308 matches
-
dialog, ci i te supui, ascultându-i ordinele), În fine, a Bisericii, care și-a pierdut definitiv austeritatea, fiind „prea liberă” - colorează tabloul realității În nuanțe sumbre. Tonul este al disperării ultime, iar regresul la condiția paradisiac-primară nu are nimic auroral, pur sau tandru: el amintește mai degrabă târâitul spasmodic al ofidienelor, decât amplitudinea energicei mișcări adolescentine. Totodată, izbește aerul de neagră negativitate al acestui discurs. Nimic nu e firesc În notațiile disperate ale Sylviei Plath: nici punerea sub semnul Întrebării
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trăire subiectivă, plenitudinar estetică, deși "fondul prim și intim" al poeziei lui Eminescu se vădește a fi unul vitalist, "naturalist"131 (un "naturalism" de felul celui care s-a manifestat în Grecia antică, precizează criticul de la Contemporanul, intuind importanța obsesiei auroralului, a originarului, în creația eminesciană). Pentru Gherea, așadar (care făcea apologia "femeii-erou"), era de neînțeles un ideal pur estetic precum acela eminescian: " Dacă femeia e cochetă și ușoară constată ideologul socialist -, apoi vina este că se potrivește prea mult idealului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune că poezia lirică (formă de creativitate în care temperamentul "moldovenesc" își găsește expresia sa cea mai potrivită) transfigurează realitatea și surprinde, cu ajutorul sugestiei, momentul genezic, auroral, ce anticipează totodată fenomenul devenirii, al "trecerii" inexorabile. Dar cum erotismul și creativitatea sunt fenomene interdependente, e limpede că poetul liric (Eminescu, în cazul de față) va fi sensibil mai mult la "sugestia erotismului" decât la ipostazele lui concrete și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ci al unei ființe existente, prezente și posedate". Legând din nou erotismul de creativitate, Lovinescu scoate în evidență forma lor "internă" comună, modelată de o structură, am văzut, eminamente dramatică. Ca atare, atunci când își aduce aminte de prima întâlnire (moment auroral, resuscitat mereu de imaginația erotico-creatoare), Eminescu realizează că nu a observat nici ochii, nici frumusețea Veronicăi, pentru că era mai atent la "icoana" din mintea sa ("o cucoană fată fecioară"), mai mult la "tablou" decât la femeia vie din preajmă. Nu
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
stă consecvent o inepuizabilă iubire. Menținându-se în notă apologetică, imnul e totodată confesiune, evocare, meditație, formă de cunoaștere, reverie, frescă ori portret; pluralul imne (în loc de imnuri) exprimă opțiunea cititorului de carte veche mișcat de invarianta arhaică, înduioșat de rostirea aurorală. Uvertura la Imnele bucuriei cu suava Lumină lină (titlu de cântare sacră, de găsit la Arghezi) -, lumină de seară, mai precis de vecernie ortodoxă, jalonează accesul într-un spațiu mirific, de divină serenitate. O natură sublimizată, parcă dez-istorizată e pretext
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
colective coexistă cu adâncirea în timpul ei particular. Mecanizarea limbajului, spațiile închise, platitudinea și celelalte îndepărtează de sensul viu al ființei: "Doamne, câtă literatură conținem! / Sentimentele vă amintiți? le-am învățat încă la școală" (Carantină). Întoarcerea la elementar ar reactiva prospețimea aurorală: "Vreau tonuri clare / Și culori în stare pură, / Vreau să-nțeleg, să simt, să văd" (Intoleranță). Program estetic amintind de clasicul clare et distincte percipere al retoricii lui Quintilian, dar și de Racine, citat în legătură cu binomul austeritate și naivitate (naiv
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac de fier (la Blaga, cenușia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea, la tine vin (...) / Sunt vinovat c-am risipit în vânt, / Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină". Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv, "privind în amintire" spre "Carpații veșnici", ascultând depărtări unde "buciumă vise", își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
estivală face să întinerească frunza, iarba și "verdele ochilor" poetei. Lacul, Râul, Muntele, Un sat din Ardeal, câte un Colind, câte o întâlnire cu îngeri cheamă la purificare. În câteva cuvinte, fondul liric al Carolinei Ilica are rădăcini în poezia aurorală a vechilor arcadieni; prezidează în viziunile sale consonanțe de profunzime cu Terra mater de unde robustețea surâzătoare și bucuria de a exista. O SPECIE PERENĂ. Mai mult de șapte secole de sonet! Câte alte specii poetice cu formă fixă mai persistă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă și mit, în cea de a doua figurația limpede, sobră, directă, lăsând jelirea în urmă, punctează traumatisme, crize, stări de impas, realități perturbatoare frizând absurdul. Pe scurt, Grigore Vieru nu e nici auroral, adamic, nici vesperal, ci un poet al amiezii, un solar fără nimic criptic ori încifrat; opera sa, în totul, se vrea un portret al vocilor din juru-i în dialog cu vocea-i interioară. Că în mitologia sa din primii ani
