotărâtor cu ecleziologia. Potrivit acestui raționament, cei care sunt împotriva lui Cristos (antichristi) nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea de zi cu zi a membrilor Bisericii. O
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sintagme sau simboluri. Tehnica citatului autentic sau fals este folosită și în Solilocvii (1989), carte precedată de un preambul în care S. descifrează titlul ales: pentru autor, cuvântul compus din solus și loquor semnifică mai degrabă dialogul interior de tip augustinian decât monologul solitar. Cu un stil criptic, dat de alegorismul uneori excesiv, se urmărește scenariul inițiatic dantesc al drumului parcurs în căutarea izbăvirii între infernul senzualității și al patimilor, purgatoriul contemplației purificatoare și paradisul credinței. Familiaritatea cu lumea antică se
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
mortificarea somatică în singurătate, ca o condiție sine qua non a accesului la spiritualitatea hristică. În veacurile al II-lea și al III-lea anahoreții, eremiții, monaștii n-au îndrăznit să practice imitatio Christi; visau doar la o purificare corporală augustiniană. Dar autoflagelările, practicate uneori în mod absurd, a stârnit admirația multor creștini. Ambiția lor a atins uneori cote halucinante și nu este sigur că mulți dintre acești cadaveres erau în toate mințile. Istoria bisericească evocă, sub un renume de „sfinți
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Honoratus pare să fi stabilit norme de imitatio Christi. Eucher amintește că Honorius, ajutat de Salvian și Vicențiu, l-au inițiat in spiritualium rerum disciplinae 18. Vicențiu era însă semipelagian. El s-a confruntat cu cealaltă mare personalitate a mănăstirii, augustinianul Faustus, devenit mai apoi episcop de Riez19. Gândirea lériniană nu era vehement pelagiană. În secolul al VI-lea a intervenit în cearta antiaugustiniană, de partea Sfântului Augustin, lérinianul Caesarius din Arles 20; ceea ce dovedește că la Lérins nu a existat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creștine, funcțională în spațiul românesc din vremea cronicarilor, dar exploatată matur, pentru întâia oară, de către intelighenția uniată (Inochentie Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior). Misionarismul culturaltc "Misionarismul cultural" Nevoia de convertire a culturii la misionarism ținea în primul rând de credința augustiniană în univocitatea conceptului de „iluminare”. Binele, adevărul, frumosul predate în școli nu puteau fi valori lipsite de inspirație divină. Din punct de vedere structural, misionarismul cultural nu reprezintă decât transformarea ancestralei funcții sacerdotale, care presupune actul inițierii și al mijlocirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că, din pricina acestei distorsiuni doctrinare, spațiul ortodox a suferit mult, mai cu seamă în mediile monastice obsedate de numerologia canoanelor penitențiale. Fără să știe, mulți păstori de suflete au adoptat și în Biserica Răsăriteană psihologia calvinistă a vinei și doctrina augustiniană despre păcatul originar (un concept greu de găsit la Părinții greci), contribuind astfel la răstălmăcirea sensului ontologic al pocăinței. Sufocată de cazuistică și de sentimentul terorii în fața lui Dumnezeu, conștiința morală a atâtor creștini suferă de o veritabilă crucifixație, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în posesia bibliotecii prin felurite donații, ele sosind aici din diferite localități. Spre pildă, Divi Aurelii Augustinii Hipponensis episcopi operum (al nouălea tom), editată la Veneția, în anul 1584, reflectă, pe de o parte, interesul în acest spațiu pentru concepția augustiniană, creștin-medievală, în care fuzionează cele două direcții ale meditațiilor antice - textul sacru ebraic cu metafizica greacă -, pe de alta, circulația valorosului exemplar pe unul dintre principalele „coridoare” ce face legătura între Italia, Croația, Banat și Transilvania. În secolul al XVII
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
evangheliei, În vreme ce Iuda este prezentat până la ultima suflare. Autoarea consideră, pe baza unui dosar de mărturii antice, că, În ochii lui Matei, sinuciderea lui Iuda are un sens pozitiv, nicidecum condamnabil. Condamnarea sinuciderii ar fi un efect, târziu, al teoriei augustiniene din De Civitate Dei. În primele secole creștine autosuprimarea ar fi fost privită ca o soluție onorabilă, În anumite Împrejurări. Iuda este „sinucis” de către Matei din două motive: 1) pentru a-i fi salvată in extremis onoarea de ucenic al
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
13, 2007, pp.282-286. Referințele se referă la paginile manuscrisului copt. Am folosit următoarele studii consacrate subiectului: Y. Congar, „Le blasphème contre l'Esprit”, În Mélanges Schillebeeckx, Paris, 1976, pp. 17-29; E. Lamirande, „Le péché contre le Saint-Esprit”, În Biblia Augustiniana 32, Paris, 1965, pp. 748-749; E. Lövestam, Spiritus Blasphemia. Eine studie zu Mk 3, 28ss par Mt 12, 31ss, Lk 12, 10, Lund, 1968; E. Mangenot, „Blasphème contre le Saint-Esprit”, În Dictionnaire de théologie catholique, 1923, pp. 910-916; J.C. O