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la un loc, propunând modele pentru Omul-Om, mai tare ca moartea. Legendele restaurează programat un trecut exemplar: "Acele țări care nu mai au legende / vor fi condamnate să moară de frig..." Întoarcere, pe de altă parte, la cuvinte simple, aurorale, la termeni vorbind de pâine și sare, de plai, de casă, cuvinte amintind de masa tăcerii (invocată de Brâncuși) ori de lumea lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. O dată pătruns de toate acestea, de modele și de apriorisme de tot felul, rostirea poetului, progresiv
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de care Logosul se desparte, urcînd În Pleromă 192. Arhonții produc creaturi care seamănă pe pămînt discordie, iar Logosul se Întristează. El se pocăiește, se convertește de la rău la bine și, făcînd aceasta, dă naștere altor Puteri, scăldate În Lumină aurorală 193, superioare Arhonților și trăind În pace Între ele. Cu ajutorul MÎntuitorului, Logosul va reveni În Pleromă 194. MÎntuitorul este o chintesență a tuturor eonilor Pleromei, la care Tatăl Își adaugă propria Voință. MÎntuitorul ia În grija lui universul, revelîndu-se Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Genezei ar admite aproximativ cincizeci de interpretări diferite. Începînd de la primele cuvinte: „La Început a făcut Dumnezeu cerurile* și pămîntul”. Acestea au fost interpretate de unii kabbaliști ca semnificînd că cerul și pămîntul au fost create În, sau prin intermediul ipostazei aurorale numite Început. Această interpretare include evident Prologul Evangheliei lui Ioan, iar Prologul Evangheliei lui Ioan o include sau poate o formulează pentru prima oară: „La Început a fost Cuvîntul”.) Dumnezeul creator din Geneză face mai Întîi cerurile și pămîntul, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sonoritate deosebită prin repetarea vocalelor e și i, o structură sintactică simplă, cu propoziții eliptice, termeni regionali, arhaici (subsoară, corcoduși). Morgenstimmung Această poezie cu influențe romantice, eminesciene, are ca temă dragostea și un titlu cu sonorități germane care semnifică dispoziția aurorală. Într-o după-amiază, pe neașteptate, "au sărit zăvoarele" și Cântecul, muzica sferelor mișcate de iubire, a intrat în eul liric. Poetul s-a retras în sine pentru contemplare ("un suflet-mănăstire"), erosul tulburător este imaginat ca o "lavandă sonoră", iar cântecul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ianuarie semnifică așadar un început de nouă epocă, cu un "orizont de așteptare" îndelung pregătit, cu probleme numeroase și dificile, cu înfruntări de poziții adesea dramatice, cu rezolvări ce nu puteau satisface pe toată lumea și rezultate pe măsură. Un moment auroral, o "geneză" plină de promisiuni și expusă tocmai de aceea la critici de tot felul. Opera Unirii, cu toate slăbiciunile ei, trebuie judecată în ansamblu, ca un mare pas în direcția creării statului nostru modern, înțeles ca un instrument indispensabil
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
absorbantă, acea prăpastie/ uriașă, uriașă precum marea planetară, acel sfârșit fără capăt..." (Apariția Eonei. O uvertură). Indiferent de originea Eonei, însuși faptul apariției acesteia în orizontul eului poetic marchează, oricum, reinvestirea lumii cu sens. Și, măcar temporar, recuperarea unui timp auroral al ființei; poetul percepe, din nou, mai acut corporalitatea realității obiectuale și materialitatea grea a elementelor cosmice: "La stânga tu. Și eu la dreapta./ O fulgerare trecerea peste roua/ intrării prețioase/ căldura aurorală/ a grotei adumbrite/ strălucirea tijei de jad." (o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu sens. Și, măcar temporar, recuperarea unui timp auroral al ființei; poetul percepe, din nou, mai acut corporalitatea realității obiectuale și materialitatea grea a elementelor cosmice: "La stânga tu. Și eu la dreapta./ O fulgerare trecerea peste roua/ intrării prețioase/ căldura aurorală/ a grotei adumbrite/ strălucirea tijei de jad." (o nouă Ars amatoria). De aici și până la nevoia conservării, în eternitate, a percepției hiper-, de fapt trans-senzoriale, nu e decât un pas, cel din Underground, aventură eroico-erotică "în cloaca augustă, dedesubt, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
similionirice complicate, când delectabile, când neliniștitoare, când gracile, când ponderoase. Rezultatul este o poezie stenică, proaspătă și solară, care crede în ritualuri de esență sau expresie creștină, în miracole și epifanii. Prin urmare, chiar și în cazul în care fața aurorală a lirismului său se crispează deprimist, pânza freatică a discursului nu răbufnește la suprafața poematică decât aburi mirosind a tămîie. De altfel, prin Caii din Perugia pătrunzi într-o geografie spiritualizată în care miroase a salcâm, a floarea-soarelui și a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celulă, fir cu fir// și mă trăiește însuți Adevărul,/ nimic nu-mi este de știut și-ajuns,/ suflare în suflarea Ta respir!". Dimensiunea existenței care se rostește, în/ prin fiecare Cuvânt în cuvânt, nu poate fi, prin urmare, decât una aurorală; identic, ființa rostuită prin logos nu poate fi decât una duminicală. In fiecare dintre volumele lui Nicolae Ionel exultă omul de duminică și de sărbătoare, cel menit celebrării perpetue, într-o limbă ce vorbește de la sine despre atât despre substanța
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să continue, nonșalante, atacul programatic la adresa Vieții care, orice s-ar spune, nu poate să sufoce Textul. În cel mai bun caz, cele două realități pot doar concura; căci, în termenii poetului, "natura noastră se umple de o descărcare proaspătă, aurorală, de bios și logos, încă neseparate". O serie întreagă de poeme, și în special scrisorile către Emil Brumaru, arată efectele imposibilei evadări a autorului din cultura care l-a agresat și continuă să îl agreseze, firește cu voie. Din dulce-amăruia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vieții de-a lungul zilei.291 Așadar, pornind de la corespondență arhetipala dintre lumină și viața, următoarele nuclee tematice sunt asociate: zori, dimineața naștere, miez de zi drum al vieții, noapte matrice prenatala sau moarte. În Viață solitara metamorfoza din momentele auroral și crepuscular, indiferent de unitatea de timp, este reprezentată în tonuri blânde, atât de necaracteristice majorității versurilor leopardiene. Astfel începe cadrul descriptiv al vieții însingurate: Ploaia din zori, când în patul voioasa / bătând din aripi salța găinușa / Și când țăranul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
funcțional în perimetrul culturii, în general, și în interiorul literaturii, în particular"24. De fapt, "canonul e memoria structurantă, identitară, a literaturii, iar existența lui nu e localizată în absolut, ci în istorie. Cu toate acestea, valoarea acelor momente creatoare, considerate aurorale sau duminicale, substanțializează canonul, care e, într-un fel, în interiorul literaturii, dar, în același timp, deasupra ei. Canonul literar este literatura, instituită ca Tradiție vizionară, relevantă și revelatorie"25. 1.1.2.1. Canonul epistemologic Un prim tip de canon
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu titularul disciplinei prin atașamentul arătat obiectului predat. Seminarul nu ieșea din canonul acelor ani, unul preponderent istoricist, dar latura estetică își făcea încet, încet, loc în analizele de la orele de seminar. Acestea nu se cantonau doar în acel timp auroral, ci episoadele literaturii române vechi erau discutate și contextualizate în ansamblul fenomenului literar național. E drept, încercările se dovedeau încă timide, deoarece "iepoca" nu se arăta de loc îngăduitoare. Constrângerile ideologice retezau cu tăișul lor nemilos elanuri, interdicțiile funcționau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
seducției. Pentru Herman Parret 520, această fază rituală permite realizarea a numeroase trimiteri către opera grecilor, care abundă în figuri ale metaforei seducției. Mai mult decât atât, epoca elină ar deține, prin excelență, expunerea cea mai adecvată a acestei etape aurorale, deși, precizează Parret, orice text deține un anumit grad de transparență alcătuit din persuasiune, manipulare și seducție, pe care cititorul obișnuit să caute în special argumente, îl omite. "Miezul" tare al discursului nu se obține prin intermediul unei încercări interpretative sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
multe ori, caracteristici ale seducției cu cele ale manipulării. Prezentarea acestor stadii "actuale" ale seducției nu diminuează însă efortul filosofului francez îndreptat înspre susținerea posibilității și actualității unei teorii seducătoare a limbajului, chiar dacă este conștient că reinventarea unei noi faze "aurorale" a seducției este un proiect puțin realizabil în sfera discursului public. În spirit postmodern, Baudrillard propune practicarea unui alt tip de interes discursiv care să deturneze și să delegitimeze raporturile de subordonare logică și ierarhică, specifice discursului tradițional. Pentru că nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]