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Livius și urmărește sistematic felul în care istoria se metamorfozează în literatură în Viețile paralele, clasicistul tinzând să definească nu numai arta lui Plutarh, ci și arta din epoca helenistică. În Étude..., lucrare ce își are locul ei în bibliografia augustiniană, demonstrația e mai spectaculoasă, mai dezinvoltă; B. verifică ideea că „arta este expresie”, iar în literatură „expresia este stil”, precum și posibilitatea de a-l compara pe scriitorul latin cu mai toate vârstele literaturii, până la contemporaneitate. Căci B. s-a îndreptat
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
în căutare de câștig din negoțul cu Nueva España. „Le dăm câștig din negoț, iar noi primim libertatea de a propovădui.” Cei care să fie în stare să ducă la bun sfârșit această învoială nu erau iezuiții. Nici dominicanii sau augustinienii. Nici călugării nătângi ca Diego. Misionarul era încredințat că numai lui îi stătea în putere să înfăptuiască un astfel de lucru. Pentru aceasta era nevoie să șteargă prejudecățile japonezilor. Nu trebuia să repete greșelile făcute de iezuiți. „Dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
efectul fu că domnul Sammler se simți oarecum separat de restul speciei lui, dacă nu chiar rupt Într-un anume fel - rupt nu atât de vârsta sa, cât de preocupările lui prea diferite și distante, disproporționat de partea spiritualului, platonicului, augustinianului, secolului al treisprezecelea. Cum curgea traficul, curgea vântul, iar soarele, relativ strălucitor pentru Manhattan - strălucind și curgând prin deschiderile din substanța lui, prin goluri. Ca și cum fusese turnat de Henry Moore. Cu găuri, lacune. Din nou, ca după ce văzuse hoțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unde până acum câte-va decenii în urmă era învățată o disciplină care se numea Sa-cra eloquenza. b) Câteva atenții estetice în slujirea Cuvântului. Preoții, dacă slujesc bine Cuvântul și nu-l alterează, spun numai lucruri mari, după uimitoarea expresie augustiniană: „Omnia magna quae dicimus” („sunt mari toate lucrurile pe care le spunem”). Aceasta nu-i dispensează de datoria de a îngriji vestirea Cuvântului în mod competent și creativ: este vorba despre o slujire care cere posedarea marilor canoane ale științei
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ale melodiei, se clatină în fața dilemei de a accepta sau nu plăcerea ambiguă și profundă a muzicii, sau de a renunța la ea în mod radical în favoarea rugăciunii în forma ei pură, bazată pe cuvânt, fără niciun ornament muzical. Dualismul augustinian va rămâne o constantă în aproape toată gândirea medievală: muzica, știință teoretică, uneori înțeleasă ca un instrument privilegiat de asceză mistică, și muzica, sunet sensibil, ca atracție a simțurilor și mijloc de pierzare. La rădăcina acestei dicotomii, stau două concepții
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
unele expresii precise, de genul: „este cuvântul lui Dumnezeu cel invizibil”, „este un mesager care vine din înălțime”, „este o dorință între Creator și creatură” și este, în sfârșit, „vocea lui Dumnezeu”, expresie care trimite la o temă de inspirație augustiniană, și anume conștiința ca voce a lui Dumnezeu în noi. Pentru a prezenta concepția sa despre conștiință, vorbește despre un anumit presentiment al sacrului, un instinct spiritual - așezat în intimitatea omului - care permite să recunoască și să îmbrățișeze imperativul religios
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Augustin), momentul de invenție a subiectului de drept ca persoană în secolul al XII-lea (de la Grotius la Leibniz), momentul recunoașterii (Fichte și Hegel), momentului dialogului interpersonal (M. Buber și E. Mounier). Ceea ce determină reflecția creștină asupra persoanei este gândirea augustiniană - actul de naștere a persoanei ca subiectivitate, astfel încât prin concepția sa despre suflet, gândit ca imagine a Sfintei Treimi și identificat ca „eu”, Augustin a contribuit la elaborarea noțiunii de persoană. Punctul culminant îl constituie meditarea dogmei sfintei Treimi, dând
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ale ființei, „sufletul forma” și „materia primă”, adică „omul spirit întrupat”. Această antropologie a secolului al XIII-lea o regăsim, în mod deosebit, în gândirea lui Alexandru de Hales, care se referă la anumite definiții dualiste despre om, de origine augustiniană: înainte de toate, el afirmă că „există două substanțe în om, sufletul și trupul”: sufletul cu rațiunea sa și trupul cu puterile sale sensibile. Atunci când evocă noțiunea aristotelică de suflet ca formă sau perfecțiune a corpului, se observă și influența lui
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
motiv pentru care se vorbește de o „ordine a iubirii”, cu un dublu aspect: descriptiv (preferințele) și normativ (a trebui să fie). Opusul ordinii iubirii este „dezordinea inimii”, a cărei cauză este identificată în resentiment. Scheler face apel la teoria augustiniană „ordo amoris”, într-o dimensiune metafizică de care se simte vizibil influențat. În baza acestei teorii poate să trateze persoana ca „sistem” al cărei nucleu, constituit de ordinea în mod obiectiv autentică, este relevabil în fiecare act și preferință. Ordo
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]